download (2)“Un artist responsabil faţă de talent şi de chemările sale trebuie să ştie că: până la 30 de ani învaţă, până la 40 face marea carieră, după 40 se gândeşte la retragere, la profesorat sau la activităţi în alte zone extramuzicale, la contul din bancă, etc., etc…, dar munceşte susţinut toată viaţa, cu gândul spre viitor”.

* * * * *

Rămâne una dintre cele mai mari personalităţi ale culturii muzicale româneşti din cea de-a doua jumătate a secolului XX: solistă, profesoară naţională şi internaţională, eseistă, teoretician cu un ascuţit spirit de analiză, intelectual cu o rafinată cultură generală şi o infinită ştiinţă a frumosului.

 

ARTA

Numele i-a fost predestinat încă înainte de a vedea lumina zilei (în 10 martie 1921). Copila născută în casa de pe strada Argeşului nr.13 (astăzi Mihai Eminescu), „va deveni muziciană”. Aceasta era hărăzirea ambilor părinţi, chiar dacă tatăl (Ion) era silvicultor, iar mama (Anca Dorossieva, născută la Sofia) iniţial casnică (absolventă a cursurilor  de canto la clasa Luciei Cosma, de-abia după căsătorie).

Întâi am solfegiat şi apoi am citit – declara Arta Florescu în cartea Polifoniile unei vieţi, în dialog cu Iosif Sava, în anul 1985.  

În copilăria petrecută la Turtucaia şi Constanţa (locuri în care tatăl său a fost obligat să muncească), micuţa Arta, de numai 4-5 ani, cânta solo primul său Cântec de leagăn de Ion Morozov  sau în duet cu mama, Ţara rândunelelor de Mendelssohn.

download (3)A revenit la Bucureşti în 1927, odată cu numirea părintelui său în funcţia de Amenajist de păduri la Ministerul Agriculturii şi Domeniilor. Se remarcă prin muzicalitate şi o evoluţie vocală precoce, atât la serbările şcolare, cât mai ales, la seratele de lied, cântece româneşti şi romanţe pe care părinţii le cultivau în casă, săptămână de săptămână. Pe la 9 ani încearcă şi vioara, dar o abandonează repede în favoarea pianului şi cântului vocal. Cultura bogată şi diversă în care este crescută, mintea sclipitoare şi educaţia spartană impusă de bunica paternă, perseverenţa în studiu şi lectură, o ridică pe culmile generaţiei sale. I se recunoaşte unanim talentul muzical, literar şi actoricesc. Pe la 16 ani, când a simţit că a venit vocea, a început studiul cu Nana Livezeanu şi cu soprana Alexandra Feraru,devenind studentă la clasa Elenei Saghin de la Conservator, alături de Lucia Bercescu, Cornelia Gavrilescu, Zenaida Pally şi Cella Tănăsescu. Învaţă limbi străine şi absolvă  cursurile universitare (cu actul I din Lucia di Lammermoor şi actul al III-lea din Manon), în numai trei ani. Între anii 1937-1942 activează şi în Societatea Corală Romania. Paralel a urmat şi Facultatea de Drept.

În anul 1939 susţine primul recital de lied la Radio. Este momentul în care îl cunoaşte pe George Enescu, cu care va colabora în anii următori (până în 1946 când compozitorul pleacă în America), la celebrele Serate muzicale, organizate de Maruca Cantacuzino la Palatul din Calea Victoriei.

Arta Florescu s-a mai bucurat şi de colaborarea altor uriaşi muzicieni ai timpului, cu care oficia „actul sacru al sunetului”, în prezentarea unor prime audiţii, în recitaluri sau concerte-eveniment: Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Constantin Silvestri, Mihail Jora, Paul Constantinescu, Emil Scheletti, Alfred Alessandrescu, Jean Bobescu.

  • Cine erau idolii dv. vocali în tinereţe? (întreba Iosif Sava în cartea Polifoniile unei vieţi)
  • Amelitta Galli-Curci, Toti dal Monte şi Lotte Lehmann
  • Cum a fost cariera Artei Florescu?
  • Un artist responsabil faţă de talent şi de chemările sale trebuie să ştie că: până la 30 de ani învaţă, până la 40 face marea carieră, după 40 se gândeşte la retragere, la profesorat sau la activităţi în alte zone extramuzicale, la contul din bancă, etc., etc…, dar munceşte susţinut toată viaţa, cu gândul spre viitor. Iată de ce, după 47 de ani, 29 de carieră şi 72 de roluri, am cerut pensionarea, care a venit în anul 1968. Eram deja în învăţământul muzical de 18 ani şi Şefă de Catedră de 5.

