Un muzician de cea mai pură esenţă. Aşa cum într-o pădure cu arbori diferiţi recunoşti copacul unic, acela care nu este nici cel mai înalt şi nici cel mai umbros, dar are o siluetă aparte prin armonia întregului, şi el se distinge prin substanţă artistică şi umană de cea mai bună calitate.

 

Prima noastră întâlnire a fost cu mulţi ani în urmă, într-o emisiune-eveniment (cu efecte de televiziune inedite), imaginată de  regizorul Andrei Brădeanu. Interpreta numai eroi mozartieni pentru că, dintotdeauna, Ionel Pantea a considerat că esenţa muzicii este Mozart şi nu trebuie eliminat din repertoriul nimănui. Numai Mozart îţi menţine tinereţea, prospeţimea vocală, printr-o interpretare primordială în mezza-voce. Muzica lui pare simplă, dar este cel mai greu de făcut.

 

Ne-am revăzut prin 1984, când m-a uluit spunându-mi că este nevoit să părăsească România, deoarece felul…”modern”, cu prea multe libertăţi, în care condusese destinele Operei Române din Cluj-Napoca (1981-1983) deranjase forurile tutelare, care îi ceruseră  plecarea. La puţină vreme după aceea, am aflat că s-a stabilit la Luxemburg, ca profesor la clasa de operă a Conservatorului de Muzică şi Artă Dramatică.

 

Cu mare plăcere l-am reîntâlnit în juriile Concursului Internaţional de tenori Traian Grozăvescu de la Lugoj.

 

  • Pe unde mai esti,Ionel Pantea?
  • Mă împart între două centre europene. Luxemburgul (unde am emigrat în 1985, unde am înfiinţat o clasă de operă cu care mă mândresc) şi Budapesta (unde sunt conducătorul Studioului de Operă şi Consultant de specialitate al Consiliului Artistic). Adică îmi spun părerea despre repertoriu şi calitatea spectacolelor la Opera Mare şi la Teatrul Erkel.  Aşa că mă împart între orele de măiestrie, spectacolele mozartiene în care apar: Così fan tutte, Don Giovanni, La Clemenza di Tito (pe Osmin nu-l cânt pentru că nu mi se potriveşte vocal şi uman) şi calitatea de… observator. Nu-i uşor, nu?!… (râde)
  • Deci, numai satisfacţii.
  • Da, nu prea mi-am permis eşecuri sau activităţi mediocre, n-am improvizat nimic pe scenă sau în afara ei. N-am acceptat decât ceea ce am ştiut că-mi iese la un nivel înalt.
  • Ca orice ardelean serios.  (Interviu pentru TVR, 2004)

 

De fapt, deşi provine dintr-o familie din Ardeal, Ionel Pantea s-a născut în ziua de 7 august 1947 la Timişoara, oraş în care părinţii se refugiaseră din calea războiului. Se restabilesc în Cluj-Napoca, unde urmează Liceul Emil Racoviţă, apoi Conservatorul Gheorghe Dima şi Academia de Muzică şi Arte Interpretative de la Viena. Ca şcolar, se impune la partida de soprane şi rămâne total dezamăgit când vocea îi cade în pivniţă!… Face în continuare muzică, dirijează orchestre de copii, cântă la vioară şi la muzicuţă, organizează trupe de teatru pentru care scria chiar şi piese. Tata moare destul de tânăr, iar mama îl dorea doctor. Se pregăteşte în acest sens şi se înscrie la Facultatea de Medicină. Inainte de examen, cineva îl aude cântând şi îl determină să aleagă Consevatorul. Drumul spre performanţa vocală este început cu Albert D’André şi desăvârşit cu idei “furate” de la Petre Ştefănescu-Goangă sau Arta Florescu, ale căror clase de operă le frecventeză, în vizitele sale bucureştene.

