01Am afirmat cu tărie și în repetate rânduri că Opereta este Surâsul Muzicii iar acest surâs cunoaşte o infinitate de nuanţe expresive de la surâsul amar, meditativ ori nostalgic, până la râsul exploziv al entuziasmului exuberant. Personajele operetei evoluează prin toate stările sufleteşti de la durere şi suferinţă până la bucuria împlinirii totale atinsă în urma unui drum dramaturgic foarte intens în care luptă cu toate dificultăţile virtuozistice. Artiştii care se dedică genului stilistic de operetă trebuie să fie vocalişti cu o tehnică impecabilă atât pentru vocea cântată cât şi pentru vocea vorbită; să fie actori cu un registru expresiv foarte amplu de la dramă şi până la comedie; să fie adevăraţi dansatori profesionişti deoarece personajele lor trebuie să întrunească exigenţe foarte complexe de mişcare scenică şi coregrafie; să fie oameni de o cultură solidă şi profundă cu nişte maniere alese pe care să le ilustreze în comportamentul lor cu o majestuoasă convingere graţie căreia să slujească unor personaje excepţionale aparținând tuturor extracțiilor sociale de la țărani până la nobili. O spun din nou cu entuziasm că am copilărit în Teatrul de Operetă din București şi am cunoscut şi iubit personajele din tot repertoriul universal şi românesc datorită unor mari artiști care rămân în istorie drept Generația de Aur a Operetei în România.

NICOLAE ȚĂRANU este una din personalitățile de frunte ale Operetei, iar eu am avut bucuria să-l admir și să mă bucur de arta sa minunată timp de aproape un sfert de veac, de când aveam patru ani și până la plecarea mea în lume. Pe măsură ce evoluam în experiența de cunoaștere a muzicii, a compozitorilor și personajelor de operă și de operetă, personalitatea artistică a tenorului Nicolae Țăranu devenea un reper foarte important al unor profunde incursiuni în vocalitate sub aspect tehnic și estetic iar prietenia cu care m-a onorat mi-a prilejuit numeroase revelații în cadrul unor dialoguri extraordinare la fiecare întâlnire după numeroasele spectacole la care asistam cu încântare.

Prin cariera sa tridecenală, Nicolae Țăranu a dăruit Operetei o parabolă existențială de 02o extraordinară bogăție umană și artistică fiind protagonist în 30 de producții ale teatrului care au reprezentat 18 compozitori (7 naționali și 11 universali), a 29 de operete (12 românești și 17 străine) în care a interpretat 30 de roluri (7 personaje românești și 23 de personaje străine).

Nicolae Țăranu a absolvit Conservatorul din București în anul 1952 la clasa Profesorului Constantin Stroescu, tenor cu o carieră internațională de mare prestigiu în Europa și America, devenit ulterior, la catedră, Seniorul Stilisticii Vocale în România. Stroescu, pe lângă cunoscătorul absolut al fenomenului vocal tehnic și estetic, era un psiholog rafinat și adapta strategia sa pedagogică fiecărui student anticipându-i profetic profilul viitoarei sale personalități artistice. La clasa Maestrului Stroescu s-au format viitori artiști precum Elena Cernei, Cornelia Gavrilescu, Lella Cincu, Iolanda Mărculescu, Lucia Stănescu, Teodora Lucaciu, Cleopatra Melidoneanu, Ileana Cotrubaș, Dan Iordăchescu, Viorel Ban, Alexandru Ioniță și mulți alții. Elena Cernei îmi povestea că remarcase la clasă un tenor sobru, rezervat, distins, elegant, calm, respectuos, măsurat în cuvintele pronunțate cu un permanent surâs amabil, punctual, precis, exact, muncitor și foarte prompt în a-și însuși până la cele mai mici detalii indicațiile Maestrului care îi acorda o atenție deosebită. Acest coleg era tenorul Nicolae Țăranu pe care aveam să-l cunosc și eu treptat și să-i descopăr aceste splendide trăsături ale personalității sale. Pe măsură ce am reușit să înțeleg și să aprofundez fenomenul vocal, artistic și uman Nicolae Țăranu, am suprapus fiecare din acele calități pe câte un parametru al vocalității sale perfect echilibrate în orice situație și în orice moment.

