Cotrubas 1

Măiestrie!… Mai presus de limpezimea şi căldura timbrului, în cântul său, dominante rămân: eleganţa frazării, subtilitatea stilistică, emoţia redării expresive, profunzimea cunoaşterii muzicale, inteligenţa şi cultura. S-a impus între starurile operei prin profesionalism, tehnică de excepţie, muzicalitate rafinată, subtilitatea jocului actoricesc. Toate s-au armonizat cu un comportament uman discret şi nobil.

cotrubas 0S-a născut la Galaţi la 6 iunie 1939, începându-şi cariera muzicală de mică, în Corul de Copii Radio, sub conducerea lui Ion Vanica. La Şcoala de Muzică şi apoi la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” a avut profesori de care îşi aduce  aminte cu mare plăcere: Eugenia Elinescu, Constantin Stroescu, Aurel Alexandrescu, Aurelia Ghiţulescu şi George Manoliu. După  o bursa de studii Herder la Viena şi câştigarea concursurilor Internaţionale de la s’Hertogenbosch (Olanda) şi München (Germania), debutează la Bucureşti în Blonda din Răpirea din Serai de Mozart(1963). Primul mare succes european va avea loc la Opera Regală La Monnaie din Bruxelles, în rolul Constanze din Răpirea din Serai, trei ani mai târziu. Devine repede una dintre marile specialiste ale stilului mozartian, abordând de-a lungul vremii pe: Contesa şi Suzanna din Nunta lui Figaro, Bastienne din Bastien şi Bastienne, Pamina din Flautul fermecat, Fiordiligi şi Despina din Cosi fan tutte, Ilya din Idomeneo, Ismena din Mitridate, Bettina din Soţul înşelat, Domnişoara Sielberklang din Directorul de teatru, Serpetta din Grădinăriţă din dragoste, Donna Elvira din Don Giovanni, Vitellia din Clemenţa lui Tito.cotrubas 4

După ce a locuit câţiva ani la Viena, vreo cinci la Londra, zece la Monte Carlo, pasager la New York, apoi pe Coasta de Azur, la Villefranche-sur–Mer, din 2007 a revenit cu domiciliu la Viena,unde se bucură de tot ceeace nu şi-a putut permite în timpul carierei: merge la spectacole şi concerte, citeşte, primeşte vizite, împărtăşeşte din tainele sale aristice tinerilor solişti, vorbeşte mult, râde, bea cafea, leneveşte pe terasă, adică, duce…o viaţă normală.

–          Aţi cântat pe cele mai mari scene. Unde vă simţeaţi cel mai bine?

–          La Covent Garden, unde am apărut peste 20 de ani. Anul acesta, primul meu concert de „adio” l-am susţinut tot acolo. Multă lume mă întreabă de ce vreau să ma retrag, dat fiind că aş putea să mai cânt încă 4-5 ani; găsesc însă că mai bine sau mai mult decât am făcut până acum, nu se va putea. Eu mi-am îndeplinit toate idealurile, vocea îmi mai sună încă, dar mi-am respectat întotdeauna limitele şi cred că am facut bine.(Interviu pentru TVR, mai 1990)

 Nu şi-a depăşit niciodată limitele vocale şi rezistenţa fizică, încadrându-se, după propriile-i mărturisiri,  în 35 de spectacole şi câteva concerte sau recitaluri pe an. La întrebarea dacă are vreun regret, pusă de Monique Barichella în 1999, după lansarea cărţii „Adevăruri în operă”, ce poartă iscălitura cunoscutei noastre soprane, i s-a răspuns prompt:

–          A, nu, nu!. Sunt fericită. Mai am voce dar, nu  mai cânt decât pentru  mine şi pentru soţul meu Manfred. Imi reproşez doar că, am cântat Somnambula de Bellini prea târziu. In ceea ce priveşte pe Desdemona din Otello şi pe Elisabetta din Don Carlo, două roluri „tari” pentru mine, sunt liniştită, deoarece, le-am relizat cu echipe ”lejere”, potrivite glasului meu. Deasemnea, pe Charlotte din Werther de Massenet nu puteam s-o refuz când în rolul titular era un titan ca Alfredo Kraus!…”

 cotrubas 6Intre marile scene pe care a cântat, la loc de frunte rămâne Covent Garden din Londra şi Metropolitan din New York, iar dintre roluri, preferate au fost cele mozartiene, Tatiana, Antonia, Melisande, Mimi şi, mai ales, Violetta. Deţine multe înregistrări video-audio, realizate sub cele mai autorizate baghete ale timpului, în fruntea tuturor plasându-se Carlos Kleiber, „cu care am trăit o experienţă unică pentru Boema, dar, mai ales, pentru Traviata la Munchen”.

