Nici nu-mi dădeam seama atunci cât de norocoasă eram că o cunoşteam personal. A intrat pe uşă zâmbitoare, rostogolind încă un râs în cascade, început probabil, undeva, mai înainte. Doamne, mi-am spus în gând, este chiar ea, Renata Scotto!… Celebra soprană născută în 1934, la Savona, în aceeaşi zi cu mine (24 februarie).

Îi cunoşteam atât de bine chipul de pe coperţile CD-urilor ascultate acasă! Cu un păr platinat, stâns cochet la spate, micuţă de statură, impunătoare însă, prin siguranţa felului de a fi, prin adresare şi sinceritatea privirii. I-am strâns mâna şi am schimbat câteva cuvinte.

 

Mi-a amintit imediat de Virginia Zeani pe care am admirat-o în tinereţe în Traviata, de marea soprană a generaţiei mele Ileana Cotrubaş, de neuitata mea parteneră Viorica Cortez, în Trubadurul la Paris şi Adrianna Lecouvreur la Metropolitan, de Vasile Moldoveanu, în Don Carlo şi Mantaua;  tot la Metropolitan mi-a spus că  ar dori să vadă Romania, că i-ar plăcea să predea un curs de măiestrie la noi: să mai ascult şi alte frumoase voci, cum este Angela, pe care o admir de multă vreme, sau Leontina Văduva, pe care am pregătit-o puţin, pentru debutul în Traviata. A, şi să nu uit regia pe care am făcut-o la opera Madama Butterfly, la Verona, în anul 1987, în care, rolul titular a fost susţinut de minunata voastră soprană, Eugenia Moldoveanu. Am mai cântat şi cu tenorul Corneliu Murgu. Nu mai ştiu exact, ce.

 

Totul se petrecea într-o seară a sfârşitului de an 1999, în cabina sopranei Angela Gheorghiu de la Metropolitan, după unul dintre cele cinci spectacole cu opera Elixirul dragostei de Donizetti.

Ce cuvinte frumoase şi adevărate i-a adresat Angelei, cu câtă căldură l-a îmbrăţişat apoi şi pe Roberto Alagna. Din păcate, la invitaţia celor doi tineri artişti de a petrece câteva momente împreună, distinsa soprană nu a putut da un răspuns afirmativ. Trebuia să se întoarcă înapoi la casa sa din Armonk, un oraş situat la o oră distanţă, în nordul New York-ului.

Cât m-ar fi înnobilat apropierea mai îndelungată de un asemenea star al interpretării lirice!… Aşadar, Renata Scotto a rămas pentru mine doar o apariţie meteorică, concretizată în aceste amintiri şi într-o fotografie-document.

 

Curiozitatea mi-a fost însă satisfăcută în apropierea zilei de 24 februarie (anul 2000), când a acceptat să dea un interviu telefonic fiului meu, jurnalistul Marius Constantinescu.

 

  • Aş prefera să uit că e ziua mea. Nu-mi convine că trec anii, deşi pentru mine au fost din ce în ce mai buni, atât personal, cât şi solistic, ca experienţă de viaţă. Cel mai important lucru, rămâne însă, iubirea mea pentru public şi a lui pentru mine.
  • Sunteţi considerată unanim o foarte mare cântăreaţă. Ce trebuie pentru asta?
  • Pentru a ajunge la primul nivel este necesar să ai mai mult decât talent, mai mult decât o voce frumoasă, trebuie să ştii să-ţi utilizezi acest dar dumnezeiesc. Esenţial este creierul, care trebuie să-ţi dicteze ce să faci cu glasul, pentru a ajunge o personalitate elegantă, sinceră, care comunică emoţional cu ascultătorii; trebuie ca totul să fie firesc, natural. Sigur, e o viaţă de sacrificii şi studii.

 

Încă de copil, Renata Scotto a cântat la biserică, în cor sau părţi solistice. În urma vizionării unui Rigoletto cu Tito Gobbi, hotărăşte că va fi cântăreaţă, drept care, la 11 ani susţine prima sa audiţie, iar la 15, apare în public, cu aria Stride la vampa din Trubadurul de Verdi. La nici un an de la aceasată încercare, devine studentă la Milano, frecventând clasele mai multor profesori, printre care şi pe aceea a celebrei soprane spaniole Mercedes Llopart, unde îl întâlneşte pentru prima oară pe Alfredo Kraus. La 19 ani debutează cu mare succes în Traviata (la Teatro Nuovo din Milano), spectacol urmat de debutul său la Scala, în decembrie 1954, într-un rol în travesti (Walter din La Wally de Catalani, cu Renata Tebaldi şi Mario del Monaco).

 

La 23 de ani, devine un adevărat star, prin înlocuirea Mariei Callas în rolul principal din opera Somnambula de Bellini, la Festivalul de la Edinburgh (1957). Este considerată o mare specialistă a belcanto-ului, cu răsunătoare succese în Zaire, Străina, Somnambula, Capuleti şi Montecchi de Bellini, Maria di Rohan, Elixirul dragostei şi Lucia di Lammermoor de Donizetti, Robert Diavolul de Meyerbeer, Rigoletto de Verdi. Treptat, alunecă spre roluri de soprană lirică şi chiar lirico-spintă: Mimi, Liu, Butterfly, Leonora (Trubadurul), Maria Boccanegra, Desdemona, Margareta (Faust), Norma, Manon Lescaut, Elena (Vecerniile siciliene), Nedda, Adrianna Lecouvreur.

