Fiecare aude în Muzică ceea ce poate să înțeleagă! afirma Clara Wieck Schumann și ar fi fantastic să putem înțelege din ce în ce mai mult! Acesta este un adevărat … adagio … prin care evocam celebra frază a marii pianiste ca pe un principiu fundamental în relația noastră cu Muzica. Iar Wagner ne oferă o relație de complexitate unică și care ne stimulează la o continuă creștere spirituală prin acumulările experiențelor în cultura estetică și stilistică. Primele Meditații wagneriene publicate în revista noastră marcau inaugurarea ediției 2015 de la Bayreuther Festspiele cu ”Tristan und Isolde” pe care aveam să o comentez cu admirabila Luminița Arvunescu, Doctor în Muzică, Redactor de prestigiu la Radio România Muzical, minunată prietenă și destoinică parteneră de drum în itinerarii muzicale și artistice de mare însemnătate.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/?p=16313

Legătura cuvânt – sunet în universul wagnerian, devenea o temă de gândire și de trăire a vocilor în teatrul cântat bucurându-mă dar și îmbogățindu-mi orizontul de cunoaștere al manifestărilor estetice vocale. Parabola de viață, artă, cercetare și extatică bucurie spirituală în universul wagnerian continuă și an de an adaug noi aspecte și noi elemente prin care îmi întăresc convingerea asupra multiplelor semnificații muzicale, artistice dar și sociale pe care le asumă personalitatea lui Wagner în prezent întrevăzând perspectivele unei integrări profunde în societatea viitorului care va avea nevoie, la un moment dat, de recuperarea și reabilitarea multor valori și simboluri ce sunt astăzi neglijate și chiar profanate. Wagner a fost un avangardist al dramei muzicale dar nu doar atât. Spiritul său are multiple valențe în perfectă concordanță cu foarte multe exigențe fundamentale ale societății viitorului.

Wagner_parsifal_0184402Anul acesta, la 25 iulie 2016, inaugurarea la Bayreuther Festspiele s-a realizat cu o nouă producție cu ”Parsifal” care mi-a prilejuit noi Meditații wagneriene. ”Parsifal”, ultima capodoperă a creației geniului wagnerian, este un … Mister Scenic Solemn

În virtutea unui principiu bazat pe coerență și unitate, reiau din precedentele Meditații wagneriene două idei majore după care vom porni mai departe în itinerariul nostru wagnerian.

Compozitorii, în general, în funcție de specificitatea culturală și spirituală a personalității lor, pot fi priviți ca pe niște profeți ai viitorului mai apropiat ori mai îndepărtat față de propria lor epocă. În intimitatea structurală tonală a liniilor melodice relaționate cu agregatele armonice de acompaniament orchestral sau pianistic, se află reperele abstracte ale ideilor caracteriale și ale stărilor temperamentale determinate de contextele dramaturgice și emotive ale temelor abordate în librete ori texte. Abstractismul acestor repere este cu mult mai accentuat în domeniul estetic al muzicii orchestrale și instrumentale de grup ori individuale. De-a lungul anilor, am înțeles că profilul profetic wagnerian este mult mai puternic decât inițial s-a constatat. Lectura perceptivă a mesajului wagnerian depinde de o evaluare semiotică a tuturor simbolurilor integrate în procedeele de exprimare. Dincolo de dimensiunea analitică a unei culturii aprofundate profesional sau doar pasionate de meloman, lectura perceptivă a mesajului wagnerian este condiționată de contemplarea meditativă a muzicii în deplinătatea cunoașterii libretului și a izvoarelor sale la un anumit nivel de cultură generală interdisciplinară literară, filosofică, muzicală, vocală, estetică.

