Distinsul George Sbârcea, muzicolog și autor de șlagăr internațional (Ionel, Ionelule) îl numea MUZICIANUL DESĂVÂRȘIT: FLORENTIN DELMAR. Era, evident, un pseudonim, numele adevărat fiind FLORIAN MILEA (8 aprilie 1917, București – 31 martie 1983, București). De ce acea prefacere de nume? Tânărul abordase cariera militară, pe vremea aceea total nepotrivită cu îndeletnicirile artistice. Iar dotarea  – încă din adolescență, pentru muzică a vlăstarului familiei Milea era mai mult decât evidentă.

A fost pianist, orchestrator, dirijor, redactor muzical. Iar studiile copilăriei vizaseră doar pianul. Avea darul citirii la primă vedere a oricărei partituri, indiferent de dificultate; a învățat cu ambiție teoria, armonia, toate celelalte discipline muzicale, dorind cu pasiune să devină compozitor. S-a petrecut, în 1948, la scrierea slow-ului Un buchet de crizanteme, apoi a piesei Cântecul turiștilor, mult cântate în epocă. A urmat și Conservatorul din Cluj-Napoca, studiind apoi la București (din 1941) cu Ion Dumitrescu, Mircea Basarab, Tudor Ciortea, Dragoș Alexandrescu.

A urmat în paralel și cursurile Facultății de Drept din București.

Din 1947 se alătură Uniunii Compozitorilor, în care va fi iubit, stimat și datorită firii sale blânde, vesele, cu arta de a-și face interlocutorii să se simtă în largul lor. O mostră de umor: pentru Teatrul de estradă din Deva a scris revista Adam și… Deva!

Tot în 1947 devine secretarul muzical al Sindicatului artiștilor lirici și înființează, la Radio, orchestra Steaua, alături de care rămâne timp de doi ani, obiectul activității fiind (în principal) emisiunile în direct.

Și-a înscris (în calitate de dirijor și pianist) numele pe afișe ale unor seriale de turnee în Israel (1970).

În paralel a scris și spectacole de revistă, muzică de film (Popescu 10 în control – colaborare cu Aurel Giroveanu), chiar și romanțe.

Creațional, ritmica pieselor lui Florentin Delmar cuprinde o paletă extinsă de formule: rock, twist, mambo, shake, jerk, chiar și disco, limbo ș.a.

În 1977 primește Premiul Uniunii Compozitorilor pentru piesa Ascunde-ți soarele-n priviri; iar la primul festival de muzică ușoară de la Mamaia (1965), este laureat pentru o melodie care va dăinui: Te caut/

Șlagărele sale s-au succedat fără întrerupere, s-au bucurat constant de o largă difuzare radiofonică, în spectacole, la serile de dans. Teatrele de revistă din țară i-au solicitat adeseori colaborarea oferită și componistic și dirijoral.

Creație (selectiv): Brezuța; La cabana trei brazi; Când dansez cu el (lansată de actrița Liliana Tomescu); Serenada Bucureștiului; Serenada twist; Viața e prietena mea; Seara asta-i seara noastră; Un pisoi de catifea; De dragul dragostei; Orice chitară are-o inimă; Serenada dragostei; Te-am ales; De dragul dragostei, ș.a.

La revedere, a Dvs. daniela Caraman Fotea, alături de producătoarea programului, Sorina Goia.

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/12/florentindelmar_839544062-1.jpeghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2017/12/florentindelmar_839544062-1-150x100.jpegRevista MuzicalaDocumentarFlorentin delmar
Distinsul George Sbârcea, muzicolog și autor de șlagăr internațional (Ionel, Ionelule) îl numea MUZICIANUL DESĂVÂRȘIT: FLORENTIN DELMAR. Era, evident, un pseudonim, numele adevărat fiind FLORIAN MILEA (8 aprilie 1917, București – 31 martie 1983, București). De ce acea prefacere de nume? Tânărul abordase cariera militară, pe vremea aceea total nepotrivită...