Sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 19.00, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, invită publicul de toate vârstele la un concert extraordinar de colinde de Crăciun din toate colțurile lumii.

 

Conceput ca o călătorie magică în jurul lumii prin cântul coral tradițional de Crăciun, programul concertului va cuprinde un mix de colinde românești (între care Peisaj de iarnă de Vasile Timiș, După datini, colindăm de Alexandru Pașcanu sau Cetiniță, cetioară  de Gheorghe Cucu) și melodii tradiționale de Crăciun din folclorul bulgar, grec, german, francez, polonez, ucrainean, spaniol, venezuealan și afro-american. Programul va oferi și surpriza ascultării pieselor Salvator Mundi de William Mathias, acompaniată la pian de Maria Munteanu dar și Triptic de Crăciun, în aranjamentul semnat de Sergiu Sarchizov, în care va evolua ca solistă Ana Mihăilescu.

 

Concertul va fi acompaniat la pian de Magdalena Faur, Răzvan Rădos va fi dirijor invitat, Alexandru Anastasiu va realiza elementele de percuție, iar eventimentul va fi prezentat de Delia Nartea.

 

Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

 

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro. 

 

 

 

Corul de Copii Radio

Înfiinţat în 1945, Corul de Copii Radio a avut o evoluţie spectaculoasă încă de la apariţia sa în peisajul muzical românesc. Fondatorul său, dirijorul Ion Vanica, urmat de Elena Vicică şi Eugenia Văcărescu Necula, au contribuit decisiv la destinul artistic al ansamblului, făcând din acesta o adevărată şcoală de educaţie prin muzică a tinerelor generaţii. Aici şi-au deschis calea carierei artistice Ileana Cotrubaş, Silvia Voinea, Maria Hurduc, Cornelia Angelescu, Voicu Enăchescu, George Crăsnaru, Dan Dumitrescu, Roxana Briban, Roxana Constantinescu, Cristina Radu şi mulţi alţii.

Performanţele corului sunt permanent valorificate în emisiuni de radio şi televiziune, în înregistrări radiofonice speciale şi în apariţii discografice. Recitalurile, concertele a cappella, contribuţiile aduse interpretărilor unor capodopere vocal-simfonice, alături de Orchestra Națională Radio, Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Filarmonicii George Enescu, Filarmonica din München, Orchestra de Stat Bavareză, sub bagheta unor dirijori români de notorietate ca Iosif Conta, Ludovic Bács, Horia Andreescu, Christian Badea, Jing Wang, Lawrence Foster, Wayne Marshall, Zubin Mehta, au dezvăluit calităţile interpretative de excepție ale formaţiei. Cele peste 50 de participări la festivaluri, turnee artistice şi concursuri internaţionale în aproape toate statele Europei, Japonia, SUA şi Canada, au adus tinerilor artişti preţioase distincţii şi premii şi au contribuit la acordarea, în 2004, de către Federaţia Corurilor din U.E., a titlului de Ambasador Cultural al Uniunii Europene.

În ultimii ani, ansamblul explorează noi forme de expresie artistică, îndreptându-se către manifestări conceptuale şi de cooperare culturală ca Songbridge, Brundibar, Les Instants Sacrés, Amadeus, Adiemus, Strălucirile apei, Amprente, Instantanee moderne şi contemporane şi Esther. In 2008, Corul de Copii Radio a fost invitat să prezinte spectacolul multimedia Romanian Roots la Simpozionul Mondial de Muzică Corală, organizat la Copenhaga de Federaţia Internaţională a Muzicii Corale. În cadrul Festivalului Internaţional George Enescu din 2011, formaţia a prezentat în premieră un program a cappella cu proiectul For the Beauty of the Earth. Concertele – spectacol Salut voios de pionier, În lumea lui Walt Disney, alături de tradiţionalele concerte de Crăciun şi de alte evenimente speciale, au îmbogăţit aria repertorială şi experiența de scenă a formaţiei.

