Cea mai frumoasă voce născută pe pământ românesc!… Singulară. Amplă şi subtilă, cu un timbru de cea mai nobilă calitate, de o căldură şi o vibraţie unice în întreaga galerie de glasuri ale lumii.

  • De unde acest glas dumnezeiesc?
  • Poate de la tatăl meu, de origine austriacă. După el, de fapt, numele meu este Herle. Era tenor şi se acompania la chitară, iar vocea lui (în canţonete sau cântece mai uşurele), nu o pot uita. Oricum, cu ce am fost eu dotat – este de la Dumnezeu. Am crezut în El de mic, am fost crescut de părinţi în credinţă curată, şi atunci Cel de Sus a avut mereu faţa întoarsă către mine. Sunt bucureştean de Obor, cu o copilărie absolut normală. În şcoală, profesorul Artenie m-a trimis la cor, dar, cel care mi-a descoperit vocea a fost bunul meu prieten, Florian Penescu. El m-a si înscris la Conservator.                             (Interviu pentru TVR, 2010)

 

Nicolae Herlea s-a născut în Bucureşti la 28 august 1927 şi a avut o soră mai mare. La Conservatorul Astra, condus de baritonul Aurel Costescu-Duca, i-a avut colegi pe Octav Enigărescu şi pe David Ohanesian. A debutat în rolul Silvio din Paiaţe şi a fost laureatul concursurilor internaţionale de canto de la Praga (1954), Geneva (1955), Verviers (1957). A cântat pe toate marile scene lirice ale lumii: Scala din Milano, Covent Garden din Londra, Metropolitan din NewYork, Balşoi Teatr din Moscova, San Carlo din Napoli, Staatsoper din Viena, Liceo din Barcelona, Grand-Opera din Paris, operele din Berlin, Hamburg, Atena, Belgrad, Helsinki, Madrid, Varşovia, Las Palmas, Chicago, Cleveland, Dallas, Boston, Bruxelles, Sofia etc.

 

Debutul mondial a avut loc la Londra, în 1960, în Bărbierul din Sevilla, alături de Teresa Berganza;  patru ani mai târziu, în ianuarie, apare pentru prima oară la Scala, în două spectacole de Don Carlo şi patru de Bărbierul din Sevilla.

7 martie 1964 este data debutului american în Rodrigo de Posa, din Don Carlo, la Metropolitan, alături de Franco Corelli, Leonie Rysanek, Giorgio Tozzi, Irene Dallas, iar patru zile mai târziu, adică în 11 martie, a interpretat rolul Tonio din Paiaţe, tot cu Franco Corelli, pe aceeaşi scenă. In stagiunea următoare a evoluat la Metropolitan în: Rigoletto, Enrico din Lucia di Lammermoor şi Don Carlo din Forţa destinului, pentru ca agenda anului 1965 să îl găsească la Festivalul de la Salzburg, în distribuţia de Boris Godunov, în rolul Rangoni, sub bagheta lui Herbert von Karajan.

După debutul în Faust la Scala, în 1966, alături de: Nicolai Gedda, Mirella Freni şi Nicolai Ghiaurov, au continuat apariţiile la New York, Boston, Cleveland, Atlanta, Detroit, Dallas, Atena, Budapesta, Berlin, Viena, până în 1972, când debutează, cu mare succes, în Andrea Chenier, la Madrid, alături de Placido Domingo şi în Forţa destinului la Barcelona, alături de tenorul său preferat, Carlo Bergonzi.

Cu prilejul dechiderii celui de-al V-lea Festival de Operă de la Las Palmas, apare în rolul Iago din Otello, lângă Mario del Monaco. Ca evenimente de maximă strălucire mai amintim şirul celor 7 de spectacole de Traviata de la Teatrul ChampsElysées din Paris, în regia lui Maurice Bejart şi rolul Scarpia din Tosca, susţinut în Japonia, în 1975, împreună cu Montserrat Caballe şi Giuseppe di Stefano.

 

  • Într-o carieră mondială, făcută la vârf, v-aţi păstrat întotodeauna decenţa, modestia, bunul simţ. Într-o lume a concurenţei acerbe, toate acestea nu v-au dăunat?
  • Eu am fost mereu animat de dorinţa adevărului şi atunci m-am comportat firesc. Nu am avut invidii sau orgolii. Am făcut ceea ce am considerat că pot eu să fac mai bine, în funcţie de dotarea mea nativă şi de educaţie. Am făcut-o însă total, pentru că în artă nu există jumătăţi de măsură. După cum, nu există artist mare, ci, un artist important al timpului său.
  • Sunteţi mulţumit cu ce aţi realizat?
  • Da, consider ca am făcut tot ce am putut şi că m-am oprit la timp. N-aş fi putut nici mai bine, nici mai mult. Mi-am gândit repertoriul nu după mărime, ci după cerinţele partiturii şi personajului.(Interviu pentru TVR, 1976)

 

Paralel cu scena de operă, Nicolae Herlea s-a apropiat cu plăcere de lieduri şi de cântecele româneşti, lăsându-ne înregistrări de referinţă ale pieselor: Revedere de Aurel Eliade,  Mândruliţă de la munte de George Stephănescu sau Ciclul de 7 lieduri pe versuri de Clement Marot, de George Enescu.

Din căsătoria cu Simona, de profesie medic, au rezultat doi băieţi: Robert şi Filip.

 

  • Acum, după ce ecoul aplauzelor s-a stins, când timpul merge normal, fără trepidaţia turneelor şi succeselor, ce vă luminează viaţa?
  • Am doi băieţi, unul de 40 de ani, Robert şi altul de 32 de ani, Filip.Cel mare are un studio, compune şi face regii muzicale, celălalt este avocat şi se ocupă de afaceri imobiliare.
  • Ce-i învăţaţi pe copii?
  • Să fie sinceri cu ei, să respecte adevărul şi să trăiască cu demnitate.
  • Nu vă pare rău că n-aţi rămas în străinătate?
  • A, nu, niciodată. Vezi, eu sunt un copac, acum bătrân, crescut cu seva acestui pământ. În străinătate, oricât de mare artist a-i fi, tot străin rămâi pentru cei de acolo.
  • Credeţi în destin?
  • Nu m-am gândit niciodată în copilărie sau în Conservatorul lui Costescu-Duca, la drumul pe care-l voi face, că am să ajung la Scala sau Metropolitan. A fost ca un premiu al vieţii, pe care eu l-am susţinut însă cu foarte multă trudă. Acesta a fost destinul lui Nicolae Herlea. ( interviu pentru TVR, 2010)

 

Nicolae Herlea este pentru poporul român, ceea ce a fost Şaliapin pentru ruşi şi Caruso pentru italieni.

Un Figaro ideal pentru Beaumarchais şi Rossini…

Un artist de o manumentală valoare, un bariton unic.

Un bariton fabulos, o voce de 24 de carate…

 

Un miracol de neuitat pe blazonul Romaniei!

 

Nu te vom uita niciodată, stimate Maestre!

 

 

Luminiţa Constantinescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/02/marin-constantin-ion-voicu-nicolae-herlea.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/02/marin-constantin-ion-voicu-nicolae-herlea-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenzii
Cea mai frumoasă voce născută pe pământ românesc!... Singulară. Amplă şi subtilă, cu un timbru de cea mai nobilă calitate, de o căldură şi o vibraţie unice în întreaga galerie de glasuri ale lumii. De unde acest glas dumnezeiesc? Poate de la tatăl meu, de origine austriacă. După el,...