EM

Pe 19 martie a fost ziua ei!…

Una dintre cele mai frumoase voci şi doamne din lirica noastră!… O mare interpretă, un om discret şi echilibrat, o femeie fină, distinsă, elegantă, plină de aristocraţie. Perfectă în dozarea viziunii dramatice, în potenţarea forţelor vocale şi actoriceşti.Totul venea dintr-o inteligenţă înăscută şi o cultură muzicală stratificată din cea mai fragedă copilărie, cu maeştri adevăraţi.

Deşi părea puternică, în anii carierei a fost o fiinţă vulnerabilă, care nu iubea singurătatea, depărtarea de familie şi ţară.

 

– Numai aici îmi luam puteri, îmi luam „apa vieţii”, care mă susţinea când eram singură prin hoteluri, mereu între două avioane. Dincolo, niciodată nu eram liniştită, nu dormeam şi nu mâncam bine, eram ca o „floare” ruptă, chiar dacă aveam succes şi eram răsplătită cu onorarii mari, cu aplauze şi consideraţie. A păstra în „doua mâini” o familie şi o carieră de peste 25 de ani  este destul de greu. A trăi într-o ţară şi a-ţi desfăşura cariera în altele, făcând sute de călătorii, dar  a te întoarce lângă cei dragi, uneori şi pentru o singură zi, este, crede-mă, inuman. E greu, dar merită!… După o carieră rămâne o imprimare, o emisiune, admiraţia unui grup, rămân amintirile şi cronicile. Tu însă cu ce rămâi?!… Cu cei dragi, cu căldura şi ataşamentul lor.

                             (Interviu pentru TVR, august 1991)

  „Forţa destinului” său artistic s-a revigorat mereu din aerul Romaniei, din brazii Prahovei, din frumuseţile naturii ce i-au ocrotit copilăria. Deşi casa părinţilor săi era în Azuga, s-a născut în ziua de 19 martie 1944, la Buşteni, la bunicii paterni. Încă de mică, a trăit cu muzica, deoarece tatăl cânta la acordeon, iar mama, în formaţiile corale din localitate. La 6 ani i s-a cumpărat prima pianină; şi aşa, a intrat în viaţa sa, mai întâi profesorul Arthur Ciuntu, şi, mai apoi, Aurel Bobescu, fratele lui Jean şi Constantin Bobescu, tatăl violonistei Lola Bobescu. La concertele organizate de acest desăvârşit muzician, până a făcut 18 ani, Eugenia Moldoveanu a fost numai pianistă! A urmat şcoala generală din Azuga şi Liceul din Buşteni. Aici l-a cunoscut şi pe viitorul său soţ, Constantin Iacob, care va absolvi Politehnica din Bucureşti şi cu care o va avea mai târziu pe Andreea.

Cum a intrat opera in viaţa Eugeniei Moldoveanu?… La recomandările unui profesor timişorean, Dan Berceanun (care o auzise vocalizând la Casinoul din Sinaia) Eugenia Moldoveanu dă o audiţie, plină de succes, în faţa dirijorului George Georgescu. In anul 1953, susţine examenul de intrare în Conservator (unde a intrat cu nota 10) şi a terminat tot prima, învăţând încă de atunci să fie rezervată, răbdătoare, să păstreze măsura şi bunul simţ.

In timpul studiilor a cântat deja: Simfonia a IX-a de Beethoven, Traviata şi Boema. Paralel cu debutul la Opera Română, în rolul Donnei Anna din Don Giovanni de Mozart şi mai apoi cu evoluţiile în Traviata şi Povestirile lui Hoffmann, au început şi succesele cu cele mai mari premii la marile concursuri internaţionale, de la: Sofia-1968 şi 1973, George Enescu (Bucureşti) şi Toulouse-1970, Madama Butterfly (Nagasaki)-1973. In primii ani de după absolvirea Conservatorului, Eugenia Moldoveanu este solicitată în numeroase concerte vocal simfonice, la Ateneul Român, la Radio sau la filarmonicele din ţară. Au fost „pietrele” pe care s-a construit mai târziu cariera sa de solistă de concert, cu marile opusuri: Requiemul de Mozart, la Munchen, cu Giuseppe Patané la pupitru, Stabat Mater de Dvorak, la  Innsbruck, Scala din Milano şi Radiodifuziunea Italiană, cu dirijorii Giuseppe Patané şi James Conlon, Lazarus de Schubert la Viena, Missa Solemnis de Beethoven, la Praga cu Wolfgang Sawalisch, Simfonia a IX-a, Requiemul German de Fauré şi multe altele, la Bucureşti.

 

–          Cine ţi-au fost dascălii studiilor universitare?

–          Hero Lupescu, la clasa de operă, Aurel Alexandrescu şi Nicolae Secăreanu, la lied şi oratoriu, Ion Şerfezi, la teorie şi solfegii, Ana Molnar, la mişcare scenică, dar, mai ales, D-na Arta Florescu, la canto. Nu voi osteni niciodată să-i mulţumesc acestei renumite profesoare, care m-a învăţat nu numai meserie, dar m-a şi educat pentru anii aprigi care s-au succedat.

