DSC00805Ne-a întâmpinat în foaierul Operei Române din Cluj-Napoca cu o siguranţă pe care o simţeam însă, plină de emoţie. Cineva de la Televiziunea Naţională îşi mai aducea aminte de cariera sa, atunci, la vârsta de 80 de ani. Era anul 2009.

Avea statura, prestanţa şi barba unui autentic Patriarh.

  • Păreţi că tocmai aţi ieşit din altarul unei catedrale…Ce legătura aveţi cu biserica?
  • Păi, eu m-am născut între mănăstirile Bucovinei, în satul Slobozia Pruncului, comuna Iacobeşti, judeţul Suceava şi sunt legat spiritual de credinţa ortodoxă, fără să fiu habotnic. Cânt şi acum la două biserici din Cluj, pentru că nu au suficienţi başi. Mă doare, ba, chiar îmi vine să plâng când văd însă, lipsa de respect a unora pentru simbolurile sacre ale neamului. Ce să caute într-o expoziţie de pictură un tablou cu Ştefan cel Mare beat şi calul lui mâncând din gunoaie?! … De ce chipul Sfintei Parascheva sau al lui Mihai Viteazul să fie pe sticlele de vodcă?!… Eu rămân şi un bucovinean „înrăit”.
  • Ce înseamnă asta?
  • Că sufletul şi spiritul meu au rămas acolo, în Slobozia Pruncului, şi numai trupul există aici, în Cluj-Napoca. Vedeţi, în refugiu eu am fost şi la Alba Iulia, apoi am muncit la Sibiu, dar nu uit că Unirea din 1918 a fost făcută de Bucovina, Basarabia şi Ardeal, că cel mai mare profesor de limba română al lui Eminescu a fost ardelean şi că tatăl poetului a ales să-l trimită la studii la Cernăuţi, nu la Iaşi. Nu sunt de acord nici cu ceea ce se întâmplă aici, la Operă. Mai suntem câţiva solişti care am putea salva unele spectacole, mai ales altistele şi başii, (vocile care se maturizează mai greu), dar care mai au potenţial. Cântăm la biserici. De ce nu şi pe scenă?…Sunt pensionaţi dirijori ca Maxim sau Sbârcea, dar Opera nu are dirijori. Trebuie să raportăm  însă,  planul de pensionări, cerut de Ministerul (In)Culturii!…
  • Îmi spuneaţi înainte de a începe acest interviu că sunteţi în curs de a scrie o carte, intitulată Vesele şi triste de la Operă. Când vă căutam la telefon nu vă găseam pentru că eraţi în diverse locuri, mai vreţi să cântaţi pe scenă. De unde această energie inepuizabilă la 80 de ani, din gimnastica zilnică pe care o faceţi? 
  • Aceea este doar pentru corp. Tinereţea mea stă în suflet, glasul meu mai sună încă bine (şi cântă o frază din aria lui Don Basilio), pentru că ştiu să mă bucur de viaţă, să zâmbesc, să văd soarele chiar şi când nu este pe cer. Uitaţi-vă câtă lume tristă e în jurul nostru. (Interviu pentru TVR, 2009)

Titus Pauliuc s-a bucurat de viaţă până în ziua de 23 decembrie, când a plecat la Ceruri, să-şi întâlnescă soţia, pe Lucreţia, dispărută şi ea, cu numai trei zile înainte.

Răpus de o boală incurabilă, marele bas clujean, cu o carieră de peste 50 de ani, (realizată în 3440 de spectacole şi într-un incredibil număr de… 89 de roluri), părăsea lumea şi pe cele două fiice (Lăcrămioara şi Oltea, profesoare de muzică),  într-o atmosferă de totală discreţie.

S-a născut la 8 iulie 1928, într-o familie modestă, în care, după propriile-i DSC00835mărturisiri: bunicii erau ţărani neştiutori de carte, dar cu mulţi copii, unul 12 şi celălalt 14. Dintre toţi, doar tatăl său cânta la trişcă. Fratele său a fost profesor de muzică la Bacău  (cânta frumos şi dulce la vioară, în stil lăutăresc), iar sora, cânta şi ea din gură (de aduna satul, dar, numai…când mulgea vaca).

După şcoala primară din Slobozia Pruncului, Titus Pauliuc a urmat Liceul Ştefan cel Mare din Suceava, Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare şi Conservatorul din Iaşi. Între anii 1951 şi 1953 a fost economist-planificator, iar în perioada 1958-1960, corist la Opera din Iaşi. Din anul 1967 până în 30 septembrie 2006 a activat ca solist al Operei Române din Cluj-Napoca.

A debutat în roluri mai mici, de tenor secund şi de bariton, încă de când era corist. De la Dancairo din Carmen (rol cu care a debutat de azi pe mâine), Fiorello din Bărbierul din Sevilla, Schaunard din Boema şi Bonzo din Madama Butterfly de Puccini, Frosch din Liliacul de Johann Strauss, Nurabad din Pescuitorii de perle de Bizet, a ajuns la Escamillo din Carmen de acelaşi compozitor, Osmin din Răpirea din Serai, Sarastro din Flautul fermecat, Bartolo din Nunta lui Figaro de Mozart, Don Bartolo şi Basilio din Bărbierul din Sevilla de Rossini, Thiresias din Oedipe de Enescu, Sparafucile din Rigoletto, Marele inchizitor din Don Carlo, Zaccaria din Nabucco, De Silva din Ernani şi Ramfis din Aida de Verdi, Mefisto din Faust de Gounod şi Boris din Boris Godunov de Mussorgski.