 

Arta Florescu a debutat pe scena Operei bucureştene în ziua de 5 noiembrie 1942, în opera Lucia di Lammermoor de Donizetti. Au urmat: Traviata, Rigoletto şi Manon. Deşi a avut mare succes în fiecare, nu a fost angajată decât după război, în septembrie 1945, sub directoratul lui Romulus Vrăbiescu. În acelaşi an, din convingere, devine membră a Partidului Comunist Român.

 

  • (De ce?)
  • Datorită democratismului adânc al Tatei, atmosferei democratice din jurul familiei, cunştinţelor cu profunde concepţii de stânga, care, în timpul războiului se găseau la o pepinieră silvică pe lângă Colentina, artiştilor din cercul Hildei Jerea, pe care îl frecventam şi care era sub influenţa ideilor comuniste. Pentru o tânără de 24 de ani dornică de a servi ţara, umanitatea, muzica, nu exista, cred, o altă cale decât aceea a înregimentării în rândurile PCR  (fragment din volumul Polifoniile unei vieţi, 1985)

 

Această adeziune politică i-a atras multe antipatii marei artiste şi profesoare, chiar dacă valoarea sa intelectuală a fost inatacabilă. Câteva dintre celebrele sale eleve nu doresc nici acum, după trecerea sa în nefiinţă, să-i pomenească numele. La această respingere a contribuit, poate, şi felul său uman dictatorial, superior, fără drept la replică. Tot ce pot să afirm însă eu, este colaborarea exemplară pe care am avut-o cu Domnia Sa (mai mult telefonic), în promovarea Angelei Gheorghiu (pe atunci Burlacu), la Concertele Vă place opera?, transmise în direct la Radio şi televiziune.

unnamedO s-o pregătesc în aşa fel, încât… o să le ia gura la toţi! îmi spunea. I-a dat pentru început, aria din ultimul act al operei Traviata de Verdi, a continuat cu poetica arie din La rondine de Puccini, ca mai apoi să-i dezvolte plenar frumuseţea timbrală, tehnica şi stăpânirea scenică în Louise de Charpentier şi Anna Bolenna de Donizetti. Despre Angela Burlacu se vorbea deja, ca despre minunea vocală de la clasa Artei Florescu. Când ajungeam acasa după concert, nici nu deschideam bine uşa şi… suna telefonul . Era Doamna Arta: ai văzut dragă, Angela noastră a cântat ca un înger!…

Din multitudinea rolurilor interpretate în ţară dar şi în turneele întreprinse (singură sau cu ansamblul Operei, în multe ţări ale Europei), definitorii rămân pentru Arta Florescu cele din: Traviata, Aida, Trubadurul, Forţa destinului de Verdi, Lucia di Lammermoor de Donizetti, Faust de Gounod, Răpirea din Serai, Nunta lui Figaro şi Don Giovanni de Mozart, Ebreea de Halevy (Eudoxia), Boema, (Mimi şi Musetta), Madama Butterfly şi Tosca de Puccini,  Paiaţe de Leoncavallo, Wilhelm Tell şi Bărbierul din Sevilla (numai de două ori) de Rossini. Pentru adevăraţii melomani, neuitate rămân însă apariţiile sale în Desdemona din Otello de Verdi în 1957, Eva din Maeştrii cântăreţi din Nurenberg de Wagner în acelaşi an (sub bagheta lui Alfred Alessandrescu) şi Mareşala din Cavalerul Rozelor de Richard Strauss, în 1962 ( dirijor  Mihai Brediceanu). Printre partenerii săi de mare renume, îi amintim doar pe Dinu Bădescu, Ionel Tudoran, Garbis Zobian, Cornel Stavru, Octavian Naghiu, Valentin Teodorian, George Corbeni, Şerban Tassian, Petre Ştefănescu-Goangă, Octav Enigărescu, Mihail Arnăutu, David Ohanesian, Dan Iordăchescu, Ioan Hvorov, Nicolae Florei, Valentin Loghin.

