downloadTinereţea vârstei s-a armonizat cu frumuseţea fizică a fiecărui solist în parte şi cu speranţa că viitorul teatrelor lirice este asigurat.

În urma evoluţiei celor 13 studenţi şi masteranzi din seara de 7 decembrie, am rămas cu impresia că, măcar unii dintre ei vor face carieră. Pentru asta, trebuie însă multă muncă, ambiţie, cultură generală şi de specialitate, seriozitate, profunzime şi receptivitate la sfaturile maeştrilor îndrumători: Bianca Manoleanu, Cristina Şoreanu, Silvia Voinea, Mariana Colpoş, Claudia Codreanu, Ionel Voineag, Gabriel Năstase.

Deşi emoţia „plutea” în aer,  fiecare a încercat să o depăşească şi să demonstreze că are ceva de spus, că merită aplauze şi încrederea publicului. Au fost alese arii dificile din repertoriul clasic universal, care au beneficiat de acompaniamentul orchestrei Universitaria, sub bagheta dirijorului Alexandru Ganea. Toate fetele au fost frumos îmbrăcate, cu rochii lungi, în tonuri de verde, coraille, trandafiriu, argintiu sau roz stins. O plăcere!…

 

Seara a fost deschisă de Diana Gheorghe cu dificilul Vals al  Juliettei din Romeo şi Julietta de Gounod. O variantă mult prea lentă pentru această bijuterie vocală, plină de exuberanţă şi prospeţime, în care trebuie să simţi tinereţea personajului, bucuria descoperirii dragostei. Dacă pe viitor vocea sonoră a Dianei Gheorghe va fi coordonată mai mult pe naturaleţe, pe „încălzirea” cu sentiment a frazei şi pe agilitatea unor pasaje, va avea, în această arie, un veritabil succes. Mai are timp, deoarece nu este decât în anul III.

 

Perfectibilă poate deveni şi evoluţia Dianei Andreea Blidaru (anul IV), în aria din actul I al operei Lucia di Lammermoor de Donizetti. Susţinerea tempoului, lejeritatea în belcanto, „zâmbetul” şi „dulceaţa” în anumite momente, vor opri tendinţele de note sub ton, stridenţa, fărâmiţarea frazei şi monotonia expresiei. După cum se ştie, o respiraţie bună asigură uşurinţa în pasaj,un eficient legato şi rotunjime în acut.

 

Multe dintre elementele care ar putea aduce o voce într-o lumină promiţătoare a demonstrat basul (?) Ştefan Lamatic, iar aria Il lacerato spirito din Simon Boccanegra de Verdi i-a oferit toate şansele pentru a se face remarcat. Are un cânt intelectualizat, ştie ce spune şi pronunţă corect, caută să coloreze cu simţire sensul dramatic al acţiunii şi astefel, personajul se umanizează. Uneori, colegii din orchestră nu l-au menajat, dar şi-a continuat interpretarea cu o aparentă linişte şi omogenitate. Sper în viitorul său.

 

Intenţii de cânt frumos, aşezat în rigorile unui belcanto pur, impuse de stilul bellinian, am sesizat şi la Mirela Vlad, în dificila arie a Aminei din opera Somnambula. Cât e de greu însă să stăpâneşti volutele sonore cu portamento, fără să scazi intonaţia, fără detimbrări şi sunete sticloase!… Se poate mai mult şi mai bine. Depinde de ea şi de dorinţa ei de autodepăşire.

 

Gloria Gina Tronel este şi ea o promisiune în „teritoriul”atât de restrâns al sopranelor de coloratură. Are o linie sigură şi nuanţată, o susţinere destul de bună şi lejeritate în „clinchetul clopoţeilor”din dificila arie a operei Lakme de Delibes. Se simte însă prea mult, grija extremă pentru performanţa vocală. O pagină „acrobatică” poate avea şi ea  varietate de trăire sentimentală, schimbări de „culori” interioare.

 

Lentoarea generală în care s-a cântat toată seara s-a evidenţiat mai mult, în aria Gildei din Rigoletto de Verdi. Au fost şi rateuri orchestrale impardonabile, chiar şi pentru o orchestră atât de tânără şi fără experienţă. Păcat, pentru că masteranda Adriana Marcu ar fi avut ce ne spune. Atacă acutele cu grijă, încearcă să le crească frumos şi are un legato de bun simţ. Vibraţia timbrală se menţine în parametrii stabili, dar o mai bună dicţie şi o profunzime psihologică  mai evidentă vor creşte valoarea interpretării.

