Ioana Meier-Ostafi, creativa violoncelistă-pictoriţă  va susţine un recital solo la Das Internationale Theater din Frankfurt,  duminică 26 noiembrie 2017!

Celor trei Sonate şi trei Suite pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach li se alătură pe afiş La Folia de Arcangelo Corelli, în transcripţie pentru violoncel. Va fi un monolog incitant şi creativ, într-o atmosferă energică!

Ioana Meier-Ostafi a absolvit Liceul de Muzică din București „Dinu Lipatti”,  debutând ca solistă cu concertul de Edouard Lalo, în cadrul Festivalului Tineri soliști.

A urmat Conservatorul de Muzică din București  la clasa maestrului Serafim Antropov. Deja în timpul studiilor universitare Ioana Meier-Ostafi a câștigat concursuri naționale și internaționale atât ca solistă cât și ca interpretă de muzică de cameră, printre altele fiind laureată a concursului Interbalcanic din Thessaloniki. Cu ocazia participării ei la Concursul Jeunesses Musicales de la Geneva  a fost descoperită de marele violoncelist Pièrre Fournier, continuîndu-şi studiile cu el, în particular. 

Din 1982 până în 1990 a fost membră a Orchestrei Filarmonice din București. Aavut o susținută carieră solistică si camerală, care însă prin emigrarea sorei sale în Austria a fost îngrădită de regimul comunist. Ioanei Meier-Ostafi nu i s-a mai permis să concerteze decât în România, nemaiputând face turnee în străinătate.  Odată cu schimbarea regimului în 1990 Ioana Meier-Ostafi și-a putut relua cariera internațională ca solistă a Orchestrei de Cameră a Radioteleviziunii Române. A efectuat turnee în Franța, Austria, Germania, Spania, Italia, Belgia și Japonia. Prin căsătoria cu arheologul Prof. Dr. Walter Meier-Arendt s-a stabilit la Frankfurt pe Main.

Pentru activitatea ei artistică Ioana Meier-Ostafi a fost decorată de președintele României  în anul 2004 cu Ordinul de Ofițer al Culturii Române.

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/11/22688580_1650098195034604_8546821827235769915_n.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/11/22688580_1650098195034604_8546821827235769915_n-150x150.jpgRevista MuzicalaStiriBach solo,Ioana meier ostafi
Ioana Meier-Ostafi, creativa violoncelistă-pictoriţă  va susţine un recital solo la Das Internationale Theater din Frankfurt,  duminică 26 noiembrie 2017! Celor trei Sonate şi trei Suite pentru violoncel solo de Johann Sebastian Bach li se alătură pe afiş La Folia de Arcangelo Corelli, în transcripţie pentru violoncel. Va fi un monolog incitant şi creativ, într-o atmosferă...