liliaculSub egida Operei Naționale București, având ca Manager –  Director General Interimar pe doamna Beatrice Rancea, s-a definitivat un proiect muzical gândit mai demult de a se prezenta o nouă premieră de operetă. Spectacolul s-a desfășurat la finele anului la Palatul Parlamentului și a constituit un eveniment artistic cu ocazia reînființării Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”. Din nefericire, prin indisponibilitatea localului creat de curând, instituția, care s-a despărțit prin decret guvernamental de Opera Națională, nu are încă un spațiu adecvat, acesta fiind obținut prin eforturi susținute marcând evenimentul.

Mărturisesc că am apreciat faptul că după 6 ani a avut loc, în fine, o premieră de operetă și sperăm ca situația să se reglementeze.

Spectacolul “Liliacul” de Johann Strauss-fiul a fost realizat de regizorul italian Matteo Mazzoni, care a semnat, de asemeni, scenografia și lighting design. Coregrafia a aparținut Roxanei Colceag, iar la pupitrul orchestral s-a aflat maestrul Lucian Vlădescu.

La început, vom face câteva considerații generale asupra regiei. De curând, am văzut o nouă producție de “Bărbierul din Sevilla” de Rossini la Opera Națională București, un spectacol într-o manieră modernă, cu sugestii amuzante, alert ca atmosferă, pe care l-am mai analizat pe larg într-o cronică anterioară.

De această dată, “Liliacul” mi se pare o producție echilibrată, în spirit clasic, cu costume superbe, în stil. Are multe virtuți acest spectacol, fiind spumos și dinamic, cu interesante amplasări ale corului la balul prințului Orlofsky, fiind servit, în același timp, de o scenografie funcțională care oferă artiștilor spațiu de mișcare printr-un practicabil care înconjoară scena.

Regizorul are o știință a construcției ansamblului, dar și a relațiilor dintre personajele acestei spumoase farse. La balul prințului Orlofsky are ca invitați pe câțiva membri ai Circului Globus, dar și pe cunoscutul actor Claudiu Bleonț, un artist talentat, care din păcate rostește un monolog ce nu se integrează stilistic ca text, în atmosfera de sărbătoare a balului și nu-l reprezintă nici pe el.

A existat o echipă de interpreți importanți ai teatrului, condusă muzical de un apreciat muzician, Lucian Vlădescu, care știe să coloreze întreaga atmosferă prin accentele orchestrale potrivite.

Cunoscutul tenor Alfredo Pascu, cu o frumoasă carieră în operetă, l-a întruchipat pe Eisenstein. A fost dezinvolt, bun actor, iar vocea sa s-a repliat pe muzica lui Strauss. Se simte însă, din păcate, că a avut o absență pe scenă și că nu s-a putut desfășura vocal atâta vreme. De altfel, el a avut mai multe prestații în operă, pe diverse alte scene. Revenirea sa la nivelul operetei a fost, după opinia mea, onestă.

Doina Scripcaru, o soprană cunoscută a Operetei, a fost Rosalinda. Fără îndoială este o artistă împlinită printr-un variat repertoriu pe care l-a abordat. A fost o prezență agreabilă pe scenă, vocal s-a străduit să surmonteze dificultățile ceardașului din actul al II-lea, o partitură dificilă pentru multe soprane. S-a simțit lipsa antrenamentului vocal, prin absența continuă din spectacole. A avut unele stridențe pe acut, dar prestația sa, în ansamblu, a fost onorabilă.

Gabriela Daha, în rolul Adelei, a fost remarcabilă, a cântat cu dezinvoltură, cu vervă, are o mobilitate în mișcare impresionantă și a demonstrat calități actoricești speciale într-un rol atât de dificil și pretențios ca cel al Adelei, cu supraacute calitative și susținute.

Andrei Fermeșanu, din ce în ce mai prezent pe scena Operei din București, este un tenor cu aplomb, în plină evoluție, în care este de dorit să-și controleze registrul acut, care uneori prezintă unele desincronizări. Îl admir, însă, pentru dorința sa evidentă de a se construi pe o culoare timbrală echilibrată și cât mai corectă.

Victor Bucur, interpretul prințului Orlofsky, este un actor mult folosit în spectacolele de musical (“Fantoma de la Operă” de Andrew Lloyd Weber și “Romeo și Julieta” de Gérard Presgurvic). A urmat și cursuri particulare de canto cu Corneliu Fânățeanu, dar și pe cele de muzică pop cu Crina Mardare. Din păcate, din punctul meu de vedere, alegerea sa în acest rol dificil mi se pare nefericită. După mine, trebuia găsită o mezzosoprană corespunzătoare (așa cum pretinde partitura) sau folosit un contratenor adevărat. Victor Bucur forțează mult pe glas, prin atacuri de glotă supărătoare, dar și printr-o intonație necorespunzătoare care creează de multe ori stridențe, chiar dacă el se străduiește să-l întruchipeze pe prințul Orlofsky într-o viziune personală cât mai apropiată de prototipul arhetipal. El nu a reușit nici vocal ori actoricește să realizeze acest deziderat.

Tenorul Cristian Caraman a fost un Blind convingător, cu mult umor, iar Stefan Popov ne-a convins în Falke, având și accente inteligente pe fraza muzicală care evidențiază personajul.

De asemeni, basul Orest Pîslariu-Ranghilof a avut o bună prestație în rolul lui Frank.

Actorul Cătălin Seimeanu a creat un Frosh, de multe ori, strident și totalmente fără umor, din păcate. Ar fi putut să fie o pată de culoare a ultimului act, dar acest fapt nu s-a dovedit.

Mezzosoprana Maria Baciu s-a implicat în mod onest acestei distribuții.

Roxana Colceag, fostă prim balerină, a construit o coregrafie adecvată. Mi-aș fi dorit să folosească pe balerine și într-un french-cancan spumos în actul al II-lea, ceea ce ar fi constituit un surplus de culoare și atmosferă. Poate că era dificil să se evolueze pe un asemenea spațiu scenic impropriu și acest fapt ar fi o explicație.

Din cauza condițiilor nefericite s-a cântat cu lavalieră, ceea ce nu mă poate bucura.

Luat în ansamblu, putem aprecia “Liliacul” de la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” ca un real succes de repertoriu demn de numele marelui artist care a patronat această instituție atâția ani. La final, fiica acestuia, balerina Leni Dacian, și-a exprimat public mulțumirea că a simțit în acest spectacol spiritul tatălui ei, ceea ce a stârnit un surplus de emoție din partea spectatorilor.

Sperăm că asemenea spectacole să fie repetate în repertoriu și urăm întregului colectiv succese pe viitor, exprimându-ne, în același timp, încrederea că se va găsi în cele din urmă și o sală corespunzătoare pentru spectacolele teatrului, mai ales acum când el a devenit o instituție muzicală de sine stătătoare cu un statut propriu.

 

Dr. Mihai-Alexandru Canciovici

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/01/liliacul-1024x379.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/01/liliacul-150x150.jpgRevista MuzicalaCronicaliliacul,Palatul parlamentului,premiera
Sub egida Operei Naționale București, având ca Manager -  Director General Interimar pe doamna Beatrice Rancea, s-a definitivat un proiect muzical gândit mai demult de a se prezenta o nouă premieră de operetă. Spectacolul s-a desfășurat la finele anului la Palatul Parlamentului și a constituit un eveniment artistic cu...