-Afis-TMC-2015-1024x768Festivalul “Toamna Muzicală Clujeană”, aflat în acest an la ediţia a 49-a, se deschide astăzi, 30 septembrie 2015. Cele 16 concerte programate vor fi găzduite de Colegiul Academic, Academia de Muzică “Gheorghe Dima”, Biserica Reformată de pe stada Kogălniceanu, Biserca Romano-Catolică Sf. Mihail şi de Muzeul Etnografic al Transilvaniei. Ediţia 2015 îi omagiază pe compozitorii Belá Bartók şi George Enescu, iar concertul de deschidere îi aduce pe scenă pe dirijorul din Israel, cu rădăcini transilvănene, Daniel Cohen şi pe violonistul Michael Barenboim, fiul celebrului pianist şi dirijor Daniel Barenboim. Cei doi muzicieni au colaborat încă de la vârsta de 17 ani, când se aflau în turneul Orchestrei West Eastern Divan.
De la ora 19,00, la Colegiul Academic din Cluj-Napoca vor fi interpretate lucrări de George Enescu, Belá Bartók şi Ludwig van Beethoven. Iar înaintea concertului, de la ora 18,00, vor fi prezentate, în parteneriat cu Librăria Humanitas, volumele „O viaţă în slujba muzicii” de Daniel Barenboim şi „Celibidache și Furtwängler. Marele conflict postbelic de la Filarmonica din Berlin”, de Klaus Lang.
Revista MuzicalaFestivaluri
Festivalul 'Toamna Muzicală Clujeană', aflat în acest an la ediţia a 49-a, se deschide astăzi, 30 septembrie 2015. Cele 16 concerte programate vor fi găzduite de Colegiul Academic, Academia de Muzică 'Gheorghe Dima', Biserica Reformată de pe stada Kogălniceanu, Biserca Romano-Catolică Sf. Mihail şi de Muzeul Etnografic al Transilvaniei....