Pourquoi dit-on de la musique qu’elle est “classique” ? Muzică savantă, muzică serioasă, Marea muzică… în limbajul curent auzim de multe ori expresia “muzică clasică”. De ce?

 

Trei indicii: literatură, Beethoven şi marketing.

 

 

Nici Bach, nici Haydn, niciun alt compozitor nu s-a prezentat drept muzician “clasic”. Pare evident … şi totuşi expresia este atât de răspândită încât am uitat cum a cucerit, încetul cu încetul, limbajul nostru; în acelaşi timp, ilustrează o anumită concepţie pe care o avem asupra repertoriului.

Clasic nu înseamnă clasicism

Joseph Haydn (1732 - 1802) et Wolfgang Amadeus Mozart (1756 - 1791) sont les deux principaux représentants du classicisme viennois. Există muzică clasică în sens strict, muzicologic, şi muzică clasică în sens mai larg. Pentru un muzicolog, termenul “clasic” se aplică unei perioade precise din istoria muzicii, definită prin Haydn, Mozart şi Beethoven.

Joseph Haydn (1732 – 1802) şi Wolfgang Amadeus Mozart (1756 – 1791) sunt principalii doi reprezentanţi ai clasicismului vienez   Crédits : Getty

Complmentar, când folosim expresia “muzică clasică” în conversaţiile curente,  ne putem referi foarte bine la o cantată de Bach sau o operă de  Donizetti… pe scurt, vorbim de patrimoniul muzical “savant”.

Un muzeu imaginar

Aşadar, “muzica clasică” este un concept pe care muzicologul britanic Nicholas Cook îl descrie ca “un muzeu imaginar”, în care stau, cot la cot, marile opusuri şi cei mai mari compozitori din istoria muzicii occidentale; un muzeu pe care îl ilustrăm cu acelaşi element de limbaj.

Însă atâta vreme cât multe dintre aceste opusuri din “muzeul imaginar” au fost create pentru evenimente precise (mise, ceremonii regale, etc) fără nicio anticipare a proiecţiei lor în posteritate, cum s-a născut ideea unui patrimoniu muzical?

"Ça leur plaira plus tard", répondait Ludwig van Beethoven à ceux qui critiquaient sa musique. În opinia lui Nicholas Cook, aici îl moştenim pe faimosul Ludwig van Beethoven. Căci el a fost primul care a scris pentru generaţiile viitoare şi a avut viziunea  operelor sale care îi pot supravieţui şi traversa secolele.

“Le va plăcea mai târziu”, le răspundea Ludwig van Beethoven celor care îi criticau muzica Crédits : Getty

 

Cultura superioară

Vorbind despre “muzica clasică” ne referim aşadar la patrimoniul nostru muzical, însă nu numai. “Clasicul” este o practică socio-culturală, un marker social. Să mergi la teatru, la operă sau să urmezi cursurile unui conservator este adeseori perceput ca  elitism.

O etichetă burgheză de care sălile de concert, muzicienii şi mediile specializate încearcă cu greu să se debaraseze, mai ales că nu datează de ieri-alaltăieri…

Gravure de Gustave Doré représentant le public de l'opéra de Covent Garden (Londres), au début des années 1870.În secolul al XIX-lea, muzica a cunoscut o primă fază de democratizare. Şi asta  se datorează, în mare parte, deschiderii pe care marile săli  (teatre, opere, etc) au făcut-o către un public mult mai numeros. Însă cultura devenea şi apanajul unei clase sociale în plină ascensiune: burghezia.
Gravură de Gustave Doré reprezentând publicul din sala Operei Covent Garden (Londra), la începutul anilor 1870. Crédits : Getty

 

 

Cuvântul corect

Până de curând (aproximativ  50 de ani în urmă), vocabularul a păstrat această ierarhie a genurilor: vorbeam despre “marea muzică” sau “muzică savantă”, două espresii care astăzi par desuete…

De ce s-a impus termenul de “clasic”? Poate, pe drept cuvânt, pentru a fractura această direcţie către elitism. Pentru industria muzicală – în plină expasiune din a doua jumătate a secolului XX, odată cu apariţia CDului apoi cu era digitală – la fel ca şi pentru massmedia, invitaţia de a asculta şi ulterior a cumpăra muzică “savantă” poate fi restrictivă şi contraproductivă. Şi asta în situaţia în care casele de discuri, distribuitorii, radiourile şi televiziunile promovează intens şi alte genuri muzicale; nu  poate fi vorba aici de prezentarea celor din urmă ca mai puţin savante sau mai puţin importante. Ştim foarte bine că, în ziua de astăzi, graniţele dintre muzica clasică, cea tradiţională, muzica nouă sau cea pentru film sunt destul de întrepătrunse.

Clasic vs Popular

În trena oricărei forme de expresie artistică (muzică, pictură, arhitectură, literatură…), adjectivul “clasic” evocă aceeaşi idee: a non-contemporaneităţii. Ceea ce se aplică, firesc, şi muzicii clasice: adică opusuri atemporale – în opoziţie cu cele care rămân captive sau sunt asociate cu o anumită epocă (ex: cântecele trubadurilor sau rockul britanic al anilor ’60). Opusuri care se transmit prin scris, prin intermediul partiturilor şi care au nevoie de o audiţie atentă (sunt destul de rare ocaziile de a dansa sau a cânta în timpul unui concert “clasic”)

De la literatură la muzică

Din literatură am împrumutat, la origini,  termenul  “clasic”. A apărut pentru prima dată în dicţionarul Academiei Franceze în 1694 şi desemna exclusiv “un autor vechi, bine recunoscut şi care este o autoritate în materia despre care se vorbeşte”.

Sous l'Empire romain, un « classicus » était un citoyen de premier rang, de première classe. De la marii gânditori ai antichităţii, ca Aristotel şi Platon (consideraţi iniţial drept “clasici”), termenul acoperă secolele ulterioare şi se aplică scriitorilor importanţi studiaţi în şcoli, consideraţi drept exemple ale genurilor:Baudelaire, Camus, Hugo, Maupassant, Céline, Duras…

Şi, la fel cum a desemnat aceşti bărbaţi şi femei ai literelor, adjectivul este aplicat în Panthéon şi marilor compozitori.

Sub Imperiul Roman, «classicus» era un cetăţean de prim rang, de primă clasă. Crédits : Getty
http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/01/600x337_gettyimages-149604111.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/01/600x337_gettyimages-149604111-150x150.jpgRevista MuzicalaEseubeethoven,clasic,Haydn,mozart,muzica clasica
Muzică savantă, muzică serioasă, Marea muzică... în limbajul curent auzim de multe ori expresia 'muzică clasică'. De ce?   Trei indicii: literatură, Beethoven şi marketing.     Nici Bach, nici Haydn, niciun alt compozitor nu s-a prezentat drept muzician 'clasic'. Pare evident ... şi totuşi expresia este atât de răspândită încât am uitat cum...