Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian” ne-a oferit în sala Teatrului din Palatul Copiilor, o premieră mult așteptată de public “Victoria și-al ei husar” de Paul Abraham. Trebuie să recunoaștem, încă de la început, că există un public al operetei dornic să vadă spectacolele clasice ale acestui gen, să-și aplaude interpreții favoriți și să se bucure de arii, duete ori cuplete specifice stilului operetistic.

Întorcându-mă cu mulți ani în urmă, în 1975, la istoricul sediu al Operetei de pe Splai și apoi la Teatrul Național, am văzut această lucrare atât de cunoscută în regia maestrului George Zaharescu, având interpreți de marcă în rolurile principale: pe Cleopatra Melidoneanu cu Eugen Fânățeanu, Nicolae Țăranu (în ambasadorul Cunlight, în ambele distribuții), Vali Niculescu cu G. Hazgan (în cuplul Riquette – Ianczi), Mihaela Mijea și Eugen Savopol (O Lia San – Berry) în distribuția I și Valeria Rădulescu – Dorin Teodorescu (Victoria – Koltay), Daniela Diaconescu – George Niculescu (Riquette – Ianczi), Mireille Constantinescu – I. Dinu, în distribuția a II-a. La pupitrul orchestral s-a aflat Liviu Kavassi.

De această dată, Opereta ne propune un spectacol proaspăt, într-o variantă nouă.

Tânărul regizor Cătălin Voineag a preluat producția mai veche, aparținând reputatului regizor și muzician George Zaharescu și a adaptat-o noilor cerințe, păstrând însă datele esențiale ale reprezentației precedente. Mărturisesc că este primul spectacol al lui pe care l-am văzut și am avut revelația să întâlnesc un regizor care știe să gândească o punere în scenă în funcție de stilul ei. Genul operetistic este special, interpreții vocali trebuie să fie și actori care să interpreteze cu savoare, haz și poezie recitativele vorbite, contribuția lui este semnificativă în acest context al reluării unui spectacol mai vechi printr-o adaptare a sa firească. A avut energia de a lucra cu aproape trei distribuții deodată, de a conduce pe interpreți în perfecționarea lor din perspectiva actoricească. În sensul aceasta, el gândește duetele în stil operetistic. Ele sunt vii, au farmec, folosind toate procedeele comice. Actualul spectacol este spumos, are unitate stilistică, urmărind cu inteligență o dramaturgie a libretului. Ceea ce m-a impresionat în această nouă producție a Teatrului Național de Operetă este felul cum sunt construite cele trei acte care sunt plasate în spații geografice diferite aflate în culturi total deosebite: Japonia, Rusia și Ungaria.

Este o virtute a acestei montări prin preluarea de către un tânăr regizor a unei producții de referință semnată de un mare artist George Zaharescu, păstrând în permanență acel respect și considerație față de o personalitate a Operetei. Cătălin Voineag a dovedit că este bine dotat intelectual și artistic și are o viziune modernă asupra spectacolului, rămânând însă în cadre tradiționale.

A fost ajutat de o echipă de realizatori valoroasă: Gladiola Nițulescu-Lamatic, asistent regie, care a dovedit experiența bogată în teatru, fiind și o interpretă în vechea montare, după 1990.

Scenograful arh. Cătălin Ionescu-Arbore a construit un decor adecvat format din câteva planșee, cu o grafică specifică țării și culturii respective.

Este, după opinia mea, o proiecție inteligentă și funcțională.

Costumele realizate de Hristofenia Cazacu și Cătălin Ionescu-Arbore sunt rafinate, elegante și frumos lucrate.

Coregrafia aparține regretatei Mihaela Atanasiu, fiind adaptată de Traian Vlaș, având-o alături pe  Andreea Toma, care a asigurat mișcarea scenică.

Distribuția de la premiera din 23 aprilie 2017 a fost omogenă, înserând câțiva artiști cunoscuți și apreciați.

În rolul Victoria, soprana Tina Munteanu a demonstrat calitățile sale vocale și scenice pe care le-am apreciat întotdeauna. A cântat frumos, iar interpretarea sa dramatică s-a dezvoltat în funcție de trăirile interioare ale personajului, culminând cu exuberanța din ultimul act în care o regăsim pe soprană implicată mereu emoțional, dar și temperamental. Să nu uităm că ea a făcut o Silvie de referință, deci i se potrivește foarte bine ipostaza din actul final.

L-a avut ca partener pe tânărul tenor George Vîrban, o achiziție promițătoare a instituției pentru început. Are o voce frumoasă, cu acute corecte și bine conduse. Mai are de lucrat la implicarea pe plan teatral. Uneori, pare stânjenit și fără acea personalitate de vedetă a Operetei. Dar acest fapt se poate remedia în timp, pentru că este încă foarte tânăr, având însă resurse bogate. Când se va forma pe un anumit repertoriu va căpăta și acel aplomb care-i este necesar.

