Pierre Berge, filantrop și fost director al casei de modă Yves Saint Laurent, continuă vânzarea colecțiilor sale și va scoate la licitație, miercuri, la hotelul Drouot din Paris, partituri muzicale prestigioase și ediții originale rare ale unor opere poetice, informează AFP.

Sursa foto: pba-auctions.com

Aceasta va fi cea de-a treia vânzare din biblioteca renumitului om de afaceri francez, care conține peste 1.600 de volume, partituri muzicale și manuscrise prețioase ce datează din secolul al XV-lea și până în secolul al XX-lea.

În total, 260 de loturi vor fi puse în vânzare la licitația de miercuri.

Printre lucrările ce vor fi scoase la licitație de societatea Pierre Berge & Associes, în colaborare cu casa Sotheby’s, se va afla o ediție originală a libretului operei “Die Meistersinger von Nurnberg” (1862), ce conține corecturi și adnotări făcute de Richard Wagner.

Acel volum, singura sursă autografă care stă mărturie a activității de revizuire a libretului operei citate, reprezintă elementul central al licitației. Prețul său a fost estimat între 60.000 și 80.000 de euro.

Mai multe partituri de Wolfgang Amadeus Mozart vor fi puse în vânzare, inclusiv ediția originală de la “Șase sonate”, compuse de Mozart la vârsta de opt ani. Exemplarul, tipărit la Londra în 1765 și dedicat, în franceză, “maiestății sale Charlotte”, soția regelui George al III-lea, a fost estimat la un preț cuprins între 10.000 și 15.000 de euro.

Vor fi puse în vânzare prima enciclopedie muzicală cunoscută redactată în latină în secolul al XVII-lea de călugărul iezuit german Athanasius Kircher. Acel volum, considerat unul dintre cele mai importante tratate de muzicologie din epoca barocă, a fost estimat între 30.000 și 40.000 de euro.

În ceea ce privește poezia, vor fi scoase la vânzare ediții originale ale unor opere semnate de Guillaume Apolinnaire, Charles Baudelaire, Louis Aragon, Blaise Cendrars, Antonin Artaud, Robert Desnos și Jean Cocteau.

De asemenea, sunt propuse spre vânzare opere publicate de scriitorii ruși Vladimir Maiakovski și Boris Pasterknak, italianul Eugenio Montale, portughezul Fernando Pessoa și austriacul Rainer Maria Rilke.

Între operele rare se remarcă o a doua ediție din “Les Amours”, de Pierre de Ronsard, tipărită în 1553, completată cu un fascicul de muzică pentru acompaniamentul sonetelor. Acest ansamblu a fost estimat la un preț cuprins în intervalul 40.000 — 60.000 de euro.

Alte trei vânzări la licitație cu opere din biblioteca lui Pierre Berge sunt prevăzute a avea loc până în 2018. Primele două vânzări din biblioteca renumitului om de afaceri francez — organizate în decembrie 2015 și în noiembrie 2016 — au generat în total aproape 17 milioane de euro.

Beneficiarul acestor licitații este Fundația Pierre Berge-Yves Saint Laurent, care desfășoară programe de conservare a creațiilor semnate de celebrul designer, organizează expoziții și sprijină acțiuni culturale și educative.

AGERPRES

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/06/imageResize.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/06/imageResize-150x150.jpgsorina.goiaStiri
Pierre Berge, filantrop și fost director al casei de modă Yves Saint Laurent, continuă vânzarea colecțiilor sale și va scoate la licitație, miercuri, la hotelul Drouot din Paris, partituri muzicale prestigioase și ediții originale rare ale unor opere poetice, informează AFP. Sursa foto: pba-auctions.com Aceasta va fi cea de-a treia vânzare...