Foto_Virgil Oprina_2_P1210897

După ce a interpretat pe 28 februarie la Sala Radio, împreună cu ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră de Schumann, pianistul HORIA MIHAIL prezintă această frumoasă şi romantică partitură spectatorilor din Sofia.

Horia Mihail este invitat special al Filarmonicii din Sofia, joi, 6 martie, când va cânta sub conducerea dirijorului Stanislav Ushev, director muzical şi dirijor principal al Orchestrei simfonice Schumen din Bulgaria.

Pianistul a primit la Bucuresti, dar şi la Braşov -unde a interpretat  împreună cu Orchestra Filarmonicii acelaşi Concert în la minor pentru pian şi orchestră de Schumann, în data de 20 februarie- minute întregi de aplauze de la spectatoriii care au apreciat la superlativ tehnica dar şi sensibilitatea interpretării, nuanţele şi atmosfera pe care solistul a creat-o prin abordarea matură şi foarte personală a acestei lucrări.

Concertul de la Bucureşti a ajuns în casele multor melomani prin transmisiile în direct de la Radio Romania Cultural şi Muzical, dar şi de pe internet, urmând ca şi ascultătorii radioului public bulgar să se bucure de acelaşi privilegiu, concertul de la Sofia fiind înregistrat de acest post de radio.

Solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio România, HORIA MIHAIL susţine numeroase concerte şi recitaluri pe scena Sălii Radio din Bucureşti, colaborează cu orchestre de profil din ţară şi este totodată solist al Filarmonicii din Braşov. Artistul a susţinut (solo sau alături de alţi muzicieni români importanţi) ediţiile succesive ale turneelor naţionale Pianul călător, Duelul viorilor, Cele trei Dive, Flautul de aur, Vioara lui George Enescu la sate.

A concertat în cadrul Expoziţiei Mondiale de la Shanghai (2010), în ultimii ani participând la Varna Summer International Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul internaţional George Enescu, Festivalul internaţional Nopţi pianistice – Chişinău, Balchik Classic Days – Bulgaria. Totodată, în acest an a susţinut recitaluri în cadrul unor importante festivaluri din Ushuaia şi Buenos Aires (Argentina).

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/Foto_Virgil-Oprina_2_P1210794-1024x439.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/Foto_Virgil-Oprina_2_P1210794-150x150.jpggiaStiri
După ce a interpretat pe 28 februarie la Sala Radio, împreună cu ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO, sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, Concertul în la minor pentru pian şi orchestră de Schumann, pianistul HORIA MIHAIL prezintă această frumoasă şi romantică partitură spectatorilor din Sofia. Horia Mihail este invitat special al Filarmonicii din...