Acest articol nu se doreşte a fi o cronică muzicală, sunt doar câteva impresii ale unui simplu meloman, prezent în Piaţa Mare din Sibiu în serile de 14, 15 şi 16 august, la Festivalul Classics for Pleasure, organizat de Elite Art Club UNESCO (Mihaela Dragomir-Preşedinte, Laurenţiu Daşcă- Director Artistic şi Producător al Festivalului).

Mi-a plăcut totul. De ce?

Pentru diversitatea programului alcătuit pe coordonatele accesibilităţii, fără compromisuri la substanţa sonoră a pieselor.

Pentru valoarea de înaltă clasă a tuturor interpreţilor şi orchestrelor.

Pentru buna organizare şi fluenţa desfăşurării programelor, pentru prezentarea alertă cu care am fost conduşi în lumea muzicii, prin informaţii bine rostite şi cu „miez”, de actriţa Alexandra Velniciuc şi jurnalistul Marius Constantinescu.

Pentru aplombul cu care organizatorii au ştiut să salveze prima seară ce părea compromisă din cauza unei ploi torenţiale, începută după primele trei-patru piese. Publicul a fost rugat să se adăpostească, iar după o jumătate de oră, tot staff-ul ştergea scaunele şi scena pentru continuarea serii. Mai rar aşa ceva.

 

Şi a meritat să aşteptăm. Fără concertul Mariachi Magic am fi pierdut, poate, cea mai „colorată” întâlnire cu sonorităţile pline de vitalitate (sau răscolitor de sentimentale) ale unor celebre zarzuele, piese de Augustin Lara (Granada, Solamente Una Vez), Maria Grever (Te Quiero Dijiste, Jurame) şi arhicunoscutele melodii: Volver, volver, Cucurrucucu Paloma, La Paloma, Besame Mucho, La Cucaracha, Mexico Lindo sau Cielito Lindo.

„Cavalerii” vocali ai acestei cruciade de sonorităţi spaniole şi mexicane, care învolburează sângele şi fierb senzualitatea, au fost tot unul şi unul. Singuri sau combinaţi în duete şi terţete s-au întrecut pe ei, fascinându-ne printr-un cânt plin de trăire, venit din plăcerea interpretării acestei muzici.

Cel mai autentic în simţire a fost Hector Lopez, tenorul adoptat de România de aproape două decenii, solist la Opera Română din Cluj-Napoca, dar născut în Mexic. Era de-acolo!… Vocea se avânta sau suspina cu înfiorare, cu aceeaşi strălucire şi expresivitate, atât în muzica mexicană, cât şi în populara melodie Granada, căreia i-a conferit una dintre cele mai autentice interpretări auzite de mine.

Deşi e tot tenor, Cristian Mogoşan m-a impresionat prin timbrul său dens, cu nuanţe întunecate, prin obiectivitatea şi profunzimea implicării în universul acestor sonorităţi ce par uşoare, dar ascund atâtea faţete de autentice pietre preţioase.

Vocea caldă, luminoasă şi mângâietoare a baritonului Florin Estefan, trăirea preaplinului său artistic au completat fericit acest Trio de neuitat, într-o seară de neuitat. A fost chiar o întâlnire magică, la a cărei desăvârşire a contribuit substanţial şi Orchestra Symphonic Pops, dirijată de tânărul şi talentatul Constantin Adrian Grigore.

 

A doua zi, întâlnirea cu muzica corală în tălmăcirea cunoscutului Cor Naţional de Cameră Madrigal Marin Constantin, la Biserica Ursulinelor  şi marea muzică a lui Ludwig van Beethoven, în Piaţa Mare, au picat cum nu se poate mai bine.

 

Tânărul dar haiosul dirijor polonez  Wojciech Rodek, un fel de copie a lui Nigel Kennedy ca aspect, Director Artistic la Filarmonica din Lublin şi al Operei din Lodz, şi-a început programul cu Uvertura Coriolan, într-o variantă destul de dinamică, în care s-a pus de acord cu Orchestra Cameratei Regale.

A urmat Concertul pentru pian şi orchestră nr.2 în Si bemol major, op. 19, în care m-am bucurat să cunosc o fată talentată şi foarte sigură  pe claviatură, şcolită la Viena, câştigătore a numeroase concursuri internaţionale. Numele Adela Liculescu o să-l ţin minte. Este delicată şi puternică, nobilă şi convingătoare, mai mult lucidă decât sentimentală, dar impunătoare prin profesionalismul său artistic. Piesa beethoveniană oferită la bis, Rondo op.129 „Furia după banul pierdut” a cucerit total publicul meloman.

 

În partitura genialei Simfonii nr.7 în La major, op. 92, am avut din nou prilejul să apreciez seriozitatea şi omogenitatea Cameratei Regale, un ansamblu cu instrumentişti de elită, cu atacuri sigure şi intonaţie curată, care a urmărit cu atenţie gesturile dinamice, în unghiuri ferme şi privirile vultureşti ale unui dirijor plin de vitalitate şi autocontrol – polonezul Wojciech Rodek.