 

Cu glasul plăcut şi omogen al baritonului Alexandru Constantin, căruia i s-a ales o arie ce nu l-a pus în valoare („Aria şampaniei”  din Don Giovanni de Mozart) s-a încheiat partea I a Galei. S-a dorit un final spumos şi distractiv, dar au lipsit tocmai efervescenţa unei totale deconectări, supleţea şi sprinteneala vocală. M-am bucurat că l-am ascultat pe Alexandru Constantin în urmă cu ceva vreme, în opera Boema de Puccini. A fost cu totul altceva.

 

Doua „insule” de simţire pucciniană au dorit să ne ofere şi primele două soprane din partea a II-a. N-au reuşit pe deplin.

Alexandra Ştirban are un glas puternic, cu care ar putea să depăşească dificultăţile rolului Liu din Turandot, dacă şi-ar „îmbrăca” interpretarea cu căldură  şi gingăşie. O drămuire îngrijită a volumului, o respiraţie corectă şi liniştită ar alunga uniformitatea, nesiguranţa şi scurtimea  acutei finale.

 

Ana Maria Hangu are voce. Este nevoie însă de multă muncă de prelucrare, de ştiinţa rostirii cuvântului fără să-l desparţi în silabe, de omogenitate timbrală şi stăpânire a registrelor. De-abia după aceea putem avea pretenţii la plutire, serenitate şi pianissime imperceptibile, însuşiri cu care puţine soprane cuceresc publicul în aria Magdei din opera La Rondine. Este un curaj să te prezinţi onorabil cu această arie. Trebuie să dovedeşti multe într-un timp scurt.

 

Mi-a plăcut mezzo-soprana Cosmina Stancu în aria Leonorei din Favorita de Donizetti. N-a forţat, şi-a văzut liniştită de implicarea artistică, deşi atacurile suflătorilor de alamă au provocat râsete pe scenă şi în sală. Are o dicţie bună şi o faţă expresivă, nu forţează acutele şi timbrează convingător registrul grav. Este naturală şi cu un autocontrol, pe care, dacă şi-l păstrează nealterat, poate spera la o carieră frumoasă.

 

In rolul Escamillo din opera Carmen de Bizet e dificil să cucereşti pe toată lumea. Asta şi datorită popularităţii ariei şi a multiplelor repere vocale pe care ni le oferă istoria cântului. La Constantin Traşcă am apreciat cel mai mult intenţia de a impulsiona cu accente trăirea momentului, deşi uneori ele erau prea violente, scăpând din vedere stabilitatea intonaţională sau acel stil mai rafinat, specific muzicii franceze.

 

Martiniana Antonie a fost Rosina lui Rossini. Glas frumos, amplu, curat, cu impact  imediat la ascultători. Îi place să stea pe scenă şi se lasă furată de vocalitate. E prea serioasă şi responsabilă în parcurgerea tehnică, în detrimentul varietăţii „desenelor” de simţăminte.  Isteaţa şi şmechera Rosina, cu feminitatea sa plină de spontaneitate, are nevoie de zâmbet, vioiciune şi farmec. Vor veni, sunt sigură.

 

Cum era de aşteptat, concertul a fost încheiat de tenorul George-Ionuţ Vârban, o mică vedetă a generaţiei sale. Şi e normal, deoarece, şi-n seara de 7 decembrie, el nu s-a desminţit. Deţine o voce frumoasă şi sigură, nu imensă dar bine impostată, iar aria lui Alfredo din Traviata verdiană i-a adus un entuziast succes de public.

 

La final, toţi soliştii au ciocnit paharele de şampanie, în ritmurile sărbătoreşti din opereta Liliacul de Johann Strauss.

Cum spuneam, o infuzie de prospeţime, tinereţe, frumuseţe şi speranţă.

 

Luminiţa Constantinescu

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/12/images.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/12/images-150x150.jpgRevista MuzicalaCronicaAdriana Marcu,Alexandra Ştirban,Alexandru Constantin,Alexandru Ganea,Ana Maria Hangu,Bianca Manoleanu,Claudia Codreanu,Constantin Traşcă â,Cosmina Stancu,Cristina Şoreanu,Diana Andreea Blidaru,Diana Gheorghe,Gabriel Năstase,George-Ionuţ Vârban,Gloria Gina Tronel,Ionel Voineag,Mariana Colpoş,Mirela Vlad,Silvia Voinea,Ştefan Lamatic
Tinereţea vârstei s-a armonizat cu frumuseţea fizică a fiecărui solist în parte şi cu speranţa că viitorul teatrelor lirice este asigurat. În urma evoluţiei celor 13 studenţi şi masteranzi din seara de 7 decembrie, am rămas cu impresia că, măcar unii dintre ei vor face carieră. Pentru asta, trebuie însă...