03Prima amintire pe care o am legată de Nicolae Țăranu datează din anul 1960, când, la vârsta de patru ani, începeam să merg la spectacolele Teatrului de Operetă: rolul lui Oană din opereta CULEGĂTORII DE STELE de Florin Comișel. Prima senzație trăită sub impresia vocii sale este uimirea față de un mod de a cânta care mă fascina printr-o delicatețe curgătoare reușind să umple spațiul sălii deși cânta … ”încet” (potrivit percepției mele de copil)… Evident că, în funcție de exigențele stilistice și estetice ale rolurilor, artistul oferea și nuanțe sonore în mezzoforte mergând până la forte ceea ce apreciam ca fiind foarte normal știind că artiștii lirici manifestă forță vocală ieșită din comun; ceea ce însă mă făcea să mă minunez la primele mele experiențe artistice de spectator, erau acele nuanțe extrem de delicate și mai ales într-o superbă arie – ”Aș vrea să fiu culegător de stele”; această arie se află în Fonoteca Radiodifuziunii noastre împreună cu foarte multe arii și duete înregistrate de marele nostru artist. Mai târziu aveam să învăț a cunoaște și gusta efectele de piano și pianissimo, messa di voce, filato, legato, frazare amplă și culori multiple perfect rezonate, despre care aveam să dialoghez peste câțiva ani și cu dumnealui. Nicolae Țăranu era mereu dispus să răspundă cu generozitate întrebărilor mele, de fiecare dată apreciind cu multă afecțiune și simpatie interesul meu din ce în ce mai orientat către condiția analitică profesională încă din anii de liceu.

Pe măsură ce am început să mă documentez și să acumulez date și informații istorice legate de marii noștri compozitori și artiști de operetă, am elaborat chiar niște fișe fiecărui artist în care am notat parcursul artistic și caracteristicile vocale specifice fiecăruia.

În fișa tenorului Nicolae Țăranu am notat că a fost angajat solist al Teatrului de 04Operetă din București în anul 1954 debutând chiar cu personajul Oană din CULEGĂTORII DE STELE de Florin Comișel. De la data acestui debut, în primele șase stagiuni ale sale, Nicolae Țăranu a interpretat rolurile din următoarele operete ale repertoriului românesc și universal: 1954 Florin Comișel CULEGĂTORII DE STELE (Oană), Kovner ACULINA (Alexey – interpretat cu un intens temperament); 1955 Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT (Eduard – rafinat, străucitor, cu elegantă muzicalitate și profundă implicare în contextul teatral al desfășurării); 1956 Nicolae Kirculescu N-A FOST NUNTĂ MAI FRUMOASĂ (Nică Ionică – rol creat cu o pură sensibilitate), Filaret Barbu PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA (Tudor – interpretat cu un entuziasm eroic dar și cu o robustă profunzime sufletească), Strauss LILIACUL (Alfred); 1957 Zeller VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI (Adam – simpatic, vesel, jovial, seducător dar și melancolic, duios); 1957 Lehar VĂDUVA VESELĂ (Camille de Rosillon – elegant cu o linie de cânt impecabilă demnă de ilustrul său Maestru); 1958 Millocker STUDENTUL CERȘETOR (Simon); 1959 Miliutin ZARVĂ-NTRE FETE (Iuri); 1960 Gherase Dendrino LYSISTRATA (Lycon – perfect echilibrat între expansiunea eroică și intimismul sentimental). Aceste considerații și aprecieri ale mele s-au consolidat în timp, de-a lungul stagiunilor după repetate vizionări ale spectacolelor la care descopeream de fiecare dată noi detalii.

