Un număr de 200 de copii vor cânta colinde de Crăciun pe 18 decembrie, la Biserica Neagră, în șapte limbi – română, engleză, germană, latină, maghiară, italiană, norvegiană – informează un comunicat transmis AGERPRES de Biserica Neagră.

“Într-un moment din an în care ne bucurăm de clipele magice ale Crăciunului, copiii cântă pentru alți copii care au nevoie de ajutor. Fondurile strânse în urma concertului vor fi donate în totalitate Spitalului Clinic de Copii Brașov, în vederea achiziționării unor aparate necesare secției de boli respiratorii”, se precizează în comunicatul de presă.

Cei 200 de copii provin de la Liceul Teoretic “Johannes Honterus”, Școala Generală nr.12, Liceul de Muzică “Tudor Ciortea” din Brașov, de la Liceul de Arte “Plugor Șandor” din Sf. Gheorghe, și din Ansamblul Canzonetta, coordonați de profesorii Ingeborg Acker, Izabela Brașoveanu, Annegret Feder, Galina Târnovschi, Constantin Banu, Lofi Gellert, Bogdan Scurtu și Steffen Schlandt.

Concertul se desfășoară de la ora 18.00 și face parte din proiectul “Ascultați colindul îngerilor”, aflat la a IV-a ediție, inițiat și derulat de Fundația Forum Arte, cu sprijinul Bisericii Evanghelice, Parohia Brașov.

Pentru cei care nu au reușit să-și achiziționeze un bilet la concert, acesta va fi transmis online, în premieră, pewww.forumarte.ro/live.

AGERPRES

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/12/imageResize9.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/12/imageResize9-150x150.jpgRevista MuzicalaConcerte
Un număr de 200 de copii vor cânta colinde de Crăciun pe 18 decembrie, la Biserica Neagră, în șapte limbi - română, engleză, germană, latină, maghiară, italiană, norvegiană - informează un comunicat transmis AGERPRES de Biserica Neagră. 'Într-un moment din an în care ne bucurăm de clipele magice ale Crăciunului,...