Ambasadorul american John Cunlight a fost Marius Mitrofan, un interpret elegant, cu spirit aristocratic. Mai are puțin de lucrat, după mine, la realizarea unei relații speciale pe care trebuie s-o sugereze cu partenera sa.

Cuplul comic Gabriela Daha (Riquette) și Valentino Tiron (Barnay) a fost bine coordonat teatral dar și vocal. Cei doi au avut savoare, mult umor, au fost două prezențe vii, dinamice ale acțiunii. Să nu uităm că Gabriela Daha a reușit să se impună în colectivul Operetei în rolurile de subretă, prin vocalitatea sa adaptată atât de bine la stilistica partiturilor pe care le interpretează.

Mediana Vlad, cu o voce bună de coloratură în O Lia San și Anton Zidaru (Cunlight, fratele ambasadorului) au adus și ei o pată de culoare, fiind bine sincronizați cu restul distribuției.

Ceilalți interpreți secundari: Orest Pâslariu-Ranghilof, Mihăiță Radu, Alexandru Vasile, Arnold Mack și Maria Baciu s-au integrat în acest colectiv în mod profesionist.

 

Am asistat (în 30 aprilie) și la al doilea spectacol pe care-l pot considera competitiv cu primul, aș putea spune că au fost distribuții remarcabile care situează noua producție în rândul unui eveniment artist real.

Rolul principal a fost interpretat de cunoscuta soprană Silvia Șohterius-Mărăscu, care a creat un personaj credibil, marcându-i cu finețe și sensibilitate diversele stări emoționale de-a lungul celor trei acte. A cântat cu o noblețe emoționantă în momentele speciale ale partiturii, demonstrând o experiență bogată în cariera sa solistică.

L-a avut ca partener pe tânărul tenor debutant Andrei Pleșca, care ne-a demonstrat calități vocale reale, am apreciat și latura sa actoricească și felul în care a rostit proza. Desigur, el are încă un drum de parcurs până va putea să se impună ca un interpret de operetă, dar numai timpul va rezolva această situație. Pentru început mi se pare un cântăreț care promite în mod real.

Ștefan Popov l-a întruchipat pe ambasadorul american cu noblețe și carismă, se vede la el acea experiență a profesiunii.

Cuplul Riquette – Ianczi a fost interpretat admirabil de doi artiști care au dovedit reale calități artistice. Amelia Antoniu are toate datele care o nominalizează printre vedete. Să nu uităm că a fost Hanna în actuala montare a lui Andrei Șerban, care ne-a impresionat. Aici are o mobilitate și plastică a mișcării absolut remarcabile. Dansează impecabil, este o actriță vie, cu haz, cu o vervă inepuizabilă. Ea s-a bucurat și de un partener pe măsură, în persoana lui Victor Bucur, un bun actor cu calități vocale, aici, de remarcat. I-a fost un partener excelent, formând un cuplu bine închegat.

Același lucru se poate afirma și de perechea Daniela Bucșan (O Lia San), cu o voce de coloratură frumoasă și Cătălin Petrescu (Berry), un interpret actor impecabil. Amândoi s-au coordonat, realizând momente deosebite.

O mențiune specială trebuie acordată basului Mihnea Lamatic, care a avut o carieră frumoasă, în calitate de bas buf, la Opera Națională București și se regăsește cu succes și în repertoriul de operetă. A interpretat cu haz, mult umor și talent două roluri: pe cel al preotului și pe acela al primarului.

În alte roluri secundare au evoluat George Matei, Marius Meragiu, Arnold Meck și Maria Baciu.

Orchestra a fost condusă cu profesionalism de Tiberiu Oprea, avându-i ca parteneri muzicali pe Gabriel Popescu, maestru de cor și Aurel Muraru, dirijorul corului.

Se poate afirma cu certitudine că actualul spectacol al Teatrului de Operetă constituie o reușită remarcabilă, demonstrând că operetele clasice trebuie reintroduse în repertoriul instituției, deoarece ele vor atrage întotdeauna publicul.

Este de dorit și se impune chiar, ca o necesitate imperioasă, găsirea unui spațiu corespunzător pentru acest important teatru muzical, văduvit ani de-a rândul de condiții vitrege și instabile pentru o instituție unică de acest rang pentru un gen muzical special.

 

 

Dr. Mihai-Alexandru Canciovici

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/05/IMG_2288IMG_2165-1024x683.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/05/IMG_2288IMG_2165-150x150.jpgRevista MuzicalaCronica
Teatrul Național de Operetă și Musical 'Ion Dacian' ne-a oferit în sala Teatrului din Palatul Copiilor, o premieră mult așteptată de public 'Victoria și-al ei husar' de Paul Abraham. Trebuie să recunoaștem, încă de la început, că există un public al operetei dornic să vadă spectacolele clasice ale acestui...