05În primele sale șase stagiuni, tenorul Nicolae Țăranu s-a afirmat treptat în 11 roluri, înscriindu-se într-o evoluție spectaculară, câștigând din ce în ce mai mult aprecierea publicului și prețuirea colegilor atât de la veterani cât și de la tinerii generației sale. În toate aceste roluri ca și în majoritatea celor care au urmat după aceea, Nicolae Țăranu s-a alternat cu Ion Dacian cu care a instaurat un raport artistic și uman de reciprocă stimă și prețuire. Această alternare artistică se manifesta încă de la primele repetiții iar premierele erau totdeauna un dublu eveniment prin care se onorau totdeauna două garnituri de interpreți care conservau independența artistică a unei originalități interesante prin care ofereau rolurilor o variabilitate interpretativă ce stimula publicul la numeroase și repetate confruntări pline de o explozivă bucurie artistică.

Devenit una din vedetele teatrului, în stagiunile următorului deceniu, Nicolae Țăranu se alternează cu Ion Dacian în pregătirea și realizarea artistică a noilor producții interpretând autori, operete și roluri precum: 1962 Nicolae Kirculescu ÎNTÂLNIRE CU DRAGOSTEA (Dan Gruia – fericită îmbinare de artă vocală și teatrală); Lehar PAGANINI (Paganini – personaj complex ale cărui stări sufletești le-a redat printr-o amplă gamă expresivă creind și un personaj scenic de mare consistență); 1963 Alfred Mendelsohn ANTON PANN (Anton Pann); 1964 Kalman PRINȚESA CIRCULUI (Mister X – personaj vocal și teatral grandios, în care aplica o impresionantă multitudine de inflexiuni expresive sonore și timbrale alternate cu dozajul unei evoluții teatrale de foarte mare încărcătură); 1964 Filaret Barbu TÂRGUL DE FETE (Ștefan – romantic, duios, robust în ilustrarea unei puternice pasiuni atât în momentele expansive cât și în cele intimiste), Henry Mălineanu SUFLET DE ARTIST (Andrei – figură plină de poezie și umanism); 1965 Lehar ȚARA SURÂSULUI (Sou Chong – rol interpretat de foarte multe ori vreme de 15 ani, predominant cu marea Valeria Rădulescu, în care oferea linia vocală impecabilă și perfect dozată la justul calibru cuvenit fiecărui moment scenic; am amintiri de neuitat cu acești doi exemplari protagoniști); 1966 Lopez SECRETUL LUI MARCO POLO (Marco Polo – eroism, romantism, umor, seducție, farmec, perfect integrate într-un modernism magistral înnobilat de măiestria sa vocală); 1967 Strauss SÂNGE VIENEZ (Eduard – personaj fermecător, plin de efecte de mare diversitate de la comedie până la lirismul pur onorate cu desăvârșirea sa vocală); 1967 Filaret Barbu ANA LUGOJANA (Sandu – în premiera unei noi producții, a creat un personaj masiv dar, în același timp, foarte profund și sensibil în realizarea căruia actoria s-a împletit admirabil cu știința cântului ajuns la o înaltă cotă de experiență); 1967 Kalman CONTESA MARITZA (Tassilo – personaj de mare intensitate umană ilustrat printr-o amplă gamă de mijloace expresive sonore și timbrale dozând strategic evoluția personajului, realizând totdeauna un moment foarte gustat de public și constant bisat în aria ”Zi țigan”; s-a alternat în acest rol cu Ion Dacian bucurându-se de mari succese în țară și în străinătate alături de excepționalele primadonne Valeria Rădulescu și Adriana Codreanu în mod deosebit dar și cu Cleopatra Melidoneanu, Lucia Roic, Lucia Țibuleac); 1968 Lehar VĂDUVA VESELĂ (abordează rolul Danilo cu eleganța unui dinamism vocal și scenic fascinant având ca patreneră pe Valeria Rădulescu dar și pe Adriana Codreanu în turnee europene); 1969 Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT (Eduard Strauss – în premiera unei noi producții, realizată într-o manieră stilizată cu o modernitate funcțională foarte practică pentru turneele în străinătate); 1970 Gilbert SUZANA (René – elegant, rafinat, subtil, fermecător, maleabil în cânt, suplu în mișcarea scenică și perfect dansator strălucind alături de geniala protagonistă Valeria Rădulescu și alături de subretele excelente Constanța Câmpeanu și Daniela Diaconescu); 1970 Florin Comișel SOARELE LONDREI (Edmond Kean – perfectă îmbinare de actorie și vocalitate, cu subtile nuanțări ale alternanței dintre cantabilitatea recitantă și recitarea cantabilă, conferind personajului o memorabilă virtuozitate de ”teatru în teatru” alternându-se cu Ion Dacian dar și cu Cornel Rusu și proclamându-și rasata individualitate, culegând mari succese alături de partenerele Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, cărora li s-au mai adăugat Lilli Dușescu și Ștefi Părvulescu).