Au mai fost şi alţi dirijori cu care a colaborat: Carlo Maria Giulini, Georges Prêtre, John Pritchard, Claudio Abbado, Lorin Maazel, Zubin Mehta, Colin Davis, Riccardo Muti şi James Levine.

A făcut un neuitat cuplu cu Placido Domongo în Traviata şi Rigoletto de Verdi, Povestirile lui Hoffmann de Offenbach, dar şi în Elixirul dragostei de Donizetti, Carmen de Bizet, Beatrice şi Benedict de Berlioz, Louise de Charpentier şi Gianni Schicchi de Puccini. Cu Luciano Pavarotti a apărut în Favorita de Donizetti, Boema de Puccini şi Idomeneo de Mozart.cotrubas 3

–          Ce sfaturi le-aţi da tinerilor cântăreţi?

–          Să fie foarte serioşi. In afara dotării vocale, ei trebuie să ştie limbi străine: italiana, esenţială pentru orice solist de operă, limba germană şi franceza, fără de care nu poţi aborda o mare parte din repertoriul de lied. Şi, de ce nu?, limba engleză, de mare circulaţie azi. Apoi mai este lipsa de imaginaţie, de expresie. Tehnica este foarte importantă, dar trebuie să umplem şi aceste goluri. Să avem disciplină, nimic nu „curge” fără muncă, nicăieri. Să fie înconjuraţi de oameni de valoare, mai buni decât ei, care să-i stimuleze, să-i propulseze. Eu am avut această şansă şi încă o mai am.

–          Cum consideraţi că a evoluat vocea dv.?

–          Nu am avut un glas spectacular. Iniţial a fost o voce de copil, dreaptă, albă, care s-a împlinit cu timpul. Mai întâi, lirică cu lejeritate, apoi s-a mai rotunjit şi acum, iată…am ajuns la sfârşit. (Zâmbeşte)

–          Într-o lume în care concurenţa este acerbă, mai există prietenie sinceră?

–          Există. Foarte rar, dar, pentru mine prietenia adevărată este necesară. E nevoie însă de respect şi sinceritate. Prietene  mi-au rămas: Viorica Cortez, Agnes Baltsa, Christa Ludwig, Renata Scotto.  (Interviu pentru TVR, 1996)

 poza Cotrubas si Viorica (1)In viaţă, disciplina, seriozitatea şi precauţia i-au fost coordonatele de bază. Oricât de tentante financiar erau contractele ce i se ofereau, nu accepta nimic fără să ştie regizorul, dirijorul şi partenerii pe care urma să-i întâlnească. A luptat mereu împotriva tiraniei pe care unii regizori sau dirijori o instaurau în colaborarea cu soliştii.

 –          Viaţa devine din ce în ce mai urâtă, de ce să fiu obligată să vad mizerie şi pe scenă? Decât să mi-i schingiuiască pe Mozart, Donizetti sau Debussy, mai bine regizorii şi-ar scrie operele lor!…De ce trebuie ca soliştii să se „prostitueze” în asemenea subproducţii? Nu mai este decât o continuă alergătură după bani şi lucruri şocante. Au dispărut arderea, sponataneitatea, profunzime, dăruirea.  (interviu pentru TVR, 1996)

cotrubas 7

Luminiţa Constantinescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/cotrubas-61.jpeghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/cotrubas-61-150x122.jpegRevista MuzicalaRecenziiIleana Cotrubaş,Luminita Constantinescu
            Măiestrie!... Mai presus de limpezimea şi căldura timbrului, în cântul său, dominante rămân: eleganţa frazării, subtilitatea stilistică, emoţia redării expresive, profunzimea cunoaşterii muzicale, inteligenţa şi cultura. S-a impus între starurile operei prin profesionalism, tehnică de excepţie, muzicalitate rafinată, subtilitatea jocului actoricesc. Toate s-au armonizat...