Marea artistă lirică și profesoară, SILVIA VOINEA sărbătorește la 1 noiembrie jubileul aniversar a trei sferturi de veac de viață intens dăruită artei lirice vocale.

Născută la Bacău, a studiat la Liceul Gheorghe Lazăr secția Matematică – Fizică (1949 – 1960) după absolvirea căruia a urmat cursurile Conservatorului din București (1961 – 1966) la clasa sopranei Magda Ianculescu. Atât înainte cât și după absolvirea conservatorului, s-a aflat sub permanenta îndrumare a profesoarei Viorica Teișanu, experimentată pianistă și soprană, cu o solidă pregătire însușită în urma studiilor cu Elena Teodorini și Hariclea Darclée de la care a preluat tradiția stilistică. Ulterior, sub îndrumarea profesorului Walter Ludwig de la Weimar (1968), s-a perfecționat în interpretarea repertoriului mozartian.

Timp de trei decenii (1968 – 1998) a fost prim solistă la Opera Română din București; după anul 1998 a continuat cariera fiind solista și membru fondator al Operei Comice din București. Din 1990 până în prezent este profesor de canto la Universitatea Națională de Muzică din București unde, în anul 2001, a obținut titlul de Doctor în Muzică susținând teza intitulată Incursiune în Istoria Artei Cântului și a Esteticii Vocale care a fost apreciată cu calificativul Magna cum Laude. Această lucrare a însemnat imediat un eveniment editorial cu prilejul publicării sub același titlu la Editura Pro Transilvania, București, 2002. Șase mari capitole oferă studioșilor și exegeților date teoretice și practice, bibliografice dar și originale din cadrul experienței acumulate referitoare la Exprimare și comunicare prin cânt, Conceptul de metodă cu aplicare la canto, Coordonatele istorice generale ale educării vocii, Marile etape metodologice, Peren și perisabil în metodele de canto, Școala românească de cânt.

A abordat un vast repertoriu de operă interpretând 37 de roluri: Regina Nopții din Die Zauberflötte, Blonde și Konstanze din Die Entführung aus dem Serail, Susanna din Le nozze di Figaro, Despina din Così fan tutte, Zerlina din Don Giovanni, Bastienne din Bastienne und Bastien, Madame Herz din Der Schauspieldirektor de Mozart, Carolina din Il matrimonio segreto de Cimarosa, Rosina din Il Barbiere di Siviglia și Clorinda din La Cenerentola de Rossini, rolul titular din Lucia di Lammermoor și Norina din Don Pasquale de Donizetti, rolul titular din Lakmé de Delibes, Gilda din Rigoletto și Violetta Valery din La Traviata de Verdi, Juliette în Roméo et Juliette de Gounod, Olympia din Les contes d’Hoffmann de Offenbach, Musetta în La Bohème de Puccini, Nedda din I Pagliacci de Leoncavallo, Zerbinette din Ariadne auf Naxos de Richard Strauss, Țarina Shemaka din Cocoșul de aur de Rimski-Korsakov, Yniold, la începutul carierei, și Mélisande în Pelléas et Mélisande de Debussy, Adele și Rosalinde din Die Fledermaus de Strauss, Ofelia în Hamlet de Pascal Bentoiu (prima reprezentare scenică la Opera Română din București), Zița din O noapte furtunoasă de Paul Constantinescu și încă multe alte roluri, dintre care, unele, interpretate doar în străinătate.

Din repertoriul vocal simfonic și oratorial, a abordat Stabat Mater de Pergolesi, Cecillien Messe de Gounod, Carmina Burana de Carl Orff, Oratoriul de Paști de Paul Constantinescu. În recitaluri a abordat și un amplu repertoriu de lied din școlile română, germană, franceză, italiană, spaniolă, rusă, engleză. Cu farmec și succes a abordat arii din multe operete, canzonette, romanțe sau piese populare elegant stilizate de importanți muzicieni chiar pentru vocea ei, piese cum ar fi Ciocârlia sau Hora staccato de Dinicu – Bobescu și altele.

