Am văzut-o în multe spectacole. Întotdeuna m-a impresionat prin seriozitatea, rigoarea şi echilibrul interpretărilor sale. Glasul sonor şi sigur, muzicalitatea, forţa de expresie şi jocul de scenă erau dozate cu profesionalism, în spiritul emoţionării ascultătorului. Totul se făcea cu bun simţ şi naturaleţe.

 

  • O carieră frumoasă, cu 26 de roluri de operă şi 3 de operetă, desfăşurată între anii 1964 şi 1989, în ţară şi străinătate, cu apariţii pe scena de concert şi în emisiuni de radio şi de televiziune. Se putea mai mult, mai bine?
  • La pasiunea şi pregătirea mea, consider că am avut o carieră bună, lucru dovedit atât de cronicile rămase cât şi de reacţiile publicului.
  • De ce aşa puţină operetă?
  • După studii, când am ajuns solistă la Teatrul Liric din Constanţa, mă cam feream de ea. Mi se părea că nu prea mă reprezintă, era orgoliul tinereţii. Dar, când maestrul Jean Rânzescu m-a solicitat pentru Adela din Liliacul, am răspuns cu mare entuziasm. Aveam deja uşurinţa de a rosti textul vorbit din rolul Arsena (Voievodul ţiganilor de Johann Strauss) şi Madeleine (Bal la Savoy de Paul Abraham). Da, opereta este un gen frumos, complex, de care nu ar trebui să fugă nicio soprană. (Interviu pentru TVR, 2005)

 

Soprana Elena Simionescu s-a născut la 23 aprilie 1937, în Bucureşti. Părinţii (Rozica şi Gheorghe) nu aveau nicio pregătire muzicală dar au sprijinit-o pe Lălicuţa în avântata sa dedicaţie pentru cântat, încă din cursul primar. În clasa a V-a devine membră a Corului de Copii de la Palatul Pionierilor (sub atenta pregătire a dirijorului Stelian Olariu) iar din anul 1953 trece la Ansamblul de Tineret condus de Marin Constantin, unde activează timp de 8 ani.

Absolvă Liceul Gheorghe Lazăr şi, în anul 1958, devine studentă la clasa de canto a celebrei profesoare Arta Florescu. La alte specialităţi i-a avut ca dascăli pe: Jean Rânzescu, Hero Lupescu, Constantin Bobescu, Aurel Alexandrescu, Myriam Marbé, Dumitru Bughici, Victor Giuleanu.

La Concursul Internaţional “George Enescu” din anul 1961 obţine premiul al III-lea.

 

Elena Simionescu este repartizată la Constanţa, unde, numai într-un an, debutează în patru roluri de mare întindere şi dificultate: Gilda din Rigoletto, Violetta din Traviata, Norina din Don Pasquale şi Musetta din Boema.

Anul 1968 o găseşte solistă la Opera din Bucureşti, pe afişul căreia rămâne timp de 20 de stagiuni, cu 21 de roluri, pornite tot cu Gilda (11 octombrie 1968), completate cu: Rosina din Bărbierul din Sevilla de Rossini, Constanze din Răpirea din Serai, Pamina din Flautul fermecat şi Despina din Così fan tutte de Mozart, Adela din Liliacul de Johann Strauss, Norina din Don Pasquale de Donizetti, Violetta din Traviatta de Verdi, Antonia din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach, Margareta din Faust de Gounod, Mimi din Boema  şi Cio-Cio-San din Madama Butterfly de Puccini, Nedda din Paiaţe de Leoncavallo, Tatiana din Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Hanna din Conacul cu stafii de Moniuszko, Beatrice din Vedere de pe pod de Rossellini precum şi partituri româneşti: Motanul încălţat, Luxiţa din Bălcescu şi Iulia din Dragoste şi jertfă de Cornel Trăilescu, Ileana din Horia de Nicolae Bretan şi Ziţa din O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu.

 

  • Care au fost personajele cele mai dragi?
  • Am cântat peste 60 de specatacole cu Motanul încălţat apoi 46 cu Flautul fermecat. Pamina a fost, de fapt, rolul meu emblematic. De altfel, această partitură mi-a adus şi şansa de a fi invitată pentru un „pachet” de şase reprezentaţii la Teatrul La Monnaie din Bruxelles, unde îl urmam pe Maestrul Petre Ştefănescu-Goangă.
  • Au existat riscuri sau regrete?
  • Riscuri nu, deoarece mi-am cunoscut exact potenţialul vocal şi expresiv şi nu am forţat nimic. Am trecut uşor de la liric la lirico-spint. Regret însă că nu a mai existat în repertoriu opera Don Carlo de Verdi, atunci când mi-ar fi venit mie bine. Mi-ar fi plăcut! Mă bucur însă că l-am cântat mult pe Mozart, în scriitura căruia mă simţeam minunat.
  • Lieduri, muzică vocal-simfonică?
  • Da, am iubit mult miniatura vocală şi am interpretat-o cât de mult mi s-a ivit ocazia, iar din creaţiile repertoriului vocal-simfonic amintesc: Ilia din Idomeneo de Mozart, Sofia din Il Signor Bruschino de Rossini, Galatea din Acis şi Galatea de Händel, Simfonia a IX-a de Beethoven, Simfonia Primăverii de Britten, Wesendonck Lieder de Wagner, partituri preclasice, etc. Au fost concerte în ţară sau în turnee întreprinse de mine în: Franţa, Belgia, Austria, Germania, Cehoslovacia, Polonia, Bulgaria, Iugoslavia, Uniunea Sovietică.
  • Elena Simionescu ar fi putut fi altceva decât solistă vocală?
  • Nu cred. Aţi zis bine…solistă vocală, deoarece eu am iubit muzica în totalitatea genurilor sale. Am cântat cu mare plăcere operă, dar şi: operetă, lied, muzică uşoară, canţonete, muzică populară, romanţe. Într-o vreme am avut aşa, o apetenţă pentru trigonometrie, dar nu prea cred că aş fi ajuns matematiciană. In orice caz, iubesc mult cinematograful, teatrul şi îmi place să mă uit la patinaj artistic. Cam aceasta este, pe scurt…Lala Simionescu.(Interviu pentru TVR, 2005)

 

Luminiţa Constantinescu

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/09/14051815_132221677227070_3605169042291334729_n.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/09/14051815_132221677227070_3605169042291334729_n-150x150.jpgsorina.goiaRecenzii
Am văzut-o în multe spectacole. Întotdeuna m-a impresionat prin seriozitatea, rigoarea şi echilibrul interpretărilor sale. Glasul sonor şi sigur, muzicalitatea, forţa de expresie şi jocul de scenă erau dozate cu profesionalism, în spiritul emoţionării ascultătorului. Totul se făcea cu bun simţ şi naturaleţe.   O carieră frumoasă, cu 26 de...