Deceniul 1961 – 1971 a fost deceniul directoratului legendar al lui Ion Dacian care a 06imprimat  teatrului o evoluție artistică, repertorială și o afirmare în cadrul unor numeroase și lungi turnee europene. În acest deceniu s-a produs desăvârșirea veteranilor simultan afirmării noilor artiști, integrându-se cu toții în Generația de Aur a Operetei. Personalitatea artistică a tenorului Nicolae Țăranu a făcut parte dintre acei artiști care au armonizat perfect pe veterani cu noii debutanți. Nicolae Țăranu se alternează amical și onorabil cu Ion Dacian antrenând în fascinantul lor balans artistic tenori veterani și debutanți ai genului precum Viorel Chicideanu, Mihail Petculescu, Richard Deutsch, Petre Valentin, Ion Stoian, Anton Negoiţescu, Ludovic Spiess, Constantin Drăghici, Eugen Savopol, Eugen Fânăţeanu, Dorin Teodorescu, Cornel Rusu. Primadonnele operetei, soprane încântătoare cu voci expresive și figuri scenice de o importantă distincție, unele afirmate altele în curs de afirmare, au fost partenerele lui Nicolae Țăranu în repertoriul interpretat: Silli Popescu, Dia Panaitescu, Elisabeta Porumbiţă, Elena Zamora, Puica Alexandrescu, Denise Vrancea, Getta Mara, Lya Turowsky, Lilli Duşescu, Lucia Roic, Anna Kelly Vasilopol, Lidia Popescu, Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Corina Bărbulescu, Ştefi Pârvulescu, Mireille Constantinescu. Acestor primadonne li se alăturau subretele veterane și debutantele noii generații, nume de mare prestigiu precum Virginica Romanowsky, Elisabeta Henţia, Cella Tănăsescu, Valli Niculescu, Constanţa Câmpeanu, Marica Munteanu, Daniela Diaconescu. Distribuțiile erau completate cu baritoni și bași de prestigiu așa cum erau Mircea Nemens, Nicolae Ionescu-Dodo, Duşan Bugarin, Iancu Groza, Gabriel Gheorghiu, Elizeu Simulescu, alături de care se integrau actori și comici care catalizau sucesele spectacolelor: Maria Wauwrina, Silli Vasiliu, Ruxandra Argeşiu, Mia Chirilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Coca Enescu, Nae Roman, George Groner, Emil Popescu, Tiberiu Simionescu, Ștefan Teodoriu, Nelu Marinescu, Bimbo Mărculescu, Toni Buiacici, George Hazgan, Ion Dinu, Virgil Bojescu, Sergiu Cioiu. Este o emoție foarte plăcută să scriu aceste nume în perfecta lor ordine cronologică fără să consult fișele analitice ale imensei arhive acumulate. Aceste nume, împreună cu cel al tenorului Nicolae Țăranu, sunt înscrise profund în sufletul meu. Dirijorii Gherase Dendrino, Constantin Rădulescu, Liviu Cavassi, Traian Mihăilescu, Mircea Ionescu, Mircea Luculescu, au apreciat mereu calitățile marelui artist Nicolae Țăranu, a cărui muzicalitate era integrată într-o nobilă stilistică sub semnul preciziei totale și al absolutei fidelități aderente partiturilor interpretate. Figura sa frumoasă, plină de acel farmec sobru și elegant, aurelolat de gesturi esențiale care subliniau cu discreție nuanțele expresivităților sale timbrale, erau din plin apreciate de regizorii, scenografii și libretiștii precum Ion Dacian, Nicuşor Constantinescu, Elena Penescu-Liciu, Ştefan Norris, Vasile Timuş, Miltiade Păun, Elena Agapie Stancu, Mihaela Athanasiu, Adriana Dumitrescu. Nicolae Țăranu a menținut până în zilele noastre silueta unei figuri scenice splendide pe care, în cariera sa, o integra cu o funcțională elasticitate stârnind stima și admirația marilor balerini ai teatrului: Margareta Zirra, Andreea Constantinescu, Maria Mitrache, Elena Teodorescu, Indira Lupescu, Lansetta Cavassi, Dana Florea, Victor Vlasse, Valeriu Tarna, Tudor Cotaibă şi încă foarte mulţi alţii.

