De Mărțișor, Opera Română din Iași ne-a oferit un spectacol deosebit al unei înscenări a cunoscutei cantate a lui Carl Orff “Carmina Burana”, capodoperă a muzicii vocal-simfonice a secolului al XX-lea.

Am urmărit de-a lungul anilor toate producțiile coregrafice ale maestrului Ioan Tugearu pe care le-am apreciat în mod deosebit. Cu patru ani în urmă am asistat la Iași la un spectacol de balet în coregrafia și regia sa, “D’ale carnavalului”, un model de “teatro danza”, prin adaptarea coregrafică a cunoscutei comedii a lui  I.L. Caragiale, o creație memorabilă pe care cu greu o pot uita.

Reprezentația se dădea atunci, în perioada în care doamna Beatrice Rancea era director general al instituției și-și propusese o reînnoire a repertoriului. În acest moment, domnia sa conduce în calitate de manager interimar Opera Națională București, la Iași această misiune revenind, tot interimar, tenorului Cosmin Marcovici.

Revăd după niște ani compania de balet care s-a împrospătat cu dansatori tineri din diverse țări ale lumii, care s-au integrat excelent în colectiv exprimându-și adeziunea la dezvoltarea artistică a acestuia. De altfel, două noi producții semnate de Ileana Iliescu, artistă emerită, în calitate de coregraf, baletele “Don Quijote” și “Lacul lebedelor”, au demonstrat acest fapt.

Ioan Tugearu nu este la prima sa legătură cu această partitură. În urmă cu peste 30 de ani, într-un program al Studioului Artelor Plastice și Dansul, intitulat Theatrum Mundi, el a inserat câteva fragmente din această cantată.

Orff a compus-o în 1937, pe in libret bazat pe texte profane medievale din secolul al XIII-lea, rostite în latină, germană și franceză, excerptate dintr-o colecție descoperită la mănăstirea Benediktbeuern din Germania. Orff a dezvoltat un concept numit Theatrum Mundi, în care muzica, mișcarea și declamația erau inseparabile, cantata fiind gândită scenic.

Se cuvine să reamintim două producții anterioare ale acestei partituri, cea din 1996, în coregrafia și regia Alexei Mezincescu, de la Opera Națională București și aceea a lui Gigi Căciuleanu din 2012, de la Teatrul Național din Târgu-Mureș.

Într-o primă secțiune, ne propunem să analizăm succint contribuția lui Ioan Tugearu la această reprezentație. Lucrând în colaborare cu soția sa, distinsul critic și istoric de artă și balet, doamna Liana Tugearu, care a scris libretul, el își construiește proiectul pe câteva metafore esențiale: predestinarea oamenilor de către Soartă, reprezentată prin zeița Fortuna, ideea cavalerismului medieval și a femeii iubite și mai ales a reînvierii naturii și a vieții odată cu anotimpul primăverii.

Am apreciat, îndeosebi, în acest spectacol calitatea de regizor a lui Ioan Tugearu care a condus foarte bine mișcarea și amplasarea corului, apoi a personajelor în desenul coregrafic (remarcabil este începutul prin legarea balerinilor de niște corzi ale Destinului, care prefigurează întreaga desfășurare dramatică a lucrării, tabloul In tabernam, extrem de sugestiv și mișcat, dezvoltând o atmosferă, dansul lebedei pe soloul tenorului).

Regizorul introduce un personaj interesant care este poetul-jongleur ce recită versuri tot din zona textelor medievale care au constituit fundamentul literar al lucrării, explicitând, într-un fel, ceea ce vom vedea. Din păcate, actorul Cosmin Maxim nu a dovedit o bună dicție, multe dintre versurile rostite neajungând la percepția sălii.

Spectacolul are o plastică interesantă, are ritmică (să nu uităm, însă, că aceasta este impusă și de ritmul și tempoul orchestral al lucrării). Ansamblul este bine condus, dar nu numai cel coregrafic cât și acela coral, intervențiile soliștilor fiind sincronizate cu dezvoltarea dramatică.

Să recunoaștem, însă, că Ioan Tugearu a fost servit excelent de întregul colectiv artistic care a rezonat la indicațiile și intențiile sale, deci, putem afirma cu certitudine că este un spectacol de echipă care asigură o relație interactivă între coregraf și interpreți.

Coregraful Tugearu stăpânește scenele de ansamblu, dar și duetele (este știut faptul că el excelează în acest domeniu), le conferă valoare simbolică.

Sunt unele momente coregrafice care creează o stare de exuberanță și vitalitate (metaforic, ele relevă explozia bucuriei vieții și a renașterii naturii prin anotimpul primăverii).

Soliștii baletului: Anca Andronache, Răzvan Vieriu, Chisako Ota, Monica Ailiesei, Kotomi Hoshino, Yoshiki Kousaka, Vlad Mărculescu, Roua Spătărescu, Cătălin Ailiesei, Saki Kogawa, Herohito Ikeuchi au avut frumoase evoluții tehnice, rezonând cu intențiile coregrafului.

