Poza cu DomingoEra începutul anului 1994. Mă aflam în culisele Operei de Stat din Viena. Prin amabilitatea sopranei Angela Gheorghiu obţinusem un interviu cu  Plácido Domingo, imediat după memorabilul spectacol Povestirile lui Hoffmann de Offenbach, în regia lui Andrei Şerban şi sub bagheta lui Christian Badea. Ştiam că este un mare tenor al timpului, care şi-a construit statutul cu inteligenţă, consecvenţă, profunzime şi exigenţă, aşezându-şi succesele „cărămidă peste cărămidă”, într-un ritm susţinut. Un cântăreţ popular şi iubit, un ideal interpret de muzică de operă, clasică şi modernă, operetă, lieduri, canţonete, serenade, tangouri, cântece spaniole, mariachi, melodii de pe Brodway. Emoţiile mele creşteau proporţional cu nenumăratele sale rechemări la rampă. Au fost vreo 17… Cele două camere de filmat erau deja amplasate în cabina sa. Trebuiau să meargă concomitent, singure, deoarece eu realizam interviul. Mă supuneam rigorilor unor economii „la sânge” pe care mi le impusese instituţia mea. Urma să fiu un fel de „om orchestră”. Oare cum mă va aborda?!…

Mi-a dat mâna şi mi-a zâmbit ca celui mai bun prieten.

– Mă scuzaţi aş vrea să mă mai aşteptaţi câteva minute ca să-mi schimb costumul de scenă. Vreau să mă simt bine!…

Toate îngrijorările mi-au dispărut. Şi acum, după atâţia ani, îmi dau seama că acest om transmite – ca nimeni altul – un sentiment de linişte, bucurie şi încredere. Predestinat nume  Plácido Domingo (Duminică liniştită)!… Dealtfel, poate n-ar fi trebuit să mă mir prea mult. Dintre toţi marii interpreţi prezenţi în Gala pentru Romania din ianuarie 1990, de la Viena, tot el a fost printre primii care au răspuns afirmativ solicitării mele de a da o declaraţie pentru oamenii din Romania. După spectacol am fost şi eu invitata lui la restaurant, alături de rude şi prieteni.L-am urmărit discret. Cu toţi e bun, pe toţi îi ascultă cu atenţie. N-a uitat să-şi sune şi mama, aflată în Mexic.

La despărţire şi-a ţinut promisiunea de a se fotografia cu mine, iar ultimilor mele cuvinte Grazie molto per tutto el le-a răspuns La revedere şi mulţumesc!

daten_photo

Plácido Domingo s-a născut la 21 ianuarie 1941, la Madrid. La 8 ani, s-a mutat din Spania în Mexic, însoţindu-şi părinţii, ambii cântăreţi de zarzuelă. Drumul vieţii sale a fost unul de lumină şi izbândă, cu o primă apariţie ca pianist, la 11 ani, continuată ca dirijor şi corepetitor la operă. Din punct de vedere vocal a debutat ca bariton dar descoperindu-se adevăratul său timbru apare ca tenor în Traviata, la Monterrey (Mexic), în 1961. Imediat obţine un contract de aproape trei ani la Tel Aviv, unde face 12 roluri în 280 de spectacole. A urmat debutul european la Marsilia, în Madama Butterfly (1965) şi apariţia sa neaşteptată la Metropolitan, când, cu numai 30 de minute înainte de ridicarea cortinei, l-a înlocuit pe Franco Corelli în Adriana Lecouvreur, avându-le ca partenere pe Renata Tebaldi şi Elena Cernei. De atunci a ajuns la 140 de roluri de tenor dar, mai nou, şi de bariton, susţinute peste tot în lume. Un drum început şi continuat frumos, mereu în linia întâi.

