gala-aniversara-95-de-ani-de-la-institutionalizarea-operei-nationale-bucuresti-2128188 decembrie 2016. O dată deosebită pentru Opera Naţională. Se împlineau 95 de ani de când se punea „piatra de temelie” a instituţiei. Cu reprezentarea lucrării Lohengrin de Wagner (în 8 decembrie 1921), visul atâtor artişti români răspândiţi prin societăţi şi companii particulare, devenea realitate. Cântau cu toţii sub acelaşi acoperiş, aveau, în sfârşit, o casă a lor.

 

Momentul aniversar a avut o înveşmântare pe măsură. Apropiindu-te de clădire erai surprins de fastul spoturilor şi luminilor colorate, de frontispiciul pe care era scris cu cifre şi litere fosforescente 95 de ani. Scările şi holurile impresionau şi ele printr-o atmosferă de bună întâmpinare. Un  aer de sărbătoare se simţea şi în public, deoarece, printre melomanii iubitori ai genului, am descoperit cu bucurie, pe câţiva dintre foştii solişti ai Operei, din generaţii diferite: Maria Slătinaru-Nistor, Silvia Voinea, Marina Mirea, Lucia Becar, Felicia Filip, Adriana Alexandru Pop, Vasile Martinoiu, Florin Diaconescu, Lucian Marinescu, Cristian Mihăilescu, poate şi alţii, pe care nu i-am văzut. Frumoasă idee de a implica trecutul în prezent, gândind la viitor. Câte nostalgii plăcute nu s-au răscolit cu această ocazie. Oricum, lângă mine, în 8 decembrie 2016, o inimă a bătut mai repede ca de obicei.

Concertul nu a început bine fiindcă un Secretar de Stat de la Ministerul Culturii a ţinut să spună Cuvântul de deschidere şi, neavând cultura de specialitate, a pocit numele operei Tannhauser şi pe autorul ei Richard Wagner, fiind imediat sancţionat de public.

 

Odată cu secvenţa O, fortuna din Carmina Burana, interpretată magistral de Corul şi Orchestra Operei Naţionale, sub bagheta lui Ciprian Teodoraşcu, magia muzicii a început să se instaleze şi totul a fost dat uitării.

 

Evoluţia vocilor a început „tare”, chiar cu invitata de onoare, soprana Anita Hartig, într-o arie emblematică pentru ultimul ei mare succes internaţional, Aria bijuteriilor din opera Faust de Gounod. A fost o lecţie de stil, de rafinament tehnic şi expresiv, de muzicalitate şi mult bun gust. În comparaţie cu scena Ateneului Român, unde interpretase aceeaşi arie, dar într-o notă mai sobră (cu câteva zile înainte), acum, Anita era eliberată de orice constrângere. Se simţea bine şi asta s-a transmis nu numai în acest început, ci şi după aceea, în Bolero-ul Fetiţele din Cadix de Delibes sau în aria Giudittei din opereta cu acelaşi nume de Lehar. Că e operă, operetă sau alt fel de piesă, vocea sa se vălureşte ca o mătase azurie, în unduiri preţioase.

Eleganţa şi subtilitatea de bijutier sonor de casă regală, ponderea şi luciditatea, cunoaşterea şi discernământul, acestea sunt, în mare, însuşirile prin care tânăra româncă a cucerit publicul de pretutindeni, de la Covent Garden din Londra, la Scala din Milano, Metropolitan din NewYork, Liceo din Barcelona sau Staatsoper din Viena. S-a născut cu inteligenţă şi intuiţia perfecţiunii, dar a fost ajutată şi de sfaturile Ilenei Cotrubaş, la ale cărei sfaturi mai apelează uneori, şi acum. În plus, este o fată frumoasă, suplă şi nobilă. Rar am auzit o tălmăcire atât de învăluitoare ca cea oferită de ea Bolero-ului lui Delibes!…

 

Partenerii ei din opera Boema de Puccini (Alin Stoica) şi opereta Văduva veselă de Lehar (Tiberius Simu) au fost şi mai mult evidenţiaţi prin ţinuta ei de mare clasă.

Dacă prezenţa plăcută şi vocea dulce a tenorului Tiberius Simu (de la Cluj- Napoca) le mai ştiam din vechile sale apariţii bucureştene, marea revelaţie a serii a fost întâlnirea cu Alin Stoica. De unde a apărut acest glas frumos, fără probleme de emisie, cu sonoritate omogenă şi dezinvoltură pe întregul ambitus?!…Ce fraze  pline de simţire a făcut în duetul din primul act puccinian şi ce accente înfiorate i-a dăruit lui Don Jose în micul duet de după Seguidilla Mihaelei Işpan. La sfârşit, am aflat chiar de la el, că a absolvit Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (clasa Ionel Voineag), că pleacă ici-colo, prin lume, că a cântat Cavalleria rusticana de Mascagni (?) şi că speră foarte mult în abordarea unor roluri potrivite vocii şi vârstei, prin recentul contract de colaborare semnat cu instituţia bucureşteană. Sunt sigură că toată lumea va urmări cu interes evoluţia acestui dăruit tenor.

