downloadA incetat din viata PASCAL BENTOIU – compozitor, muzicolog, critic muzical si estetician.

 Nascut la 22 aprilie 1922 in Bucuresti, a urmat  studiile muzicale  în Bucureşti (1943 – 1948) cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, orchestraţie, compoziţie), Faust Nicolescu (teorie-solfegiu), Vasile Filip (vioară), Theophil Demetriescu (pian). Paralel a urmat şi Facultatea de Drept din Bucureşti (1945 – 1947).

A fost cercetător ştiinţific la Institutul de download (1)Folclor din Bucureşti (1953 – 1956). Preşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (1990 – 1992). A scris studii, eseuri, cronici muzicale, articole, recenzii, note critice, în: MUZICA, STUDII DE MUZICOLOGIE, REVISTA DE FOLCLOR, LUCEAFĂRUL, CONTEMPORANUL, ASTRA (Braşov), TRIBUNA (Cluj- Napoca), ROMÂNIA LIBERĂ, SCÂNTEIA, ROMÂNIA LITERARĂ, REVUE ROUMAINE etc. A susţinut conferinţe, prelegeri, comunicări ştiinţifice, concerte-lecţii, emisiuni de radio şi televiziune. A făcut parte din jurii naţionale de concursuri muzicale. A realizat culegeri de folclor şi transcrieri.
PASCAL BENTOIU a fost distins cu Premiul de Stat (1964), PREMIUL INTERNAŢIONAL ITALIA al Radioteleviziunii Italiene (RAI) din Roma (1968), Ordinul Meritul Cultural, cls. III-a (1969, 1971), Premiul internaţional GUIDO VALCARENGHI din Roma (1970), PREMIILE ACADEMIEI ROMÂNE (1974, 1987), Premiile Uniunii Compozitorilor (1971, 1975, 1978, 1979, 1980, 1983, 1985, 1987, 1990, 1992, 1994), Marele premiu al Uniunii Compozitorilor (1992), Ordinul „Serviciul Credincios” în grad de Mare ofiţer (2000), titlurile de DOCTOR HONORIS CAUSA al Universităţii de Muzică din Bucureşti (1995), Academia de Muzică „GH. DIMA” din Cluj (2001), Central College din Pella/Iowa, SUA (2001) şi Universitatea de Artă GEORGE ENESCU din Iaşi (2004).