 

Paralel cu activitatea la Opera Română din București a desfășurat colaborări de lungă durată cu Komische Oper Berlin și Berliner Staatsoper (15 ani), Semper Oper Dresda (5 ani), Teatrul Regal din Liège (3 ani), Opera din Klagenfurt (4 ani); turneele personale au purtat-o prin orașe din Anglia, Austria, Belgia, Cehoslovacia, Danemarca, Elveția, Franța, Finlanda, Grecia, Germania, Italia, Jugoslavia, Bulgaria, Rusia, Polonia, Lituania, Spania.

De-a lungul celor peste trei decenii de activitate artistică pe scena Operei Române din București a cântat alături de toți artiștii teatrului, cu veteranii din generațiile precedente, cu colegi de generație și cu următoarele generații de artiști care au debutat alături de ea. Personal am admirat-o în spectacole sau în concerte de arii și scene din opere alături de: sopranele Zoe Dragotescu, Elisabeta Neculce-Carțiș, Teodora Lucaciu, Elena Dima Toroiman, Maria Şindilaru, Lucia Becar, Mariana Stoica, Magda Ianculescu, Matilda Onofrei, Elena Simionescu, Victoria Bezetti, Marina Mirea, Magdalena Cononovici, Maria Slătinaru-Nistor,  Eugenia Moldoveanu, Elvira Cârje, Cornelia Angelescu, Elena Grigorescu, Liliana Dumitrache, Bianca Manoleanu, în operele unde erau mai multe roluri de soprană; mezzosopranele Zenaida Pally, Elena Cernei, Iulia Buciuceanu, Mihaela Botez, Dorothea Palade, Mihaela Mărăcineanu, Iulia Marpozan, Rodica Mitrică, Veronica Gârbu, Monica Ranetescu, Adina Iurașcu, Ruxandra Vlad, Adriana Alexandru, Lucia Cicoară; tenorii: Cornel Stavru, Valentin Teodorian, Constantin Iliescu, Corneliu Fânăţeanu, Ion Stoian, Octavian Naghiu, Ion Buzea, Ion Piso, Vasile Moldoveanu, Ludovic Spiess, Florin Diaconescu, Ionel Voineag, Florin Georgescu, Ștefăniță Lascu; baritonii Octav Enigărescu, Nicolae Herlea, Dan Iordăchescu, David Ohanesian, Vasile Martinoiu, Eduard Tumagian, Lucian Marinescu, Nicolae Constantinescu, Nicolae Urziceanu, Emil Iurașcu, Nicolae Urdăreanu; başii Viorel Ban, Nicolae Florei, Ioan Hvorov, Constantin Gabor, Valentin Loghin, Pompei Hărăşteanu, Gheorghe Crăsnaru. Marii dirijori ai Operei Române precum Constantin Bugeanu, Anatol Kisadji, Cornel Trăilescu, Paul Popescu, Constantin Petrovici, Carol Litvin, Lucian Anca şi regizorii Jean Rânzescu, George Teodorescu, Hero Lupescu, i-au influenţat mult evoluţia şi devenirea artistică. Acestor personalități se adaugă artiștii generațiilor care au urmat după anul 1985 și pe care nu i-am putut urmări deoarece plecasem din țară.

Mari artiști i-au fost parteneri de scenă în foarte importante teatre europene, nume precum Peter Schreier, Theo Adam, Alain Vanzo, Albert Voli, Kari Nurmela, Giuseppe Todaro, Kurt Moll, Bruno Sebastian, Günther Neumann, sub baghete prestigioase ale dirijorilor Kurt Mazur, H.Zimmerman, H.Kegel în regia unor personalități cum ar fi Jean Claude Riber, Giancarlo del Monaco, Spyros Evanghelatos, Günther Lose, Harry Kupfer, Raymond Rossius, Pierre Fleta.