 

Fără a respecta ordinea din program, remarc cu satisfacţie reascultarea sopranei Mihaela  Stanciu. Este la fel de proaspătă vocal şi scenic, deşi publicul nu a prea mai ascultat-o în ultima vreme. Cum se poate să ai un glas lirico-lejer atât de sigur şi sonor şi să nu îl pui să cânte Rigoletto sau Lucia di Lammermoor?!… Valsul Julietei din opera Romeo şi Julieta de Gounod, cântat  de Mihaela Stanciu cu multă dăruire şi grijă pentru detaliu, a produs o satisfacţie binemeritată în rândul ascultătorilor.

 

O altă plăcere auditivă a fost  pentru mine tenorul Andrei Lazăr în duetul final din opera Traviata de Verdi, alături de Veronica Anuşca. Muzicalitatea sa nativă se combină fericit cu glasul bine proiectat şi condus cu o simţire sentimentală ce vine din suflet. A avut şi o parteneră pe măsură, cu un timbru plăcut şi frumoase intenţii de arcuire expresivă.

 

La mezzo-soprane, preferinţele s-au împărţit între spectaculozitatea Cântecului Gitan, interpretat cu multă pasiune şi claritate vocală de Maria Jinga şi Seguidilla din aceeaşi operă Carmen de Bizet, în interpretarea dinamică şi cu armonice aparte a Mihaelei Işpan.

 

Pe un drum ascendent în coloristica nuanţelor dramatice, în diferenţierea naturală a unui potenţial timbral baritonal puternic şi somptuos, a avut şi Lucian Petrean, într-o arie grea, care pune probleme de abordare, aproape cât un rol- Prologul la opera Paiaţe de Leoncavallo.

 

O impresie favorabilă de entuziasm şi tinereţe în voce şi spirit, a produs proaspăta angajată Ramona Păun (în aria Adelei din opereta Liliacul de Johann Strauss), după cum Crina Zancu (în piesa Muzica de Geroge Grigoriu) şi Madeleine Pascu (în Madam Butterfly de Puccini), ne-au reamintit că în organigrama instituţiei mai avem voci bune, cu maturitate şi experienţă, nefolosite la întrega lor capacitate.

 

Başi-baritonii Horia Sandu (Don Basilio din Bărbierul din Sevilla de Rossini), Marius Boloş (Mefisto din Faust de Gounod) şi Vicenţiu Ţăranu (Figaro din Nunta lui Figaro de Mozart) au contribuit şi ei prin prestaţii onorabile la reuşita unei seri, condusă cu atenţie şi rigoare, de un dirijor care cunoaşte bine muzica şi posibilităţile tuturor forţelor aflate sub bagheta sa- Ciprian Teodoraşcu.

 

Orchestra nu a fost ca altădată, poate era obosită sau nu suficient de atentă.

Au fost desincronizări (de ex. la Aria Calomniei, Rondoul lui Mefisto  sau la Corul soldaţilor), Poloneza din Evgheni Oneghin a avut multă monotonie în diferenţierea secvenţelor expozitive şi de dans, iar „murdăriile” instrumentale la corni, trompete şi alte instrumente de suflat au provocat destule nemulţumiri în sală.

 

Acolo unde orchestra colabora însă cu Corul (excepţional pregătit în ani, de Maestrul Stelian Olariu), totul se îmbrăca perfect, iar la reeditarea unor celebre pagini din operele: Trubadurul, Faust  sau Lohengrin, publicul a ovaţionat.

 

Programul s-a încheiat cu toţi soliştii, în nelipsitul Brindisi din Traviata, urmat de colindul O, ce veste minunată, cântat a cappella, cu simţire şi ochi umezi, pe scenă şi în sală, de tineri, maturi şi mai ales, de cei care-şi vor mai aminti încă de Opera Naţională ca de a doua lor Casă. A fost multă emoţie.

La mulţi ani, dragi artişti, mulţumiri tuturor celor care au făcut posibilă această explozie de artificii pe cerul Operei!

Crăciun fericit!

 

Luminţa Constantinescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/12/15252545_10154115634961297_5606941254894176524_o.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/12/15252545_10154115634961297_5606941254894176524_o-150x150.jpgsorina.goiaCronica95 ani,alin stoica,andrei lazar,anita hartig,ciprian teodorascu,Crina Zancu,gala aniversara,horia sandu,lucian petrean,Luminita Constantinescu,madeleine pascu,Maria Jinga,Marius Boloş,mihaela ispan,opera nationala bucuresti,ramona paun,Stelian Olariu,tiberius simu,Veronica Anusca,vicentiu taranu
8 decembrie 2016. O dată deosebită pentru Opera Naţională. Se împlineau 95 de ani de când se punea „piatra de temelie” a instituţiei. Cu reprezentarea lucrării Lohengrin de Wagner (în 8 decembrie 1921), visul atâtor artişti români răspândiţi prin societăţi şi companii particulare, devenea realitate. Cântau cu toţii sub...