Interviu cu Florin Estefan, director general al Operei Naţionale Române din Cluj Napoca : „A fost un succes incredibil, vuia Clujul și Parcul Central de oameni pentru a vedea Lacul Lebedelor.”,

Oltea Șerban Pârâu: Ne aflăm în biroul domnului Florin Estefan, directorul general al Operei Române din Cluj Napoca. Vom începe cu o discuție punctuală, suntem în weekend-ul în care tot Clujul care pare să vorbească despre un singur lucru și anume că în Piața Unirii, sâmbătă și duminică (1/2 iulie) vor fi două spectacole ale Operei Naționale din Cluj.

Florin Estefan:  Este vorba despre programul  Opera Aperta pe care l-a inițiat în urmă cu 4 ani Marius Vlad Budoiu când era Manager General al Operei Naționale Române din Cluj. Pe vremea aceea se numea Opera pentru Cetate. A fost pentru prima dată când Opera Națională Română din Cluj a ieșit cu un spectacol întreg în afara zidurilor teatrului. Au făcut Aida în Piața Unirii. La un an după aceea, când am fost numit aici în poziția de manager interimar, apoi mi-am continuat programul managerial, am încercat să branduiesc acest concept al operei afară și i-am spus Opera Aperta. In acel an am făcut un singur spectacol cu opera Carmen, iar anul trecut am multiplicat numărul evenimentelor, ajungând la patru. Am avut balet – Lacul Lebedelor, o producție pe două scene în Parcul Central. Am avut noroc că în Cluj alături de Cazinou, care are o platformă foarte frumos amenajată, este lacul și atunci ne-am folosit de decorul natural pentru Lacul Lebedelor. Actul I și III s-au dansat pe platforma din fața Cazinoului, iar actul II și IV pe o scenă construită pe apă. A avut un succes incredibil, au fost 15.000 de oameni în parc, cu ecrane pe toate aleile, a fost extraordinar, vuia Clujul și Parcul Central de oameni pentru a vedea Lacul Lebedelor. La două săptămâni după Lacul Lebedelor am ieșit în Piața Unirii, așa cum deja erau învățați clujenii cu Nabucco și o Gala de mariachi. De ce mariachi? Pentru că îl avem pe Hector Lopez angajat între soliștii operei și am zis de ce nu, hai să cântăm muzică mai puţin uzuală pentru noi și să îl facem și pe el să simtă un pic din trăirile de acasă, aici în România. Acest program a avut un succes extraordinar și s-au văzut efectele pe publicul care ne-a călcat pragul după aceea. Pot să vă spun niște procente, anul trecut am avut gradul de ocupare al sălii de 98% la toate spectacolele, bineînțeles multe dintre ele au fost cu casa închisă, iar procentul publicului tânăr a ajuns la 72%, ceea ce este extraordinar și asta se datorează în mare parte ieșirilor noastre și modului de abordare a publicului și de abordare a tinerilor. Noi ne-am gândit de la început să rebranduim instituția, dar să găsim o idee pe care să o insuflăm oamenilor ca să îi atragem. Ideea este să trezim curiozități și tot ceea ce facem în cadrul Operei Naționale ca echipă de management și de PR este în direcţia de a-i face pe oameni curioși să vină să vadă spectacolele noastre.

Oltea Șerban Pârâu:  De ce ați ales Traviata și Zorba pentru anul acesta?