 

Cum era şi firesc, întregul Festival of Culture s-a încheiat în 16 august, cu un mare concert de pagini celebre din opere şi nu numai, Proms of Delight, dirijat de carismaticul şi experimentatul maestru Ilarion Ionescu-Galaţi, acest Senior al baghetei, „omul orchestră”, „dirijorul pictor”, proverbial pentru auzul său perfect, sărbătorit cu veneraţie la împlinirea a 80 de ani de viaţă. A fost o seară specială, atât prin acompaniamentul calitativ (asigurat de Filarmonica de Stat din Sibiu) şi prin varietatea secvenţelor selectate, dar, mai ales, prin valoarea vocilor cu care ne-am delectat: soprana Silvia Micu, tenorul Alin Stoica şi baritonul Şerban Vasile.

 

În paginile orchestrale semnate de Verdi (Uvertura la Forţa destinului), Chopin-Glazunov (Vals) Elgar (Pomp and Circumstance), Tiberiu Olah (Intrarea în Alba Iulia), Zimmer (Gladiatorul), Williams (Star Wars), D.Elington (Caravan), Sousa (Semper Fidelis March), Williams (Superman). Rodgers (The Sound of Music), am putut aprecia disponibilitatea stilistică a instrumentiştilor sibieni, supleţea cu care treceau dintr-un univers într-altul, sub o baghetă versatilă, ce puncta cu entuziasm, chiar cu nuanţe de umor, discursul muzical. La mulţi ani, stimate maestre Ilarion Ionescu-Galaţi!

 

Deschiderea paginilor vocale i-a aparţinut sopranei Silvia Micu, una dintre cele mai frumoase fete din generaţia tânără, elegant îmbrăcată şi cu o prestanţă scenică plăcută privirii. Are şi un glas însorit, fără probleme de întindere, mult mai convingător însă în secvenţele de operetă (Silvia – arie, Văduva veselă – duet cu Alin Stoica), decât în valsul Musettei din Boema, cu care a început, sau mai târziu, în duetul La ci darem la mano din Don Giovanni (cu Şerban Vasile) sau în Brindisi din Traviata. Pe Silvia Micu o văd ca pe o viitoare mare vedetă a teatrului de operetă, o demnă urmaşă a primadonelor: Lili Duşescu, Valeria Rădulescu, Cleopatra Melidoneanu.

 

Am suferit oarecum pentru că n-am putut asculta vocea atât de proaspătă şi strălucitoare a tenorului Alin Stoica decât în zarzuele No puede ser de Sorozabal, canţoneta O, sole mio de Di Capua şi în intervenţiile din Brindisi din Traviata. Ştiu că publicului din Piaţa Mare i-au mers la suflet aceste „şlagăre”, dar eu mi-aş fi dorit mai mult, ceva din repertoriul său liric, ceva care să demonstreze cu plenitudine înzestrările sale rare, pentru care soţia Marelui Pavarotti l-a invitat peste nu multă vreme să concerteze la Verona, la comemorarea a 10 ani de la dispariţie, alături de nume de prim rang ale muzicii mondiale.

 

Baritonului Şerban Vasile i s-a oferit însă ocazia etalării talentului în Cavatina lui Figaro din nemuritoarea operă Bărbierul din Sevilla. Intr-o „respiraţie” de numai cinci minute, ne-a recucerit printr-o totală dezinvoltură vocală şi actoricescă, prin virtuozitatea redării desenului filigranat al scriiturii rossiniene, prin dicţie şi omogenitatea timbrală plină de soare. Deşi tonalitatea canţonetei Non ti scordar di me de De Curtis era nepotrivită pentru el, melodia a avut feeling şi emoţie, pentru că solistul este un profesionist adevărat. Cu mult şarm şi maliţiozitate a interpretat şi duetul La ci darem la mano, adăugând glasului liric o insinuare bărbătescă de adevărat Don Giovanni. Aproape am regretat că nu am prins eu floarea aruncată de Şerban Vasile în public!…

 

Cam acestea sunt impresiile cu care am plecat de la cele trei zile ale unui Festival de prestigiu, desfăşurat la Sibiu, în 14, 15 şi 16 august, pe care îl doresc continuat şi de la care, tare aş vrea să nu lipsesc.

 

Luminiţa Constantinescu

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/08/Afis-Classics-2017-800x1129-726x1024.pnghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/08/Afis-Classics-2017-800x1129-150x150.pngsorina.goiaCronica
Acest articol nu se doreşte a fi o cronică muzicală, sunt doar câteva impresii ale unui simplu meloman, prezent în Piaţa Mare din Sibiu în serile de 14, 15 şi 16 august, la Festivalul Classics for Pleasure, organizat de Elite Art Club UNESCO (Mihaela Dragomir-Preşedinte, Laurenţiu Daşcă- Director Artistic...