După premiera unei producții cu Lakmé la Opera din Liège, un articol foarte elogios apărut în La Wallonie – Liège, era intitulat … Lakmé, Madame, c’est vous! … Silvia Voinea rămâne ultima mare intepretă a rolului Lakmé de pe scenele europene din secolul al XX-lea. Și astăzi, această operă continuă să fie extrem de rar reprezentată; la Metropolitan lipsește din 1943 de când a interpretat-o Lily Pons, la Wiener Staatsoper lipsește din 1917 când a interpretat-o Selma Kurz iar la Teatro alla Scala din Milano ca și la Opera din Roma, nu a fost reprezentată niciodată …

Pentru meritele sale artistice și pedagogice, a fost onorată cu importante distincții dintre care menționăm: Nominalizarea în Anul Bicentenarului Donizetti cu rolul Luciei di Lammermoor printre cele 24 de interprete ale secolului al XX-lea cu cele mai bune înregistrări ale acestui rol începând din anul 1938 (Sergio Segalini – Opéra Internațional – Paris, 1997), Premiul Performanță în Arta Lirică (1997), Premiul de Excelență al Fundației Oedipe (1997, 1998, 1999), Premiul Criticii Muzicale ”Glorie în Arta Lirică” (1999), nominalizată Femeia anului 2000 de A.B.I. – USA (2000), nominalizare ”2000 de intelectuali ai secolului al XX-lea (I.B.C. – Anglia – 2000), nominalizare Great Minds ai secolului al XX-lea (A.B.I. – USA – 2001), Diploma George Stephanescu la 80 de ani de la instituționalizarea Operei Române din București (2002), Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor (2004). Este membră a unor importante organisme culturale precum UNITER și Uniunea Criticilor Muzicali Mihail Jora.

Vocalitatea categoriei de soprană de coloratură este foarte greu de individualizat, de format sub aspect didactic și de menținut într-o carieră artistică de o anumită anvergură; din acest motiv, vocile autentice de soprană de coloratură sunt foarte prețioase iar dintre acestea sunt foarte rare acele voci care reușesc să atingă onorabil stadiile progresive de personalitate vocală și, ulterior, de personalitate artistică în deplina confirmare a statutului de vedetă. Silvia Voinea este o excepțională personalitate artistică a acestei rare și prețioase categorii vocale.

I-am urmărit cariera pe scena Operei Române din București încă de la debutul său și, pe parcursul a unui deceniu și jumătate, până la plecarea mea din țară, am fost martorul unei splendide evoluții către o deplină maturitate artistică sub aspect tehnic și estetic vocal. Faptul de a fi fost ani de-a rândul unica artistă distribuită în roluri de mare responsabilitate, mi-a dat prilejul să o urmăresc cu o anumită frecvență în respectivele roluri. Am remarcat o evoluție ascendentă în ceea ce privește luciditatea tehnică echilibrată conjugată cu profunzimea interpretativă sobră dar foarte consistentă în inflexiuni emoționale; această eficientă stabilitate tehnică a propriilor mijloace artistice asigurau nivelul impecabil constant al performanțelor sale artistice oferind o binevenită garanție a succesului.

Un aspect deosebit de semnificativ al personalității sale artistice este faptul, foarte rar întâlnit în istoria artei lirice, ca o soprană de coloratură să mențină simultan și pe o lungă durată de timp, trei roluri extrem de dificile și interpretate în respectivele limbi originale: Regina Nopții din Die Zauberflötte de Mozart și rolurile titulare din Lucia di Lammermoor de Donizetti și Lakmé de Delibes. Se cuvine precizarea că, atât aceste trei roluri cât și multe altele interpretate în România, le-a cântat atât în limba originală pentru turnee cât și în limba română pentru spectacolele din țară. Menținerea simultană a funcționalității eficiente a acestor roluri în două limbi a fost o probă trainică a impostației sale vocale și a strategiei de întreținere vocală pe parcursul unei cariere foarte lungi de peste trei decenii. Cele trei roluri – Regina Nopții, Lucia di Lammermoor și Lakmé – constituie trei coloane fundamentale ale universului său repertorial cu ramificații derivate în multiple zone estetice și stilistice. Astfel, din Regina Nopții derivă întreaga zonă repertorială germană mozartiană și extra – mozartiană, operistică și oratorial – simfonică; din Lakmé derivă întreaga zonă repertorială a romantismului francez dar și a celui rus prin afinitățile manifestate cu primul; zona repertorială antică și barocă evoluează către belcanto-ul italian reprezentat de Rossini, Bellini și Donizetti unde Lucia di Lammermoor reprezintă o piatră fundamentală din care derivă zona repertorială romantică verdiană și post – verdiană mergând până la verism și curentele stilistice ulterioare ale secolului al XX-lea. Astfel, triada acestor roluri definește vastitatea estetică și stilistică a personalității artistice a sopranei Silvia Voinea.