Când simte că într-un alt domeniu decât cel vocal  poate adăuga un plus de imagine şi strălucire, menţinându-se în parametrii muzicii, nu ezită să o facă: fie ca manager de operă fie  la pupitrul dirijoral sau regizoral, ca autor de cărţi sau dezbateri culturale  sau ca iniţiator al deja celebrului Concurs Internaţional Operalia. Nu-şi găseşte liniştea, este plin de energie, idei şi proiecte. Pe Placido Domingo îl iubeşte toată lumea. Este un artist admirat de parteneri, un om minunat, un soţ şi un tată devotat, un prieten bun, o persoană simpatică, naturală şi sociabilă. Pentru căldura şi simplitatea cu care m-a tratat în cele patru ocazii în care ne-am întâlnit: 1990 (Gala pentru Romania), 1994 (Povestirile lui Hoffmann) la Viena, 1991 (Otello) la Paris şi 1994 (Concertul cu Angela Gheorghiu) la Bucureşti, pentru că a fost primul dintre marii solişti care a venit la noi, pentru că are atâţia prieteni români, pe care îi evocă public, pentru marele premiu pe care i l-a acordat tenorului Ştefan Pop la Operalia în 2010, pot spune că, pentru mine, el este cap de listă.

220px-Domingo_Verdi_baritone_ariasŞi acum, viaţa sa este un vârtej de „du-te, vino!”. Înregistrează, are spectacole sau concerte, între două avioane învaţă un rol nou, mai scrie o carte (până acum are trei), se perfecţionează în pronunţia unei limbi (ştie deja vreo 4-5), participă la câte o gală sau la o şedinţă de lucru, rezolvă o problemă de manager, dă un interviu, face un spot publicitar sau are o vizită artistică, dar găseşte timp şi pentru familie sau prieteni. Să nu uităm şi filmele de operă regizate de: Jean Pierre Ponelle, Franco Zeffirelli, Gianfranco de Bosio sau Francesco Rosi: Otello, Traviata, Cavalleria rusticana, Paiaţe, Carmen şi Tosca. Are peste 100 de discuri cu 70 de opere, numeroase albume consecutive în top-urile Bilboard şi premii Grammy şi o consemnare în Guiness Book, pentru cele 83 de rechemări la rampă, după un spectacol la Viena. Ca dirijor a debutat în 1973, la New York în Traviata, spectacol urmat de: Attila, Bărbierul din Sevilla, Forţa destinului, Tosca, Liliacul, Macbeth, Boema, Romeo şi Julieta, Carmen, Aida şi altele.

 Ceea ce apreciez la Domingo este firescul, prospeţimea şi degajarea naturală, atât pe scenă cât şi în relaţia cu oameni, spunea marele nostru bariton Nicolae Herlea, după întâlnirea lor din 1972, în Andrea Chenier de la Madrid. Glasul său de o viguroasă plenitudine, îmbină tonurile dulci, mângâietoare, cu sunetele robuste, iar pasiunea cu care abordează orice rol este de-a dreptul cuceritoare!

Deşi au trecut douăzeci de ani, cred că vă mai aduceţi aminte câte zeci de nume româneşti cu care a colaborat, a amintit la concertul din 20 aprilie 1994, de la Sala Palatului?… Pornind de la Virginia Zeani, Elena Cernei, Ileana Cotrubaş, Viorica Cortez, David Ohanesian, Marina Krilovici, Nicolae Herlea, la Andrei Şerban, Christian Badea, Petrică Ionescu şi atâţia, atâţia alţii. N-a uitat pe nimeni, cum nici noi  nu-l vom uita pe el.

Luminiţa Constantinescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/01/HS_empf_jubilaeum_domingo_sony-630x280.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/01/HS_empf_jubilaeum_domingo_sony-630x280-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenziiLuminita Constantinescu,Placido Domingo,Romania,verdi
Era începutul anului 1994. Mă aflam în culisele Operei de Stat din Viena. Prin amabilitatea sopranei Angela Gheorghiu obţinusem un interviu cu  Plácido Domingo, imediat după memorabilul spectacol Povestirile lui Hoffmann de Offenbach, în regia lui Andrei Şerban şi sub bagheta lui Christian Badea. Ştiam că este un mare tenor...