Mi-aș dori, însă, ca tinerii dansatori (în special băieții), să-și rezolve și partea de sus a corpului printr-o participare artistică adecvată. Este, din păcate, o carență pe care o regăsim de multe ori și care se poate îndrepta doar, în timp, prin preocuparea accentuată de a se iniția și în acest domeniu.

Cei trei soliști au dovedit că se integrează cu seriozitate în cerințele partiturii.

Ana Maria Donose este o tânără soprană lirică care se afirmă din ce în ce mai mult. Am văzut-o la București, în turneul cu “Văduva Veselă” de Lehár, în producția lui Andrei Șerban, unde a interpretat nuanțat și bine articulat sub raportul actoricesc rolul Hannei Glavari. De asemenea, în premiera “Bărbierul din Sevilla” de Rossini a întruchipat-o pe Berta, un personaj pitoresc, ea fiind o pată de culoare a distribuției. Abordează acum partitura lui Venus: este o prezență atrăgătoare pe scenă și se simte la ea efortul de a-și impune calitățile vocale, mai ales dorința de a se perfecționa continuu, ceea ce mi se pare esențial în arta vocalitāții.

Baritonul Iordache Basalic a demonstrat, încă o dată, că stăpânește excelent partitura baritonului, pe care a executat-o de nenumărate ori la Concertgebouw din Amsterdam (Olanda). Vocea sa este proaspătă, are accente parodice, comice, nuanțate și a demonstrat o știință a cântului de a rezolva cerințele muzicale la un înalt nivel.

Tânărul tenor Petru Pavel, fiind, de fapt, un corist, a relevat o voce potrivită pentru acest rol, o stăpânire de sine și un echilibru demne de relevat.

Regret nespus folosirea lavalierelor ca amplificare, total nepotrivită pentru această partitură, chiar dacă se motivează că vocile nu se aud în sală. Mi-este greu să cred așa ceva.

Corul, condus de Manuel Giugula, a răspuns impecabil cerințelor dificile ale cantatei. De asemenea, ansamblul de copii, pregătit de Raluca Zaharia a devenit un personaj pitoresc și o pată de culoare în dramaturgia spectacolului.

Compartimentul orchestral a fost, după opinia noastră, personajul principal al serii. Să nu uităm că această cantată vocal-simfonică solicită o orchestră cu sonorități ample, cu bune instrumente din toate registrele. Pot preciza că orchestra Operei din Iași întrunește aceste calități pe care le-a dovedit pe deplin, ea rezonând nuanțat cu orice dirijor s-ar afla la pupitru, căruia îi înțelege intențiile. Maestrul Ciprian Teodorașcu pe care l-am văzut de nenumărate ori la București, este un muzician cu mare profesionalism în modul în care descoperă și înțelege o partitură. Este un excelent dirijor de balet care cunoaște foarte bine mișcările și tehnica dansatorilor, știe să-i urmărească pe scenă pentru a coordona perfect cu tempoul orchestral pe care îl impune. La el, se poate înțelege foarte bine ce înseamnă sincretism în arta dansului între orchestră și evoluțiile balerinilor.

Am lăsat la urmă, cu bună știință contribuția unei artiste scenografe remarcabile, Viorica Petrovici. Ea a construit un decor adecvat și metaforic pentru întreaga lucrare, plasând în fundul scenei roata destinului – simbol al zeiței Fortuna, amplasând corul de-o parte și de alta a scenei și făcându-l, astfel, personaj al scenariului dramatic.

Costumele sunt sugestive, am admirat culoarea roșie pentru cor ce trimite cu gândul la aspectul păgân al dramei, de asemenea, rochia lui Venus impunătoare și somptuoasă. Au mai colaborat la realizarea spectacolului și asistenții de regie: Eduard Sveatchevici, Cristi Avram, asistenții coregrafie: Dorina Cotorobai și Sergiu Cotorobai, Maria Eșanu (asistent scenografie) și Francisc Strnad.

Se poate afirma că spectacolul “Carmina Burana” de Carl Orff, în regia și coregrafia lui Ioan Tugearu este o reușită și un moment artistic interesant în repertoriul Operei Naționale Române Iași, impunându-se și prin frumusețea și popularitatea muzicii compozitorului german care va atrage, cu siguranță, publicul.

 

Dr. Mihai-Alexandru Canciovici

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/03/Afis-Carmina-Burana-Premiera-1-Martie-2017.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/03/Afis-Carmina-Burana-Premiera-1-Martie-2017-150x150.jpgRevista MuzicalaCronicacarmina burana,ioan tugearu,opera romana iasi
De Mărțișor, Opera Română din Iași ne-a oferit un spectacol deosebit al unei înscenări a cunoscutei cantate a lui Carl Orff 'Carmina Burana', capodoperă a muzicii vocal-simfonice a secolului al XX-lea. Am urmărit de-a lungul anilor toate producțiile coregrafice ale maestrului Ioan Tugearu pe care le-am apreciat în mod deosebit....