Pascal-BENTOIUCreaţia muzicală şi ştiinţifică a lui Pascal Bentoiu ilustrează fără echivoc demersul unui muzician-gânditor modern care pornind de la tradiţia universală şi românească a ajuns la partituri şi exegeze de muzicologie singulare în peisajul artei contemporane. Opera „Hamlet” şi volumul „Capodopere enesciene” de pildă, reprezintă pietre de hotar pentru şcoala muzicală naţională de azi, revelatoare pentru forţa creatoare a unui reprezentant de seamă al culturii muzicale româneşti. Comparat cu Alban Berg (Antoine Goléa) în domeniul teatrului liric şi cu Anton Bruckner (Anatol Vieru) în muzica simfonică, Pascal Bentoiu rămâne indiscutabil unul din compozitorii români cei mai ataşaţi de George Enescu, a cărui creaţie din ultima perioadă de sinteză a dezvoltat-o în chip original. A abordat aproape toate genurile şi formele muzicale, manifestând o preferinţă evidentă faţă de teatru, cvartet şi simfonie. Meticulos, exigent, riguros în metoda personală de lucru, Pascal Bentoiu şi-a conturat precis sistemul de elaborare creatoare (serii de cvartete, de simfonii) convins fiind de complementaritatea expresiei, de unitatea de gândire şi stil a etapei de creaţie. Astfel, primele cinci simfonii se grupează pe viziuni filosofice, pe problematici de adâncime a mesajului, de dezbatere a ideilor majore ce frământă omul contemporan (lucrările ce poartă numere impare, 1, 3 şi 5) sau dimpotrivă pe sentimente de esenţă explozivă, de luminozitate, de bună dispoziţie (nr. 2 şi 4). Un proces interior şi mai elaborat se profi lează cu Simfoniile nr. 6, 7 şi 8, legate de artele surori – pictura, arhitectura, poezia („Culori”, „Volume”, „Imagini”). Este interesant de observat că Pascal Bentoiu – în ciuda unităţii de expresie – refuză identitatea de formă (în timp ce „Simfonia nr. 6″ dispune de şase secţiuni, cea purtând nr. 7 se reduce doar la două mişcări). Viziunea unitară deplină a compozitorului şi-a aflat poate reuşita certă în ciclul de 4 cvartete de coarde, grupate de altfel de autor sub acelaş număr de opus 27. În ciuda acestui „sistem” personal de laborator creator, în procesul de maturizare, de afirmare profesională a lui Pascal Bentoiu se descifrează trei etape: una preponderent instrumentală şi concertantă (op. 1 – 14), alta esenţial dramatică (op. 15 – 18) şi în sfârşit, ultima precumpănitor simfonică şi camerală (op. 19 – 30). Este interesant de remarcat faptul că, deşi compozitorul a evoluat ca limbaj sonor, gândire muzicală etc., totuşi nu s-a dezis o clipă de la principiile sale fundamentale de viziune artistică. Melodia – trăsătura substanţială a întregii sale creaţii – domină partiturile. Armonia se mişcă în raport cu conţinutul, de la consonanţă până la disonanţă, de la tonalism şi modalism până la atonalism. Un loc caracteristic, de un rafinament artistic excepţional (poate cel mai apropiat de condeiul enescian), revine timbrelor. Numai analizând scriitura minuţioasă a partiturilor se relevă paleta coloristică de o infinită fantezie a compozitorului. („Simfonia nr. 6″ solicită în acest sens un desen de peniţă al interpreţilor în jocul surprinzător al nuanţelor timbrale, gândite uneori până la cele mai subtile registre optime ale fiecărui instrument). În privinţa „materiei prime” la care apelează Pascal Bentoiu se poate afirma că merge la exploatarea tuturor surselor (folclor, jazz, muzică uşoară etc.). Se pare totuşi că întâlnirea timpurie cu melosul popular i-a oferit compozitorului nu numai o gândire modală, o pronunţată mobilitate ritmică, o predilecţie pentru puritatea timbrelor, ci şi o independenţă a mijloacelor de expresie a căror diversitate se simte de la o lucrare la alta. Fără a face din folclor sursă de pitoresc, Pascal Bentoiu a sublimat creaţia populară până la acel ethos autohton, remarcat cu deosebire de auditorii şi presa de peste hotare. Altă experienţă profesională determinantă i-a conferit-o teatrul. Cele peste 30 de muzici de scenă realizate în decurs de un deceniu şi jumătate i-au ascuţit simţul teatral şi i-au sugerat dimensiunea sonoră a cuvântului (este adevărat că piesele lui Euripide, Eschil, Shakespeare, Molière, Camus, pregătindu-i calea acelei partituri de excepţie, opera „Hamlet”). Dramaturgul muzical stăpâneşte cu virtuozitate cele mai eterogene substanţe (în „Amorul doctor” nu ocoleşte structurile ritmice moderne, muzica uşoară, citatul şi parafraza din partituri consacrate muzicii universale, jazzul), precum şi formele clasice (de la tema cu variaţiuni, passacaglie, fugă, până la simfonie). Paginile orchestrale de sine stătătoare, deşi deţin funcţii dramatice, poartă valenţele simfonismului. Ceva mai mult: operele sunt gândite ca ample simfonii, iar leitmotivele devin teme şi structuri tematice supuse procesului de dezvoltare simfonică. Este o viziune modernă, originală, în teatrul muzical românesc, aşa cum „Jertfirea Iphigeniei” marchează prima operă radiofonică autohtonă din istoria muzicii noastre. Poate că printre priorităţile ce şi le poate revendica Pascal Bentoiu se numără şi preludiul coral „a cappella” din „Hamlet” şi fuga pentru percuţie din aceiaşi lucrare. Chiar şi numai aceste elemente componistice singulare îi acordă compozitorului un loc aparte în contextul şcolii noastre contemporane. Activitatea de muzicologie, critică şi estetică muzicală conturează personalitatea unui creator original al condeiului, al artistului cu idei personale (adeseori şocante, greu de acceptat, exclusiviste). Exigenţa şi fermitatea criticii sale muzicale l-au impus pe Pascal Bentoiu – în ciuda restrânsei sale activităţi în presă – printre exegeţii de înaltă probitate profesională. Se simte în estetica sa („Gândirea muzicală”, „Imagine şi sens”) tendinţa de relevare a ideilor de compozitor, a experienţei de creator, adeseori unele pagini îmbrăcând forma de pledoarie a propriei concepţii de mânuitor al sunetelor. Spiritul de analiză se împleteşte armonios cu originalitatea concluziilor estetice („Capodopere enesciene”). Contribuţia personală la dezvăluirea partiturilor lui George Enescu marchează un moment de maturitate atât al autorului, cât şi a muzicologiei româneşti actuale. Timp de peste un deceniu şi-a consacrat cercetările în arhiva Muzeului Naţional „George Enescu” descoperind lucrări necunoscute, refăcând şi completând manuscrise incomplete ale maestrului, reuşind să amplifice imaginea prea restrânsă a compozitorului de odinioară. Muzician de larg orizont estetic şi profesional, Pascal Bentoiu – departe de a-şi fi rostit ultimul cuvânt – se situează în primele rânduri ale personalităţilor româneşti de anvergură universală.