Parsifal_1882_Act3_Joukowsky_NGO4p119În opera wagneriană sunt abordate în totalitatea dimensiunilor lor cele Patru Taine Divine. Aceste Patru Taine merg perfect la modul complet doar împreună; cea mai mică ezitare a uneia dintre ele va afecta întregul lor sistem. Cele Patru Taine sunt Lumina, Iubirea, Încrederea, Speranța, iar ordinea aceasta nu este întâmplătoare. Lumina susține Iubirea care alimentează Încrederea de la baza Speranței iar pasajul de la una la alta se realizează prin Puritate și Caritate care vor menține unitarietatea absolută. Am ajuns la aceste convingeri după îndelungi meditații, reflexii, căutări, explorări, adevărate exerciții de minte și spirit euforizând bucuria unui entuziasm total aplicat muzicii și vocilor prin filtrarea lor semiotică; acest parcurs m-a condus într-un adevărat Teren Spiritual al Graalului ale cărui Revelații am dorit să le împart cu publicul meu din emisiunile de Radio și Telviziune, de la conferințele, sesiunile de master și cursurile universitare pe care le-am ținut și continui să le desfășor.

Am dorit această amplă digresiune pentru a preciza în final că aceste cercetări atestă obiectivitatea relației noastre cu Muzica și, în mod special, cu Muzica lui Wagner atât de complexă. Wagner a reușit admirabil universalizarea Relației Sunet – Cuvânt grație fenomenului de Stare Tonală; integrarea contextuală, melodică și armonică, a punctelor de intonație s-a suprapus perfect pe stările afective ale fonemelor de la baza noționistică a cuvintelor; de aici o anumită libertate lexicală mergând chiar până la elaborări originale ulteriori acceptate lingvsitic cel puțin în context metaforic literar. Reușita deplină a mai fost determinată și de faptul că Wagner era deopotrivă autorul libretelor și compozitorul muzicii; în acest context raportul cuvânt-sunet era foarte solid iar dinamica sa perfectă determina unitatea creatoare a capodoperelor sale. Muzica și Cuvântul perfect integrate în totalitatea structurală a operelor determina configurarea simbologică a ideilor ceea ce oferă condiții imediate de metaforizare socială a personajelor wagneriene și a relațiilor dintre ele. Iar toate aceste aspecte se regăsesc într-o perfectă stare de grație în … PARSIFAL … Mister Scenic Solemn … Magistrala retorică expresivă muzicală și vocală asumă în această capodoperă o grandioasă solemnitate în slujba Misterului Sacru.

De-a lungul anilor parcurţi într-ale Muzicii, am căutat să aprofundez din ce în ce mai mult sensurile creației wagneriene și, în mod deosebit, Parsifal acumulând experiențe din ce în ce mai complexe în urma meditațiilor și analizelor prilejuite de asimilare treptată a tuturor sensurilor partiturii și de filtrarea semiotică a acestor sensuri printr-o integrare intedisciplinară culturală pornind de la literatură și muzică, trecând prin științele exacte și cele biologice și ajungând la Biblie întru desăvârșirea acelor aspecte de conștiință prin care putem consolida relația noastră cu Dumnezeu. Meditațiile wagneriene stimulate de către Parsifal m-au purtat spre revelația conceptuală și spirituală a unor repere majore precum Iubirea, Timpul și Spațiul, Nebunul Pur (simbol fundamental), Trinitatea și … Trinitarietatea ca o formă de bază a conștientizării demnității noastre aplicată condiției de divină filialitate care ne caracterizează. Aceste repere m-au făcut să … încep să înțeleg … și să integrez cotidian în viață mea un exercițiu mental și spiritual aducător de bucurie, pace și echilibru de la, prin și către Muzica lui Wagner.

Iubirea este fundamentul stării de grație care ne consacră în relația noastră cu Tatăl Ceresc și cu toți semenii noștri. Prin Iubire, înțeleptul Gurnemans declanșează procesul de conversiune inițiatică a tânărului Parsifal. Iubirea contribuie la înrobustirea caracterială a lui Parsifal atât de necesară impactului produs de întâlnirea lui cu Kundry. Miracolul Iubirii duce la dezintegrarea tărâmului lui Klingsor într-un moment analog cu transmutarea spațio – temporală a lui Heinrich atunci când, aflat în Venusberg, rostește Numele Sfânt al Mariei (”Tannhäuser”, actul I). Iubirea adevărată în deplinătatea purității sale declanșează acea forță supremă care intervine în entitatea spațio – temporală a existenței noastre.

