Înaltă, dreaptă, elegantă, cu nişte picioare superbe… Aşa am văzut-o eu, pentru prima oară acum 30 de ani, în foaierul  Teatrului Liric din Constanţa. Ştiam că este nepoata sopranei Arta Florescu şi marea divă a instituţiei în care mă aflam.

 

La fel de demnă, cu un profil de prinţesă egipteană, într-o rochie din cea mai preţioasă mătase am regăsit-o în anul 2004, când mi-a acordat cu plăcere acest interviu, pregătit cu destule telefoane, cât să stabilim că… ne cunoaştem demult. La acel moment, Aida Abagief scrisese istorie, ca solistă a 2263 de spectacole şi concerte şi ca profesoară a Facultăţii de Arte a Universităţii Ovidius din Constanţa, timp de 14 ani.

 

  • Să pornim discuţia de la prenumele tău, Aida. Au avut o premoniţie părinţii că vei fi cântăreaţă de operă?
  • Se pare că da, deoarece tatăl meu Gheorghe, de când m-am născut a zis că voi deveni cântăreaţă. Ba chiar mi-a scris şi o poezie. Eu m-am născut la 14 iunie 1936 şi sunt o munteancă autentică şi viguroasă din Comarnic, judeţul Prahova, cu o familie în care se cânta, dar nu operă. Mie mi-a plăcut însă să devin „privighetoare” aşa că, după nişte apariţii şcolăreşti pe la serbările locale, am ajuns la Bucureşti; mai întâi la Liceul I.L. Caragiale apoi la Conservatorul Ciprian Porumbescu unde (între anii 1954-1959) am studiat cu: Arta Florescu (canto), Victor Giuleanu (teorie şi solfegiu), Gheorghe Dumitrescu (armonie), George Breazul (istoria muzicii), Jean Rânzescu, Panait Victor Cottescu, Hero Lupescu, Jean Bobescu (clasă de operă). Am terminat ca şefă de promoţie, cu nota 10. Am fost repartizată la Bucureşti.
  • Şi cum de ai ajuns la Constanţa?
  • Din nefericire, împreună cu alţi câţiva colegi am făcut un Revelion la un Ataşat de la Ambasada Republicii Arabe şi am fost pedepsită să nu beneficiez de repartiţie. Însă Constantin Daminescu, Directorul de la Constanţa, avea nevoie urgentă de o soprană de coloratură. La recomandarea lui Ohanesian i-am cântat Lakmé şi m-a angajat imediat. Aşa că am debutat acolo, la 16 februarie 1960, în rolul Rosina. Ştiam însă integral patru roluri mari, încă din timpul studiilor: Gilda, Rosina, Norina şi  Lakmé .
  • Da, erai o mare speranţă a cântului românesc. Dovezi incontestabile sunt şi premiile internaţionale obţinute la: Barcelona – Francisco  Viñas (premiul I-1968) şi Montreal (premiul al III-1970).

 

Aida Abagief a rămas la Teatrul Liric din Constanţa până în 1964, timp în care a fost şi profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă, după care a devenit solistă la Ansamblul Ministerului Forţelor Armate din Bucureşti (1964-1967), prim-solistă la Teatrul Muzical din Galaţi (1967-1969) şi din nou, solistă la Constanţa până în anul 1987, când s-a pensionat.

A susţinut numeroase turnee (singură sau cu ansamblu) în: Iugoslavia, Ungaria, China, Irlanda, Spania, impunându-se ca soprană lirico-lejeră, cu o remarcabilă tehnică şi un foarte sigur registru acut.

 