MUZICĂ DE TEATRU: NUNTA LUI FIGARO de Beaumarchais (1955); FÂNTÂNA BLANDUZIEI de Vasile Alecsandri (1955); FEMEIA ÎNDĂRĂTNICĂ, de William Shakespeare (1956); CYRANO DE BERGERAC de Edmond Rostand (1957); HAMLET de William Shakespeare (1958); SOLDATUL SVEJK de Karel Hašek (1958); BURGHEZUL GENTILOM de Molière (1960); CEI DOI TINERI DIN VERONA de William Shakespeare (1960); OCEANUL de Aleksandr Stein (1961); POVESTE DIN IRKUTSK de Vasili Arbuzov (1962); A FUGIT UN TREN de Ştefan Iureş şi Ira Vrabie (1963), muzică pentru păpuşi, după romanul lui Gianni Rodari; ORESTIA de Eschil (1964); POVESTE DE IARNĂ de William Shakespeare (1964); DRUMUL PIPERULUI – MAGELLAN de Costel Popovici (1964), muzică pentru păpuşi; AMORUL DOCTOR, op. 15 (1964), operă comică într-un act, libretul de Pascal Bentoiu după piesa lui Molière, prem. Bucureşti, 23.XII.1966 Opera Română, Mircea Popa, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1970 (voce şi pian); AMNARUL de Ştefan Lenkisch (1965), muzică pentru păpuşi după povestirea lui Chr. Andersen; IPHIGENIA ÎN AULIS de Euripide (1966); VIFORUL de Barbu Ştefănescu- Delavrancea; VRĂJITORUL DIN OZ de Iordan Chimet (1967), muzică pentru păpuşi după piesa lui L. Frank-Baum; ROMEO ŞI JULIETA de William Shakespeare (1967), CALIGULA de Albert Camus (1968); JERTFIREA IPHIGENIEI, op. 17 (1968), operă radiofonică, libretul de Alexandru Pop şi Pascal Bentoiu după piesa lui Euripide, p.a. Bucureşti, IX.1968, Radio- Bucureşti (ECE 0388 UCMR/SRR); HAMLET op. 18 (1969), operă în 2 acte, libretul de Pascal Bentoiu după piesa lui William Shakespeare, p.a. concert: Bucureşti, 19.XI.1971, Fil., prem. Marsilia (Franţa), 26.IV.1974, Opéra Municipal, Reynald Giovaninetti, regia Margarita Wallmann; VISUL UNEI NOPŢI DE VARĂ de W. Shakespeare (1969).

MUZICĂ VOCAL-SIMFONICĂ: CÂNTEC NOU (1962), pentru soprană şi orchestră, versuri de Ion Horea, p.a. Bucureşti, 1962, Fil., Mircea Basarab.

