20 decembrie -colinde_ Corul_Academic_Afis  Corul Academic Radio vă invită marți, 20 decembrie 2016, de la ora 19.00, la Sala Radio, la un Concert a cappella de colinde, dirijat de Ciprian Ţuţu, acompaniat la pian Carmen Săndulescu. Invitații serii vor fi membrii grupului vocal Anatoly, compus din Andrada Mureşan, Gabriel Baciu, Ciprian Cucu, Marius Modiga.

            Veţi putea reasculta celebre colinde româneşti şi internaţionale, precum Ziua ninge, de Gheorghe Dima, Triptic coral, de Tiberiu Brediceanu, Sus la poarta raiului şi Colindiţa, de Emil Monția sau We Wish You a Merry Christmas de John Rutter, Jingle Bells sau Deck the Hall de Gordon Langford şi multe altele.

Corul Academic Radio şi-a câştigat de-a lungul celor peste 75 de ani de activitate un loc de necontestat în rândul ansamblurilor de profil din ţară şi străinătate. Formarea Corului Academic Radio este datorată membrilor acestuia şi, totodată, maeştrilor dirijori, cei care au contribuit la consolidarea sa, precum Ion Croitoru, Dumitru D. Botez, Gheorghe Danga, Dumitru D. Stancu, Emanuel Elenescu, Constantin Petrovici, Alexandru Şumski, Carol Litvin, Aurel Grigoraş, Dan Mihai Goia, în prezent maestrul Ciprian Ţuţu fiind cel care urmăreşte şi contribuie la evoluţia ansamblului. Repertoriul corului relevă preocuparea pentru promovarea muzicii corale româneşti, o misiune asumată şi certificată prin numeroasele înregistrări păstrate în arhiva Societăţii Române de Radiodifuziune, precum şi prin discurile sau compact discurile deja editate. Totodată, repertoriul universal este reprezentat de lucrări corale sau vocal-simfonice de referinţă, prezentate în numeroasele concerte susţinute de-a lungul timpului.

Corul Academic Radio Foto. Alexandru Dolea-1Activitatea dirijorală a lui Ciprian Ţuţu cuprinde evenimente diverse, de la spectacole de operă, până la concerte a cappella, cu acompaniament, precum şi vocal-simfonice, în compania unor importante orchestre din ţară (Braşov, Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti) şi străinătate. Din anul 2000, acesta este dirijor al Corului “Gheorghe Dima” din Braşov, din anul 2012 ocupă funcţia de maestru de cor la Opera Braşov, iar din 2015 este dirijor al Corului Academic Radio.

            Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro şiwww.romania-muzical.ro.

            Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, în magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librăriile Cărtureşti, Humanitas, în benzinăriile OMV şi la casa de bilete a Sălii Radio. 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/12/20-decembrie-colinde_-Corul_Academic_Afis.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2016/12/20-decembrie-colinde_-Corul_Academic_Afis-150x150.jpgRevista MuzicalaConcerte
             Corul Academic Radio vă invită marți, 20 decembrie 2016, de la ora 19.00, la Sala Radio, la un Concert a cappella de colinde, dirijat de Ciprian Ţuţu, acompaniat la pian Carmen Săndulescu. Invitații serii vor fi membrii grupului vocal Anatoly, compus din Andrada Mureşan, Gabriel Baciu, Ciprian Cucu,...