parsi
Spațiul și Timpul
sunt aprofundate admirabil în Parsifal iar receptivitatea noastră semiotică ne va fi răsplătită printr-un imens capital de Înțelepciune. Semiotica foarte bine orientată în universul wagnerian și, în mod deosebit în Parsifal, ne va ajuta să dezlegăm coduri și să aplicăm chei interpretative de o infinită bogăție. Timpul și Spațiul sunt prezente în această capodoperă în momente cruciale a căror dezlegare va face ca drumul personajelor să devină drumul existențial al propriei noastre ființe. Înțelepciunea Bibliei ne face să înțelegem că Timpul este doar al Celui Atotputernic; omul a primit în dar doar Spațiul în care nu poate interveni cu nimic asupra cadenței implacabile a Timpului. Cadența este o formă expresivă derivată din Armonie și reintegrată fenomenologic în aceasta. Grație acestei integrări, Armonia menține echilibrul dintre Spațiu și Timp așa cum Înțelepciunea menține echilibrul dintre Dragoste și Iertare spre condiția completă a Iubirii Absolute. Prin Iubirea Absolută putem afla raportul conștiinței noastre cu Adevărul. Omul găsește Adevărul spontan dar mereu sub supravegherea Tatălui Ceresc. Capacitatea umană în spontaneitatea sa orientată spre descoperirea Adevărului va fi totdeauna limitată tocmai datorită faptului că Omul poate acționa asupra Spațiului său vital dar nu și asupra Timpului. În viața noastră puteam realiza o imensitate de lucruri cărora nu le vom influența niciodată Timpul totalei lor împliniri. Imposibilitatea noastră în fața Timpului ne va pune la o încercare pe care o vom putea depăși prin Credință și Speranță la baza Încrederii noastre în Bunătatea Divină. Lucifer, prin inteligența sa, a descoperit niște adevăruri prin care a devenit rebel transformând descoperirea în … tentația la fraudă … Pentru aceasta a încercat să se interpună între Creația Divină și Creatorul Suprem prin coruperea Evei și a lui Adam, reușind cu Eva pentru că Adam era foarte puternic. Din acel moment s-a declanșat drumul dureros al Existenței care ne pune mereu la încercare în momentele cruciale ale vieții noastre. Reușita va depinde de echilibrul din Triada Conștiinței Ideale: Credința, Înțelepciunea, Armonia. Credința ne întărește Înțelepciunea care ne va conduce la revelația supremă a Armoniei Universale din care facem parte dar pe care va trebui să o confirmăm printr-o luptă existențială dominând Spațiul care ni s-a dat și contemplând Timpul asupra căruia nu putem acționa. Spațiul Vital al existenței noastre trebuie parcurs cu mare grijă deoarece este presărat cu răspântiile acumulărilor progresive și care duce la marea răscruce a entuziasmului declanșat de revelațiile trăite; această răscruce este … Paroxismul … de unde drumurile sunt … două: sublimarea care este divină și … exaltarea care este demoniacă. Paroxismul nu trebuie niciodată să suprindă o conștiință nepregătită; el urmează imediat Culminației care se află la limita dintre saltul cantitativ și cel calitativ al experiențelor noastre de viață. În conștiința încă nepregătită, drumul inițiatic atenuează paroxismul. Bunul simț, logică, măsura și ponderația trebuiesc dirijate convergent spre stabilitatea echilibrului Demnității aceasta reprezentând cea mai puternică forță a personalității noastre. Datorită demnității putem avea o minunată conștiență a credinței asicurând cel mai bine raportul nostru cu Tatăl Ceresc. Pentru echilibrul absolut al vieții noastre terestre în pregătire pentru viața universală eternă, punctul de pornire ca și cel de sosire este unul și același: Demnitatea. Verticalitatea Demnității ne va stimula favorabil la marea răscruce pentru a ne desăvârși pe drumul Sublimării Divine evitând Exaltarea Demoniacă.

Timpul și Spațiul în Parsifal este rezultatul unor căutări împlinite prin filtrare semiotică și meditație sonosofică. Sonosofia este înțelepciunea sunetului pe care am formulat-o și explicat-o în premieră absolută în cadrul Tezei mele de Doctorat în Muzică având ca temă ”Sonologie și Sonosofie în Determinismul Tonal” și pe care am prezentat-o la 26 noiembrie 2008 la Universitatea Națională de Muzică din București sub îndrumarea Prof. Univ. Dr. Șerban Dimitrie Soreanu. Personajele din Parsifal trăiesc o foarte intesnă condiție spațială implicată celei temporale și chiar urmărind adeziunea la un anumit moment temporal care marchează fundamental existența lor.