MUZICĂ SIMFONICĂ: UVERTURĂ DE CONCERT, op. 2 (1948, rev. 1959), p.a. Bucureşti, 1964, Orchestra RTV, Liviu Ionescu; CONCERT NR. 1 PENTRU PIAN ŞI ORCHESTRĂ, op. 5 (1954), p.a. Bucureşti, 1957, Orch. Cinematografiei, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1960; SUITĂ ARDELENEASCĂ, op. 6 (1955), p.a. Bucureşti, 1957, Orchestra RTV (Cuprinde: ÎNVÂRTITA; JIENEASCA; DE-A LUNGU; DANŢU); LUCEAFĂRUL, op. 7 (Eminesciana I) (1957), poem simfonic inspirat după poemul lui Mihai Eminescu, p.a. Bucureşti, 1958, Orchestra RTV, Alfred Alessandrescu, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1965; CONCERT PENTRU VIOARĂ ŞI ORCHESTRĂ, op. 9 (1958), p.a. Bucureşti, 1962, Fil., Mircea Cristescu, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1963 (vioară şi pian), 1966 (partitura generală) (ECE 0248; H.T. 5325); IMAGINI BUCUREŞTENE, op. 10 (1959), trei mişcări simfonice, p.a. Bucureşti, 1959, Orchestra RTV, Iosif Conta (Cuprinde: ŞANTIERE; GRĂDINI; STADION), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1972; CONCERT NR. 2 PENTRU PIAN ŞI ORCHESTRĂ, op. 12 (1960), p.a. Bucureşti, 1963, Orchestra RTV, Iosif Conta, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1969 (ECE 0248; Melodia – URSS 016585 – 86; H.T. 5325); SIMFONIA NR. 1, op. 16 (1965), p.a. Bucureşti, 24.IX.1966, Fil., Mircea Basarab, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1967; SIMFONIA NR. 2, op. 20 (1974), p.a. Bucureşti, 9.X.1975, Bucureşti, Orchestra RTV, Iosif Conta, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1977; SIMFONIA NR. 3, op. 22 (1976), p.a. Bucureşti, 8.II.1979, Fil., Mircea Cristescu, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1981; EMINESCIANA III, op. 23 (1976), concert pentru orchestră, p.a. Bucureşti, 24.V.1977, Orchestra RTV, Iosif Conta, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1979; SIMFONIA NR. 4, op. 25 (1978), p.a. Bucureşti, 25.X.1979, Orchestra RTV, Iosif Conta, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1982; SIMFONIA NR. 5, op. 26 (1979), p.a. Bucureşti, 7.XI.1980, Orchestra RTV, Paul Popescu, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1983 (ST-ECE 02327; Attaca Babel 9264-3, OCD 116); SIMFONIA NR. 6 „CULORI”, op. 28 (1985), p.a. Cluj-Napoca, 28.III.1987, Fil., Cristian Mandeal (Cuprinde: NEGRU; ROŞU; VERDE; GALBEN; ALBASTRU; ALB); SIMFONIA NR. 7 „VOLUME”, op. 29, (1986), p.a. Timişoara, 18.X.1986, Fil., Remus Georgescu; SIMFONIA NR. 8 „IMAGINI”, op. 30 (1987) (Cuprinde: VERGILIUS; DANTE; SHAKESPEARE; GOETHE; EMINESCU), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1996, p.a. Bucureşti, 1992, Fil., Horia Andreescu; CONCERT PENTRU VIOLONCEL ŞI ORCHESTRĂ, op. 31 (1989), p.a. Satu Mare, 1992, Fil., Corneliu Dumbrăveanu.

MUZICĂ DE FILM: CINCI OAMENI LA DRUM (1962), regia Mihai Bucur şi Gabriel Bartha.

