France Musique a publicat ieri un articol în care figura misterioasă a compozitorului post-romantic este conturată în câteva comentarii, întâmplări şi fotografii mai mult sau (probabil) mai puţin cunoscute.

* * * * *

Despre Gustav Mahler păstrăm în memorie imaginea unui om  cu priviriea pierdută în zare şi sprâncele încruntate. Compozitor post-romantic şi profund melancolic, Mahler era de asemenea un om pragmatic şi foarte autoritar.

10 (petites) choses que vous ne saviez (peut-être) pas sur Gustav Mahler

Gustav Mahler (1860-1911) – fotografie făcută în sala Operei din Viena în 1907, © Gallica

A vrut să compună o operă însă a devenit dirijor

Opus 1 în creaţia lui  Mahler este o operă, Das klagende Lied (Cântecul Plângerii). A prezentat-o la Premiul Beethoven în 1881, însă juriul a refuzat-o; un eşec pe care tânărul compozitor îl transformă ulterior în cantată. Mahler are 20 de ani şi un singur ţel: să fie compozitor. Refuzul juriului este o lovitură puternică. Muzician tânăr (fără  susţinere materială) decide aşadar să devină dirijor, pentru a-şi asigura cele de trebuinţă.

Mahler începe astfel o lungă carieră. Debutează la Bad Hall (la sud de Linz) în Austria apoi, pe parcursul întregii sale vieţi,  dirijează orchestre ale operelor din Ljubljana, Viena, Hamburg, Praga, Leipzig, Budapesta, New York…Activitatea sa de compozitor trece pe plan secund; slujba de şef de orchestră îi acaparează atât de mult timp încât nu mai apucă să scrie decât în lunile de vară

la maisonnette où Gustav Mahler s’isolait l'été pour composer, à Tolbach (anciennement en Autriche, la ville s’appelle aujourd’hui Dobbiaco, et est en Italie)

Căsuţa unde Gustav Mahler se izola vara pentru a putea scrie, la Tolbach (în trecut pe teritoriul Austriei,  oraşul se numeşte în prezent Dobbiaco şi este în Italia), © Gallica

Victimă a antisemitismului, se converteşte la catolicism

În 1897, compozitorului şi dirijorului Gustav Mahler i se oferă postul de director muzical la opera de la curtea Vienei,  inima culturală a imperiului austro-ungar. Însă Mahler, care este evreu,  se teme de antisemitismul care domneşte în Austro-Ungaria. Deşi guvernul nu este explicit antisemit, e de neconceput ca o asemenea poziţie prestigioasă să fie ocupată de un evreu.

Mahler, pragmatic şi puţin practicant al religiei, decide atunci să se convertească la catolicism – religia dominantă în Austria. Va rămâne zece ani în fruntea  Operei din Viena, unde va cumula această funcţie cu cea de director al Concertelor filarmonice vieneze . Convertirea la o nouă religie nu va împiedica stigmatizarea, din cauza rădăcinilor semite. În timpul celui de-al Treilea Reich, muzica sa a fost interzisă.

Era un bărbat foarte autoritar

Sub conducerea lui Mahler, Opera de la Curtea Vienei atinge un nivel artistic foarte ridicat. Director al Operei şi al Concertelor filarmonice, Mahler devine maestrul de necontestat al muzicii din Viena. Chiar şi Cosima Wagner, antisemită declarată, fiică a lui Liszt şi văduvă a lui Richard Wagner, care se ocupă cu o mână de fier de moştenirea soţului său, i se adresează cu respect.

În schimb, muzicienii orchestrelor nu apreciează decât în mică măsură comportamentul autoritar al lui Mahler.  Tensiunile între  dirijor şi muzicieni se înmulţesc; Mahler va demisiona.

A scris o simfonie pentru o mie de  interpreţi

Simfonia nr 8 de Mahler este supranumită “Simfonia celor 1000”: de ce? Ei bine, pentru că nu mai puţin de 850 de corişti (două coruri mixte şi două coruri de copii), 8 solişti şi o orchestră simfonică în care erau incluse 8 trompete şi 7 tromboni (împrăştiaţi în toată sala) ar fi fost necesarul pentru a interpreta această simfonie.