07După primele turnee de la începutul carierei (1957 Filaret Barbu PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA – Germania Democrată, Cehoslovacia, Polonia, 1958 Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT, Elly Roman COLOMBA, Zeller VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI – Moscova), în deceniul directoratului lui Ion Dacian, se întreprind turnee extraordinare cu garnituri de artiști între care Nicolae Țăranu este o personalitate de primă importanță. Aceste turnee au fost următoarele: 1962 Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT, Filaret Barbu PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA – RFG (Munchen), RDG (Berlin); 1965 Kalman PRINȚESA CIRCULUI, Zeller VÂNZĂTORUL DE PĂSĂRI, Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT – Italia; 1968 Kalman CONTESA MARITZA – RFG – Berlin Vest, Munchen; 1969 Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT, Lopez SECRETUL LUI MARCO POLO, Strauss SÂNGE VIENEZ – Bulgaria (Sofia); 1969 Kalman CONTESA MARITZA, Lehar VĂDUVA VESELĂ – Austria, RFG, Luxemburg, Belgia, Olanda; 1970 Kalman CONTESA MARITZA, Gherase Dendrino LĂSAȚI-MĂ SĂ CÂNT – Austria, RFG, Luxemburg, Belgia, Olanda.

După încheierea deceniului directoral al lui Ion Dacian cu progresiva ralentare a activității până la retragerea sa din carieră, ajuns la deplina maturitate artistică, Nicolae Țăranu continuă  cariera interpretând o serie de roluri care s-au menținut în repertoriu și cărora a mai adăugat următoarele cinci producții: 1971 Filaret Barbu PLUTAȘUL DE PE BISTRIȚA (Tudor – abordare interpretativă la un nivel suerior de maturizare artistică); 1971 Lehar CONTELE DE LUXEMBURG (René – este ultima colaborare cu regia lui Ion Dacian; personajul său s-a înscris cu demnitate în galeria marilor sale personaje din repertoriul clasic al operetei; repurtează mari succese alături de sopranele Valeria Rădulescu, Adriana Codreanu, Cleopatra Melidoneanu, Mireille Constantinescu, Ștefi Pârvulescu și de subretele Constanța Câmpeanu, Valli Niculescu, Marica Munteanu,timp de cinci stagiuni); 1973 Benatzky LA CALUL BĂLAN (Avocatul Siedler – într-o ipostază vocală și scenică de mare succes admirabil realizată la avanpremiera producției împărțind laurii sucesului cu Valeria Rădulescu, Ștefi Părvulescu, Constanța Câmpeanu, Toni Buiacici, Nae Roman, sub regia lui Anghel Ionescu-Arbore foarte mult apreciată); 1975 Abraham VICTORIA ȘI AL EI HUSAR (Cunlight – realizează un personaj complex atât vocal cât și teatral la un nivel maxim motiv pentru care rămâne singur pe rol pentru aproape un deceniu având partenere excelente precum Cleopatra Melidoneanu, Valeria Rădulescu, Lucia Țibuleac); 1977 George Grigoriu ETERNELE IUBIRI (Sultanul – ultimul rol al carierei sale, rol de proză dar realizat impresionant sub toate aspectele și obținând un succes personal imens la fiecare spectacol). În această perioadă, colaborează cu noi partenere, distinse artiste de mare valoare precum Lucia Țibuleac, Liliana Pagu, Margareta Niculescu, Rodica Mincef, Rodica Truică, Simina Ivan.