Memoria artistică dar și afectivă întărite de înregistrările discografice Electrecord și de colecție privată mi-au prilejuit în timp aprofundarea analitică a profilului vocalității marii noastre artiste, pe care l-am integrat într-un amplu studiu în care m-am ocupat de toți artiștii români, intitulat Paralelisme tehnice și stilistice în vocalitatea românească operistică și simfonică din 1837  până în prezent. Din acel profil analitic, am selectat unele apecte fundamentale ale vocalității sopranei Silvia Voinea.

Sonoritatea, calitate primordială a unei voci și de care depinde funcționalitatea sa în spațiul acustic teatral, prezintă o intensitate foarte penetrantă, cu adevărat incisivă, dominând amploarea orchestrală. Contrastele de la fortissimo la pianissimo sunt estetizate cu o fină măiestrie individualizând foarte bine nuanțele intermediare în funcție de momentele psihologice ale evoluției dramaturgice a rolurilor. Amploarea vocală este modulată minuțios cu un foarte bun simț al proporțiilor prin care artista adaptează intensitatea sonoră la calibrul coloanei de sunet la variate dimensiuni până la cea mai concentrată a coloraturilor și cadențelor. Culoarea vocală se caracterizează printr-o densitate timbrică extraordinar de consistentă și perfect proporționată sonorității grație unei tehnici impecabile aplicate prin studiu intens, rafinat și îndelungat, unei naturi vocale deosebit de bogat dotate în cadrul categoriei de soprană de coloratură. Limpezimea timbrală relevă o puritate impresionantă în toate nuanțele, de la cea mai închisă la cea mai deschisă, ca rezultat al unei fonații echilibrate dozând foarte bine resursele vocale. Întinderea vocală este spectaculară conservând eficiența sonoră și timbrică pe întregul ambitus; acest echilibru tehnic bine conștientizat îi permite sonoritatea și amploarea centro-gravă fără a-i periclita zona centro-înaltă și supra-acută. Notele acute sunt emise cu extraordinară precizie și naturalețe. Acest echilibru tehnic al impostației vocale i-a consimțit  realizarea unei performanțe uimitoare în fraza vocală concluzivă a primei vocalize din aria lui Lakmé supranumită de tradiția operistică ”aria clopoțeilor”; inițial Delibes solicita vocii de soprană nota acută maximă do#3; oferă însă o variantă alternativă a cadenței solicitând mi3 natural interpretelor a căror natură și tehnică vocală le permit emisia acestei note; Silvia Voinea execută respectiva cadență mergând o terță majoră mai sus până la sol#3; în contextul tonal al lui Mi major, artista noastră emite perfect fa#3 și sol#3, depășind generos fa3 natural considerat limita maximă a ambitusului respectivei categorii vocale. O astfel de performanță, conform discografiei universale, a mai realizat-o marea soprană franceză Mado Robin. Atacul sunetului, probă virtuozistică importantă pentru soprana de coloratură, este foatre puternic dar nu violent, în contextul dramatic al Reginei Nopții, delicat în contextul lirismului mistic sentimental al lui Lakmé și energic moderat în contextul belcantistic pasional al sentimentului și suferinței Luciei di Lammermoor. Vibrato este un parametru tehnic de foarte mare dificultate întrucât calitatea și cantitatea sa se pot altera rapid în condițiile în care sunt depășite limitele extreme fiziologice ale efortului fonator rațional. Sunt foarte puține soprane de coloratură la nivel mondial care au reușit să conserve puritatea vibrato-ului în deplina integritate a limpezimii timbrice și a sonorității. Silvia Voinea ne oferă un vibrato de mare frumusețe și de o impresionantă funcționalitate prin care personalizează virtuozistic execuția în funcție de specificul contextului estetic: maxima densitate până la non-vibrato în regina Nopții; catifelat, delicat și profund, adaptat lirismului din cantilena selenară romantică a lui Lakmé; energic dar elastic cu elegante modulații ale dimensiunilor de coloană sonoră în belcanto-ul din Lucia di Lammermoor. Frazarea este concepută în secvențe lungi bine calibrate pe coerența sintactică a liniei literare admirabil conjugată cu fraza muzicală. Am selectat pentru acest omagiu câteva aspecte fundamentale dintr-un studiu mult mai amplu pe care l-am publicat atât în postafața volumului Incursiune în Istoria Artei Cântului și a Esteticii Vocale publicat de Silvia Voinea în 2002 (lucrare pe care am tradus-o în limba italiană) cât și în booklet-ul CD-ului cu arii și scene din opere editat de Electrecord în anul 2007. Acestor repere analitice de tehnică vocală și estetică i se adaugă figura frumoasă și elegantă cu un portament dinamic eficient în mișcarea scenică, întregind personalitatea artistică a unei artiste care a conferit eroinelor sale și o binevenită credibilitate teatrală.

