unnamedInstitututul Cultural Român de la Lisabona continuă tradiţia acordării titlurilor onorifice „Amicus Romaniae“ şi în 2016, prin organizarea ceremoniei de decernare în data de 8 decembrie 2016, ora 19.00, la sediul din său din Rua do Barão nr.10.

 

Titlul onorific „Amicus Romaniae“ a fost instituit în 2009, ca semn al recunoştinţei şi aprecierii ICR Lisabona faţă de personalităţi din mediul cultural şi instituţional portughez, susţinători ai activităţii institutului privind diseminarea valorilor culturii române în spaţiul lusitan.

 

Evenimentul va debuta cu atribuirea titlurilor de către Excelența Sa Doamna Ioana Bivolaru, Ambasador al României în Republica Portugheză şi de către domnul Daniel Nicolescu, directorul ICR Lisabona. Elogiul noilor personalităţi distinse cu titlul de „Amicus Romaniae” va fi făcut de António Carvalho (directorul Muzeului Naţional de Arheologie al Portugaliei şi distins „Amicus Romaniae” din 2015). Va urma un recital de canto în interpretarea artiştilor portughezi Alexandra Bernardo (soprană), João Vieira Jorge (tenor) şi Bernardo Marques (pian), sub direcţia artistică a sopranei de origine română Elena Dumitrescu-Nentwig.

 

Premiaţii din acest an sunt:

 

Odette Paiva – Secretar cultural Primăria oraşului Viseu;

Ana Maria Baltazar Lopes Alcoforado – Director al Muzeului Naţional Machado de Castro din Coimbra;

João Manuel Rocha da Silva – Primarul oraşului Beja;

Sónia Maria Porta do Calvário – Secretar cultural Primăria oraşului Beja;

José Paulo Feio Ribeiro Mateus – Director Trienal de Lisboa;

Rui Sérgio Barroca Mateus – Fost Director adjunct al Teatrului Trindade din Lisabona și coordonator  Núcleo de Atividades Culturais din Departamentul Cultural al Fundației Inatel;

Luísa Calapez – Şef Direcţie Cultură din municipalitatea Redondo;

Florbela Maria Ramalhosa da Graça Justo – Responsabil evenimente al primăriei din municipalitatea Redondo

Pedro Moreira – Fost Director al Departamentului Evenimente Culturale al EGEAC (Regia de evenimente culturale a primăriei oraşului Lisabona);

Joana Sousa Monteiro – Director al Muzeului Lisabonei;

Ana Gomes – Director al Muzeului Oraşului din Aveiro;

Alexandra Sousa Bernardo – Soprană;

Bernardo Marques – Pianist, dirijor.

 

Repertoriul propus de Alexandra Bernardo, João Vieira Jorge şi Bernardo Marques va fi următorul:

 

La mer est plus belleC. P. Basacopol

Ochii Albastri-s dragalasiE. Caudella

Baga, Doamne Luna’n nor…T. Brediceanu

It Ain’t Necessarily So, “Porgy &Bess”, G. Gershwin

Summertime, “Porgy & Bess”, G. Gershwin

Je te VeuxE. Satie

O Vaterland, “Die Lustige Witwe”, F. Lehár

Suis-je gentille ainsi?… Obéissons quand leur voix appelle, “Manon”, J. Massenet

 

Alexandra Bernardo, soprană, este absolventă a conservatorului Escola de Musica Nossa Senhora do Cabo, Lisabona (2012) la clasa Joanei Levy. A participat la atelierele lui Jill Feldman, Nico Castel, João Lourenço, Pierre Mak şi João Paulo Santos. Din 2013 este eleva sopranei de origine română Elena Dumitrescu-Nentwig. Sub îndrumarea sa a câştigat Premiul întâi şi Premiul Publicului la Concursul Naţional de Canto Liric al Fundaţiei Rotary din Portugalia (2014). Tot în 2014 a participat la Concursul Internaţional de Canto „George Enescu“ de la Paris, unde a ajuns până în finală. În 2015, a susţinut un recital de canto la Maison du Brésil din Paris în organizarea Universităţii Paris Ouest Nanterre La Défense.

 

Bernardo Marques este un tânăr pianist şi dirijor care a urcat deja treptele consacrării. Absolvent al conservatorului Escola Superior de Música de Lisboa (2012). Câştigător al celei de-a paisprezecea ediţii (2013) a Concursului Internaţional al oraşului Fundão (pian), a susţinut numeroase concerte pe scene majore din Portugalia, dintre care o menţionam doar pe cea a CCB (Centro Cultural de Belém, cea mai prestigioasă scenă concertistică a Lisabonei, 2014). Participant la masterclase ale lui Artur Pizarro, Constantin Sandu şi Jean-Sébastien Béreau. În prezent urmează un Master cu Jorge Moyano şi Miguel Henriques. Tot în 2014 a acompaniat-o pe Alexandra Bernardo la Concursul Naţional de Canto Liric al Fundaţiei Rotary (unde a fost distins, fără surpriză, cu premiul pentru cel mai bun pianist acompaniator) şi la Concursul Internaţional de Canto „George Enescu“ de la Paris. În 2015, a însoţit-o peAlexandra Bernardo la recitalul parizian mai sus menţionat.

 

Tenorul João Vieira Jorge a absolvit Şcoala de Muzică Nossa Senhora do Cabo în 2014 la clasa Joanei Levy. A jucat în roluri din operetele „Candide“ de Bernstein, „Cenuşăreasa“ de Maxwell-Davies, „Chicago“ de John Kander, dar a cântat şi partitura de tenor în Missa în Sol Major de Schubert. Începând din 2014 este de asemenea elevul sopranei Elena Dumitrescu-Nentwig.

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/12/unnamed1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/12/unnamed1-150x150.jpgRevista MuzicalaComunicateAmisuc Romaniae,ICR Lisabona
Institututul Cultural Român de la Lisabona continuă tradiţia acordării titlurilor onorifice „Amicus Romaniae“ şi în 2016, prin organizarea ceremoniei de decernare în data de 8 decembrie 2016, ora 19.00, la sediul din său din Rua do Barão nr.10.   Titlul onorific „Amicus Romaniae“ a fost instituit în 2009, ca semn al...