Kundry exclamă dureros: Machtlose Wehr! Die Zeit ist da! Schlafen! Schlafen ich muss.(Apărare inutilă! A soist momentul! Să dorm! Să dorm trebuie!). Ea simte un anumit moment marcat de epuizarea totală a ființei sale și se lasă pradă somnului, dar este un somn al minții și al spiritului total obosite; ea caută acea reînvigorare prin care simte că va putea atinge mântuirea.

stassen-grailParsifal, la rândul lui, exclamă: Ich schreite kaum, doch wähn‘ich mich schon weit. (Abia merg și totuși mi se pare că sunt deja departe). Este o stare a relativității temporo – spațiale marcată de subiectivitatea percepției cantitative a mișcării sale în spațiu. Destinul său este ghidat de Forța Supremă care completează temporal limitele fizicității sale spațiale. Este ceva cu care ne putem confrunta în cotidianitatea noastră; putem să ostenim și să avem senzația de a fi parcurs foarte puțin în drumul nostru și, în același timp, putem acționa moderat constatând bogăția spornică a parcursului nostru. Această stare de lucruri este redată de o anumită expresivitate a contextelor tonale, armonice și melodice al căror farmec sonor și timbral induc în sufletul meu stări meditative către contemplarea … Cronotopului … magnifică unitate temporo – spațială formulată în fizică de către … Maestrul Doctrinar al lui Albert Einstein, matematicianul Hermann Minkowski (1864 – 1909). Minkowski, profesorul lui Einstein la Universitatea din Zürich, a elaborat conceptul de Cronotop în contextul unei concepții tridimensionale integrând conul de lumină în unitatea Spațiu – Timp și formulând o fascinantă dialectică a timpului trecut și viitor marcată de linia spațială de la limita lor. Acest Maestru vizionar al științei interdisciplinare a pus bazele unui teren doctrinar, pe care genialul său Discipol a construit edificiul majestuos al Relativității. Minkowski a continuat să reflecteze și să mediteze asupra Timpului, Spațiului și a Luminii și, cu un an înainte să pornească în definitiva sa călătorie universală, spunea: Concepțiile de spațiu și timp pe care doresc să vi le expun au răsărit din tărâmul fizicii experimentale și tocmai în acest fapt constă forța lor. Ele sunt fundamentale. De acum înainte, spațiul în sine sau timpul în sine sunt condamnate să se piardă în simple umbre și doar o anumită unitate a celor două concepte va conserva o realitate independentă.

Minkovski devine un vizionar iluminat asemenea lui Gurnemans iar Einstein, genialul său Discipol se supune unui parcurs inițiatic asemenea lui Parsifal atingând culmi extatice ale gândirii fizice în Relativitate și meditând până la sfârșitul vieții sale asupra conceptului de Lumină … Lumina și, mai ales, Lumina Cea Adevărată despre care ne atenționează Biblia, este Marea Țintă a Călătoriei Existențiale căreia suntem destinați și pe care trebuie să o parcurgem menținând Armonia dintre Spirit și Suflet grație căreia vom primi Bucuria Prezentului Etern Universal. Ființa noastră este Lumină materializată și cuantificată frecvențial grație Fenomenologiei Vibrației de la Baza Verbului Divin încarnat și care reverberează la nivelul Verbului Vocal purtat de glasul nostru. Sunt cuvintele adoratei mele Soții, marea artistă Elena Cernei care a dorit să exploreze intedisciplinar Lumina și Vibrația microuniversului ființei noastre având revelația analogiei cu macrouniversul Creației Divine și contemplând acea Lumină care … sună … și … răsună … depășind percepția simțurilor noastre din dimensiunea fizică existențială … Iar în tratatul său – Et Fiat Lux (1987 Roma, 1999 București) – Cernei a avut curajul să publice o formulare personală a Energiei (E = mcν) folosind parametrul frecvenței în … armonizarea masei cu viteza luminii și primind, cu felicitările de rigoare, adeziunea din partea lui Edoardo Amaldi (1908 – 1989), președintele Academiei Lincei din Roma, fizian de prestigiu mondial, Discipol valoros al lui Enrico Fermi.

