QUARTET GALA teatro ARGENTINA 24.06.2015 di DANIELE CIPRIANI

Publicul care se aştepta să asiste la un eveniment glamour la Teatrul Naţional în cadrul Întâlnirilor JTI va fi avut o surpriză: Quartet Gala din 8 octombrie a fost o seară de cu totul altă factură. Impresarul italian Daniele Cipriani, care a organizat iniţial spectacolul la Teatro Argentina din Roma, nu a mizat pe tinereţe, corpuri impecabile şi costume strălucitoare ci pe maturitatea şi statutul artistic de excepţie al performerilor.

Datorită consilierii inspirate a Silviei Ghiaţa am avut parte din nou de o întâlnire specială, cu personaje „istorice”. Cei patru, trecuţi şi de a doua tinereţe, sunt figuri legendare în lumea dansului, cu care s-au identificat de peste o jumătate de secol fiecare. Lucrările în care i-am urmărit au creat o atmosferă intimistă, de „balet de cameră”, pentru care Sala Mare a Naţionalului a fost poate prea mare.

Numitorul lor comun este nu doar generaţia, ci şi experienţa în zona teatrului-dans, Mats Ek purtând genele unui actor (Anders Ek) şi ale unei coregrafe (Birgit Cullberg), Ana Laguna trăind de-o viaţă lângă el, Susanne Linke şi Dominique Mercy având o veche colaborare cu Pina Bausch. Şi nici România nu le este necunoscută, căci Ek şi Laguna au mai fost invitaţi la Bucureşti (în 2005), în timp ce pe Linke şi Mercy îi leagă o îndelungată prietenie de Miriam Răducanu şi Gigi Căciuleanu.

Pentru iubitorii dansului Mats Ek şi Ana Laguna sunt nişte monştri sacri care trebuie văzuţi pe viu pentru a simţi energia pe care o degajă intracţiunea lor. După sute de montări care au revoluţionat optica modernă asupra unor scenarii tradiţionale (ce răscoliţi eram în anii ’80-’90 de Giselle-ul lui, apoi de Lacul lebedelor sau Frumoasa din pădurea adormită!), coregraful şi muza sa arată ca nişte oameni obişnuiţi, care îşi acceptă vârsta şi corpul. Au încărunţit, s-au ridat, s-au mai împlinit, dar nu se vopsesc şi nu se revoltă împotriva timpului. Dimpotrivă, declară cu seninătate că abia acum se bucură din plin de dans, fără presiuni de vreun fel.

Ajunşi la vremea retrospecţiei, după o viaţă de introspecţie, cei doi îşi (re)trăiesc viaţa pe scenă, comunicând în limbajul care i-a unit. Coregrafia are momente de umor şi multă metaforă. Ce poate fi mai anodin ca subiect decât Cartoful? Viaţa e ceea ce e, bucătăria face parte din ea, iar dansul e un filtru mental prin care se decantează poezia din cotidian.

Momentul de vârf al serii, Memory este o piesă creată cu 15 ani în urmă pentru doi actori, simplă dar plină de emoţie, muzica minimalistă a lui Niko Rölke servind ideea de repetabilitate şi ciclicitate. La Ek cuvântul şi gândul transpar din mişcare, iar imaginea e încărcată de sensuri. Secvenţele de densitate dramatică (ea atârnând lipită de el, scaunul pe rotile împins în culise care se întoarce alunecănd în scenă, maternitatea visată, rătăcirea şi stângăcia care-şi găsesc sprijin în celălalt) şi câteva fugitive gesturi erotice se desfăşoară într-un decor neutru, dezolant, adus în scenă treptat.

Pe Dominique Mercy îl ştim din spectacolele Pinei Bausch – momentul meu favorit este The man I love din Nelken (Garoafe). Clasician prin formaţie dar convertit de timpuriu la teatru-dans, l-am urmărit aici în That paper boy, o piesă creată în colaborare cu un alt dansator al coregrafei de la Wuppertal, Pascal Merighi. O lucrare neliniară, deşi circulară în contur, începută cu un lung moment de nemişcare, în care partenerul personajului unic e propria sa imagine, proiecţie a unui portret gros-plan. Torsul gol pe sub haină sau autoscanarea cu un tub de neon ne vorbesc despre dezgolirea sufletului în faţa publicului, într-o viaţă care debutează ca o foaie de hârtie nescrisă şi se termină ca una la fel de albă.

Un solo pierdut…cu salutări către Dore Hoyer este o reverenţă adusă unei dansatoare şi coregrafe pe care Susanne Linke a admirat-o în mod special şi cu care a avut în comun studiul dansului expresionist. În anii ’80, Linke prezenta propria ei variantă a unui ciclu de dansuri create de Hoyer, căruia i-a adus completări în timp, cea de faţă fiind o adăugire târzie (2013). Stilul simplu, auster, alcătuit din multă mişcare naturală (mers, alergare, rotiri), conduce către acumularea dramatică din finalul versiunii sale a Sărbătorii primăverii, creată cu ocazia centenarului partiturii stravinskiene.

Quartet Gala e un spectacol la care e bine să vii cu ceva lecturi de-acasă ca să-l poţi gusta cum se cuvine, dincolo de constatarea că dansul poate fi un mod de viaţă şi că nu ţine de vârstă. De altfel, tot mai mulţi dansatori sau balerini maturi îşi continuă carierele după retragerea oficială, compensând energia tinereţii prin rafinament şi intensitate.

Aplauzele au avut şi un epilog neaşteptat: după ce au primit buchete de flori, cel aruncat de Mats Ek publicului a fost prins de …Renato Zanella, actualul coordonator artistic al baletului Operei bucureştene. Să fie într-un ceas bun!

 

Vivia Săndulescu

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/10/Quartet-Gala-1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/10/Quartet-Gala-1-150x150.jpgRevista MuzicalaCronica
Publicul care se aştepta să asiste la un eveniment glamour la Teatrul Naţional în cadrul Întâlnirilor JTI va fi avut o surpriză: Quartet Gala din 8 octombrie a fost o seară de cu totul altă factură. Impresarul italian Daniele Cipriani, care a organizat iniţial spectacolul la Teatro Argentina din Roma,...