Într-o sală nepotrivită pentru un spectacol muzical (Sala Mare de la Palatul Copiilor), care cere amplificare şi cu o fosă intrată mult sub scenă, colectivul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian ne-a propus (duminică 23 aprilie), „prima pagină” din răsfoirea unui nou album de spectacole. Premiera cu Victoria şi-al ei husar de Paul Abraham. A făcut-o cu entuziasm, smerenie pentru un trecut glorios, dar, mai ales, cu ambiţie. Nota generală a întregii seri a fost strădania, dorinţa de a demonstra că şi la Operetă există artişti talentaţi şi harnici, care vor să-şi onoreze statutul, dacă sunt lăsaţi şi dacă au unde.

 

Chiar înainte de ridicarea cortinei se simţea emoţia momentului, fie la Managerul General Interimar Bianca Ionescu, atentă la toate detaliile serii, fie la spectatorii interesaţi de această revenire, fie la mulţi dintre membrii actuali ai colectivului prezenţi în public (Gladiola Niţulescu Lamatic, Alfredo Pascu) sau la câteva dintre fostele „stele” ale genului, venite să-şi aplaude colegii mai tineri (ex. Cleopatra Melidoneanu, Constanţa Câmpeanu, coregrafa Andreea Constantinescu, balerina Marina Hudac, ş.a.). Alături de toţi aceştia se aflau şi profesori de canto de la Universitatea de Muzică din Bucureşti: Maria Hurduc, Silvia Voinea, Cristina Soreanu, Ionel Voineag. Aşadar, lume bună, cunoscători într-ale muzicii.

 

Introducerea orchestrală a revelat şi prima surpriză plăcută. Un dirijor tânăr, plin de energie, cu o gestică precisă şi cuprinzătoare. De la început şi până la final nu şi-a slăbit atenţia asupra scenei şi fosei deopotrivă, marcând cu ştiinţă intrările vocale, respectând stilul genului, atât de variat şi plin de libertăţi. A reuşit să imprime o pulsaţie ritmică mobilizatoare în suitele de dansuri, să confere antren şi amuzament scenelor comice şi un romantism delicat în duetele de dragoste. Se simte că are o dăruire sinceră pentru ceea ce face. Numele lui, trebuie reţinut: Tiberiu Oprea.

 

Intenţiile lui Tiberiu Oprea au fost urmărite cu grijă de orchestră, care a sunat îngrijit, atât în tutti cât şi în părţile solistice, cu respectarea nuanţelor şi cu atacuri controlate. Faptul că nu se auzea unitar şi colorat nu ţinea de ea, ci de sonoritatea unei săli improprii muzicii.

 

La cor s-ar fi cerut poate, un efectiv mai mare (?), o mai bună coordonare a începuturilor şi încheierilor de frază şi o emisie în care să nu auzi fiecare soprană în parte (Maestru de cor-Gabriel Popescu, Dirijor cor-Aurel Muraru).

 

Cine ştie vechiul spectacol cu opereta Victoria şi-al ei husar recunoşte, în bună parte, regia neuitatului George Zaharescu, coregrafia Mihaelei Atanasiu şi mişcare scenică a lui Victor Vlase. S-au revalorificat şi multe costume din trecut şi bine a fost, mai puţin prima rochie a Victoriei, cu o croială total dezavantajoasă şi o stranie combinaţie de culori.

 

Ansamblul de balet (coordonare Traian Vlaş) a avut o evoluţie frumoasă, atât în tabloul din Japonia cât şi la Sankt Petersburg şi Ungaria, cu o notă aparte pentru dansatorul cu impresionante şpagaturi acrobatice, al cărui nume nu l-am găsit pe afiş, dar care a smuls aplauzele publicului.

