AVATAR ENESCU: 6o de ani în 6 zileafis - AVATAR ENESCU

4-9 mai 2015

Un proiect RADIO ROMÂNIA CULTURAL 

Producător Sorina Goia

 

 

Factotum- este o ipostază, iată, cât se poate de normală pentru Silviu Alexandru Mihăilă.

Căci pe noul său album ce include  atât cele 7 Cântece pe versuri de Clément Marot  op 15. scrise de George Enescu cât şi Trei melodii op 23 şi op 46 de  Gabriel Fauré , tânărul artist apare în tripla ipostază de tenor, pianist şi … inginer de sunet!

 

 

Album Cover SMAcest album muzical – care include cele 7 Cântece ale lui George Enescu pe versurile lui Clément Marot – este un act personal de identitate profesională și spirituală pentru că este în integralitate realizat de mine, repectiv, atât partea vocală cât și acompaniamentul. Pentru mine realizarea acestui album muzical a reprezentat o experiență cu totul specială dat fiind atașamentul meu față de repertoriul enescian. Nu întâmplător pe același album muzical se află, de asemenea, melodii compuse de Gabriel Fauré. Este vorba de o zonă a muzicii franceze de sfârșit de secol 19 care constituie unul dintre piloanele importante pe care se bazează datele creației enesciene. Gabriel Fauré a fost unul dintre profesorii lui George Enescu. Muzica lui Gabriel Fauré reprezintă un izvor de inspirație pentru Enescu. Modernitatea limbajului muzical regăsit în aceste șapte cântece se împlinește în mod fericit cu sonoritatea pură a muzicii renascentiste. Aceste miniaturi vocale oglindesc stările sufletești ale compozitorului. Este de menționat faptul că muzica acestor cântece este strâns legată de sonoritatea limbii franceze. George Enescu folosește inflexiunile sonore ale limbii franceze pentru a da contur liniei vocale. Frazarea muzicală și articulatiile se află în slujba versurilor. Se poate vorbi, în acest sens, de un efect stereoscopic pe care îl crează unitatea celor două arte: Poezia și Muzica. Este îmbucurător faptul că aceste șapte cântece (op.15), semnate de George Enescu, intră treptat în circuitul curent al vieții muzicale internaționale.(Silviu Alexandru Mihăilă).

* * * * *

Tenorul Silviu Alexandru Mihăilă este actualmente student al prestigioasei instituții Royal Northern College of Music din Manchester, Marea Britanie; în momentul de față parcurge ultimul an al studiilor sale de licență în cadrul departamentului de Operă și Artă Vocală. Dispune de o notabilă experiență profesională în domeniul muzicii vocale, experiență probată pe diferite scene de concert și de specacole din țară și strainătate precum Sala de Concert a Ateneului Român, Bridgewater Hall din Manchester(UK), scena Studioului de Concerte de Radio România, scena Centrului de Artă “Tinerimea Romana”, Salonul muzical al Castelului Peleș din Sinaia, ș.a.m.d. Cu câteva luni în urma Silviu Mihăilă a condus repetițiile corului de copii al Filarmonicii BBC din Manchester in cadrul unui eveniment organizat cu ocazia aniversării compozitorului britanic  Benjamin Britten. De curând Silviu Mihaila a debutat cu rolul contelui Belfiore din opera “La finta giardiniera” de Wolfgang Amadeus Mozart, în sala de spectacole de la RNCM Opera Theatre. A participat în cadrul a numeroase cursuri de măiestrie susținute de importante personalități europene ale artei vocale, atât în domeniul genului de operă cât și al cantului cameral. Printre aceste personalități se numeră: Sir John Tomlinson, Sir Thomas Allen, Julius Drake, Anthony Spiri, Christopher Purves, etc.

Pe o perioadă de mai bine de un deceniu, în mod constant,10917927_581433671957435_6005435694432285874_o tânărul muzician a obținut numeroase distincții profesionale,  fapt ce probează perseverența studiului, temeinicia pregătirii sale profesionale, natura unui talent comunicativ și generos. Este vorba de competiții organizate de Societatea Română de Radiodifiuziune, Univeristatea Națională de Muzică din București, de competiții organizate în plan local și în Capitală. În urmă cu cateva luni, Silviu Mihăilă a primit o importantă distincție din partea fundației House of Europe, respectiv, a fost desemnat în calitatea de Ambasador Special al Regiunii Dunării. În martie anul acesta, în urma unui proces de selecție extrem de riguros, Silviu Alexandru Mihăilă a fost admis la prestigioasa Manhattan School of Music din New York, Statele Unite ale Americii, pentru a efectua un curs de Masterat în cadrul secției de Artă Vocală si Operă.

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/05/10917927_581433671957435_6005435694432285874_o1-1024x439.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/05/10917927_581433671957435_6005435694432285874_o1-150x150.jpgsorina.goiaAVATAR ENESCU
AVATAR ENESCU: 6o de ani în 6 zile 4-9 mai 2015 Un proiect RADIO ROMÂNIA CULTURAL  Producător Sorina Goia     Factotum- este o ipostază, iată, cât se poate de normală pentru Silviu Alexandru Mihăilă. Căci pe noul său album ce include  atât cele 7 Cântece pe versuri de Clément Marot  op 15. scrise de George Enescu cât şi Trei...