costinsoare-chitaracolorVineri 15 iulie 2016, de la ora 19, la Casa Avramide, numită şi Casa Colecţiilor – monument arhitectonic emblematic din Tulcea, care-și păstrează, după mai bine de un secol, întreaga splendoare, va avea loc concertul de promovare a ediției a IV-a a Turneului “Muzica în Palatele României”.

Costin Soare, unul dintre cei mai valoroși muzicieni români, va bucura publicul cu un repertoriu variat, interpretat atât la chitară, cât și la lăută, care pornește de la dansurile renascentiste, ajungând la muzica spaniolă și sud-americană din secolul XX.

Acest regal sonor va fi apoi prezentat în toate cele 11 recitaluri ale Turneului “Muzica în Palatele României, eveniment organizat de Asociaţia Culturală “Pro Valores”. Turneul se va desfășura în perioada 3 – 21 august 2016, în locuri de extremă spectaculozitate, oferindu-se astfel noi atracții unora dintre cele mai frumoase și mai încărcate de istorie spații ale spiritualității românești: Palatul Marincu din Calafat (miercuri 3 august 2016, ora 18), Castelul Peleș (sâmbătă 6 august 2016, ora 16), Cetatea Prejmer (duminică 7 august 2016, ora 17), Castelul Károlyi din Carei (marți 9 august, ora 18), Castelul Nako din Sânnicolau Mare (miercuri 10 august 2016, ora 18), Cetatea Făgăraș (joi 11 august 2016, ora 19), Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia (duminică 14 august 2016, ora 12), Palatul Culturii din Iași (joi 18 august 2016, ora 18), Palatul Cuza din Iași – Muzeul Unirii (vineri 19 august 2016, ora 18), Palatul Sturdza de la Miclăușeni (sâmbătă 20 august 2016, ora 17) și Palatul Cuza de la Ruginoasa (duminică 21 august 2016, ora 12).

Revista MuzicalaComunicatepalatele,romanesti,Romaniei,turneul,valorilor
Vineri 15 iulie 2016, de la ora 19, la Casa Avramide, numită şi Casa Colecţiilor - monument arhitectonic emblematic din Tulcea, care-și păstrează, după mai bine de un secol, întreaga splendoare, va avea loc concertul de promovare a ediției a IV-a a Turneului “Muzica în Palatele României”. Costin Soare,...