În seara premierei, la Munchen, o estradă specială a fost amenajată în noua sală de concert a Expoziţiei Internaţionale, capabilă să susţină toţi aceşti muzicieni. În sală, puteau fi  văzute mai multe celebrităţi: toată familia regală a Bavariei dar şi compozitorii Richard Strauss, Max Reger, Anton von Webern, Camille Saint-Saëns, scriitorii Thomas Mann şi Stefan Zweig. Toată lumea bună a venit să asiste la eveniment.

Répétition de la Symphonie des Mille, en septembre 1910

Repetiţii pentru Simfonia celor 1000, în septembrie 1910, © Jaeger & Goergen / Wikimedia Commons

Îi plăceau femeile măritate

Înainte de a se căsători cu Alma Schindler în  1902 (la 42 de ani),  Mahler nu a avut o viaţă sentimentală prea fericită; însă toate  iubirile i-au inspirat opusuri muzicale. Lieder eines fahrenden Gesellen (Cântecele calfei călătoare) începute în 1884, sunt născute din pasiunea nefericită pentru o cântăreaţă din teatrul în care lucra. O dragoste fără de  speranţă căci iubirea inimii sale era măritată şi mamă a patru copii.

La 27 de ani, în 1888, Mahler este dirijorul orchestrei Teatrului din Leipzig şi porneşte să compună prima sa simfonie. Şi în acest caz, zâna inspiraţiei nu este alta decât soţia fiului mai mic al lui Carl Maria von Weber – unul dintre compozitorii cei mai în vogă de atunci, pe deasupra şi prieten al lui Mahler. Idila sa cu Marion von Weber îl aruncă în disperare, sfâşiat între iubirea pentru Marion şi faptul că îşi trădează prietenul.

I-a interzis soţiei să scrie muzică

În decembrie 1901, Gustav Mahler are 41 de ani şi este îndrăgostit nebuneşte de Alma Schindler. Când se hotărăşte să o ceară în căsătorie, îi trimite o scrisoare celebră şi crudă: 20 de pagini cu scriitură măruntă în care îi cere Almei să aleagă între viaţa de compozitoare şi destinul de soţie. Pentru el, vocaţia muzicală a Almei (căreia tot anturajul îi recunoaşte talentele de compozitoare) nu este decât vanitate şi aroganţă şi riscă să creeze o rivalitate “degradantă pentru amândoi”; nu vrea să existe niciun risc ,ca soţia să îl pună în umbră.

« Să nu mă înţelegi greşit în ce am în a-ţi spune: nu cred  că în relaţia dintre doi soţi, eu am să fac din soţie un fel de obiect de decor, însărcinată numai cu menajul,  şi în serviciul soţului său (…) Însă tu trebuie să fii  « cea de care am nevoie», dacă vrem să fim fericiţi; soţia mea şi nu colega mea, asta-i sigur!»

La rândul ei, Almei nu-i place muzica lui Mahler decât moderat . “Nu cred prea mult în el, ca şi compozitor” scrie în jurnalul ei. Atunci când primeşte scrisoarea lui Mahler,  vineri 20 decembrie 1901, i se opreşte inima în piept: “Să las muzica? Să abandonez tot ce am realizat până acum? Primul meu gând a fost să refuz. Am plâns, era mai mult decât puteam eu duce, căci înţelegeam bine că îl iubesc”. În cele din urmă, Alma va spune da şi acceptă să îşi sacrifice vocaţia. Îi va purta ranchiună însă toată viaţa.

Signature de Gustav Mahler_603x380

 

A fost pacientul lui Freud

Gustav Mahler era un melancolic – termenul în epocă pentru depresiv. Unul dintre opusurile sale cele mai tulburătoare este ciclul pentru voce şi orchestră Kindertotenlieder (Cântecele copiilor morţi). L-a scris cu puţin timp înainte de moartea fiicei sale mai mici; concluzia lui Mahler a fost că i-a provocat moartea fiicei sale prin anticipaţie. Maher a suferit de un sentiment iraţional de culpabilitate şi depresie.

Alma împreună cu  Maria şi Anna, cele două fiice  pe care le-a avut cu Gustav Mahler,  prin 1905-6În 1910, este cuprins de o criză de  disperare atunci când descoperă că soţia sa, Alma, are o relaţie cu Walter Gropius. Divorţul era exclus aşa încât caută sprijin la Sigmund Freud, fondatorul psihanalizei. Însă tratamentul este prea scurt (o singură discuţie-promenadă de patru ceasuri) pentru a putea măsura rezultatele.