Florin Estefan:  Traviata și Zorba sunt un fel de Alfa și Omega al stagiunii. Am deschis stagiunea lirică 2016 – 2017 cu Traviata, producție pe care am cumpărat-o de la Debrețin, fiind adusă din Franța, regizor Nadine Duffaut. Spectacolul a avut succes, bineînțeles că Traviata are succes oriunde și oricând, dar montarea a fost frumoasă din punctul meu de vedere, este și adusă puțin mai aproape în timp, de pe vremea lui Dumas, acțiunea petrecându-se în timpul războiului în hotelul Luteția, un loc de petrecere al Gestapoului în Paris, după care acest hotel devine spital, și locul unde erau tunși la chelie toți cei care au fost colaboratorii Gestapoului (chiar Violeta în ultimul act este tunsă). Este foarte realist spectacolul și a prins foarte bine la public. De ce am pus în Opera Aperta – Traviata? Pentru că eu consider Traviata, poate este mult spus inițiatică, dar este o operă care atrage publicul și care, cel puțin  pe mine a avut acest efect, eu m-am îndrăgostit de acest gen de muzică ascultând Traviata. Cunosc multe persoane care s-au îndrăgostit și care au devenit fanatici în ceea ce privește opera ascultând Traviata. Din ceea ce am făcut noi anul acesta, ca premiere, ca spectacole deosebite, cred că este cel mai potrivit să punem afară Traviata, urmărind acest scop de a face oamenii să se îndrăgostească de operă și să devină în timp public de operă.

Zorba – omega al stagiunii este un proiect pe care l-am iubit de când mi s-a insuflat ideea de a face acest spectacol. Este o producție care a ieșit infernal de greu din punct de vedere financiar. Pentru că au fost problemele care sunt cu banii, cu Ministerul Culturii, cu creșterile salariale și noi aveam deja această înțelegere cu Lorca Massine, care are drepturile exclusive pentru coregrafie. Această înțelegere am făcut-o cu el în urmă cu doi ani și am programat această producție pentru luna mai 2017, iar când a venit bugetul am descoperit că nu mai am nici un leu pentru producția Zorba. Atunci s-au strâns un grup de oameni generoși în jurul nostru, am reușit să îi strâng. Au fost oameni care ne-au ajutat să începem producția în momentul în care nu aveam nici un ban și iată că a ieșit un spectacol coregrafic care implică și corul și o solistă vocală pe lângă orchestră, dar un spectacol care te poartă prin toate stările de la furie până la lacrimi, la deznădejde și apoi bucuria aceea a vieții care continuă indiferent  de ce a fost. Am văzut oameni aproape plângând în sală la Zorba. Cred că Zorba își are locul în Piață pentru că se poate adresa întregii cetăți a Clujului, după care sigur îi vom avea în sală.

Oltea Șerban Pârâu: Pe ce public mizați? Câți credeți că vor fi?

Florin Estefan: În acest an s-a reorganizat Piața Unirii, s-a mai micșorat spațiul față de anii trecuți, iar noi am venit în acest an cu o scenă mult mai mare decât a fost în anii trecuți, pentru că am vrut neapărat să cresc evenimentul și să avem condițiile ca și în teatru. Facem o scenă care va avea și cortină, de exemplu.  Vom avea scaune în jur de 3.500, dar va fi foarte multă lume în jur. Noi ne așteptăm să fie peste 6.000 de oameni.

Oltea Șerban Pârâu:  La aceste producții de piață colaborați cu autoritățile locale sau doar Opera se implică?

Florin Estefan:  Aceste producții nu se pot face fără sprijin local, dar eu vreau să vă spun că aici la Cluj am o relație foarte bună cu Primăria și Consiliul Local, relație care sper să se mențină cât mai mult. Atât eu personal cât și instituția suntem foarte implicați în acțiunile pe care dânșii le organizează, mă refer la Zilele Clujului, la Târgul de Crăciun, la tot felul de alte acțiuni suntem prezenți și îi sprijinim cu absolut orice este nevoie, dar și dânșii ne sprijină și au un aport considerabil în ceea ce înseamnă finanțarea acestor spectacole. Avem niște parteneri de seamă. Am și spus că s-a creat un grup de susținători ai Operei, sunt companii care au venit în sprijinul nostru și mă bucură foarte mult că îi putem avea și că susțin tot ceea ce facem noi ca să scoatem instituția în relief.

Revista MuzicalaInterviuri
Interviu cu Florin Estefan, director general al Operei Naţionale Române din Cluj Napoca : „A fost un succes incredibil, vuia Clujul și Parcul Central de oameni pentru a vedea Lacul Lebedelor.”, Oltea Șerban Pârâu: Ne aflăm în biroul domnului Florin Estefan, directorul general al Operei Române din Cluj Napoca....