În dialogul cu Iosif Sava din 1985, Arta Florescu afirmă  că, dacă Agenţia de Impresariat OSTA (din acea vreme) ar fi făcut toate demersurile la timp, poate ar fi putut onora contractele obţinute la Covent Garden – 1966 (cu Donna Anna din Don Giovanni), Marsilia-1966 ( Leonora din Trubadurul) şi Glyndebourne-1968 (cu Tatiana din Evgheni Oneghin). Ar fi fost nişte „vârfuri de carieră” cu care s-ar fi mândrit.

Om de o mare exigenţă profesională nu numai cu colaboratorii dar şi cu propria sa viaţă, în anul  1968, după o Aida în Franţa (alături de Ludovic Spiess) şi debutul în Don Carlo în Romania, îşi dă seama că vocea nu mai răspundea pe deplin intenţiilor sale expresive şi hotărăşte retragerea. Era suficientă cariera scenică acumulată!…Rămâne doar profesoară şi membră a unor jurii internaţionale la concursuri de canto de mare prestigiu, peste tot în lume: Verviers, Geneva, Ostende, S’Hertogenbosch, Munchen, Zwickau, Moscova, Tokyo, Montreal, Rio de Janeiro, Toulouse, Atena, Bucureşti.

Cu argumente profesionale inatacabile, Arta Florescu a susţinut peste tot valoarea tinerilor români, contribuind la premiera lor, chiar dacă trecuseră sau nu pe la cursurile sale. Diplomele unora ca Anca Dămăceanu, Bianca Ionescu, Teodor Ciurdea, Marilena Mihăilescu, Ionel Voineag, Maria Slătinaru-Nistor, Ludovic Spiess, Viorica Cortez, Dan Iordăchescu, Cornelia Pop, Gerda Radler, Adriana Mesteş, Mihai Zamfir, Aida Abagiev, Iulia Buciuceanu, Mugur Bogdan, Lucian Marinescu, Dan Serbac, Eduard Tumagian, Mioara Diaconu, Alexandru Moisiuc, Leontina Văduva, Emil Gherman şi mulţi alţii, poartă şi semnătura sa.

În cariera Artei Florescu ziua de 11 ianuarie 1960 rămâne memorabilă. S-a tras primul „tur de manivelă” la filmul Darclee al regizorului Mihai Iacob.       .

A contrubuit vocal în 24 de fragmente înregistrate şi a supravegheat  trăirea rolului şi play-back-ul actriţei principale Silvia Popovici, în rolul titular. A fost o muncă uriaşă, petrecută în echipă, până în ziua de 9 septembrie, când pe ultimul cadru s-a scris Sfârşit.

Care erau trăsăturile esenţiale ale omului de cultură Arta Florescu? Ce o diferenţia faţă de alte figuri luminoase din firmamentul românesc?…Răspunde chiar Iosif Sava în Polifoniile unei vieţi: „intelectualitatea, organizarea muncii, rigoarea, puterea de creaţie, stilul, tenacitatea studiului, metodica atacării problemelor, fondul cultural, dragostea pentru lectură, pasiunea pentru informare, sensibilitatea receptării şi redării frumosului în artă”.

Arta Florescu a fost predestinată muzicii de „TATA, care a fost basul continuo, baza datorită căreia au existat şi au putut continua vocile paralele ale multiplelor mele activităţi, şi MAMA, ornamentaţia barocă subtilă şi fină, fără de care melodia vieţii mele n-ar fi fost muzica spune ea în 1987,  într-un alt interviu cu Iosif Sava, intitulat „Contrapunct liric”.

 

florescuAm să regret mereu că, deşi am cunoscut-o (şi nu cred că m-ar fi refuzat), n-am avut bucuria să realizăm un interviu mai amplu. Poate mi-ar fi spus mai multe despre relaţia sa cu elevele de la clasă, despre criteriile de apreciere, despre rigorile impuse în meserie şi în viaţă, despre marile satisfacţii şi dureroasele eşecuri, despre pasiune sa pentru gastronomie şi…mecanică populară (reparaţiile aparatelor electrice, electronice şi mecanice). Am crezut că mai avem timp, dar Arta Florescu a plecat dintre noi în ziua de 6 iulie 1998.

 

Luminiţa Constantinescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/06/download-11.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/06/download-11-150x77.jpgRevista MuzicalaRecenzii
'Un artist responsabil faţă de talent şi de chemările sale trebuie să ştie că: până la 30 de ani învaţă, până la 40 face marea carieră, după 40 se gândeşte la retragere, la profesorat sau la activităţi în alte zone extramuzicale, la contul din bancă, etc., etc..., dar munceşte...