–          Care a fost momentul care a declanşat cariera ta internaţională?

–          Concursul Butterfly din Japonia. Când Andreea împlinea un an, eu primeam chimonoul lui Cio-Cio-San din mâinile Mariei Callas, memorabila interpretă alături de care am cântat în concertul de gală.

                                           (Interviu pentru TVR, august 1991)

 

După ce în Japonia a primit chimonoul, cupa şi medalia, chiar din mâinile Mariei Callas, a intrat în viaţa sa scenică una dintre eroinele emblematice ale carierei sale, Cio-Cio-San, cu mari succese la: Veneţia, Viena, Berlin, Düsseldorf, Hamburg, München, Amsterdam, Bucureşti. Neuitate rămân însă cele 8 spectacole de la Arena din Verona, din anul 1987, când i-a fost regizoare celebra soprană Renatta Scotto.

În ziua de 20 septembrie 1978, Eugenia Moldoveanu va debuta, cu mare succes, la Metropolitan Opera din New York, în Traviata de Verdi, sub bagheta lui James Conlon. Lăudată pentru distincţia şi nobleţea cu care îşi construia personajul, ea susţine 10 spectacole şi va fi rechemată  anul următor, pentru celebra stagiune susţinută în Central Park, în faţa a 75.000 de spectatori. Revine în anul 1984, în Boema de Puccini, sub bagheta lui Placido Domingo, pe care-l avusese ca partener în Luisa Miller de Verdi, la Hamburg, în anul 1983. Cu Mimi revine şi la Covent Garden din Londra, în anul 1982, alături de José Carreras şi cu Riccardo Chailly, la pupitru. Debutul la Londra avusese loc însă, cu doi ani înainte, într-un rol, care o caracteriza întru-totul, Tatiana din Evgheni Oneghin.

 

–          Acest  personaj mi-este foarte drag, Îmi este apropiat ca temperament şi îndrăznesc să spun că-l iubesc mai mult decât pe Violetta, care, fiind frivolă, uşuratecă, nu-mi prea era „în fire”. Cred că, şi din această cauză, în primii ani de meserie mi s-a reproşat o oarecare răceală. Pe Violetta am „construit-o”, m-am dus eu către ea. Este o femeie pe care, cred, că nu am descoperit-o niciodată total.Tot ce am făcut pe scenă a fost cu maximum de muncă, nu întotodeauna cu rezultate fulminante pentru că nu sunt o zodie puternică.

–          Eşti împăcată cu ce ai realizat?

–          Da. Am făcut cât am putut şi cum am putut eu mai bine, deşi, ca să ajung acasă, la ai mei, am refuzat sute de contracte.

                                                  (Interviu pentru TVR, octombrie 1993)

 

Margareta, Violetta, Mimi, Musetta, Cio-Cio-San, Tatiana, Michaela, Manon de Massenet, Luisa Miller, Contesa, Agatha, Desdemona, Donna Anna, Donna Elvira şi Fiordiligi, acestea au fost rolurile esenţiale ale carierei Eugeniei Moldoveanu. Cu rolul Contesa din Nunta lui Figaro se întoarce la Scala din Milano, în anul 1987, pentru 11 spectacole sub bagheta lui Riccardo Muti.

 

–          Seriozitatea ta dă aparenţa unei izolări. Îţi place singurătatea?

–          Da, dar numai aici, în Romania. In afară am  vrut să fiu cu ai mei, cu lume. Izolarea provine, probabil din rigoarea mea, din autocontrol. Societatea nu apreciază acest fel de a fi. Din cauza asta nu prea am prieteni. Când trăieşti la cotele la care am ajuns eu, unde e „frig” şi lipseşte „oxigenul”, nu poţi să nu iei viaţa în serios.

–          Eşti o fire melancolică?

–          Nu, nu chiar. Sunt o fiinţă care crede în puterea adevărului, a binelui, a ajutorării semenilor. Iubesc viaţa şi tot ce este curat şi sfânt în ea. Iubesc demnitatea omenească şi, prin asta, mă străduiesc să fiu un om adevărat.

–          Cu a cui viaţă ai vrea să o schimbi pe a ta?

–          Dacă ar fi să aleg, aş alege-o tot pe a mea!

                                                   (Interviu pentru TVR, octombrie 1993)

 

                                            Luminiţa Constantinescu

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/EM1.jpeghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2014/03/EM1-150x150.jpegRevista MuzicalaRecenziiEUGENIA MOLDOVEANU.,Luminita Constantinescu
  Pe 19 martie a fost ziua ei!... Una dintre cele mai frumoase voci şi doamne din lirica noastră!... O mare interpretă, un om discret şi echilibrat, o femeie fină, distinsă, elegantă, plină de aristocraţie. Perfectă în dozarea viziunii dramatice, în potenţarea forţelor vocale şi actoriceşti.Totul venea dintr-o inteligenţă înăscută şi...