ufAu trecut ceva zile de când am asistat la ultima premieră a lui Gigi Căciuleanu, „Un minut de dans sau UF!!!“, în cadrul Festivalului „George Enescu“. (Slavă Domnului că a existat totuşi un eveniment de dans, produs tot de Fundaţia Art Production, după ce Întâlnirile JTI cu mari companii internaţionale au fost şterse din program, din motive care nu stau nicicum în picioare). Spectacolul – sau mai degrabă spectacolele, fiindcă, fără să fie vorba despre improvizaţie, o bună parte a fost diferită în cele două seri succesive – mi-a rămas însă proaspăt în minte prin inedit şi prin conjunctura emoţională cu totul aparte.

Mă consider norocoasă să fi asistat, acum aproape jumătate de secol, la câteva dintre „Nocturnele 9 ½“ de la Teatrul Ţăndărică, unde Miriam Răducanu aducea un suflu nou în dansul românesc contemporan, lansând totodată la apă câţiva interpreţi/coregrafi de viitor, aflaţi pe atunci încă pe băncile şcolii. Printre ei şi Gigi Căciuleanu (a cărui fotografie în mărime naturală, surprinsă în săritură, a fost afişată ani buni lângă intrare). Ce-i drept, nu am prins debutul lui de la „Mic“, dar mi se pare exemplară legătura dintre Maestră şi ucenic, neştirbită de 50 de ani şi pe care, iată, Gigi Căciuleanu o sărbătoreşte, cum altfel decât dansând şi montând.

Dacă vocabularul lui dinamic e relativ uşor recognoscibil, Căciuleanu îşi construieşte de fiecare dată altfel spectacolele şi pare că nu-i ajunge timpul pentru câte idei îi vin, după frecvenţa creaţiilor sale. (Abia s-au stins luminile la Teatrul Mic şi va avea o nouă premieră la Naţionalul din Târgu Mureş, la sfârşitul lunii.)

De data aceasta şi-a propus să ridice colţul cortinei în spatele căreia se repetă, împărtăşind spectatorilor frământările şi rutina procesului de creaţie. „Un minut de dans sau UF!!!“ este un metaspectacol despre facerea unui minut de dans, a ultimului minut de dans, după care poţi respira uşurat şi lua o pauză de adrenalină.

Căciuleanu este un artist complex, pentru care dansul se însoţeşte mai ales cu poezia şi căruia îi plac zonele de graniţă. Vorbeşte spumos, creând cascade de imagini, ceea ce face ca atelierele lui să fie experienţe foarte gustate; foloseşte mult asocierile de idei, explicând interpreţilor „cum“, nu şi „de ce“, fiindcă acela e spaţiul poetic pe care ei urmează să-l umple. Prima parte, de altfel, e un solilocviu despre dans – lucru familiar, căci inserturile verbale, libere sau în versuri, sunt aproape o marcă a creaţiilor lui coregrafice.

Pentru muzica lui Mozart are o pasiune din totdeauna şi o explorează iar şi iar, fie că e vorba despre varianta originală a „Recviemului“, de o filtrare orientală, ca în „Mozart Steps“ sau de o prelucrare liberă ca aici, de către „omul-orchestră“ Paul Ilea, care se joacă cu temele şi instrumentele, în timp ce se mişcă printre ceilalţi protagonişti.

Căciuleanu a creat nu doar conceptul de „dansactor“, ci şi-a format colaboratorii pentru a fi actori care dansează şi dansatori care joacă – disponibilitate de care, din fericire, teatrele şi universităţile noastre nu duc lipsă. Şi nici nu e nevoie de mai mult de doi uneori, iar Irina Ştefan şi Răzvan Stoica se comportă cu naturaleţe, sunt receptivi şi „le merge corpul“, cum s-ar spune în jargonul de specialitate.

În fiecare seară deci, un minut de dans e montat live, mişcările se leagă, relaţionarea se stabileşte, publicul asistă la procesul de memorare motrică subiacent şi la coordonarea cu muzica sau cu tăcerea. Când şi acestea s-au închegat, urmărim un fragment din ceea ce fusese deja montat (asistent coregrafie Lelia Marcu-Vladu), astfel încât coerenţa să aibă ultimul cuvânt. UF!!!

Spectacolul propriu-zis are şi un corolar, care e un moment antologic în sine: după ce o invită pe scenă pe Miriam Răducanu, dansează cu ea câteva minute pe un şlagăr al lui Louis Armstrong. Şi ce e special în asta? La cei 68 de ani ai săi, Căciuleanu are frecvente apariţii în spectacole, ne-am obişnuit cu buna lui formă fizică. „Măiastra“ lui însă are 91 şi e neschimbată, de când am avut privilegiul de a o avea profesoară – oamenii excepţionali trăiesc oare într-o buclă a timpului sau dansul e cel mai bun regim de viaţă?

Vivia Săndulescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/09/uf1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/09/uf1-150x150.jpgRevista MuzicalaCronica
  Au trecut ceva zile de când am asistat la ultima premieră a lui Gigi Căciuleanu, „Un minut de dans sau UF!!!“, în cadrul Festivalului „George Enescu“. (Slavă Domnului că a existat totuşi un eveniment de dans, produs tot de Fundaţia Art Production, după ce Întâlnirile JTI cu mari companii...