Reluarea operei “Aida” de Giuseppe Verdi întotdeauna aduce bucurie melomanilor, fiind un spectacol frumos, somptuos, cu costume în stil. Regia acestei producții aparține artistului bulgar Plamen Kartalov, scenografia Vioricăi Petrovici și coregrafia lui Francisc Valkay. Cristina Cotescu, în calitate de asistent de regie, s-a ocupat de întregul spectacol, iar Mădălina Slăteanu a fost asistent de coregrafie, avându-i alături pe Alin Gheorghiu pentru soliști și pe Raluca Ciocoiu, pentru ansamblu.

În seara respectivă (18 mai 2017) am avut ocazia de a urmări doi interpreți străini și o invitată din Cluj-Napoca.

În rolul Aidei am văzut-o pe soprana sud-coreeanā Lila Lee, pe care o mai ascultasem în Abigaille din “Nabucco” de Verdi.

Este o soprană spinto-dramatică cu o voce mare, amplă. Dacă în “Nabucco” calitatea vocii sale a corespuns cu partitura dificilă a rolului, în “Aida” lucrurile stau altfel. Rolul pretinde ca interpreta să aibă nuanțe, pianissime, filaje (mai ales în actul Nilului), să treacă cu ușurință dintr-un registru în altul, să nu uităm cât de dificil este duetul cu Radames din actul al III-lea “Fuggiam gli ardori inospiti”. Toate acestea sunt dificultăți pe care le-a parcurs cu greutate, mai ales că nu posedă natural note filate referențiale. S-a străduit să fie o Aidă, în ultimele duete a fost și credibilă, coordonându-se mai bine cu partenerul.

Din păcate, varianta propusă de ea a fost departe de cea pe care o așteptam de la un glas atât de amplu și cu bune armonice.

Radames a fost tenorul italian Dario di Vietri pe care l-am mai văzut și în “Bal mascat” de Verdi. Are un CV bogat în apariții la Arenele din Verona dar și în alte teatre importante, precum Teatro San Carlo di Napoli și altele.

Este carismatic, frumos pe scenă, un adevarat Radames. Are o voce bună, dar așa cum mai observasem și la “Bal mascat”, are unele distorsiuni în acut, cu un registru median mai puțin rezolvat. Cântă însă cu pasiune, cu sentiment și emoție și aceste calități ridică nivelul interpretării sale. A debutat timid cu “Celeste Aida”, dar a evoluat pe parcurs, impresionându-mă în duetul din actul al III-lea sau în cel cu Amneris de la judecată (chiar impresionant acolo) pentru a sfârși cu emoție pe glas în celebrul duet “O terra, addio”, unde s-a aflat în coeziune cu partenera sa, realizându-se un moment frumos.

În rolul lui Amneris am revăzut-o cu plăcere pe mezzosoprana clujeană Liliana Mattei Ciucă, de multe ori interpretând acest rol la București.

Ea este o mezzosoprană cu frumoasă ținută pe scenă, are o voce splendidă în acest rol, implicându-se emoțional și artistic. Are acute puternice, pe care le execută fără probleme, demonstrând o bună tehnică și respirație. Actul judecății a fost de referință relevând că artista a ajuns la o maturitate a creației sale. Sunt sigur că și turneele la importante teatre din Europa au marcat-o, ajutând-o să evolueze continuu datorită exigențelor crescute. A fost o bucurie reală s-o vedem și s-o aplaudăm.

Tânărul bariton Cătălin Țoropoc a debutat în rolul lui Amonasro. Îl admir pe acest artist pentru vocea sa frumoasă, în spirit belcantist. L-am văzut recent în Renato din “Bal mascat”, unde a demonstrat și calitățile interpretative speciale. Îmi exprim însă regretul că nu a meditat îndeajuns atunci când a acceptat rolul lui Amonasro. De la minunatele sale apariții în Mozart (“Don Giovanni”, “Così fan tutte”), apoi la Renato și chiar la Amonasro mi se pare o cale lungă. Rolul pretinde un bariton cu voce neagră, cu durități și incisivități pe acut. Îmi pare rău pentru el, dar este mult prea tare acest rol în prezent. A cântat pe forță, însă acele nuanțe pe care le prezentam nu s-au simțit. Mi se pare un act de mare curaj acest debut al său în acest personaj și-mi exprim speranța că în timp va putea evolua, pentru că are un acut frumos și sigur. Poate nu este momentul acum.

Basul Marius Boloș a fost un Ramfis credibil. Are o voce din ce în ce mai puternică și mai expresivă, a făcut o evoluție excelentă în ultima vreme ceea ce demonstrează că este un artist implicat și serios cu profesiunea sa.

Tânărul bas Filip Panait a debutat cu onestitate în rolul Regelui, are acute frumoase și este o prezență pe scenă.

Ca de obicei, Valentin Racoveanu (în mesagerul), prin implicarea sa artistică ne convinge că nu există roluri mici ori mari, ci doar artiști care știu să-și respecte travaliul.

Soprana Andreea Novac are o voce frumoasă și clară, s-a auzit bine din culise ca Marea Preoteasă.

La pupitrul dirijoral s-a aflat artistul italian Marcello Mottadelli, care a demonstrat în ultima vreme că este un muzician serios și bine pregătit pentru a dirija partituri grele. Am apreciat la el interesul pentru stilistica partiturii. Orchestra a sunat bine, poate în unele momente mult prea tare.

Corul, ca întotdeauna, bine pus la punct de Daniel Jinga, care urmează același drum al maestrului dispărut Stelian Olariu.

Regret că în programul de sală nu au fost trecuți soliștii baletului, dar putem spune că ansamblul coregrafic s-a achitat onorabil în seara respectivă.

Cu toate aceste observații, spectacolul a fost un eveniment frumos, care a dovedit apetitul publicului pentru lucrările verdiene. Așteptăm de mult o nouă montare a “Trubadurului” dar și altor creații ale maestrului de la Busseto.

 

Dr. Mihai-Alexandru Canciovici

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/05/18491671_10154553902686297_5834944524722382692_o.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/05/18491671_10154553902686297_5834944524722382692_o-150x150.jpgsorina.goiaCronica
Reluarea operei 'Aida' de Giuseppe Verdi întotdeauna aduce bucurie melomanilor, fiind un spectacol frumos, somptuos, cu costume în stil. Regia acestei producții aparține artistului bulgar Plamen Kartalov, scenografia Vioricăi Petrovici și coregrafia lui Francisc Valkay. Cristina Cotescu, în calitate de asistent de regie, s-a ocupat de întregul spectacol, iar...