Sunt veşti care te lasă fără cuvinte, pe care niciodată nu ai vrea să le primeşti, iar atunci cand vin, singurul mod de a “spune” ceva e să te aşezi în faţa clavecinului şi să cânţi… asa se va întampla şi pe 22 decembrie, atunci când gândul, de data aceasta trist, ne va duce la sala 129 a Academiei de Muzica din Bucureşti (aşa cum se numea pe atunci), unde acum 24 de ani o Maestră cu un suflet enorm de tânăr şi de cald ne făcea să ne simţim o familie, pornind împreună într-o nebună idee de a scrie istoria, de a ne îmbolnăvi cu toţii de “clavecinism”.
Era o istorie pe care o scriam fără să vrem, o istorie care însă nu trebuie uitată, o istorie tăcută şi liniştită, născută nu în piaţă sau pe facebook, ci în faţa clapelor negre şi albe, a plânselor cu ornamente sau a puţinelor partituri pe care pe atunci le aveam. Nici clavecinele nu erau multe, însă foarte mare erau pasiunea şi bucuria de a descoperi lumea lui Scarlatti, a lui Couperin sau Bach… Iar lucrurile au funcţionat într-adevăr şi ar trebui să mulţumim cu lacrimi în ochi acelui OM care ne-a dat un viitor frumos şi ne-a purtat departe de plictiseala cotidiană de care toţi se plâng.
Suntem deja multe, noi “fetele” Doamnei Lefterescu, s-au “născut” deja nepoţii, suntem “puţintel celebre” (sau “un tantinello famose”, cum o mică elevă de-a mea m-a catalogat într-o limbă pe care Doamna o iubea mult), suntem în multe colţuri ale lumii clavecinului şi cred că nimeni nu ne-a spus că ceea ce am învăţat nu a fost bine, din contra. Iar ceea ce am învăţat cu adevărat în acea liniştită sală 129 a fost să iubim iremediabil clavecinul, chiar şi într-un context în care poate puţini ştiau ce este acela un “clavecin”… este lucrul cel mai important pe care un pedagog şi un muzician îl poate da celor din jur.
Doamna Lefterescu spunea, râzând, că noi două ar trebui să avem fiecare câte un bust în faţa Conservatorului, eu fiind prima studentă de clavecin a dânsei. Un bust poate nu, însă o întâlnire când şi când cu muzica pentru clavecin, DA, în Sala George Enescu a Universităţii Naţionale de Muzică, chiar lângă sala 129. Iar prima dintre acestea va fi cea din 22 decembrie, la ceas de seară, cu muzica lui Bach, însă nu numai a lui, ci şi a lărgitei sale familii muzicale, cu lucrări pe care le studiam acum foarte mulţi ani, tot la ceas de seară, tot în sala 129, după o zi întreagă plină de cursuri şi de multe alte îndeletniciri muzicale, pentru a putea merge la culcare cu sufletul plin de bucurie…
Sâmbătă, 22 decembrie 2017, ora 19:00
Sala “George Enescu” a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti
http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/12/Locandina-22-dicembre-2017-724x1024.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/12/Locandina-22-dicembre-2017-150x150.jpgRevista MuzicalaRESTITUTIOcipriana smarandescu,Ogneanca Lefterescu
Sunt veşti care te lasă fără cuvinte, pe care niciodată nu ai vrea să le primeşti, iar atunci cand vin, singurul mod de a 'spune' ceva e să te aşezi în faţa clavecinului şi să cânţi... asa se va întampla şi pe 22 decembrie, atunci când gândul, de data...