A făcut parte şi din distribuţia filmelor de televiziune cu opera Oedipe de George Enescu, Pană Lesnea Rusalim de Paul Constantinescu  şi Pădurea vulturilor de Tudor Jarda, precum şi din înregistrarea radio cu opera Înger şi Demon de Tudor Jarda.

Singur sau împreună cu ansamblul Operei clujene, Titus Pauliuc DSC00809a întreprins numeroase turnee în: Italia, Elveţia, Germania, Olanda, Belgia, Cehoslovacia, Suedia, Grecia. A refuzat 18 oferte de a rămâne solist sau profesor peste hotare, deoarece, mi-am iubit prea mult ţara şi locurile de obârşie.

În anul 2003 a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler de Preşedinţia Romaniei şi cu Trofeul Lya Hubic şi Membru de Onoare al Operei Române din Cluj-Napoca. Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului i-a acordat o Diplomă de alesă cinstire (în 2010), în timp ce anul 2013 i-a adus Premiul pentru întreaga activitate din partea Uniunii Muzicienilor Interpreţi din Romania şi  Diploma de Excelenţă, la Gala Premiilor Operelor Naţionale de la Iaşi.

 

  • Care au fost personajele preferate?
  • Cele în care a trebuit să salvez spectacole, cele făcute repede, dar, pe care le studiam eu acasă, până le simţeam. De altfel, trebuie să vă mărturisesc că am avut în viaţă vreo şapte profesori. Cel mai bun a fost însă cel care m-a însoţit în ultimii 30 de ani. Numele lui e Titus Pauliuc. Numai eu ştiam ce mi se potrivea cel mai bine. După un spectacol cu Boris Godunov a venit la mine dirijorul Anatol Chisadji şi mi-a spus: în scena morţii taie metalul din glas că eu o să am grijă ca orchestra să nu te acopere. Aşa poţi să trăieşti clipa, poţi chiar să şi plângi, dacă vrei. Şi aşa am făcut. Odată, o doamnă mi-a declarat că soţul ei nu a lăcrimat decăt la moartea tatălui şi a lui…Boris, cu mine. Mi-aduc aminte şi de un Faust în Italia. La sfârşit, câteva zeci de spectatori aşteptau interpreţii pentru autografe. Când am ieşit, cineva le-a spus că eu am fost Mefisto. Nu se poate, este prea blând faţă de cel de pe scenă. Numai când le-am cântat finalul din Rondo s-au convins. Da vero, e Mefisto!… La fel mi s-a întâmplat şi după un Osmin în Spania, unde am fost pus să cânt acel pasaj cu cea mai de jos notă din întreg repertoriul de bas. Mai îmi amintesc şi de Suedia, unde am fost invitat să fiu profesor, de dorul cumplit de ţară, după cele trei luni de pregătire a operei Simon Boccanegra din Elveţia, de refuzul meu de a cânta patru spectacole cu Faust la Londra. Ehei, daca ele ar fi fost la Cernăuţi, Suceava sau Baia Mare, era cu totul altceva!

  • Ce vă doriţi să nu mai vedeţi în plan cultural în Romania de astăzi?
  • …Tineri care plecă imediat peste hotare, fără să socotească câţi Titus Pauliucbani a cheltuit statul cu studiile lor, aş vrea să nu mai văd afişe fără opere sau piese româneşti, să nu mai văd opereta Văduva veselă cu bărbaţi goi pe scenă şi să se mai cânte şi în limba noastră, căci ce satisfacţie avem dacă se interpretează Miresa vândută în limba cehă?…
  • Aţi fi putut fi altceva decât solist vocal?
  • Mi-ar fi plăcut să fiu pădurar, să fiu tot timpul în aer curat, sau actor, pentru că aveam statură, voce bună şi răspicată. Sper să fi dovedit însă că sunt un personaj credibil şi în ceea ce am făcut în viaţa de solist.
  • O învăţătură pentru tineri?
  • Să-şi iubescă ţara şi să ştie că, aşa cum a zis Iorga: un popor fără cultură e o gloată, nu o oaste!… Mie, când mama avea să-mi dea ceva mai greu de făcut îmi spunea: eşti frumos, cuminte şi harnic. Acum, treci la treabă!…(Interviu pentru TVR, 2009)

Luminiţa Constantinescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/12/DSC008051.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2015/12/DSC008051-150x150.jpgRevista MuzicalaRemember
Ne-a întâmpinat în foaierul Operei Române din Cluj-Napoca cu o siguranţă pe care o simţeam însă, plină de emoţie. Cineva de la Televiziunea Naţională îşi mai aducea aminte de cariera sa, atunci, la vârsta de 80 de ani. Era anul 2009. Avea statura, prestanţa şi barba unui autentic Patriarh. Păreţi că...