 

Şi chiar dacă reprezentaţia a fost inspirată din amintiri şi casete vechi, nu pot să nu remarc seriozitatea şi meticulozitatea cu care regizorul Cătălin Voineag a încercat să ne introducă, firesc şi modern, într-o lume atât de pestriţă de locuri şi destine. Felul în care a condus efectivele mari (cor, figuraţie, balet), dar şi cele trei cupluri solistice, a fost natural şi convingător. O mai mare atenţie pentru micile neconcordanţe, între mersul alunecat (în stil japonez) şi pantofii cu toc ai logodnicei lui Berry sau cipicii fetelor din balet.

 

„Înveşmântarea scenică” a lui Cătălin Ionescu-Arbore a fost nouă şi funcţională, formată din şase flancuri laterale şi un panou central (care se schimba în funcţie de ţara în care se petrecea acţiunea), completată de paravane-oglinzi, lampioane sau candelabre stilizate. O scară cu câteva trepte (pe care intrau sau ieşeau personajele) şi un mobilier redus la o masă, o canapea, o statuie a lui Budha, un butoi, etc. Un decor simplu şi elegant.

 

 

Cuplul comic (Gabriela Daha şi Valentino Tiron) mi-a plăcut cel mai mult. A avut un şarm natural, fără îngroşări, dezinvoltură actoricească, supleţe în mişcările dansante, deşi niciunul dintre ei nu mai are silueta şi vârsta începuturilor. Pe Gabriela Daha am admirat-o mai mult în părţile vocale, în timp ce Valentino Tiron m-a cucerit printr-o dicţie şi un talent scenic de adevărat actor de proză.

 

Cuplul de îndrăgostiţi (format din Primadona – Tina Munteanu şi Junele Prim – George Vârban) nu a fost cel mai fericit ales. Soprana, matură, cu o rostire neinteligibilă şi foarte sonoră, uneori uşor stridentă (mai ales în registrul înalt), acoperea temperamental vocea caldă şi muzicalitatea plină de poezie lirică a unui tenor cu frumoase perspective, dar mult prea juvenil pentru o asemenea parteneră. Cea mai frumoasă pagină din evoluţia lor a fost duetul de dragoste Good night, good night, o armonizare plăcută prin fiorul emoţional transmis.

 

 

Cel de-al treilea cuplu, Mediana Vlad (O Lia San, logodnica lui Berry) şi Anton Zidaru (Berry Cunlight, fratele Ambasadorului) a convins printr-o dăruire plină de ambiţie profesională, cu momente pertinente, dar cu prea puţină lejeritate în cânt şi joc. Cei doi solişti de bază ai Operetei s-au dăruit prea mult şi nu era nevoie. A fost impresionantă roata de adevărată gimnastă a Medianei Vlad, la aplauze.

 

Distribuţia a fost completată de ceilalţi solişti din colectiv, unii mai înclinaţi spre latura vocală (Orest Pîslaru-Ranghilof, Un preot japonez), alţii spre cea actoricească (Marius Mitrofan, Ambasador american, Mihăiţă Radu, Primarul din Doroszma, Alexandru Vasile, James, secretarul ambasadei, Arnold Mack, Un diplomat japonez şi un ofiţer rus, Maria Baciu, Un valet japonez). O sugestie pentru toţi  – şi pentru fiecare în parte – este îmbunătăţirea dicţiei, atât în cânt cât şi în replicile vorbite. Dacă la operetă nu se înţelege ce spui, „se duce” tot farmecul genului şi e păcat.

 

Prin această premieră, Victoria şi-al ei husar de Paul Abraham, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian a făcut un prim pas…cu dreptul, şi ne-a făcut încrezători în viitorul instituţiei. Aşteptăm confirmarea.

 

 

Luminiţa Constantinescu

 

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/04/18056573_10154245181432003_1189161657112936855_o-1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/04/18056573_10154245181432003_1189161657112936855_o-1-150x150.jpgsorina.goiaCronica
Într-o sală nepotrivită pentru un spectacol muzical (Sala Mare de la Palatul Copiilor), care cere amplificare şi cu o fosă intrată mult sub scenă, colectivul Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian ne-a propus (duminică 23 aprilie), „prima pagină” din răsfoirea unui nou album de spectacole. Premiera cu...