  • Dintre toate apariţiile scenice, care au rămas încă de neuitat?
  • Multe dintre spectacolele din ţară, cu colegi minunaţi: Petre Ştefănescu-Goangă, Ion Dacian, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Ion Buzea, Octav Enigărescu, Ludovic Spiess. Un alt partener de care îmi amintesc cu drag este celebrul tenor italian Nicola Martinucci, pe care l-am întâlnit în 1968 la Dublin, oraş în care am mers timp de patru ani, în stagiunile de primăvară şi iarnă şi unde am cântat rolul titular din Traviata, Antonia şi Giulietta din Povestirile lui Hoffmann şi Donna Elvira din Don Giovanni avându-l ca partener pe Peter Glossop. Din Romania mă mai gândesc cu nostalgie la Evgheni Oneghin cu Ion Piso sau la Trubadurul cu Irina Arhipova şi Vladislav Piavko. Mi-au plăcut şi alte producţii în care eram Musetta în Boema, Majenka în Mireasa vândută, Margareta în Faust sau Micaela în Carmen, Cio-Cio-San din Madama Butterfly, Elvira din Ernani sau Desdemona din Otello.
  • Pentru Aida Abagief a existat „rolul vieţii” sau roluri dorite şi necântate?
  • Rolul cel mai drag a fost Tosca, ideal pentru temperamentul meu, pentru construcţia mea fizică şi psihică; mi-a adus mari satisfacţii vocale şi actoriceşti. E o nebunie!… Culmea, n-am cântat Aida, deşi port acest prenume;  mi-aş fi dorit să o pot interpreta pe Carmen. N-a fost să fie! Oricum, am cântat destul, pentru că am avut o sănătate bună. Nu prea recomand însă opereta. Eu am început la 18 ani cu Regina Nopţii  (deci cu o coloratură pură), am trecut la Zerbinetta din Ariadna la Naxos (o coloratură mai dramatică);  apoi glasul a mai scăzut în înălţime, a căpătat amploare, dar nu mi-a convenit că am fost forţată să fiu şi primadonă de operetă. Proza, dansul şi toată tevatura genului nu fac bine vocii şi mi-am schimbat repertoriul. Eu, ca profesoară, nu recomand această îmbinare de genuri. Mie mi-a dăunat.

                       

Între operetele interpretate de Aida Abagief amintim: Silvia, Sânge vienez, Vânzătorul de păsări, Casa cu trei fete, Vânt de libertate, Lysistrata şi Fetele din Murfatlar.

 

  • Acum 14 ani ai fondat şi eşti profesoara de canto la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius din Constanţa. Printre numele din „catalogul” tău se aflau: Madeleine şi Ionuţ Pascu, Mădălina Sandu, Sonia Hazarian, Bogdan Ocheşel, Lucia Mihalache şi alţii. Cum e ca dascăl, există o altfel de împlinire?
  • Da, dar este mai grea. Consumul şi emoţiile sunt mult mai mari. Studenţii au însă încredere în mine. Cu atât mai mult cu cât eu am şi un oarecare efect bioenergetic. (Râde). Este suficient să le pun degeţelul la bărbie şi sunetul iese mult mai sigur şi mai curat. Studenţii mei sunt prietenii mei. Sigur, prieteni îmi îmi sunt şi animalele pe care le iubesc: ogarul meu afgan, papagalul sau maidanezii din jurul blocului, pe care îi hranesc şi îi vaccinez când trebuie.
  • Şi animalelor le dai sfaturi?
  • Da, vorbesc mult cu ele, dar nu aşa de mult ca la clasă, unde uneori spun prea multe. Copiilor mei le zic să fie încrezători că au ajuns la mine, deoarece nu o să le fac rău şi să caute în permanenţă sfatul cuiva competent, să nu rupă legătura cu profesorul, aşa cum şi eu am păstrat în permaneneţă legătura cu Arta Florescu. În rest, fiecare cu destinul lui. (Interviu pentru TVR, anul 2004)

O sală a Universităţii Ovidius îi poartă numele încă din anul 2013.

 

În ziua de 13 mai 2017, într-un gest de frumoasă omagiere, în instituţia care i-a găzduit performanţele profesionale oferindu-i statutul de star liric, Aidei Abagief i s-au acordat diplome de excelenţă şi medalii din partea Cotidianului Ziua, Primăriei şi Teatrului Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovschi.

 

Această zi nu o pot uita! a spus ea. Este una dintre cele mai frumoase, deşi din cauza piciorului nu mai pot să merg şi-mi duc cu greu singurătatea, fără părinţi, fără soţ şi frate, doar cu o prietenă. Nu prea mai am încredere nici în oameni. Întotdeauna la bunătate, ei mi-au raspuns cu rău.Dar azi, am uitat totul.

 

Luminiţa Constantinescu

 

 

 

 

 

 

 

http://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/01/aa11.jpghttp://revistamuzicala.radioromaniacultural.ro/wp-content/uploads/2018/01/aa11-150x149.jpgRevista MuzicalaRecenzii
Înaltă, dreaptă, elegantă, cu nişte picioare superbe... Aşa am văzut-o eu, pentru prima oară acum 30 de ani, în foaierul  Teatrului Liric din Constanţa. Ştiam că este nepoata sopranei Arta Florescu şi marea divă a instituţiei în care mă aflam.   La fel de demnă, cu un profil de prinţesă egipteană,...