Nu văzusem niciodată o camee atât de frumosă ca aceea care încheia gulerul unei rafinate rochii de mătase naturală în ecosezuri de albastru, cu care ne-a întâmpinat pe scena Operei din Cluj-Napoca, într-o frumoasă zi de primavară a anului 2001.

De altfel, întrega sa făptură răspândea acel imaginar parfum de paciuli cu care „înveşmantam” eu întrega aristocraţie feminină a începutului de secol XX. „Coroniţa” de păr ondulat şi alb ca neaua, precum şi zâmbetul sfios îi confereau un aer de adolescentă. Avea 90 de ani şi aştepta emoţionată interviul cu echipa de la Televiziunea Română.

Lya Hubic era o emblemă a solisticii clujene, o legendă în viaţă, un „magnet” care atrăsese către operă multe generaţii de melomani, timp de 32 de ani.

 

Bine aţi venit la Cluj!… Acest oraş este însăşi viaţa mea. Eu nu m-am gândit niciodată să-l părăsesc. Chiar şi când am fost la Viena, am pus condiţia ca, acolo să cânt trei luni, după care alte trei să vin în Romania. Nu m-a bântuit niciodată ideea de a-mi părăsi „cuibul”. Să ştiţi că acest teatru a avut aceeaşi notorietate ca marile teatre europene. Aici s-au perindat: Traian Grozăvescu, Ana Rozsa-Vasiliu, Lia Pop, Nicu Apostolescu, Dinu Bădescu, Mimi Nistorescu, Mihail Arnăutu şi câţi alţii.

 

Ce caldă şi sociabilă era!…De la portarul instituţiei, artiştii întâlniţi pe culoare şi cei câţiva elevi care o aşteptau ca să ne ofere o lecţie de canto şi până la trecătorii anonimi cu care ne-am întâlnit după aceea prin oraş, toată lumea o recunoştea şi o saluta. Era respectul pentru un mare artist al locului.

 

Impresia pe care o lasă Lya Hubic, cu o voce constant luminoasă (uneori catifelată, uneori cristalină) este optimistă, puternică, de o rară vitalitate (Ziarul Vestul, iulie 1942).

Lya Hubic ne invită să o simţim cuprinsă în sufletul nostru ca pe o minunată operă de artă, ca pe o bogăţie a neamului nostru (Ziarul Dacia, iunie 1945).

 

  • În istoria muzicii româneşti, numele Hubic este asociat, în primul rând, cu Francisc Hubic – compozitorul cunoscutei piese Floricica, făcută celebră mai ales de interpretarea Corului de Cameră Madrigal. Există vreo legătură cu numele dvs.?
  • Francisc Hubic, autorul acestui cor, a fost fratele tatălui meu, Gheorghe Hubic – preot, dar şi tenor şi profesor de muzică. Eu am fost al 11-lea copil dintre cei 12 pe care i-a avut cu mama, Maria Mureşan, din vechea familie a Mureşenilor din Nordul Ardealului. De altfel, să ştiţi că pe bunicul meu îl chema Ioan Vertileanu şi era un violonist celebru al timpului. A ajuns să cânte şi în orchestra lui Bedrich Smetana şi să colinde întrega Europă. Printre piesele interpretate era una de mare succes, care se chema „Hubicica”  şi de la ea, lumea l-a poreclit Hubic. Mi s-a povestit că de aici se trage numele nostru.
  • Când aţi început să cântaţi?
  • M-am născut la 9 ianuarie 1911, în localitatea Paleu şi am început să cânt pe la 4-5 ani, când încercam să imit trilurile privighetorii. Apoi, la Liceul de Fete de la Beiuş şi la Liceul din Satu Mare, eram nelipsită la serbările şcolare. În toamna anului 1931 m-am înscris la Academia de Muzică şi Artă Dramatică din Cluj, la canto şi pedagogie, avându-i ca dascăli pe: Lia Pop, Augustin Bena, Marţian Negrea, Andreescu-Skeletty, Ana Voileanu-Nicoară, George Simonis. În ultimul an de studii am participat la un Concurs Internaţional la Viena, unde am obţinut o Diplomă de Onoare dar şi posibilitatea unei specializări de şase luni. Preşedintele juriului (din care făcea parte şi Viorica Ursuleac) era dirijorul Bruno Walter. În ziua de 3 octombrie 1936 am debutat pe scena clujeană în rolul Musetta din Boema de Puccini. (Interviu pentru TVR, 2001)

 

