Virtuoz, dirijor, compozitor, maestrul Gheorghe Zamfir, adevărat geniu al naiului, s-a născut la 6 aprilie 1941, la Găești, județul Dâmbovița.

Gala de aniversare ”Zamfir — 50 de ani pe scenă”, desfășurată la Ateneul Român, pentru a-l sărbători pe maestrul Gheorghe Zamfir, 2014

A urmat, începând din 1955, cursurile Școlii speciale de muzică din București (actualul Liceu de muzică ”Dinu Lipatti”), la clasa profesorului Fănică Luca. Acesta a hotărât să îi ofere tânărului talentat unul dintre cele trei naiuri pe care clasa le deținea, potrivit site-ului artistului, http://www.gheorghe-zamfir.com.

În 1959, când era elev al Școlii de muzică, a obținut premiul I și titlul de laureat pe țară și, în același an, a efectuat primul turneu, în Polonia. Tot atunci a înregistrat primele sale piese, compoziții proprii în stil folcloric, interpretate cu Orchestra Populară a Radiodifuziunii Române, dirijată de Radu Voinescu.

În 1961 s-a înscris la Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din București, pe care l-a absolvit cu o dublă specializare — în pedagogie (1966) și dirijat de cor și de orchestră (1968). La 24 martie 2005, și-a susținut doctoratul, obținând calificativul Summa Cum Laude pentru teza intitulată ”Naiul — geneză, evoluție și semnificație”.

Din 1966 a devenit dirijor al Ansamblului ”Ciocârlia” din București, care număra peste 300 de artiști. Cu acest ansamblu, s-a bucurat de un mare succes în cadrul numeroaselor turnee pe care le-a făcut atât în țară, cât și în străinătate (R.F. Germania, URSS, Elveția, China). În același an, a înregistrat primul său disc la Casa de discuri Electrecord, pe care se află renumitele sale piese ”Doina de jale” și ”Doina ca de la Vișina”.

Gheorghe Zamfir în 1978

A plecat de la Ansamblul ”Ciocârlia” în 1969, iar în anul următor a înființat un taraf concertistic, alături de care a înregistrat un succes extraordinar pe scenele pariziene. În 1971, a entuziasmat publicul francez cu zeci de recitaluri în care interpretează, pentru prima oară, la cele patru naiuri — soprano, alto, tenor, bas—, create de el.

Artistul a susținut concerte extraordinare la Carnegie Hall din New York, la Royal Albert Hall din Londra, la Olympia din Paris, la Shanghai, Tokyo și Cape Town. A fost invitat să cânte de împărăteasa Japoniei și de șefi de state din întreaga lume, măiestria sa în a cânta la nai ajungând și la Vatican.

Maestrul Gheorghe Zamfir a adus schimbări inovatoare naiului tradițional românesc de 20 de tuburi, prin noi variante, conținând 22, 25, 28 și 30 de tuburi, pentru lărgirea registrului tonal. În 1972, a creat stilul nai-orgă, prin care a introdus noi repertorii și a lărgit considerabil paleta de expresii de interpretare a naiului. În 2003, a confecționat naiul numit Gigantul, având 42 de tuburi, 1,35 m înălțime și 1,2 m lățime, precizează site-ul artistului.

A devenit cunoscut și foarte apreciat în toate țările lumii, din Statele Unite ale Americii și Canada până în Australia, Japonia și Africa de Sud, Israel, Orientul Apropiat și Extremul Orient, concertele cu taraful său reușind performanța continuă a unor săli arhipline. În 1972, Gheorghe Zamfir a devenit membru al Societății Compozitorilor din Franța, iar în 1976 a rămas, timp de nouă săptămâni, în ”Top Ten” din Marea Britanie. În 1982, Gheorghe Zamfir a luat drumul exilului.

Cele peste 400 de compoziții ale sale dedicate naiului acoperă mai multe stiluri muzicale: folcloric, cameral, coral, vocal, instrumental și simfonic. Repertoriul său interpretativ este unul dintre cele mai variate, cuprinzând piese de mare virtuozitate și valoare ale muzicii clasice universale, dar și alt gen de muzică, rezultată prin prelucrarea originală a unor piese renumite.
Printre compozițiile sale simfonice se află ”Misa pentru Pace” pentru nai, cor, orgă și orchestră, înregistrată la București cu Orchestra Radio și Corul Madrigal (1974), ”Rapsodia primăverii”, ”Concert pentru nai nr. 1”, ”Simfonia Lirica”, concerte pentru nai și orchestră, ”Cvintetul Plopilor”, pentru nai și cvartet de coarde, alături de cele care reflectă tradițiile muzical-populare românești.

A semnat coloana sonoră a unor filme celebre, dintre care amintim ”Once Upon a Time in America”, ”Karate Kid”, ”The Tall Blonde Man with One Black Shoe”, ”Mourir e Madrid”, ”Picknick at Hanging Rock”, ”Kill Bill”. A compus, de asemenea, muzica filmului ”Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii” (1980, regia Mircea Mureșan).

