Ce dor mi-a fost de Coppélia şi cât m-am bucurat că am regăsit-o la Opera Comică pentru Copii sub titlul Lumea păpuşilor!

Balet prin excelenţă dedicat celor mici, deşi pentru întreaga familie – la fel ca Spărgătorul de nuci sau Zâna păpuşilor, ultimul nereluat la vreun teatru din capitală din 1937! – a ţinut afişul o jumătate de veac la Opera Naţională Bucureşti fiind, în versiunea devenită antologică semnată de Anton Romanovschi şi Oleg Danovski, cel mai longeviv balet de repertoriu, alături de Lacul lebedelor. Dar cum multe lucruri bune au un sfârşit nemeritat, şi aceste producţii au fost casate cu ani în urmă, lăsând un gol pe care Opera Comică pentru Copii vine să-l umple acum, propunând în stilul care o caracterizează, o variantă de buzunar.

Un buzunar foarte mare, cam cât un marsupiu, fiindcă din libretul lui Charles Nuitter și Arthur Saint-Léon coregraful şi regizorul Cătălin Caracaş a tăiat destul de puţin, transformând actele în tablouri şi omiţând doar fragmente neesenţiale, astfel încât spectacolul durează o oră şi un sfert, adică de două ori mai mult decât unul de buzunărel, timp în care copiii uită să se foiască, să vrea apă sau pipi.

Povestea de dragoste dintre Swanilda şi Franz, a căror nuntă pare periclitată de brusca atracţie a tânărului faţă de frumoasa păpuşă Coppélia, pe care o crede o fiinţă vie, prilejuieşte o sumedenie de momente coregrafice antrenante, situaţii comice, lirice şi dramatice, desigur cu deznodământ fericit. Cătălin Caracaş operează o reducţie mai mult în privinţa mărimii grupurilor demi-solistice şi a ansamblului, păstrând cum se cuvine secvenţele de recital şi adaptându-le. Conştient că, pentru plaja de vârstă a spectatorilor OCC, pantomima e mai importantă decât virtuozitatea tehnică, îi conferă un plus de „lizibilitate”, astfel că puştimea din sală nu are nicio problemă cu lipsa cuvântului vorbit.

Nu numai micii spectatori trăiesc o experienţă care-i îmbogăţeşte, ci şi dansatorii înşişi. Aceştia sunt tineri şi foarte tineri – de altfel, compania de balet a OCC are actualmente cea mai scăzută medie de vârstă, aşa cum era, în urmă cu decenii, cea a maestrului Danovski de la Constanţa sau, mai recent, cea a Teatrului de Balet din Sibiu – unii având ocazia să interpreteze roluri importante încă de pe băncile Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” sau imediat după absolvire. În plus, îşi completează pregătirea profesională prin învăţarea unor dansuri de caracter popular (aici mazurka şi ceardaş), de care au fost văduviţi din cauza constantei reduceri a numărului de ore de specialitate în liceele vocaţionale.

Coregrafia este „de bun-simţ”, păstrând unele elemente de dificultate în evoluţiile solistice sau „descompunându-le”, pentru a fi păşite şi percepute mai bine. Experienţa lui Cătălin Caracaş – el însuşi vechi interpret al meşterului Coppélius pe scena ONB – îi facilitează o adaptare plină de dinamism, muzicalitate şi umor, în desene variate.

A nu poseda o orchestră proprie poate fi uneori un avantaj, astfel că Antonel Oprescu a avut o sarcină uşoară în alcătuirea colajului sonor, folosind o înregistrare de concert de bună calitate.

Scenografia Adrianei Urmuzescu începe şi de astădată din foaier, introducând spectatorii în poveste de la primii paşi în teatru. Elaborate fără să fie încărcate, decorurile îmbracă scena în totalitate, dând senzaţia de carte cu imagini de/pliată în adâncime, în tablourile I şi III. Luminile, bine gândite, sunt însoţite de fum şi alte efecte în redarea misterelor din interiorul casei lui Coppélius.

În tabloul atelierului de păpuşi s-a optat pentru o roată cvasi-verticală – care ne duce cu gândul la „Omul vitruvian” al lui Leonardo da Vinci – în locul tradiţionalului pat, unde Franz trage un pui de somn indus de băutura „dreasă” de Coppelius în speranţa de a transfera sufletul flăcăului adormit în trupul creaturii sale multiubite. Motivul roţii ca element de bază al mecanismelor se regăseşte în proiecţia animată de pe cortineta coborâtă între tablouri, menţinând astfel trează atenţia celor mici în timpul interludiilor nedansate, necesare schimbării decorului.

Costumele sunt vesele şi colorate, respectând stilizat portul din Moravia secolului XIX, cu funde, panglici şi paruri cu flori la fete, cizme moi şi jiletci cu pasmanterii la băieţi.

Printre alte multe avantaje, OCC îl oferă şi pe acela că dă posibilitatea dansatorilor de a evolua în roluri prime cu mai puţin trac decât în teatre mai pretenţioase. În distribuţia din 14 octombrie, Elena Chiriţă (Swanilda) abordează rolul principal cu dezinvoltură şi temperament, rezolvând totodată cu calm turaţiile mai dificile. I-ar prinde bine totuşi un partener mai înalt decât Alexandru Chiş (Franz), alminteri un dansator cu o prestaţie decentă. Ajutat de peruca sa zburlită, Ionuţ Picincu creează în Coppélius mai degrabă un alchimist decât un păpuşar bătrân şi ticăit, ale cărui pase par să aibă oarece efect magnetic asupra lui Franz.

Dintr-un colectiv care a depăşit 50 de membri, mulţi dintre ei străini, şi în care ansamblul de fete e mai omogen ca aspect decât cel al băieţilor, să-i menţionăm în roluri de întindere diferită, dar bine susţinute, pe Sophie Hull, Sabina Chirilă, Robert Ştefu, Taiga Ueno (cele două cupluri de Prieteni), Alexandru Robu (Primarul), Daniel Manea (un Preot cu o gestică foarte potrivită personajului) şi păpuşile: Levente Szasz (Chinez), Maria Şerbănoiu (Spaniol), Ştefan Tănase (Arlechin), Alyn Arhire (Negrion), Coppélia păpuşă (Nicole Hamill), Emily Hulme (Scoţian).

Aşa cum mă aşteptam, împăcarea lui Coppélius cu tinerii însurăţei se întâmplă după sfârşitul spectacolului, când acesta îi oferă Swanildei o păpuşă în aplauzele bucuroase ale asistenţei. Un balet pe care l-aş revedea de fiecare dată cu aceeaşi plăcere şi care nu trebuie lăsat din nou în uitare.

 

Vivia Săndulescu

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/10/Lumea...-02.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/10/Lumea...-02-150x150.jpgsorina.goiaCronicaCatalin Caracas,Coppelia,opera comica pentru copii,vivia sandulescu
Ce dor mi-a fost de Coppélia şi cât m-am bucurat că am regăsit-o la Opera Comică pentru Copii sub titlul Lumea păpuşilor! Balet prin excelenţă dedicat celor mici, deşi pentru întreaga familie – la fel ca Spărgătorul de nuci sau Zâna păpuşilor, ultimul nereluat la vreun teatru din capitală din...