Pe lung parcurs temporal, a fost un REPER pentru muzica noastră ușoară (și nu numai): GEORGE GRIGORIU (8 aprilie 1927, Brăila – 23 februarie 1999, București). A început să scrie cu mult timp înainte de a intra în Uniunea Compozitorilor (1962); tatăl său, Radu Grigoriu, fiind violonist s-a preocupat de educația muzicală a fiului. Alături de un alt Grigoriu, Angel, evoluează în diferite formații vocale, urmează studii de canto (operă) până  în 1946 când prin colaborarea celor doi cu Cezar Grigoriu (viitorul regizor), ia naștere faimosul (ulterior) Trio Grigoriu (1946), lansat la Radio-ul național. Cu Horia Ropcea vor aborda și repertorii jazzistce. Angel va deveni alături de Romeo Iorgulescu autorul majorității textelor melodiilor lui George, care a scris mult și pe versurile fiicei sale Andreea Andrei.

Din anul 1950, GEORGE GRIGORIU se dedică predilect muzicii ușoare, la sfatul lui Sile Dinicu. Încercase mai înainte și un repertoriu academic (un concert pentru trompetă și orchestră, prezentat la Radio). A studiat cu Ioan D. Chirescu (teoria muzicii), Mircea Basarab (orchestrație).

Primul concert al Trio-ului Grigoriu are loc în 1957; atunci începe să fie fredonată și melodia – devenită evergreen,   Broscuța Oac. Tot atunci se înregistrează la Electrecord și LP-ul Trio Grigoriu interpretează melodii de George Grigoriu.

În 1962, George Grigoriu intră în Uniunea Compozitorilor. Se afirmase și ca dirijor: la ansamblul de estradă al UTC, la teatrul de revistă Constantin Tănase. Din 1968 este și membru în Biroul secției de muzică ușoară al Uniunii iar din 1982, în Comitetul de conducere al breslei. Preocupările sale componistice abordează o varietate de stiluri: de la simpaticul refren al Broscuței Oac  la poemele dramatice Eternitate și Speranțe vis, speranțe flori.

 

În cadrul Uniunii a avut o prezență activă, participând la majoritatea dezbaterilor organizate în breaslă. S-a îngrijit de lansarea tinerelor talente, a format voci, a lansat soliști importanți, pe care i-a condus și în Festivaluri naționale și internaționale: Angela Similea, Stela Enache, George Enache, Cristian Popescu, Mihaela Runceanu, Doina Spătaru, George Sava, George Nicolescu, Marina Florea ș.a. A contribuit la evoluția tinerilor compozitori (Marius Țeicu, Marcel Dragomir, Ionel Tudor).

Personal a făcut parte din jurii ale Concursurilor de la Soci (de trei ori și premiat pentru creație), Sofia, Malta (Concursul Golden Cross), Praga (premiat pentru creație), Atena, Berlin, Sopot, URSS (Să facem florile să cânte).  Importante publicații ale vremii i-au solicitat colaborarea pentru articole, cronici, materiale teoretice.

 

A scris muzică pentru scenă, reviste (18 spectacole), 4 operete, partituri destinate filmelor (37), regizate de marile nume ale istoriei contemporane a cinematografiei. Cea pentru Actorul și sălbaticii fiind un etalon.

Numeroase pemii i-au încununat talentul şi vocația: 13 (1964- 1987)  la Concursul național de muzică ușoară de la Mamaia (și două mențiuni), Premiul II și Premiul Uniunii Compozitorilor din URSS (1967), Premiul Uniunii Compozitorilor și muzicologilor din România (1969, 1971 (În România), 1977, 1979).

 

Muzica lui George Grigoriu este senină, are substanță, revigorează prin ritm, este departe de divertismentul în sine ori ambient pur și simplu. Comunică bucuria vieții. Viguros construită în cadrul unui meșteșug stăpânit cu dezinvoltură, prin excelență melodică, muzica lui George Grigoriu crează un climat al armoniei, al echilibrului. Obișnuința de a scrie piese ce devin rapid șlagăre, este un dar pe care doar talentul și-l poate permite.

Muzica este inexistentă atunci când nimeni nu o ascultă. Pe George Grigoriu l-au ascultat, l-au fredonat milioane…

Creație (selectiv): Podul Grand, Serenada tinereții, Spre soare zburăm, Vârsta întrebărilor, Pentru un sărut, Dacă nu iubești, Neuitate, De-ar fi să mă mai nasc odată, (Premiul Radioteleviziunii, 1966), Ia-ți mireasă ziua bună, A doua tinerețe, București, iubirea mea, Cred în fericirea noastră, Amurgul, Eternitate, Maria, Liliana, Mărunțica, Macarale, Dacă tu m-ai fi iubit, Și mă miram eu pentru ce, Iubire tu, Ia te uită ce mai fete, Dulce, dulce Românie, În România, Frumuseții tale, Aici la mine-acasă, Să știe lumea că iubesc, Fetele cu ochi albaștri, Un cântec fără final, Ne iubim, da, ne iubim, În fiecare zi mi-e dor de tine ș.a.

 

La revedere,

A dvs. Daniela Caraman Fotea, alături de producătoarea seriei, Sorina Goia.

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/11/download9-1.jpeghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/11/download9-1-150x112.jpegsorina.goiaDocumentar
Pe lung parcurs temporal, a fost un REPER pentru muzica noastră ușoară (și nu numai): GEORGE GRIGORIU (8 aprilie 1927, Brăila – 23 februarie 1999, București). A început să scrie cu mult timp înainte de a intra în Uniunea Compozitorilor (1962); tatăl său, Radu Grigoriu, fiind violonist s-a preocupat...