Debutul american are loc la Chicago, în Mimi din Boema (1960), iar în ziua de 13 octombrie 1965 apare pentru prima oară  la Metropolitan, în Cio-Cio-San din Madama Butterfly. Pornind cu această dată, realizeză aici 314 spectacole, în 27 de roluri, până în 1987, când îşi restrânge activitatea la regie şi profesorat.

În America îl cunoaşte şi pe viitorul său soţ, violonistul Lorenzo Anselmi, cu care va avea doi copii, pe Laura şi pe Filippo.

 

  • Aţi avut o versatilitate repertorială rar întâlnită, pornind de la Gilda, la Abigaille, de la Tosca, Santuzza şi Fedora, la Charlotte, Kundry, Mareşala, Klytemnestra, Francesca da Rimini, ş.a.Cum aţi putut trece atât de uşor de la un rol la altul, fără urmări dramatice?
  • Poate nu ştiţi, am început ca mezzo-soprană. Aveam numai 14 ani. Când am dat de un profesor adevărat, am început să studiez ca soprană şi chiar soprană lejeră. Am avut o extensie mare, care mi-a permis să cânt în trei octave. Primii 15 ani de carieră au fost numai cu roluri înalte, timp în care mi-am perfecţionat tehnica, şi de-abia după aceea, am folosit vocea plină şi accentele dramatice, veriste. De exemplu, Gianandrea Gavazzeni a fost primul om care mi-a rezolvat pasajul, făcându-mă să cânt Lombarzii şi Vecerniile siciliene. L-am adăugat apoi pe Puccini, alte opere verdiene, de exemplu, Macbeth cu Riccardo Muti. Dar, eram stăpâna propriilor mele posibilităţi tehnice şi vocale. Aşadar, aşa cum v-am spus şi la început, creierul este cel mai important în ceea ce faci cu vocea.
  • Ce relaţii aţi avut cu celelalte dive din perioada dvs.: Freni, Caballe, Sutherland, Price, Kabaiwanska?
  • Întrebarea e puţin neaşteptată. Eu am învăţat că tot ce este în afara muncii mele este mai puţin interesant. Esenţial este ca eu să cânt bine. Le-am apreciat pe solistele dinaintea mea, adică pe Tebaldi şi Callas. De la ele am învăţat cu veneraţie şi umilinţă. Admir însă şi câteva soliste din vremea mea. Eu iubesc teatrul şi muzica adevărată.
  • Aţi scris şi o carte (împreună cu Octavio Roca), intitulată Mai mult decât o divă. De ce i-aţi dat acest titlu?
  • Titlul poate părea înşelător. De fapt, nu aceasta a fost intenţia mea, să par… mai mult decât o divă. Dorinţa mea a fost să mă prezint sub toate aspectele, să se ştie că sunt o femeie în toate sensurile; sunt mama a doi copii, eu nu am acasă pian, nu ţin nici fotografii de pe scenă, am despărţit viaţa artistică de cea privată. Când pleci mult de-acasă este foarte greu. De asta am intitulat-o aşa.

 

Renata era o mare profesionistă. Pe lângă calităţile de interpretă desăvârşită, avea un deosebit talent scenic. Deşi mică de statură, impunea prin senzualitate şi felul în care se transpunea total, în orice rol. O parteneră pe care n-o pot uita!  (Vasile Moldoveanu)

 

40 de ani de carieră scenică, în 45 de roluri. O sinusoidă stilistică  de o uluitoare diversitate vocală, o abordare modernă şi abilă de a surmonta dificultăţile tehnice, prin concentrare, inteligenţă şi determinare.

 

Renata Scotto aeste însă şi o talentată regizoare, palmaresul său în acest domeniu cuprinzând peste zece montări, în toată lumea, de la Metropolitan, la Arena din Verona, de la Marea Operă din Florida, la Catania, Palm Beach, Santiago, Salonic, Dallas, Berna, Chicago, Miami, Atena. A lăsat amintirile unor regii pline de fantezie, înscrise în spiritul muzicii şi tradiţiei, în Madama Butterfly, Boema, Turandot, Piratul, Somnambula, Norma, Lucia di Lammermoor, La Wally, Adriana Lecouvreur, Bal mascat, Medium, etc.

 

  • Aţi cântat mult Adriana Lecouvreur. Putem spune că aria Io son l’umile ancella del genio creator (Slujesc cu umilinţă geniul creator) reprezintă şi un crez al artistei Renata Scotto?
  • Fără îndoială. Ca artistă, m-am dedicat cu umilinţă şi dăruire absolută, ARTEI. (Interviu telefonic realizat de Marius Constantinescu, anul 2000)

 

 

Luminiţa Constantinescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                                                                                                                 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/02/maxresdefault-1024x562.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/02/maxresdefault-150x150.jpgsorina.goiaRecenziiLuminita Constantinescu,Renata Scotto
Nici nu-mi dădeam seama atunci cât de norocoasă eram că o cunoşteam personal. A intrat pe uşă zâmbitoare, rostogolind încă un râs în cascade, început probabil, undeva, mai înainte. Doamne, mi-am spus în gând, este chiar ea, Renata Scotto!... Celebra soprană născută în 1934, la Savona, în aceeaşi zi...