Când l-am vizitat (împreună cu echipa de filmare) la casa de vacanţă din satul Păun (de lângă Iaşi) în vara anului 2010, era Şef de Catedră la Facultatea de Interpretare din acest oraş. Fusese câţiva ani şi Decanul acestei instituţii.

 

După contactul avut în anul 1992 (când, în concertul Rossini din ciclul Vă place opera? avusese mare succes de public cu Aria Calomniei din Bărbierul din Sevilla) era a doua oară când ne aflam faţă în faţă. Păstrase aceeaşi tinereţe a privirii şi plăcere de comunicare.

 

  • Mă bucur să vă primesc aici, la Păun, nu în casa din Copou, pentru că suntem într-un colţ de rai. Am lăsat Iaşul pentru linişte şi cântec de păsărele.
  • V-aţi născut la ţară?
  • M-am născut într-o zi de 6 septembrie 1943, la Cernăuţi, în Bucovina, unde tata era preot. Când eu aveam doar câteva luni, ai mei s-au refugiat, mai întâi într-un sat din Oltenia, după care ne-am stabilit la Râşnov. Am urmat vestitul Liceul “Andrei Şaguna” din Braşov, profil de matematică, iar marea mea pasiune a fost fotbalul.
  • Şi muzica?…
  • Deşi am făcut pianul la Şcoala Populară de Artă, vocea a descoperit-o (întâmplător) profesorul de la liceu. M-a pus să cânt un solfegiu;  şi aşa, am devenit „vedeta” tuturor serbărilor şcolare.
  • Cred că părinţii erau fericiţi.
  • Numai tata, pentru că mama nu vedea bine această profesie de…lăutar. Norocul meu a fost că, la un concert de cântece de masă, m-a auzit Petre Ştefănescu-Goangă. El l-a convins pe tata să mă asculte Arta Florescu;  dar, pentru că eram fiu de preot (deci nu aveam „dosar” bun), nu am avut şanse să intru la Bucureşti, aşa că m-am dus la Iaşi, unde se înfiinţase Conservatorul, de puţin timp. Aici m-am bucurat de sfaturile unor profesori renumiţi: Tiberiu Popovici (canto), George Zaharescu şi Dimitrie Tăbăcaru (clasă de operă), Ioan Welt (pian) şi George Pascu (istoria muzicii). (Interviu pentru TVR, 2010)

 

După cei cinci ani de studii (1961-1966) şi trei de solistică la Opera Naţională din Iaşi, George Corneliu Solovăstru iscăleşte un contract pentru mai multe spectacole la Klagenfurt şi apoi la Split. Deşi a mai avut mici „evadări” în Germania, Austria, Italia şi Spania, cea mai densă etapă a carierei s-a conturat în Iugoslavia, unde a rămas până în anul 1991. La Liubliana, Zagreb, Novi Sad, Belgrad, dar mai cu seamă la Split s-a întâlnit cu marile roluri din repertoriul de bas: Zaccaria din Nabucco (150 de apariţii), Filip şi Marele Inchizitor din Don Carlo de Verdi, Boris din Boris Godunov de Mussorgski (28 de spectacole, în limba rusă), Mephisto din Faust de Gounod, Basilio din Bărbierul din Sevilla de Rossini, Dulcamara din Elixirul dragostei de Donizetti, Dr. Miracle, Dapertutto, Lindorf, Coppélius din Povestirile lui Hoffmann de Offenbach,etc. În total, 40 de titluri.

 

După întoarcerea în ţară, continuă să fie solist la teatrul liric din Iaşi până în 2005, după care devine profesor la Catedra de canto a Facultăţii de Interpretare. De sfaturile sale s-au bucurat mulţi studenţi, printre care câteva nume recunoscute de publicul meloman: Eugen Secobeanu, Cosmin Marcovici, Bogdan Zahariea, Florin Guzgă şi alţii.

 

Consideră că a avut un drum normal, firesc, presărat cu satisfacţii şi amărăciuni, ca orice om. Are un fiu pe nume tot Corneliu, absolvent de pian dar şi de muzicologie.

 

  • 40 de roluri. Nu v-au obosit?
  • Au existat şi momente din acestea, dar am ştiut să mă protejez. Am acordat o infinită atenţie jocului actoricesc. Idealul meu era să fiu interpret, nu numai cântăreţ.
  • Aţi refuzat vreun rol, a existat ceva care nu v-a plăcut?
  • L-am refuzat pe Sarastro din Flautul fermecat de Mozart, deşi aria pe care i-am cântat-o… tare şi cu forţă doamnei Arta Florescu a fost a lui, dar eroul e prea static pentru energia mea. Nu mi-a plăcut nici Dulcamara din Elixirul dragostei de Donizetti, pentru stilul „mitralieră” al liniei sale melodice. Cele mai mari succese au fost în Boris, Zaccaria şi Basilio, rol pe care eu l-am cântat în Re major, nu în Do major cum se cântă de obicei. Deşi l-am abordat şi pe Mefistofele al lui Boito la Iaşi, mai mari satisfacţii îmi dădea Mephisto din Faust de Gounod, cu Rondo-ul şi Serenada lui. Se spune că a fost cel mai reuşit rol al meu pe această scenă.
  • În ce v-ar plăcea să-l revedeţi pe George Corneliu Solovăstru, din ceea ce a cântat?
  • În rolul Seneca din opera Nerone de Boito, interpretat în Festivalul de Operă de la Split, în Palatul lui Diocleţian, unde aveam un acompaniament format dintr-o orchestră de instrumente vechi şi o alta din instrumente clasice.
  • Ce nu vă plăcea să vi se întâmple pe scenă?
  • Să am parteneri care să mă tragă în jos; şi cei care cântau pe forţă.
  • Ce fel de oameni vreţi să aveţi în preajmă?
  • Oameni cinstiţi, loiali, cu pasiuni şi principii.
  • Cum aţi intitula o carte despre dv. ?
  • „George Solovăstru, artist.” (interviu pentru TVR, anul 2010)

 

Luminiţa Constantinescu

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/10/3Nabucco-1024x695.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/10/3Nabucco-150x150.jpgsorina.goiaRecenziiGeorge Corneliu Solovastru
Când l-am vizitat (împreună cu echipa de filmare) la casa de vacanţă din satul Păun (de lângă Iaşi) în vara anului 2010, era Şef de Catedră la Facultatea de Interpretare din acest oraş. Fusese câţiva ani şi Decanul acestei instituţii.   După contactul avut în anul 1992 (când, în concertul Rossini din...