Există unele spectacole care sunt programate rar la Opera Națională București din diverse motive mai mult sau mai puțin obiective.

Pe 13 mai, anul acesta, a avut loc debutul Irinei Iordăchescu în rolul titular al operei lui Puccini. Consider un pas important de vârf al carierei sale de până acum, venit într-un moment de maturitate al creației sale artistice: la vârsta de 40 de ani.

Este acel examen care se poate da la această vârstă pentru o soprană lirică, atunci când a dobândit o experiență artistică de gândire și concepție asupra unui personaj care, după opinia mea, este complicat și complex, implicând pe soprană atât vocal cât și interpretativ. Să nu uităm că micuța gheișă este prezentă în scenă de-a lungul a trei acte, fiind solicitată continuu.

I-am luat un scurt interviu artistei, după repetiția generală și am aflat că, de fapt, ea a debutat în acest rol cu doi ani în urmă, la Opera din Varna cu care a întreprins apoi un turneu la Gant, cântând sub bagheta unui important dirijor bulgar, Borislav Ivanov.

Am încercat să aflu de la ea cum a gândit rolul. Mi-a mărturisit următoarele: “Când eram mică, filmele mele preferate erau cu samurai. Butterfly este o fiică de samurai care a făcut același gest de harakiri pentru onoare, ca tatăl ei. Eu am rezonat mai mult cu această parte a ei mai puternică. Ea se dezvăluie treptat prin ceea ce este în interior. N-o văd doar sensibilă și vulnerabilă, nici foarte puternică; este un amestec de trăiri. Când se apleacă în fața cuiva este un respect pe care îl arată celuilalt cu foarte multă demnitate. Când este dură, gesturile sale dezvăluie cealaltă parte a ei moștenită din familie care o conduce spre moarte.

Prețul pentru ea înseamnă onoarea, demnitatea. Își creează o lume în care visează și crede că iubitul ei se va întoarce. Când se convinge că nu este adevărat, nu mai are ce face. Mimica mâinilor spune o poveste, am încercat să pictez cu ea gândurile, cuvintele și ceea ce simte ea în interior. Desigur, am studiat privind diferite casete, comportamentul tradițional al japonezilor, al acestor fete care trăiesc ritualul și respectul față de zeii ancestrali; de fapt am încercat să descopăr o întreagă mentalitate străveche.”

Am ascultat cu emoție considerațiile artistei despre acest rol și aș putea afirma cu certitudine că ea l-a studiat și l-a asumat.

Irina Iordăchescu este o soprană cu o voce frumoasă și bine impostată, cu o sensibilitate aparte pe care o moștenește, fără doar și poate, de la tatăl ei. Ea gândește adânc un personaj pe care-l interpretează, îi studiază în profunzime sentimentele, stările și situațiile traseului dramatic. A traversat, după opinia mea, o întreagă dramă existențială a micuței japoneze, între bucuria și inocența împlinirii maritale cu cel drag din actul I, la tensiunile unei așteptări dureroase și ucigătoare a iubitului dispărut, în care speranța în revenirea sa îi dă viață și curaj. În final, ea a marcat excelent pregătirea gestului sinucigaș, cu rezonanțe și rădăcini ancestrale și de familie (să nu uităm că este fiică de samurai care pentru onoarea sa a decis să-și pună capăt zilelor). Irina Iordăchescu a înțeles profund toate aceste stări și secvențe de viață, parcurgând cu emoție, sensibilitate și trăire pe glas drama lui Butterfly. A fost convingătoare, credibilă, aș zice chiar o tragediană în cele două arii finale, unde fiecare frază a sa capătă accentele necesare pentru a-i putea exprima tragismul.

A cântat nuanțat, de la pianissime delicate la un acut încărcat emoțional, puternic și zguduitor. Am remarcat că a studiat gesturile tradiționale japoneze: pași mici, un mod special de a ține evantaiul și multe alte comportamente ce se referă la un anumit ritual.

Prin tot ceea ce a desăvârșit scenic, ea a dovedit acea profunzime specială pe care o solicită acest personaj și pe care a realizat-o cu credință și emoție. S-a văzut clar că-l iubește și l-a asumat firii sale, iar întregul joc dramatic cu copilul a demonstrat că, în ciuda faptului că nu este încă mamă, poate simți profund sentimentele materne.

L-a avut partener în Pinkerton pe tenorul Călin Brătescu, ajuns și el la o maturitate a profesiunii. Are carismă, o voce frumoasă care se dezvăluie prin fraze delicate sau printr-un acut dramatic din actul al III-lea. Duetul cu Irina Iordăchescu din actul I a fost frumos, având o simbioză a vocilor, dar mai ales o anumită poezie.

În Sharpless l-am reascultat cu plăcere pe baritonul Ștefan Ignat, care a creat un personaj elegant, uman și receptiv la drama eroinei, vocea sa ilustrând toate aceste nuanțe pe care, cu siguranță, le-a dobândit de-a lungul întregii sale cariere.

Antonela Bârnat a fost o Suzuki delicată și sinceră, are o voce frumoasă, cu grave susținute și cu știința cântului și a interpretării pe care a căpătat-o, cu siguranță, din partiturile sale în concertele vocal-simfonice ce i-au conferit o percepție și educație stilistică.

În rolurile secundare îi putem aminti pe Valentin Racoveanu (un Goro obedient, slugarnic și perfid în același timp), Marius Boloș (un Bonzo cu voce dramatică, un personaj ce era pogorât, parcă, din ritualurile străvechi japoneze), Yamadori (Daniel Filipescu, un bariton întotdeauna serios și bine pregătit profesional și artistic), Cristina Eremia (Kate în stil american, și ea o soprană funcțională, chiar și în rolurile secundare), Dan Indricău – a fost Comisarul Imperial iar Adrian Ionescu – Ofiţerul stării civile.

Am avut bucuria să-l revăd la pupitrul dirijoral pe Tiberiu Soare, un muzician intelectual și rafinat care știe să citească orice partitură și să se aplece asupra ei cu respect, dar mai ales simț al stilului respectivei lucrări. Conduce cu atenție prestația soliștilor, integrându-se admirabil în desfășurarea dramatică a partiturii.

Corul a fost impecabil condus de Daniel Jinga.

Debutul sopranei Irina Iordăchescu, din punctul meu de vedere, a fost un eveniment artistic pe care îl voi reține. Sensibilitatea ei muzicală a ajutat-o enorm să construiască un personaj convingător și emoționant care va completa CV-ul ei printr-o creație pe care o considerăm viabilă.

A colaborat cu o echipă de interpreți valoroși care s-a străduit să ofere publicului un spectacol bun. Avem nevoie de asemenea evenimente.

 

Dr. Mihai-Alexandru Canciovici

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/05/40-1024x569.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/05/40-150x150.jpgsorina.goiaCronica
Există unele spectacole care sunt programate rar la Opera Națională București din diverse motive mai mult sau mai puțin obiective. Pe 13 mai, anul acesta, a avut loc debutul Irinei Iordăchescu în rolul titular al operei lui Puccini. Consider un pas important de vârf al carierei sale de până acum,...