  • Când ai deschis uşa fermecată a liedului, în apa căruia îţi place să plonjezi atât de des?
  • În 1963, când, împreună cu soprana Ileana Cotrubaş, colega mea de la Bucureşti, am început să ne pregătim pentru Concursul Internaţional Robert Schumann de la Zwickau. De atunci, acestă poartă nu s-a mai închis niciodată, a rămas deschisă pe viaţă. În fiecare an am 3-4 recitaluri cu diverse programe, din care nu lipsesc: George Enescu, Pascal Bentoiu, Paul Constantinescu, Mihail Jora sau Felicia Donceanu. Chiar dacă am mai fost laureat al altor cinci concursuri internaţionale, pe acela, primul, nu-l pot uita.
  • Ai cântat pe scenele româneşti dar şi în turnee prin lume, la: Geneva, Zurich, Lyon, Lille, Paris, Bruxelles, Hanovra, Berlin, Munchen, Sofia, Sao Paolo, Rio de Janeiro, New York, Hong Kong, Taipei,  Cairo, etc. Daca ar fi să-ţi alegi acum ceva de cântat, ce ai spune?
  • Leporello cu Bryn Terfel, în Germania sau Austria.
  • Dar cursuri de măiestrie, unde?
  • Activitatea pedagogică mă oboseşte foarte mult, pentru că trebuie să cânţi cu studenţii, să le explici, să le dai energie. De aceea, cât pot mai reduc această preocupare, deşi acum, aici la Opera Naţională am acceptat cu plăcere aceste cursuri de măiestrie (alături de prietena mea Ileana Cotrubaş) şi mă simt încă destul de proaspăt (râde). E adevărat că am şi cursanţi de calitate: Cristina Radu, Marius Manea, Daniel Dincă şi alţii, ale căror nume nu le mai reţin.
  • Regizoral ce noutăţi ai?
  • Voi monta Boema şi Nunta lui Figaro la Budapesta şi, din nou Boema, la Bucureşti. Aceste regii vor completa şirul operelor mozartiene pe care le-am făcut în multe teatre (şir început în 1977 cu Nunta lui Figaro) şi al altor titluri ca: Bal mascat şi Aida de Verdi, Carmen de Bizet, Căsătoria secretă de Cimarosa, Ora spaniolă de Ravel, Hansel şi Gretel de Humperdinck şi Opéras-Minutes de Darius Milhaud.
  • Ca interpret, ai făcut parte din montări contestabile?
  • Nu prea, pentru că mă interesam înainte.
  • Dar regizorul Ionel Pantea cum îşi concepe montările?
  • Să ştii că am făcut şi regii mai îndrăzneţe, de ex. Rigoletto în lumea interlopă, dar încerc să nu ies din litera partiturii, să nu schimb relaţiile între eroi. Deviza mea este Flexibilitate dar şi Fidelitate faţă de spiritul operei.  ( Interviu pentru TVR, 2008)

 

Ionel Pantea este Doctor Honoris Causa şi Doctor în Muzică al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca şi al Universităţii de Vest din Timişoara, Doctor Honoris Causa al Universităţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti (din anul 1992); deţine Ordinul  pentru Merit al Marelui Ducat Luxemburghez şi Ordinul Naţional pentru Merit în Grad de  Comandor, în Romania (2006).

Are multe articole de specialitate;  împreună cu muzicologul Ada Brumaru, a scris cartea Oglinda lui Don Giovanni, considerată de criticii de specilitate un adevărat spectacol  de inteligenţă între cei doi interlocutori.

 

  • Şi familia?
  • Sunt căsătorit cu aceeaşi femeie de-acum mulţi ani (râde), pe care o iubesc enorm şi care a fost mereu alături de mine şi am doi feciori: Radu, de 34 de ani (pianist şi dirijor) şi Emil, 32 de ani (economist). Sunt foarte mândru de toţi.
  • O deviză de viaţă?
  • Ar fi cea a lui Oscar Wilde: sunt un om modest, dar îmi plac lucrurile bune. (Interviu pentru TVR, 2008)

 

Luminţa Constantinescu

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/09/111.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/09/111-150x150.jpgRevista MuzicalaRecenzii
Un muzician de cea mai pură esenţă. Aşa cum într-o pădure cu arbori diferiţi recunoşti copacul unic, acela care nu este nici cel mai înalt şi nici cel mai umbros, dar are o siluetă aparte prin armonia întregului, şi el se distinge prin substanţă artistică şi umană de cea...