MUZICĂ DE CAMERĂ: SONATĂ PENTRU PIAN, op. 1 (1947, rev. 1957); CVARTET DE COARDE NR. 1, op. 3 (1953), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1974 (ST-ECE 01405); SONATĂ PENTRU PIAN ŞI VIOARĂ, op. 14 (1962), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1964, idem în: PIESE PENTRU VIOLINĂ ŞI PIAN DE COMPOZITORI ROMÂNI, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1966, idem Bucureşti, Litogr. Conservatorului, 1978 (ECE 0457; H.C. 5325); CVARTET DE COARDE NR. 2 AL „CONSONANŢELOR”, op. 19 (1973), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1976 (ST-ECE 01405); CVARTET DE COARDE NR. 3, op. 27 a. (1980), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1986; CVARTET DE COARDE NR. 4, op. 27 b. (1981), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1986; CVARTET DE COARDE NR. 5, op. 27 c. (1982), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1986 (ST –ECE 02327); CVARTET DE COARDE NR. 6, op. 27 d. (1982), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1986.

MUZICĂ CORALĂ: TE SLĂVESC PE TINE, PĂRINTE (1981), cor mixt, text liturgic după Matei (ELCD – 136; EDC 212).

     MUZICĂ VOCALĂ: 4 CÂNTECE PE VERSURI DE ŞT. O.IOSIF. op. 4 (1953), pentru bas şi pian (Cuprinde: VESELIE; MI-E DOR; DOINĂ; APRIL), Bucureşti, ESPLA, 1955; EMINESCIANA II – TREI SONETE, op. 8 (1958), pentru soprană şi pian, Bucureşti, Litogr. Conservatorului, 1978; CINCI CÂNTECE PE VERSURI DE NINA CASSIAN, op. 11 (1959), soprană şi pian (Cuprinde: POEMA ŞI MAREA; OBÂRŞII; DESPRE RĂZBOI; FRUMOASĂ EŞTI; VICTORIE), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1960 (nr. 1, 3 şi 5), 1962 (nr. 2), (EMCD 01); 4 CÂNTECE PE VERSURI DE MIHAI BENIUC, op. 13 (1961), pentru mezzo-soprană şi pian, în: ALBUM DE LIEDURI DE COMPOZITORI ROMÂNI, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1964 (nr. 2); GELOZIE (1962), pentru bas şi pian, versuri de George Topârceanu; FLĂCĂRI NEGRE, op. 21 (1974), ciclu de 7 cântece pentru tenor şi pian, versuri de Alexandru Miran (Cuprinde: OGLINDA; DULCE AŞTEPTARE; MONADA; DOARME FECIOARA; LAVA DE GHIAŢĂ; ALEGEREA LEMNULUI; MAI ESTE CALE), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1978; INCANDESCENŢE, op. 24 (1977), ciclu de 4 cântece pe versuri de Alexandru Miran (Cuprinde: CUNOAŞTEREA; PIATRĂ PESTE PIATRĂ; M-AM DESPRINS; DE CE ?), Bucureşti, Edit. Muzicală, 1978; INTEGRALA LIEDURILOR op. 8, op. 11, op. 21 şi op. 24 (Disc EMCD 01).

EDIŢII CRITICE: TRIO ÎN LA MINOR de George Enescu. Descifrare, transcriere. Bucureşti, Edit. Muzicală, 2005.

ORCHESTRAŢII: ŞASE CÂNTECE ŞI-O RUMBĂ, OP. 12 DE MIHAIL JORA, (1970), p.a. Bucureşti, 11.III.1971, Orchestra RTV, Emanuel Elenescu (Cuprinde: CÂNTEC DE DOR; CÂNTEC DE VESELIE; CÂNTEC DE LEAGĂN; CÂNTEC DE BAL; CÂNTEC DE DRAGOSTE; COLINDĂ; RUMBA LA MOŞI); SIMFONIA NR. 5 de George Enescu (1995), Bucureşti, Edit. Muzicală, 2005, p.a. Bucureşti, 1996, Orch. Naţ. Radio, Horia Andreescu (Casa Radio Buc. – 2003; CD – Radio 001); SIMFONIA NR. 4 de George Enescu (1996), Bucureşti, Edit. Muzicală, 2005, p.a. 1997, Fil., Cristian Mandeal (Edit. Casa Radio – 2003); ŞAPTE CÂNTECE DE CLÉMENT MAROT / SEPT CHANSONS DE C.M. (1998), voce şi orchestră; ISIS de George Enescu (1999), Bucureşti, Edit. Muzicală, 2005, p.a. Bucureşti. 9.XII.1999, Fil., Cristian Mandeal; ANDANTE RELIGIOSO de George Enescu (2001), pentru 8 violonceli şi 4 contrabaşi, p.a. Bucureşti, 17.IX.2001, Cello-bassissimo, Marin Cazacu.