Gurnemans, în actul I, afirmă: Du siehst mein Sohn, zu Raum wird hier die Zeit. (Vezi, fiul meu, Spațiul aici este Timp). Spațiul este Timp, în acel loc sacru al Graalului s-a instaurat Timpul Primordial dinaintea Creației adică Timpul Etern fără cuantificările determinate ulterior la nivel spațial; în Biblie (Geneza) se atestă că Tatăl Ceresc a consimțit omului spațiul vital cu tot ceea ce conține și pe care el să îl poată domina; Timpul însă a rămas în Puterea Divină Absolută; locul Graalului ar fi deci un spațiu asimilat total de Timpul Primordial a cărui dominanță manifestă potențial de eternizare a clipei; este ceea ce am putea defini prin … Eterna Infinită Clipă Sfântă … Clipa nu este un Moment! Sunt două concepte care se pretează la diferențieri foarte subtile chiar dacă limbajul comun le-a asimilat identificându-le reciproc una cu alta.

Klingsor, în actul al doilea, rostește: Die Zeit ist da. (Timpul este aici  sau A venit timpul); traducerea efectivă din germană enunță că Timpul este Acolo dincolo de considerațiile asupra formulelor de limbaj referitoare la afirmația obținută gen ”a sosit timpul”, ”este vremea”; Klingsor urmărește dominanța Timpului pe care vrea să și-o însușească; el posedă Lancia Sacră dar îi lipsește Cupa Graalului; pentru a o obține îi este insuficientă forța de acțiunea asupra Spațiului său și ar avea nevoie de o anumită Putere asupra … Timpului … dar care reprezintă o deșartă năzuință …

Amfortas a pierdut Lancia din cauza alterării Stării de Puritate; Teritoriul Graalului este descompletat prin absența Lăncii iar Forța Cupei se află într-o stare de așteptare stagnantă cu speranța recuperării Lăncii Sacre; recuperarea este o operă compatibilă cu ”Neștiutorul Pur” metaforic exprimat prin termenul … ”Nebunul Pur” …

3933e5b8d2b2e05bd90e9d3c3596ae19Nebunul PurParsifal – este simbolul fundamental; este Nebunia în sens de Inconștiență sau ignoranță (neștiință) care izolează Ființa de Lumea înconjurătoare conferindu-i un aspect ”din altă lume”. Puritatea reprezintă adăpostul Ființei; ea asigură perfecta armonie dintre Trup și Suflet și conferă Ființei Echilibrul Existențial; Puritatea face ca Nebunia să devină un Curaj Sfânt ca virtute capitală. Amfortas ne confirmă că Puritatea este o virtute independentă a Ființei față de toate elementele componente ale instruirii și inițierii; cultura sofisticată este mult mai expusă poluării deoarece alimentează ambiții determinate de prezumție (a se crede ”cineva”) moment în care se poate demagnetiza Grația Divină din noi înșine (ideea reluată la profilul lui Parsifal în relația sa cu Gurnemans); în cazul contrar se produce o poluare a Ființei iar Poluarea transformă Curajul în Nebunie; Poluarea ↔ Peversiunea; se pot determina reciproc una pe alta în cadrul unui mecanism foarte delicat al Conștiinței. Puritatea va favoriza îndeplinirea misiunii prin apartenența la acea Stare de Grație a confirmării Condiției de Divină Filialitate a Ființei noastre.

Îndeplinirea misiunii comportă uneori fapte și acțiuni pe care trebuie să știm să le interpretăm întru asimilarea reperelor fundamentale ale Destinului. Gurnemans îl insultă și îl alungă vehement pe Parsifal care va porni, condus de Dumnezeu, și va ajunge pe tărâmul lui Klngsor unde va recupera Lancia Sfântă prin Forța Supremă a Purității. Dacă Gurnemans l-ar fi intuit și l-ar fi oprit și dacă Parsifal ar fi plecat la un război, precum Amfortas, contra lui Klingsor, ce s-ar fi întâmplat ? Parsifal ar fi devenit, poate, conștient de importanța sa și ar fi filtrat-o prin orgoliul personal; s-ar fi îndepărtat de condiția de ”reine Tor” (purul scop în sensul de misiune) și ar fi devenit tot atât de vulnerabil ca Amfortas. Gurnemans acționează inconștient dar ca un perfect instrument al lui Dumnezeu pentru destinul lui Parsifal și al Graalului; la nivelul lui, este tot la fel de neștiutor precum Parsifal; el cunoaște multe lucruri fiind un înțelept și totuși nu cunoaște lucrul cel mai important și pe care Dumnezeu nu vrea să i-l încredințeze și îl ascunde: originea și menirea lui Parsifal; această origine și misiunea sa sunt parcă ferite de Tatăl Ceresc și rezervate unui anumit parcurs al cărui eveniment va exercita o influență inițiatică asupra tânărului Parsifal.