Un deceniu și jumătate am admirat toate interpretările marii artiste Silvia Voinea pe scena Operei Române din București; toate aparițiile sale m-au impresionat și le-am adâncit în repetate spectacole pe care le urmăream cu imensă bucurie. Cele mai puternice emoții le-am trăit la numeroasele spectacole cu rolul titular din opera Lakmé de Leo Delibes. În același timp acesta este rolul cel mai lung, mai intens, mai complet și mai dificil sub aspectul virtuozităților tehnice vocale dar și al numeroaselor accente dramatice ale unor frazări pe parcursul cărora lirismul trebuie să fie suplu dar robust pentru o perfectă relaționare cu grandioasa orchestrație a compozitorului. Povestea libretului este sublimă. Atmosfera scenică a montării era feerică iar publicul aplauda entuziast la fiecare ridicare de cortină a celor trei acte. Montarea avusese premiera la 20 noiembrie 1955 și se menținuse perfect vreme de două decenii și a continuat să se mențină în stagiunile următoare după ce am plecat din România. Regizorul acelei premiere fusese Panait Victor Cotescu; costumele fuseseră create de Ofelia Tutoveanu și Paula Brâncoveanu iar decorurile de către Gheorghe Moroianu; sub bagheta lui Robert Rosensteck, evoluaseră artiștii Iolanda Mărculescu (Lakmé), Iulia Buciuceanu (Mallika), Nicolae Secăreanu (Nilakantha), Mihail Știrbei (Gérald). De-a lungul anilor, mulți artiști au interpretat respectivele roluri. După Iolanda Mărculescu, în acest rol au apărut Magda Ianculescu și Matilda Onofrei; când aceste trei soprane au abordat alte roluri de mai mare consistență dramatică renunțând la Lakmé, această magistrală producție risca să nu mai poată fi perpetuată în repertoriu; salvarea a venit în anul 1968 când Silvia Voinea a fost angajată în teatru. Vreme de două decenii, Silvia Voinea a fost efectiv unica interpretă a rolului care, sporadic a mai fost abordat de soprana Marina Mirea în anii ’70 și de soprana Eleonora Enăchescu spre finele anilor ’80. Dar cele mai multe spectacole au fost interpretate de Silvia Voinea.

