S-a născut la 25 martie 1910 şi a murit în ziua de 8 septembrie 2014.

Un model de longevitate fizică şi vocală, una dintre cele mai bune interprete ale verismului italian, considerată de Rodolfo Celleti o legendă la fel de mare ca Maria Callas, Claudia Muzio şi Rosa Ponselle.

 

Magda Olivero a avut un destin spectaculos si imprevizibil, aparut în lumea pământeană la Saluzzo (Torino, Italia), ca fiică a unui distins magistrat.

Incepe cu dansul, mai apoi studiază pianul, armonia şi contrapunctul la Conservatorul din Milano. Puţin câte puţin, descoperă misterele evoluţiei vocale şi, prin profesorii Luigi Gerussi şi Luigi Ricci, pătrunde în tehnica exprimării cântului frumos. Marile roluri de debut scenic sunt: Lauretta din Gianni Schicchi de Puccini şi Gilda din Rigoletto de Verdi (la Torino).

 

In teatrele peninsulare, Magda Olivero atrage publicul într-un şir de eroine de un pronunţat contur scenic şi vocal: Liu din Turandot, Mimi din Boema, Cio-Cio-San din Madama Butterfly, Angelica din Sora Angelica de Puccini, Manon de Massenet, Margareta din Faust de Gounod, Mefistofele de Boito, Violetta din Traviata de Verdi şi, mai ales, Adriana Lecouvreur de Cilea, pentru care era considerată interpreta ideală.

 

In urma căsătoriei cu Aldo Busch (în 1941), se hotarăşte să pună punct carierei solistice, drept care se retrage timp de 10 ani. Până într-o zi, când, la rugămintea compozitorului Francesco Cilea, reia rolul celebrei actriţe de la Comedia Franceză (Adriana Lecouvreur). Spectacolul are loc la Brescia, dar, din păcate, cel la insistenţele căruia acceptase reîntoarcerea scenică murise de câteva luni. Cu această operă, devenită „calul de bătaie” în timp, şi cu Iris din opera omonimă de Mascagni, devine marea vedetă la Scala din Milano, la Roma, Paris, Bruxelles, Amsterdam şi la cele mai importante festivaluri europene.

 

In America, primul rol a fost Medeea lui Cherubino (Dalas, 1967), unde a fost considerată „cea mai bună după Callas”, în timp ce, la New York Philharmonic Hall (1971), în Vocea umană de Francis Poulenc, a fost aplaudată timp de douăzeci de minute. Debutul la Metropolitan s-a petrecut patru ani mai târziu; 1981 este anul unei noi retrageri.

 

La 61 de ani de la debut, adică la 83 de ani, este solicitată  de firma Cetra să înregistreze selecţiuni din rolul său fetiche, Adriana Lecouvreur, devenit, după propriile-i mărturisiri: „testamentul meu muzical”.

 

Pentru Magda Olivero muzica veristă a fost universul pe care îl domina cu autoritate deoarece putea, ca nimeni alta, să treacă de la fragilitatea unei fetiţe, cu un glas subţiratic şi emoţionant, la pasiune vulcanică a femeii mature, cu accente largi şi întunecate. O versatilitate perfectă.

 

Pe lânga rolurile amintite, pe scenă şi în înregistrări a interpretat şi opere mai rare, ca: Fedora de Umberto Giordano, Francesca da Rimini de Riccardo Zandonai, Cei patru bădărani de Wolf-Ferrari, Resurecţia de Franco Alfano, Pălăria de paie de Nino Rotta, Războiul de Renzo Rosselini, Jenuffa de Leos Janacek şi altele.

 

În urma unui interviu acordat la sărbătorirea centenarului de viaţă, am aflat că era timidă în tinereţe şi complet epatată de cântul Ginei Cigna în Nabucco (soprană pe care a admirat-o în timpul înregistrării operei Turandot, în 1938).

 

Deşi numele i-a fost identificat cu Adriana Lecouvreur, pentru Magda Olivero compozitorul preferat a rămas Pietro Mascagni, iar rolul favorit, cel din Iris. Nu regretă nimic din ce a cântat, a fost mulţumită de viaţa ei şi se felicită că nu şi-a forţat niciodată limitele. Aşa şi-a asigurat proverbiala sa longevitate şi optimismul cu care a traversat întrega viaţa.

 

Partenerii săi de neuitat rămân: Giacomo Lauri-Volpi, Mario del Monaco şi Franco Corelli. Deşi a avut un fizic destul de plăcut, şi-ar fi dorit să semene cu Greta Garbo, iar cel mai important moment al carierei rămâne Tosca de la Metropolitan (1975). De ce?… Pentru că Tosca e o eroină pe care n-am putut să o sufăr iniţial, dar care mi-a adus succese de public, invidiate chiar şi de… Luciano Pavarotti.

 

Se spune că a cântat în public până la 99 de ani. A murit în urma unui atac cerebral, la Milano, în 8 septembrie 2014.

 

 

Luminţa Constantinescu

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/03/Magda-Oliveratop_3032422b.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/03/Magda-Oliveratop_3032422b-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenzii
S-a născut la 25 martie 1910 şi a murit în ziua de 8 septembrie 2014. Un model de longevitate fizică şi vocală, una dintre cele mai bune interprete ale verismului italian, considerată de Rodolfo Celleti o legendă la fel de mare ca Maria Callas, Claudia Muzio şi Rosa Ponselle.   Magda Olivero...