parsifal_iconTrinitatea și Trinitarietatea în ”Parsifal” de Wagner reprezintă o nouă zonă a meditațiilor mele dedicate fascinantului Tărâm în care ne introduce acest sublim … Mister Scenic Solemn … Pornesc de la una din marile premize biblice care este Scrisoarea adresată de Sfântul Paul către Romani (Romani 5,1-5) mai ales pasajele 3 – 5: Şi nu numai atât, ci ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, și răbdarea încercare, şi încercarea nădejde iar nădejdea nu ruşinează pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă. Deci, cu alte cuvinte, suferința produce răbdare, iar răbdarea produce virtutea încercată care va produce speranța ce nu înșală deoarece Iuibirea Tatălui a fost revărsată în inimile noastre prin intermediul Duhului Sfânt care ne-a fost dat în spiritul nostru. Este ilustrat un parcurs al Iubirii Divine prin intermediul Spiritului Sfânt în trei stadii: suferință, virtute încercată, speranță. Suferința este înțelească ca acel efort cotidian al vieții noastre. Căderea lui Amfortas îi procură acea suferință care determină în el virtutea transformată treptat în speranța sublimată în final prin îndeplinirea misiunii de către Parsifal. Toate aceste iluminări clarificatoare mi-au fost înlesnite printr-un exercițiu mental și spiritual de cotidiană ritualizare determinat de bogăția doctrinară la nivelul inițiatic cel mai înalt și sfânt oferită de volumul Logica Trinității de Calinic Botoșăneanul, episcop vicar al Catedralei Patriarhiale din Iași, oferit mie cu generozitate prin intermediul bunului meu prieten, magistratul Emil Popescu din Iași. Nimic nu este întâmplător în viața noastră! Este un leitmotiv prin care nuanțez de foarte multe ori momente, clipe, fapte și evenimente al căror impact cu ființa mea, mă stimulează, mă inițiază și mă învrednicesc în ceea ce reprezintă misiunea mea în viață. Una din premizele fundamentale adoptate în fascinanta gândire teologică a Episcopului Calinic Botoșăneanul este Înțelepciunea formulată de Fericitul Augustin prin conceptul de trinitate umană. Fericitul Augustin formulează conceptul de Trinitate Umană în reflex analogic cu Sfânta Treime într-o extraordinară corespondență. Trinitatea Umană este constituită din memorie, inteligență și voință; memoria înseamnă ”a fi” și corespunde momentului Tatălui; inteligența înseamnă ”a ști” și corespunde momentului Fiului; voința înseamnă a acționa (voința subiectului) și corespunde momentului Sfântului Duh. O altă succesiune conceptuală trinitară ne ilustrează Cuvântul – Tatăl, Trupul – Fiul, Voința – Sfântul Duh. Misterul Voinței de la baza Acțiunii se bazează pe experiențe câștigate conștientizate informațional. Parsifal, Kundry, Amfortas sunt personaje situate într-un anumit moment de criză a cărei rezolvare va fi marcată de fericita completare a Trinitarietății în Ființa lor. Gurnemans care este un înțelept echilibrat; chiar și el, la un moment dat, pierde controlul propriei ființe și îl alungă pe tânărul Parsifal; dar gestul aparent necugetat al lui Gurnemans, contribuie de fapt la consacrarea marii Împliniri. Împlinirea desăvârșită a acestor trei condiții fundamentale reprezintă drumul pe care îl parcurge Parsifal și Kundry întru propria Misiune a Salvării pentru Parsifal și Mântuirii pentru Kundry. Parsifal și Kundry sunt personaje active care combat. Klingsor este personajul activ care va fi înfrânt. Gurnemans, Amfortas, sunt personaje ale meditației și ale comtemplării a căror misiune a fost încheiată dar care va fi continuată împlinitor de către Parsifal, neștiutor pentru ca ulterioara lui pregătire să nu poată fi poluată. Kundry știe cine este el și doar în ipostaza dominanței demoniace devine instrument de poluare și ispită. La acest moment se declanșează lupta interioară (cu sine însuși și foarte grea) și exterioară (cu caracter combativ). Parcursul combativ și inițiatic al acestor personaje ne ilustrează grandioasa finalitate prin care Trinitatea și Trinitarietatea sunt perfect conștientizate la nivelul Ființei noastre. În parcursul nostru existențial, oricând, ne putem confrunta cu momentele și stările trăite de aceste personaje și depinde doar de forța noastră interioară să reușim. Ființa este mai presus de Existență. Sistemul triaxial al Ființei și al Trinității comportă: memoria – a fi – momentul Tatălui; inteligența – a știi – momentul Fiului; voința – voința subiectului – momentul Sfântului Duh. În cealaltă secvență trinitară am specificat: Cuvântul (Tatăl) – Trupul (Fiul) – Voința (Duhul Sfânt). Această reluare concluzivă ne permite să înțelegem cum și de ce: Corpul Fizic reprezintă perfecțiunea Creației; Spiritul este sfi   nțenia Creației; Creația este Macro-Universul; Ființa este micro-universul. Secretul, Misterul, Taina sunt în aparență conotații analoge sau aproape identice dar în esență sunt conotații diferite care converg către Esența Adevărului din unghiuri diferite. Memoria, Inteligența, Voința din personalitatea umană acționează la nivelul Spațiului sub Voința Divină care dispune de Timp. Du siehst mein Sohn, zum Raum wird hier die Zeit! Timpul este reîntors în acel Spațiu Primordial de după Creație … Dar este o … reîntoarcere a cărei Victorie servește Gloria tatălui spre Bucuria noastră!

