afis_lansare Alexandrina 5.04 Sala RadioSâmbătă 5 aprilieAlexandrina lansează la Sala Radio    cel de-al doilea album din carieră, intitulat Flori de Spin. Biletele la concertul de lansare s-au pus în vânzare în rețeaua Eventim.

Născută în Chișinău, Republica Moldova, într-o familie de artiști, Alexandrina Hristov a început să cânte la pian și să compună încă de la vârsta de 8 ani. Petrecând mult timp în atelierul tatălui său (un pictor cunoscut în Republica Moldova), Alexandrina s-a apropiat de artele plastice, urmând Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău – în toată activitatea ei ulterioară, muzica și pictura au rămas strâns legate. În urma apariției în filmul lui Paul Cuzuioc, Trois femmes de Moldavie, al cărui soundtrack conține și piese proprii, Alexandrina a atras atenția publicului românesc, mutându-se în București în 2007, unde și-a început activitatea concertistică.

 

Încă de la început, vocea sensibilă și inconfundabilă, stilul situat la confluența genurilor și versurile încărcate de ludism, de imagini plastice, metafore și referințe culturale au impus-o pe Alexandrina pe scena bucureșteană. Primul album, Om de lut, apărut în 2009 și conținând hituri ca Printre  Flori, Noi doi, Roule le taxi sau Maria (de leagăn), a fost primit fantastic atât de către publicul larg cât și de media, Alexandrina fiind invitată în emisiuni la TVR, ProTV și Antena 1, dar și la evenimente importante precum Festivalul de Jazz de la Gărâna sau TIFF.

Cum Alexandrina cântă în limbile română, franceză și rusă, faima ei a depășit hotarele țării, fiind invitată în concerte la Paris, Nantes, Londra, Moscova și Sankt Petersburg. De asemenea, complexa personalitate artistică a Alexandrinei a atras materiale ample în presă, cele mai recente fiind apariția pe coperta primului număr al revistei All Hollow și un lung interviu în numărul din septembrie 2013 al revistei The One.

Deschiderea către genuri muzicale diverse a făcut ca piesele Alexandrinei să fie remixate de artiști de pe scena electronică locală, precum Silent Strike, Matze, Dan Handrabur sau Secuem.

Așteptat de fani timp de aproape 5 ani, noul material discografic, Flori de Spin, este un punct de cotitură în muzica Alexandrinei. Fiind un album produs 100% de ea, compozițiilor și versurilor proprii li se adaugă orchestrația originală, updatată la sonoritățile contemporane. Pe lânga cele patru single-uri apărute deja: Orașul Umbre, Pijamale reci, Flori de spin și Spre sud, albumul conține atât piese mai vechi, cunoscute de public din concerte, precum Avionul de aur, Te simt, Cea mai frumoasă parte din lume, cât și piese noi.

Flori de Spin e o bună bucată din viața mea. Piese noi, piese vechi. Scrise printre triste sau fericite insomnii. Este prima mea experiență în orchestrație muzicală. Flori de spin e feminin și de ascultat în căști. Noaptea, în singurătate”, a declarat Alexandrina în emisiunea Guerrilive, la Radio Guerrilla.

Noul album Alexandrina – Flori de Spin va fi disponibil în format digital, pe pagina de Bandcamp a artistei, și în format fizic (CD) la evenimentul de lansare.

În concertul de lansare, alături de Alexandrina vor urca pe scenă: Petre Ionuțescu, Gabriel Almași, Alexei Turcan, Mihai Moldoveanu, Sergiu Cătană și Muse Quartet. Partea vizuală a spectacolului va fi asigurată de Cote.

Trei categorii de bilete, cu prețuri începând de la 60 de lei, au fost puse în vânzare în rețeaua Eventim: magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti & Humanitas şi online pe www.eventim.ro.

Revista MuzicalaStiriAlexandrina,Flori de Spin
  Sâmbătă 5 aprilie, Alexandrina lansează la Sala Radio    cel de-al doilea album din carieră, intitulat Flori de Spin. Biletele la concertul de lansare s-au pus în vânzare în rețeaua Eventim. Născută în Chișinău, Republica Moldova, într-o familie de artiști, Alexandrina Hristov a început să cânte la pian și să compună încă de la...