A4-Afis2015       În perioada 9-10 mai 2015, va avea loc la Iași, cea de a IV-a ediție a Concursului Internațional de Interpretare Instrumentală Ioan Goia.

Concursul internațional (poziția 870 în CAER) pentru instrumente de suflat-percuție ale orchestrei simfonice, se desfășoară anual și este organizat de către Catedra Instrumente de suflat-percuție a Colegiului Național de Artă  Octav Băncilă  din Iași, în parteneriat cu Universitatea de Arte  George Enescu din Iași. Concursul se adresează elevilor din clasele III-XII precum și studenților și masteranzilor, din țară și străinătate care studiază instrumentele de suflat și percuție (flaut, oboi, clarinet, saxofon, fagot, corn, trompetă, trombon, bariton, tubă, instrumente de percuție).

La acest concurs participă anual circa 100 de concurenți, printre care, și anul acesta, avem înscriși elevi de la Liceele de Muzică Ciprian Porumbescu, Ștefan Neaga și Serghei Rahmaninov  din Chișinău precum și studenți de la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău și de la Academia Națională de Muzica Antonina Nejdanova din Odessa, Ucraina. Tot de la Chișinău, avem în acest an invitat în juriu, în Comisia Instrumente pentru suflat din alamă, pe domnul Vasile Ciubuc, care activează atât ca prim-trompetist în orchestra Operei din Chișinău cât și ca profesor de trompetă la Liceele de Muzică Ciprian Porumbescu și Serghei Rahmaninov  din Chișinău.

Concursul a luat ființă în mai 2012, la inițiativa profesorului Segiu Sandu, fiind singura competiție destinată instrumentelor de suflat și percuție din Iași până în prezent. Printre obiectivele generale se numără  încurajarea, canalizarea și stimularea interesului tinerilor spre studiul muzicii, conştientizarea contribuţiei muzicii la constituirea fondului cultural comun al societăţii, interacționarea școlilor interpretative din ţară şi străinătate, desăvârşirea personalităţii artistului în devenire şi a viitorului consumator avizat de artă.

Scopul nostru este promovarea și stimularea elevilor într-un cadru competițional, oferindu-le concurenților posibilitatea de a-și demonstra performanțele tehnice și artistice. De asemenea, dorim să oferim cadrul necesar întâlnirii și schimbului de experiență dintre profesorii ce participă cu elevi, concomitent cu crearea legăturilor între învățământul preuniversitar și cel universitar și a oportunităților pentru evoluția ulterioară a copiilor talentați.

Totodată, prin organizarea acestui concurs ajuns deja la a 4-a ediție, dorim să aducem un omagiu celui care-i poartă numele, profesorul și instrumentistul Ioan Goia, cel care înființat la Iași în anul 1956, Opera Română.

Performanța concurenților va fi apreciată de un juriu alcătuit din instrumentiști și personalități ale învățământului artistic preuniversitar și universitar din țară și străinătate.

Încă din ediția anterioară, concurenții care cântă în gală, vor concura pentru marele premiu și trofeul Concursului  Ioan Goia.

Probele se vor susține  în zilele de 9 și 10 mai, în sălile Millo (Corp Millo), Sala de Festivități de la Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” și în sala de percuție a Academiei de Arte George Enescu Iași.

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/05/A4-Afis20151.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/05/A4-Afis20151-150x150.jpgsorina.goiaStiri
      În perioada 9-10 mai 2015, va avea loc la Iași, cea de a IV-a ediție a Concursului Internațional de Interpretare Instrumentală Ioan Goia. Concursul internațional (poziția 870 în CAER) pentru instrumente de suflat-percuție ale orchestrei simfonice, se desfășoară anual și este organizat de către Catedra Instrumente...