Toate aceste Meditații wagneriene mi-au fost stimulate de Universul Sonor al Geniului Wagnerian în care detaliile armonice și melodice, parcursurile tonale și semnificațiile agogice și dinamice, au învăluit relația sunet – cuvânt declanșând o stare de spirit care să catalizeze energiile mentale întru mobilizarea doctrinară a interdisciplinarismului selectiv făcând ca toate experiențele cognitive să manifeste convergența către esența fundamentală a existenței noastre: relația cu Tatăl Ceresc. Aceste Meditații wagneriene mi-au oferit bucuria lăuntrică a noi descoperiri și aprofundarea a noi semnificații pe un drum inițiatic care continuă și pe care vreau să-l urmez din toate puterile sufletului meu.

Roma, Auditorium Parco della Musica 27 10 2012 Haydn La Creazione Orchestra e Coro dell'Accademia di Santa Cecilia Hartmut Haenchen direttore Marita Solberg soprano Jeremy Ovenden tenore Kay Stiefermann basso Ciro Visco maestro del coro ©Musacchio & Ianniello

Cu această stare de spirit am intrat în Studioul de la Radio România Muzical și Cultural cu prilejul recentei inaugurări a ediției 2016 de la Bayreuther Festspiele cu Parsifal în transmisiunea radiofonică directă prin Euroradio. Revelația serii a constituit-o dirijorul Hartmut Haenchen care debuta la Bayreuth după o lungă experiență artistică la pupitrul Orchestrei din Dresda dar și în prestigioase teatre lirice ale lumii printre care chiar Teatro alla Scala din Milano și Royal Opera House din Londra sau vestita Covent Garden. Este foarte trist faptul că multiplele sale experiențe repertoriale wagneriene nu au reținut o mai mare atenție a directorilor artistici și managerilor și nici a criticilor. O valoare imensă, a muncit cu totală dăruire până la vârsta de 73 de ani fără ca să se bucure de acea recunoaștere bine meritată și ajungând să debuteze la Bayreuth cu totul … întâmplător … în urma unei renunțări urmate de numeroase alte refuzuri (zece la număr) … și … recurgându-se la el … în lipsă de alt cineva disponibil … Star-systemul contemporan, sistemul de management și sediile directoriale artistice ale instituțiilor s-au dovedit a fi precare și pasibile de o iminentă reformă prin care să se reabiliteze cultura și priceperea – culmea! – tocmai acolo unde ar fi trebuit să întrunească totalitatea elevației și a competenței. Am exprimat energic opinionismul meu în acest context în timpul transmisiunii radiofonice de luni 25 iulie 2016. Încă de la preludiu și apoi de la magistralele procesiuni corale, am admirat personalitatea muzicală, dirijorală și artistică a lui Hartmut Haenchen care a subliniat la perfecțiune atât maestozitatea grandioasă cât și intimismul profund și delicat dozând sonoritățile, timbralitățile, agogica și dinamica, arbitrând perfect relația orchestră – voci. Am fost captivat, așa cum am afirmat și în prima pauză a transmisiunii radiofonice, de dozarea pianissimo-ului coral într-o manieră impecabilă care mi-a stimulat chiar o interpretare metaforică aplicată sunetului vocal individual în