Încă de la prima invocație din culise (Blanche Dourga … ) artista impresiona prin căldura emotivă a liniei vocale în care reunea misticismul cu patosul interior într-o admirabilă expansiune pe un sib2 îndelung ținut și cu care, la finele celei de a doua strofe, intra în scenă fiind salutată de un ropot de aplauze entuziaste. Duetul Viens Mallika, după o scurtă scenă cu Nilakantha și celelalte personaje, oferea o fascinantă împletire unduitoae a vocii de soprană de coloratură cu cea de mezzosoprană. Iar în duetul final din actul întâi (D’où viens tu ? … ) impresiona prin accentele dramatice culminând în motivul Oublie et pour jamais ce qui frappe tes yeux. Va-t’en, va-t’en! … Je suis fille de Dieux! Cu accente expresive maestoase pline de acea mândrie demnă a personajului. Treptat, Silvia Voinea oferea cu o artă rafinată, vocal și estetic, transformarea tinerei fete care se îndrăgostește de misteriosul străin rătăcit prin pădure iar finalul apoteotic al duetului (C’est le Dieu de la jeunesse … ) încheia în mare succes primul act.

În al doilea act, aria Où va la jeune Hindoue … marca momentul culminant al spectacolului iar măiestria sopranei Silvia Voinea era îndelung aplaudată. Urma splendidul duet cu Gérald în care trăirea emotivă a personajului plutește pe motivele unor linii melodice de mare frumusețe și de pătrunzător efect dramatic. În cursul acestui duet, Lakmé interpretează un monolog (arioso) în două strofe – Dans la forêt près de nous … – în care romantismul atinge o încântătoare culminație. Silvia Voinea modulează impostația într-un sunet dens, energic și, în același timp, de mare suplețe integrată în diminuendo-uri și pianissime pe note înalte timbralizând o expresivitate extrem de convingătoare. În cursul acestui duet există o frază – Je ne veux pas que tu meure! – care este solicitată de compozitor în trei repetitive contexte la momente tonale diferite pe care artista le nuanțează foarte sugestiv.

În actul al treilea, în scena finală a operei, Silvia Voinea atingea paroxismul dramaturgic în cel mai perfect context estetic liric, un lirism dureros, demn, maestos, reunind forța caracterului cu delicatețea temperamentului în monologul Tu m’as donné le plus doux rêve … Iar în motivul Reste encore, pour qu’il s’achève … linia vocală se manifesta cu o expansiune pe un la2 natural emis de Silvia Voinea într-un pianissimo de un farmec paradoxal fiind puternic și extrem de delicat în același timp; în scena morții, motivul Reste encore, pour qu’il s’achève … se reia în context tonal modulant iar expansiunea în pianissimo are loc pe un uimitor la#2 rafinat diferențiat de momentul precedent atât în planul impostației cât și al expresivității.

Lakmé în interpretarea acestei mari artiste continuă și astăzi să fie una dinte marile mele bucurii artistice la o emoție estetică de înalt potențial. Din păcate au rămas puține momente înregistrate ale interpretării sale: aria Où va la jeune Hindoue … cu care s-a realizat și un film de televiziune, duetul din actul al doilea realizat la Electrecord cu tenorul Ionel Voineag și un film realizat pe o videocasetă cu aparatul personal la ultima reprezentație cu această operă la București.

Lakmé, Madame, c’est vous! … titlul cronicarului belgian continuă să fie în timp o efigie artistică a marii artiste Silvia Voinea la al cărui jubileu aniversar îi exprim prețuirea și admirația împreună cu cele mai bune urări pentru viitor!

 

Dr. STEPHAN POEN

Doctor în Medicină și în Muzicologie

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/10/download-6-1.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/10/download-6-1-150x92.jpgsorina.goiaRESTITUTIO
Marea artistă lirică și profesoară, SILVIA VOINEA sărbătorește la 1 noiembrie jubileul aniversar a trei sferturi de veac de viață intens dăruită artei lirice vocale. Născută la Bacău, a studiat la Liceul Gheorghe Lazăr secția Matematică – Fizică (1949 - 1960) după absolvirea căruia a urmat cursurile Conservatorului din București...