Un sfert de veac de spectacole, întâlniri, dialoguri sau chiar colocvii, 08m-au apropiat foarte mult de personalitatea artistică și umană a tenorului Nicolae Țăranu. I-am pus, poate, sute de întrebări, așa cum am făcut cu toți artiștii, iar seara, acasă, înainte de culcare, notam rapid conținutul răspunsurilor. Am fost tentat să pătrund în intimitatea tehnică și emotivă a artistului Nicolae Țăranu și am avut revelația unor valoroase învățăminte. Principiul său era acela de a nu da maximum niciodată în sensul epuizării totale a resurselor vocale; trebuiau păstrate anumite rezerve; în timp am înțeles că acea cotă fizică de energie vocală pe care o doza, era suficientă pentru acoperirea integrală a exigențelor sonore și timbrale ale rolurilor. Nicolae Țăranu era proverbial prin echilibrul fizic al personalității sale menținut cu măsură și ponderație chiar și astăzi, la vârsta patriarhatului,cu  o alură suplă și frumoasă. Respirația sa era extraordinară iar linia vocală manifesta o constantă unduire rezultat al perfectului echilibru dintre sprijinul pe coloana de aer și susținerea adecvată a acesteia astfel încât sonoritatea și timbralitatea să aibe o perfectă stabilitate spre a se plia intențiilor sale expresive. Tocmai grație acestei perfecte stabilități de emisie vocală, sonoritățile sale, atât cele în forte cât și cele în piano, se încadrau într-o admirabilă unitate și într-o eficientă proporționaitate cu inflexiunile timbrale conferind o totală coerență în expresivitatea frazării la baza căreia se remarca gândirea în perfectă conjuncție cu emoția mesajului. Ceea ce mă fascina la Nicolae Țăranu era variabilitatea calibrului de lărgime al coloanei sale sonore perfect proporționată cu dozarea de consistență a timbrului într-o multitudine de poziții de rezonanță. Acutele sale aveau o noblețe deosebită și o strălucire conferită de un vibrato luminos care favoriza incidența sonoră. Nicolae Țăranu se exprima cu o liniște profund academică iar izbucnirile temperamentale ale personajelor sale în anumite momente erau … ”domolite” de acea forță interioară a ponderației echilibrate. Pasajele de proză erau declamate cu o impostație perfect și omogen adaptată celei cântate; știa să asigure coloanei sonore vorbite aceiași funcționalitate, tehnică grație căreia declamația și cântul se alternau perfect până la finele reprezentației. După spectacol nu arăta niciun semn de oboseală și avea mereu zâmbetul disponibil, amabil, generos, totul exprimat cu mare delicatețe. Această amabilitate și generozitate a sa m-a frapat treptat, pe măsură ce deveneam mai cunoscător într-ale glasurilor; remarcam cum Nicolae Țăranu adapta calibrul vocii sale în funcție de partenera din spectacol; urmărindu-l de nenumărate ori în aceleași roluri cu partenere diferite, aveam să remarc aceste aspecte prin care mi-am îmbogățit cunoașterea tehnică artei vocale în timp; puțini artiști au ilustrat această capacitate și, în general, am observat acest rafinament în mod deosebit la discipolii Maestrului Constantin Stroescu. Din numeroasele sale interpretări, au rămas înregistrate în Fonoteca Radio niște duete cu câteva din valoroasele sale partenere: Cella Tănăsescu (”Văduva veselă” de Lehar), Lucia Roic și Adriana Codreanu (”Culegătorii de stele” de Florin Comișel), Valeria Rădulescu (”Frumoasa Elena” de Offenbach și ”Soarele Londrei” de Florin Comișel), Cleopatra Melidoneanu (”Sânge vienez” de Strauss), Marica Munteanu (”Vânzătorul de păsări” de Zeller). În aceste duete remarcăm cu calibrul vocal al lui Nicolae Țăranu este modulat cu discernământ profund ancorat în gândirea estetică vocală pentru a corespunde incisivității luminoase concentrate când cântă cu Lucia Roic ori amploarea robustă intens timbrată când cântă alături de Adriana Codreanu; se remarcă încărcătura viguroasă, strălucitoare și penetrantă atunci când îi este parteneră Valeria Rădulescu alături de care a cântat cel mai mult în cariera sa; glasul îi devine elastic, unduitor, mânuit cu un legato calm dar cald atunci când cântă cu Cleopatra Melidoneanu, o altă discipolă a Maestrului Constantin Stroescu; alături de Marica Munteanu, glasul său se pliază cu sensibilitate pe acea transparență sonoră a timbrului duios iluminat de incisivitatea delicată a unor accente luminoase. Aceste mărturii sonore peste timp atestă valoarea artistică a personalității tenorului Nicolae Țăranu.