pianissimo și care devine forță neobișnuită prin unitatea omogenă a masei corale punctând asupra fragilității individuale care devine forță în contextul colectiv al masei. Haenchen a știut să sublinieze Lirismul Misterului Sacral și Dramatismul de acțiune al personajelor. Am apreciat de asemenea modul în care dirijorul a tratat și integrat vocile interpreților parsifal-vogt-bayreuth-2016Klaus Florian Vogt (Parsifal), Elena Pankratova (Kundry), Georg Zeppenfeld (Gurnemans), Ryan McKinny (Amfortas), Karl-Heinz Lehner (Titurel); cu excepția sopranei Pankratova, restul interpreților erau vocalități cu potențial expresiv predominant în zona lirică și mai puțin adecvate accentelor dramatice, iar Klaus Florian Vogt este un tenor chiar foarte liric și cu un timbru în care predomină nuanțele deschise. Haenchen a urmărit o adecvată integrare a acestor vocalități evitând retorica expresivă operistică și stimulând o interpretare întemeiată pe rezolvări vocal simfonice perfect potrivite unei lucrări pe care autorul o intitulează … Mister Scenic Solemn … În acest context Hartmut Haenchen a dozat accente expresive de subtilitate ale unui estetism care să valorifice vocalitățile și să le justifice în contextul concepției dirijorale. Am trăit o deplină Bucurie în Muzică cu o completă împlinire a satisfacției perceptive trinitare reprezentată de stadiile de senzorialitate (impactul cu fizicitatea sunetului), sensibilitate (impactul cu emotivitatea sunetului) și senzitivitate (impactul cu forța transcendentă a sunetului de perfectă integrare estetică și precisă orientare ideatică).

018Am continuat aceste Meditații wagneriene care reprezintă o sinteză a impactului meu cu muzica lui Wagner și am ilustrat o serie de noțiuni și principii extrase din zona doctrinară a crecetărilor mele în Sonologia și Sonosofia Determinismului Tonal prin care am realizat valoroase acumulări cu efecte benefice asupra conștiinței mele și pe care doresc să le împart cu toți acei melomani wagnerieni dar și cu cei ce se află abia la începutul primelor lor experiențe wagneriene așa cum mă aflam și eu în urmă cu câteva decenii. Continui drumul meu inițiatic în Wagner și, din toată inima, doresc să ofer tuturor Bucuriile revelațiilor trăite pentru a ne împlini Existența și a ne armoniza Relația dintre Spirit și Suflet. Revin mereu la celebra frază: Fiecare aude în Muzică ceea ce poate să înțeleagă! pe care o afirma Clara Wieck Schumann și este fantastic să putem înțelege din ce în ce mai mult!

 

Dr. STEPHAN POEN

Doctor în Medicină și în Muzicologie

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/08/0181-1024x512.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/08/0181-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenzii
Fiecare aude în Muzică ceea ce poate să înțeleagă! afirma Clara Wieck Schumann și ar fi fantastic să putem înțelege din ce în ce mai mult! Acesta este un adevărat ... adagio ... prin care evocam celebra frază a marii pianiste ca pe un principiu fundamental în relația noastră...