Gheorghe Zamfir este deținătorul a 120 de discuri de aur și de platină. Albumele înregistrate de-a lungul carierei sale s-au vândut în peste 120 de milioane de exemplare în întreaga lume. I-au fost decernate nenumărate distincții și premii în Franța, Belgia, Luxemburg, Italia și alte țări — Ordinul Meritul Cultural al Franței, Medalia Vaticanului, premiul Academiei ”Charles Gros”, premiul ”Țitera de aur” (Franța). Între anii 1988 și 1990, a fost primit de trei ori la Vatican. În mai 2013, președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a decernat maestrului Gheorghe Zamfir ”Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat a acestei țări, conferită în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei muzicale, pentru contribuția substanțială la promovarea valorilor culturale naționale.

Concertul extraordinar ”Gheorghe Zamfir, Orchestra Simfonică din Cairo (Egipt) și Orchestra Filarmonicii Paul Constantinescu din Ploiești” condusă de maestrul Ovidiu Bălan, 2008

A revenit în țară din exil după 1990, continuând să susțină concerte și turnee în toată lumea, precum și concerte la pupitrul Orchestrei Naționale de Folclor, reînființată în decembrie 2006. În ianuarie 2006, Gheorghe Zamfir a efectuat un turneu în Canada cu Athenaeum String Quintet, în program fiind inclusă și o premieră mondială ”Anotimpurile de Antonio Vivaldi pentru nai și quintet de coarde” în aranjamentul muzicianului Lucian Moraru. A contribuit la crearea primei catedre de nai din Europa, la Universitatea Națională de Muzică din București, fiind profesor asociat la clasa de nai între anii 2001 și 2005.

A publicat ”Dincolo de sunet” (versuri, ediție bilingvă, româno-franceză, 1979), ”Drum de spini și de glorii” (versuri, 1981), ”Binecuvântare și blestem” (autobiografie, 2000) și ”În inima întristată a barocului” (versuri, 2002).

Gheorghe Zamfir la gala ”Folk You” 2010

Gheorghe Zamfir pictează și are la activ câteva expoziții în țară și în străinătate — expoziția organizată în perioada iunie-august 2009, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, ”Doi pictori, două epoci, două gândiri, două simțiri, doi români. Gheorghe Zamfir și Petru Beca”, cuprinzând lucrări ale lui Gheorghe Zamfir și ale lui Petru Beca, pictor și scriitor din Alba Iulia.

În septembrie 2008, a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Târgoviște, iar în 2009, Premiul Internațional Omnia pentru întreaga operă muzicală, în cadrul premiilor anuale ale Academiei Internaționale ”Mihai Eminescu”. Se numără, alături de alte personalități, printre laureații celei de-a 13-a ediții a “Oscarului Românesc pentru Excelență”, premii decernate în cadrul unei festivități desfășurate la Opera Națională București, în octombrie 2010.

Gheorghe Zamfir la spectacolul ”Benone Sinulescu și invitații săi —
concert aniversar 70 de ani”, 2007

Uniunea Muzicienilor Interpreți din România, în parteneriat cu Asociația de Tineret Ecou din Sfântu Gheorghe și Centrul de Cultură Arcuș, a organizat, în perioada 21-25 aprilie 2013, prima ediție a Festivalului Internațional de Nai ”Gheorghe Zamfir”, desfășurat la Sfântu Gheorghe, Arcuș (Covasna) și Brașov. Cu acest prilej, a mai avut loc, pe lângă concerte, vernisajul unei expoziții cu tablouri, naiuri și o parte din colecția de discuri de aur și platină a maestrului Gheorghe Zamfir. Cu ocazia primei ediții a Galei de decernare a titlului de Ambasador al Turismului Românesc, desfășurată la 19 august 2013, Gheorghe Zamfir s-a numărat printre personalitățile care au primit acest titlu.

La 31 mai 2014, Gheorghe Zamfir a sărbătorit, la Ateneul Român, 50 de ani de carieră, în cadrul galei aniversare “Zamfir — 50 de ani pe scenă”, primind cu acest prilej un trofeu din partea Casei de discuri Electrecord.

Gheorghe Zamfir a interpretat mai multe piese alături de orchestra lui Andre Rieu, cu ocazia concertelor pe care acesta le-a susținut în iunie 2015 la București.

La 1 martie 2017, Gheorghe Zamfir se va reîntâlni cu publicul din București, în spectacolul ”Zamfir+100”, unde va fi acompaniat de Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale, alături de invitații săi — corul ”Cantoris” condus de maestrul de cor Daniel Jinga, renumitul organist de origine română Christian Micșunescu și Maria Jinga, mezzosoprană a Operei Naționale București. Spectacolul este gândit ca o călătorie muzicală, pornind de la creații muzicale unice, lucrări românești și internaționale și ajungând până la arii de operă sau melodii celebre, precum: ”El condor pasa”, ”Lonely Shepherd” sau ”Nessun Dorma”.

După întâlnirea cu publicul bucureștean, maestrul Gheorghe Zamfir va pleca să concerteze în Italia și în Israel.

AGERPRES

 

 

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/02/imageResize.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/02/imageResize-150x150.jpgRevista MuzicalaDocumentar
Virtuoz, dirijor, compozitor, maestrul Gheorghe Zamfir, adevărat geniu al naiului, s-a născut la 6 aprilie 1941, la Găești, județul Dâmbovița. Gala de aniversare ''Zamfir — 50 de ani pe scenă'', desfășurată la Ateneul Român, pentru a-l sărbători pe maestrul Gheorghe Zamfir, 2014 A urmat, începând din 1955, cursurile Școlii speciale de...