Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, ICR New York organizează un recital de excepție susținut de soprana Andreea Soare, solistă a Operei Naționale din Paris, acompaniată la pian de Yoan Hereau.

În program, sunt incluse lieduri și arii românești (compoziții de, printre alții, Brediceanu, Dendrino, Stephănescu), dar și din repertoriul internațional (lucrări de Motzart, Puccini, Liszt).

Așa cum deja a devenit o tradiție în SUA, recitalul organizat de ICR New York de Ziua Națională a României va avea loc la Weill Recital Hall – Carnegie Hall, în 29 noiembrie.

Andreea Soare a debutat în muzică la vârsta de șapte ani când a început să studieze vioara, pianul, chitara şi, mai târziu, canto. A obținut numeroase premii în cadrul unor concursuri de măiestrie vocală şi începe o carieră în muzica de varieté, gen pe care l-a abordat în numeroase spectacole. În 2004 câştigă marele premiu al Concursului internaţional de muzică francofonă de la Baia Mare, în urma căruia participă la «Francofolies de La Rochelle», unde reprezintă România. În 2004, intră la Conservatorul Naţional Regional din Strasbourg, la clasa condusă de Marie-Madeleine Koebelé. În 2008, Andreea Soare devine studentă a Conservatorului Naţional Superior din Paris, clasa Isabellei Guillaud. Acolo a beneficiat de îndrumarea unor profesori străluciţi, ca Susan Manoff, Olivier Reboul, Vincent Vittoz, Claude Lavoix, Anne Le Bozec, Keneth Weiss ș.a. De-a lungul anilor 2011 şi 2012 evoluează ca solistă sub bagheta lui Guillaume Tourniaire, Paul Agnew, Marc Minkowski, Patrick Cohen-Akénine, Mélanie Thiébaud, Nicolas Chalvin, Catherine Simonpietri și Philippe Cambreling.

În 2011, este laureată a concursului internaţional de artă vocală de la Clermont-Ferrand, unde câştigă rolul Donna Elvira din opera Don Giovanni de Mozart.

Din octombrie 2011, face parte din Atelierul Liric al Operei Naţionale din Paris. Repertoriul ei este extrem de variat, incluzând roluri precum Fiordiligi – Cosi fan tutte, Maddalena – La Resurrezione de Handel, Sandrina – La Finta Giardiniera, Silvia – L’isola Disabitata, Clarice – Il mondo della luna, Donna Elvira – Don Giovanni, Prima Doamnă – Die Zauberflöte, Pamina – The Magic Flute, Contesa – Nunta lui Figaro.

Yoan Hereau concertează în mod regulat ca pianist, atât în recitaluri personale, cât și cu orchestra sau ansambluri camerale. A lucrat cu dirijori precum Philippe Jourdan, Marc Minkowski, Daniel Harding și Philippe Herreweghe, atât în Franța, la Opera din Paris, Cité de la Musique, Théâtre des Champs-Elysees și Teatrul Châtelet, cât și în străinătate. A participat la realizarea a numeroase producții de operă (Aliados de Sebastian Rivas, La Passion de Simone de Kaija Saariaho, Thanks To My Eyes de Oscar Bianchi, Mitsou de Claire-Mélanie Sinnhuber și Paraboles de Noel Lee. În calitate de colaborator al Atelier Lyrique a fost responsabil pentru repetițiile de pian pentru noua operă Maudit les Innocents, prezentată la Bastille Amphitheatre dar și pentru Iphigenie en Tauride, la Teatrul din Saint-Quentin-en-Yvelines și Cosi fan tutte, la Maison des Arts din Créteil.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/11/Andrea-Soare-1024x731.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/11/Andrea-Soare-150x150.jpgRevista MuzicalaComunicate
Cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a României, ICR New York organizează un recital de excepție susținut de soprana Andreea Soare, solistă a Operei Naționale din Paris, acompaniată la pian de Yoan Hereau. În program, sunt incluse lieduri și arii românești (compoziții de, printre alții, Brediceanu, Dendrino, Stephănescu), dar și din...