Don Quijote_Opera Comica (1)

La fiecare început de primăvară dăruim un mărţişor celor dragi, aşa că OPERA COMICĂ PENTRU COPII a ales să dăruiască şi ea un cadou micilor săi spectactori, dar nu oricum, ci sub forma a patru „mărţişoare” muzicale, patru spectacole deosebite pentru toţi cei care iubesc muzica şi dansul!

Primăvara soseşte pe scena teatrului bucureştean în ritm de Ciuleandra dansată în ograda babei din SOACRA CU TREI NURORI, călătoria va continua în lumea occidentală pe tărâmuri hispanice, printre morile de vânt, alături de DON QUIJOTE, vă veţi amuza apoi cu personajele inspirate din commedia dell’arte cu premiera de DON PASQUALE şi veţi încheia luna martie pe pământ italian cu întâmplările MIRANDOLINEI.

La începutul lunii martie – marţi, 4 martie, de la orele 11.00 şi 13.00 – vă veţi distra cu musicalul „SOACRA CU TREI NURORI”, compoziţie semnată de Roman Vlad şi inspirată de cunoscuta poveste a lui Ion Creangă. În rolul titular veţi avea bucuria de a o revedea pe STELA POPESCU, artista fiind de altfel şi cea care semnează regia spectacolului, o montare veselă şi plină de vervă.

Zilele de vineri ale lunii – 7, 14 şi 21 martie, de la orele 17.00 – sunt dedicate dansului: unul dintre cele mai frumoase balete, o muzică tonică şi  ritmată care te ridică de pe scaun, „DON QUIJOTE”, propune publicului o incursiune în lumea spaniolă cu volane şi castaniete, alături de legendarul erou din romanul lui Cervantes. Muzica îi aparţine lui Ludwig Minkus, iar regia şi coregrafia sunt semnate de MIHAI BABUŞKA.

Tot în coregrafia artistului veţi aplauda şi baletul „MIRANDOLINA”, programat în ultima zi a lunii – luni, 31 martie, de la orele 11.00 şi 13.00 – inspirat de o altă poveste cunoscută: „HANGIŢA”, piesa de teatru a dramaturgului italian Carlo Goldoni.

Punctul culminant al lunii este premiera spectacolului „DON PASQUALE”, operă a celebrului compozitor italian Gaetano Donizetti, adaptată în versiune restrânsă pentru cei mici, în regia lui CRISTIAN MIHĂILESCU. „DON PASQUALE” este o partitură considerată – alături de „Bărbierul din Sevilla” sau „Elixirul dragostei” – una dintre cele trei mari capodopere ale operei comice (opera buffa). Prima reprezentaţie va avea în data de 10 martie (orele 11.00 şi 13.00) şi va fi urmată de spectacole în zilele de luni (17, 24, 31) şi marţi (11, 18, 25) ale lunii martie, de la orele 11.00 şi 13.00.

Toate cele patru titluri sunt o ocazie de a îi revedea şi aplauda pe artiştii şi micile vedete ale OPEREI COMICE PENTRU COPII.

Parteneri media: 7 seri, Ziare.com,  RFI România, CARIERE, HotNews, Radio România Cultural, PORT.RO, Web PR, melc-codobelc.ro, Bucureşti FM, Ziarul Metropolis, Draga mea pentru copii, Calendarul Magic.ro, Gradinitebucuresti.ro, TV City, Senso TV, EduRomânia, Actualitatea Muzicală, Agenda Culturală Pentru Copii. Mulţumim pentru promovarea permanentă colegilor de la posturile Radio România.

Pentru mai multe detalii despre producţiile OPEREI COMICE PENTRU COPII, vă invităm să consultaţi site-ul operacomica.ro. Sediul nostru este situat în Calea Giuleşti, nr. 16, sector 6, Bucureşti.

 Pentru rezervarea biletelor, vă rugăm să ne contactaţi la numărul de telefon 021/319.28.19, de luni până vineri între orele 9.00 – 16.00. Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete, pe baza rezervării anterioare sau în limita locurilor disponibile, cu o oră înainte de începerea spectacolului.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/02/Don-Quijote_Opera-Comica-11-1024x438.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/02/Don-Quijote_Opera-Comica-11-150x150.jpgRevista MuzicalaSpectacoleopera comica pentru copii
La fiecare început de primăvară dăruim un mărţişor celor dragi, aşa că OPERA COMICĂ PENTRU COPII a ales să dăruiască şi ea un cadou micilor săi spectactori, dar nu oricum, ci sub forma a patru „mărţişoare” muzicale, patru spectacole deosebite pentru toţi cei care iubesc muzica şi dansul! Primăvara soseşte...