09Sanda Țăranu, celebra personalitate a Televiziunii Române, i-a fost și continuă să-i fie o Soție iubitoare, devotată, mereu prezentă, ocrotitoare, atentă, emoționată dar și emoționantă prin entuziasmul cu care se bucura la fiecare spectacol la care asista; de multe ori ne-am aflat în aceiași lojă și ne-am bucurat împreună de acele memorabile seri. Ea însăși actriță profesionistă, energică, frumoasă și distinsă, harnică și primitoare, guvernând acasă o atmosferă caldă și reconfortantă, continuă să fie Primadonna fundamentală a marelui artist. De câte ori am prilejul să-i revăd mă bucur de zâmbetul și amabilitatea seducătoare care au rămas intacte ca pe vremea când, grație micului ecran, ”intra” în casele noastre anunțându-ne programele și inducându-ne într-o stare de bună dispoziție.

Nicolae Țăranu și-a început cariera tridecenală cu rolul Oană din CULEGĂTORII DE STELE de Florin Comișel, rol în care și eu l-am admirat pentru prima oară la câțiva ani de la debut. Chiar dacă această operetă nu a fost menținută multe stagiuni în repertoriu, m-am bucurat să reascult selecțiunile imprimate pentru Radiodifuziunea noastră și, în mod deosebit, aria ”Aș vrea să fiu culegător de stele” în a cărei interpretare, Nicolae Țăranu s-a impus la modul absolut. Pot 10spune că această arie în care se găsesc toate mijloacele de expresie sonoră și timbrală în toate nuanțele dinamice și agogice, domină spiritul meu analitic aplicat totdeauna vocalității lui Nicolae Țăranu. Grație interpretării sale, parcă văd satul acela, stelele de pe cer și îmi imaginez personajul în entuziasmul metaforic de a fi … ”culegător de stele” … Toate sunetele intonate și trăite de Nicolae Țăranu erau și continuă să rămână (datorită înregistrărilor) asemenea unor stele strălucitoare. Prin arta lui, Nicolae Țăranu este pentru mine un harnic și iubitor … ”culegător de stele” … stele sonore, stele colorate, stele de succes ale evenimentelor al căror protagonist demn a fost, stele de bucurie de viață și de artă, stele de renume, stele arzătoare prin trăirea și simțirea unei vocații cultivate la cel mai înalt nivel al rafinamentului. Prin mirabila interpretare a sa în această arie, am văzut mereu și continui să văd și astăzi în Nicolae Țăranu un … ”culegător de stele” … Am dorit din toată inima să fiu, de data aceasta, și eu un … ”culegător de stele” … ca să omagiez toate stelele pe care le-a cules marele artist Nicolae Țăranu și pe care le-a așezat într-o anumită constelație spre Lumina Inițiatică a celor ce vor urma să slujească Teatrul de Operetă în viitor.

Dr. STEPHAN POEN

Doctor în Medicină şi în Muzicologie

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/02/061-1024x774.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/02/061-150x150.jpggiaRecenzii
Am afirmat cu tărie și în repetate rânduri că Opereta este Surâsul Muzicii iar acest surâs cunoaşte o infinitate de nuanţe expresive de la surâsul amar, meditativ ori nostalgic, până la râsul exploziv al entuziasmului exuberant. Personajele operetei evoluează prin toate stările sufleteşti de la durere şi suferinţă până...