Vocea de o frumuseţe naturală, cu un colorit lejer cu nuanţe dramatice, fizicul plăcut, uşurinţa memorării partiturilor determină solicitarea ei în peste 40 de spectacole, chiar din prima stagiune. Toţi dirijorii o doreau. Repertoriul Lyei Hubic se construieşte rapid, adunându-se atât roluri de operă cât şi de operetă, astfel încât, după 32 de ani, în momentul pensionării (13 aprilie 1967) adunase peste 2000 de reprezentaţii. N-a avut un personaj preferat, iubea cel mai mult rolul pe care îl cânta în acel moment, fie că era: Rosina, Lucia, Norina,  Zerlina, Violetta, Gilda, Nedda, Micaela, Olympia şi Antonia, Majenka, Cio-Cio-San, Mimi, Manon, Lakme sau eroinele din operetele: Ana Lugojana, Boccaccio, Voievodul Ţiganilor, Vânzătorul de păsări, Logodnicul din lună, Văduva veselă, Casa cu trei fete, Liliacul, etc.

 

În anul 1943 iscăleşte un contract cu Volksoper din Viena pentru operele Ariadna la Naxos de Richard Strauss şi Traviata de Verdi dar războiul o obligă să nu-l poată onora, aşa că nu rămâne decât cu câteva spectacole cu opera Martha de Flotow, în care apare.

De-a lungul carierei a avut mari succese în turneele întreprinse (singură sau cu colectivul operei) la: Moscova, Budapesta, Cernăuţi, Chişinău, Praga, Bratislava, Brno, Sankt Petersburg, Kiev, Tbilisi, Odessa, Sofia, Pilsen.

 

După ordinul Meritul Cultural (acordat de Regele Mihai în 1946) a fost declarată Artistă Emerită şi a primit Ordinul Muncii şi Premiul de Stat, a fost numită Cetăţean de Onoare al oraşului Cluj-Napoca, Doctor Honoris Causa la Academiei de Muzică; a primit şi Ordinul Steaua Romaniei în Grad de Cavaler (2002).

 

Pentru cunoştinţele acumulate, pentru corectitudinea sa etică şi morală a fost şi o solicitată profesoară de canto, atât pe plan local cât şi în cursurile de specialitate din alte oraşe ale ţării.

 

  • Aţi avut un mentor spiritual?
  • Pe Lydia Lipkowska, o renumită profesoară la care am ajuns pentru perfecţionare. La ea am pus bazele cântului ştiinţific, pentru că era şi doctor în anatomie şi fiziologie vocală. De sfaturile ei s-a bucurat şi Virginia Zeani.
  • V-aţi iubit vocea?
  • Trebuie să recunosc că glasul mi-a fost dăruit de la natură, dar a fost şi bine pus la punct din punct de vedere tehnic, atât pentru partiturile de coloratură cât şi pentru cele lirice, chiar cu accente dramatice. Cred că măsura tuturor efectelor mele vocale şi expresive a fost Aria Nebuniei din Lucia di Lammermoor de Donizetti. Îmi plăcea…la nebunie să colorez sunetele, uneori fără vibrato, să le confer sentimente diferite, să mă abandonez pe ţesătura muzicii, ca o adevărată femeie fără minte.
  • Aţi riscat şi roluri nepotrivite timbrului dvs.?
  • Nu, nu cred. De exemplu, pe delicata gheişă Cio-Cio-San din Madama Butterfly nu am cântat-o decât cu patru ani înainte de a ieşi la pensie. Am vrut să se acumuleze mai multă experienţă scenică, vocea să capete şi alte inflexiuni.
  • De fapt, cum aţi defini vocea umană dedicată cântului?
  • Ca pe cel mai minunat dar al omului, ca pe o primordială necesitate spirituală.(Interviu pentru TVR, 2001)

 

La 90 de ani de viaţă, Lya Hubic a fost sărbătorită într-un şir de manifestări organizate la Opera Română, Academia de Muzică, Primărie şi la Studioul Radio din Cluj-Napoca. Tot timpul a fost vivantă şi veselă, făcând mare haz cu faptul că împlineşte 100 de ani…fără zece!

A mai trăit până la 16 februarie 2006.

 

 

Luminiţa Constantinescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/08/P1281110.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/08/P1281110-150x150.jpgsorina.goiaRecenzii
Nu văzusem niciodată o camee atât de frumosă ca aceea care încheia gulerul unei rafinate rochii de mătase naturală în ecosezuri de albastru, cu care ne-a întâmpinat pe scena Operei din Cluj-Napoca, într-o frumoasă zi de primavară a anului 2001. De altfel, întrega sa făptură răspândea acel imaginar parfum de...