În anul 2015 Corul de Copii Radio a susținut concertul de deschidere al Festivalului Evmelia din Volos (Grecia) și s-a calificat în finala prestigioasei competiții corale internaționale Let the Peoples Sing, organizată la München sub auspiciile Uniunii Europene de Radio și Televiziune. Cu acest prilej, ansamblul a concertat la Sala de Concerte a Universității de Muzică și Teatru din München şi în Studioul 1 al  Radiodifuziunii Bavareze. Corul de Copii Radio a participat în cadrul Festivalului George Enescu, unde formația corală de copii radio a participat la trei dintre concertele care au dat substanță evenimentului. Şi tot pe agenda de toamnă a ansamblului din anul 2015 s-au aflat concertul de gală al Concursului Naţional de Muzică Bisericească Lăudaţi pe Domnul și concertul aniversar al Corului Academic Radio, un moment special care a adus împreună, pe scena Sălii Radio, cele două ansambluri corale ale radioului public.

Corul de Copii Radio a dat startul concertelor dedicate sărbătorilor de iarnă, organizate în cadrul Bucharest Christmas Market de Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti – CREART, cu un concert de colinde și cântece internaționale de Crăciun. În cadrul Festivalului Alt Crăciun, organizat de ARCUB, Corul de Copii Radio a susţinut concerte primite cu mult entuziasm de către public, ca de fiecare dată; totodată, cu prilejul celebrării Zilei Naţionale a României, invitaţia de a participa la Târgul de Crăciun, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, a adus ansamblului un succes răsunător.

Pentru a celebra sărbătorile pascale, Corul de Copii Radio a fost invitat sa evolueze în cadrul concertului din 4 aprilie 2017, oferit de Primăria Municipiului Bucureşti, la Ateneul Român.

 

Voicu Popescu

Absolvent al Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, a început activitatea dedicată artei corale ca membru al Corului Naţional de Cameră Madrigal, condus de Maestrul Marin Constantin. Ulterior, a colaborat cu această formaţie în calitate de maestru de cor, dirijor principal şi director artistic. În 1994 a înfiinţat corul SOUND şi apoi Fundaţia Culturală SOUND, prin care a organizat în România festivaluri, simpozioane şi masterclass-uri corale şi a participat la evenimente artistice în ţară şi străinătate.

Voicu Popescu a venit la Corul de Copii Radio din anul 1988, mai întâi ca dirijor secund, iar apoi, din 2004, ca dirijor principal. La conducerea Corului a realizat înregistrări speciale pentru Fonoteca Radio, a participat la stagiunile de concerte cu programe vocal-simfonice şi a cappella. Cele peste 50 de prezenţe la turnee artistice, festivaluri şi concursuri internaţionale i-au adus aprecierea criticii de specialitate şi numeroase medalii şi premii. Este membru în Consiliul Coral Olimpic, organizator al Olimpiadei Mondiale Corale şi preşedinte al Biroului naţional al Federaţiei Corurilor din Uniunea Europeană. Totodată, Voicu Popescu a scris articole în publicaţii de specialitate din ţară şi străinătate, a fost invitat să susţină workshop-uri la Torino, Milazzo, Barcelona şi Chișinău, şi a fost membru al unor jurii naţionale şi internaţionale (Bulgaria, Grecia, Macedonia, Italia, Republica Moldova).

Menţionări despre activitatea sa artistică apar în volumele Constelaţia Madrigal – Marin Constantin în dialog cu Iosif Sava, Madrigalul sau magia sunetelor şi Primăvara muzicii, de Grigore Constantinescu, The Contemporary Who’s Who, editat de American Biographical Institute, Enciclopedia personalităţilor din România, Sinteze privind arta şi tehnica dirijorală în muzica românească, de Mariana Popescu, şi 20 de ani de SOUND, de Dana Irina Stanculea.

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/12/Afis-9-decembrie-concert-Cor-Copii-Radio--728x1024.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/12/Afis-9-decembrie-concert-Cor-Copii-Radio--150x150.jpgRevista MuzicalaComunicate
Sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 19.00, Corul de Copii Radio, condus de dirijorul Voicu Popescu, invită publicul de toate vârstele la un concert extraordinar de colinde de Crăciun din toate colțurile lumii.   Conceput ca o călătorie magică în jurul lumii prin cântul coral tradițional de Crăciun, programul concertului va...