ETNOMUZICOLOGIE, ESTETICĂ: 100 JOCURI DIN ARDEAL, Bucureşti, ESPLA, 1955 (în colaborare); CÂTEVA CONSIDERAŢIUNI ASUPRA RITMULUI ŞI NOTAŢIEI MELODIILOR DE JOC ROMÂNEŞTI, în: REV. FOLC., Bucureşti, nr. 1 – 2, 1956; MUZICA POPULARĂ CA IZVOR AL CREAŢIEI PROGRAMATICE ŞI CU TEXT, în: MUZICA, Bucureşti, 9, nr. 1, 1959; CÂTEVA ASPECTE ALE ARMONIEI ÎN MUZICA POPULARĂ DIN ARDEAL, în: MUZICA, Bucureşti, nr. 1, nr. 8, 1962 şi nr. 5, nr. 7, 1963, idem în: STUD. MUZICOL., Bucureşti, nr. 1, 1965; MIHAIL JORA, în: MUZICA, Bucureşti, nr. 7, 1964, idem în: STUD. MUZICOL., Bucureşti, nr. 2, 1966; PROBLEME ACTUALE ALE MUZICII, în: CONTEMPORANUL, Bucureşti, nr. 49 (947), 4.XII.1964; IMAGINE ŞI SENS. Eseu asupra fenomenului muzical, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1971 (Ed. I), 1973 (Ed. II), idem în limba franceză 1979; DESCHIDERI SPRE LUMEA MUZICII. Culegere de articole şi eseuri, Bucureşti, Edit. Eminescu, 1973; GÂNDIREA MUZICALĂ, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1975; CAPODOPERE ENESCIENE, Bucureşti, Edit. Muzicală, 1984 (Ed. I), 1999 (Ed. II); ASPECTS DU MONUMENTAL DANS L’OEUVRE D’ENESCO, în: MUZICA, Bucureşti, nr. 1, 1990, idem în: ASPETTI DEL MONUMENTALE NELL’OPERA DI ENESCU în: „DANUBIO, UNA CIVILTA MUSICALE”, vol. IV, Monfalcone, 1994; DESPRE MIHAIL JORA – GÂNDURI, AMINTIRI (centenar Jora), în: MUZICA, nr. 4, 1991, idem în: MIHAIL JORA. STUDII ŞI DOCUMENTE, Buc., 1995; GEORGES ENESCO – ARTHUR HONEGGER (CORRESPONDANCE), în: MUZICA, nr. 2, 1992; UN MANUSCRIT D’ENESCO (CORRESPONDANCE AVEC BERNARD GAVOTY), în: MUZICA, nr. 3, 1994; DESPRE SIMFONIA A 5-A A LUI GEORGE ENESCU, în: MUZICA, nr. 4, 1996; GEORGE ENESCU – SIMFONIILE NETERMINATE, în: MUZICA, nr. 1, 1998; ISIS de George Enescu, în: MUZICA, nr. 3, 1999; a. OEDIPE: L’OBRA I L’EPOCA, b. A L’ENTORN D’OEDIPE, în catalană, cu traducere engleză, în: „TEMPORADA D’OPERA: 2002 – 2003″, AMICS DEL LICEU, Barcelona, 2002.

sursa: Viorel COSMA, Encilopedia muzicii româneşti, 1999
http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/02/download-24.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/02/download-24-150x87.jpggiaStiri
       A incetat din viata PASCAL BENTOIU - compozitor, muzicolog, critic muzical si estetician.  Nascut la 22 aprilie 1922 in Bucuresti, a urmat  studiile muzicale  în Bucureşti (1943 – 1948) cu Mihail Jora (armonie, contrapunct, orchestraţie, compoziţie), Faust Nicolescu (teorie-solfegiu), Vasile Filip (vioară), Theophil Demetriescu (pian). Paralel a urmat...