A plecat să îşi încerce norocul în Statele Unite

La începutul secolului XX, mulţi europeni emigrau în Statele Unite pentru a face avere. Mahler,care nu mai găseşte de lucru la Viena, ia şi el parte la visul american. În 1907 soseşte la New York unde i se oferă postul de dirijor şef al Operei Metropolitan. La primul său concert, dirijează Tristan şi Isolda de Richard Wagner.

Mai multe concerte trec şi are succes la public dar şi la critica americană. Însă consiliul de administraţie al Met-ului este controlat primordial de  femei bogate şi autoritare. Izbucneşte un conflict: se pare că Alma ar fi declarat la Viena că nici măcar împăratul nu a îndrăznit să îi dea ordine soţului său. Mahler demisionează la începutul anului 1911 şi se întoarce la Viena unde moare la puţin timp după aceea, de pneumonie

Simfonia sa  «Învierea » s-a vândut cu un preţ record

Scrisă între anii 1888 şi  1894, Simfonia nr 2 “Învierea” de Mahler este o lucrare monumentală pentru o orchestră din 90 de muzicieni plus un cor. Interpretată pentru prima dată în 1895 la Berlin, simfonia reia tema universală a vieţii, a morţii şi a vieţii de după moarte. După decesul lui Mahler, partitura originală a fost donată în 1920 (de către soţia sa Alma) dirijorului olandez Willem Mengelberg. De atunci, a fost prezentată de cei mai importanţi dirijori ai lumii.

Manuscrisul original al acestei simfonii s-a vândut în noiembrie 2016 cu 4,54 milioane lire sterline  (mai mult de  5 milioane de euro), la o licitaţie a Casei  Sotheby’s din Londra, un record. Dacă propietarul actual al manuscrisului a preferat să îşi păstreze anonimatul, precedentul propietar a fost Gilbert Kaplan –  om de afaceri   newyorkez şi mare admirator al compozitorului austriac.

Le manuscrit complet de la Symphonie n°2 de Gustav Mahler lors de sa présentation à Hong Kong par Sotheby's en août 2016
O partitură manuscris de Mahler bate toate recordurile în licitaţii

Blestemul celei de-a 9-a simfonii

« Se pare că A Noua este o limită. Cine vrea să depăşească acest număr păşeşte un hotar. Ca şi cum A Zecea conţine ceva ce noi nu ar trebui deocamdată să cunoaştem, pentru că nu suntem încă pregătiţi. Cei care au scris o A Noua s-au apropiat prea mult de Dincolo”. Iată ce a scris  Arnold Schoenberg într-un eseu despre Mahler. Mitul celei de-a 9-a simfonii este născut din Simfonia a 9-a de Beethoven, care a fost ultima sa compoziţie. Mahler, superstiţios, conpusese deja o a noua simfonie pe care însă a numit-o  Das Lied von der Erde (Cântecul pământului), în aşa fel încât să nu închisă lista simfoniilor sale. După ce a terminat-o, a crezut că a înşelat destinul şi, pe când scria o a zecea simfonie… a murit.

În timp ce scria Simfonia a 10-a, Mahler era ros de gelozie: nevasta sa avea  o relaţie extraconjugală. Pe partitură, a scris pe marginea celei de-a doua mişcări intitulată Purgatorio : “Nebunia creşte în mine, mă anihilează”. Puţin mai departe îşi doreşte moartea: “Nebunie, fă să dispară blestematul de mine. Distruge-mă înainte să uit că exist, înainte să încetez să fiu”.  Mai mulţi prieteni ai lui Mahler  afirmau că, înainte de a muri, a cerut ca schiţele simfoniei neterminate să fie distruse. De fapt, pe parcursul  întregii vieţi, Mahler nu a acceptat să vorbească despre lucrările sale şi nici să le interpreteze înainte ca acestea să fie terminate.  Legat de partitura neterminată a Simfoniei nr 10, Alma Mahler a decit totuşi să păstreze manuscrisul

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/06/600x337_mahler-1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/06/600x337_mahler-1-150x150.jpgsorina.goiaEseu
France Musique a publicat ieri un articol în care figura misterioasă a compozitorului post-romantic este conturată în câteva comentarii, întâmplări şi fotografii mai mult sau (probabil) mai puţin cunoscute. * * * * * Despre Gustav Mahler păstrăm în memorie imaginea unui om  cu priviriea pierdută în zare şi sprâncele încruntate....